ICCJ. Decizia nr. 1669/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1669/2009
Dosar nr. 2443/54/2008
Şedinţa publică din 6 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 20 din 09 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.C.P. împotriva rezoluţiei nr. 2055/II/2/2008 din 29 octombrie 2008, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a respins plângerea formulată de petentă împotriva rezoluţiei nr. 606/P/2008 din 30 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind obligată petenta la plata sumei de 30 lei, cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
1. La 30 iunie 2008, petenta C.C.P. a sesizat Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu faptul că intimatul I.G., executor judecătoresc, a procedat la vânzarea prin licitaţie publică a unui imobil, cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Cu adresa nr. 16734 din 3 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat plângerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, organ competent, având în vedere calitatea intimatului I.G., aceea de executor judecătoresc în oraşul Corabia Judeţul Olt.
2. Prin rezoluţia nr. 606/P/2008 din 30 septembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sus-numitului, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prevăzutăde art. 246 şi, respectiv, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa civilă nr. 600 din 7 iulie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1318/2004 al Judecătoriei Corabia, a fost admisă acţiunea în pretenţii formulată de reclamantul G.M. împotriva pârâtei C.R., aceasta fiind obligată la plata sumei de 700 euro către reclamanţi, reprezentând împrumut nerestituit. La suma respectivă, urma să se adauge şi dobânda legală până la data plăţii efective a sumei.
Pentru că debitul nu a fost achitat, la data de 4 august 2004, creditorul s-a adresat cu o cerere de executare silită Biroului executorului judecătoresc I.G., din oraşul Corabia, judeţul Olt, astfel că s-a procedat la emiterea formelor de executare pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, reprezentat de sentinţa civilă 600/2004 a Judecătoriei Corabia.
În acest sens, la 25 august 2004, executorul judecătoresc a emis o somaţie către debitoarea C.R., aceasta fiind înştiinţată că în situaţia în care nu va achita debitul de 700 euro şi dobânzile aferente acestuia, se va trece la executarea silită.
Debitoarea nu s-a conformat dispoziţiilor somaţiei, astfel că, la 31 august 2004, executorul s-a deplasat la domiciliul debitoarei şi, la cererea acesteia, a stabilit un nou termen în vederea achitării sumei.
Termenul nu a fost respectat, astfel că, la 9 septembrie 2004, executorul s-a deplasat din nou la domiciliul debitoarei, stabilindu-se un nou termen de plată, cu acordul părţilor, pentru ziua de 14 septembrie 2004. Nici de această dată debitoarea nu a achitat suma datorată, astfel că, la 14 octombrie 2004, executorul judecătoresc a întocmit un proces verbal de situaţie cu privire la un imobil (corp clădire separat de casă) care urma să facă obiectul vânzării prin licitaţie publică.
Ulterior, la 18 octombrie 2004, debitoarea a fost înştiinţată din nou printr-o somaţie, în sensul că dacă nu va achita suma datorată, bunul se va vinde prin licitaţie publică.
A fost individualizat imobilul, constând într-un spaţiu comercial, care făcea parte din imobilul din Corabia.
Au fost respectate dispoziţiile legale în materie, debitoarea nu a achitat în continuare suma datorată, astfel că la 28 februarie 2005, deci la mai mult de 4 luni de la întocmirea procesului verbal de situaţie, din 14 octombrie 2004, s-a întocmit publicaţia de vânzare cu privire la imobil, un exemplar fiind comunicat debitoarei la 8 martie 2005. În acest sens, s-a făcut dovada comunicării publicaţiei de vânzare cu dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare.
Respectându-se dispoziţiile procedurale privind executarea silită, s-a stabilit data pentru vânzarea prin licitaţie publică a imobilului, la 11 aprilie 2005, dar vânzarea nu s-a produs, ca urmare a lipsei licitatorilor.
În consecinţă, s-a continuat procedura de executare silită prin stabilirea unor noi termene în vederea înstrăinării bunului, la 2 iunie 2005, la 25 iulie 2005 şi, respectiv, la 21 septembrie 2005, ocazie cu care s-au întocmit şi comunicat publicaţiile de vânzare.
Tocmai la 25 septembrie 2005, după aproximativ un an şi o lună de la sesizarea executorului judecătoresc, timp de în care debitoarea nu a achitat suma la care a fost obligată definitiv printr-o hotărâre judecătorească, imobilul a fost adjudecat chiar de către creditorul ce urma să primească suma, G.M., cu preţul de 33.488.023 lei ROL.
În acest sens, s-a întocmit actul de adjudecare nr. 178/2005, în baza căruia creditorul G.M. s-a adresat instanţei competente, Judecătoria Corabia, solicitând evacuarea din imobil a numiţilor C.N. şi C.R., invocând calitatea de proprietar, ca urmare a adjudecării prin licitaţie publică a imobilului.
Cererea a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 1546 din 14 noiembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 1038/213/2007 al Judecătoriei Corabia.
Cercetările efectuate în cauză au evidenţiat faptul că debitoarea C.R. deţinea imobilul în coproprietate cu soţul său C.N., dar pe parcursul derulării executării silite (de la 4 august 2004 la 21 septembrie 2005) nu a formulat nici o contestaţie la executare şi nu a înştiinţat organul de executare cu privire la calitatea de coproprietar a soţului său, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 401 C. proc. civ.
Ulterior, în vederea stingerii litigiului, la 5 noiembrie 2006, debitoarea C.R., mama petiţionatei şi creditorul G.M. s-au înţeles în sensul că acesta din urmă să primească lunar câte 100 euro până la plata integrală a debitului, întocmindu-se în acest sens şi un proces verbal.
Nici de această dată debitoarea nu a achitat nici o sumă din debit.
În aceste condiţii, petiţionara şi tatăl său C.N., soţul debitoarei C.R., s-au adresat instanţei civile printr-o contestaţie la executare silită, la 16 ianuarie 2008, dar prin sentinţa civilă 565 din 17 aprilie 2008, dată în dosarul 53/212/2008 al Judecătoriei Corabia, contestaţia la executare a fost respinsă ca nefondată.
Mai mult, mama petiţionarei C.R. a formulat o plângere împotriva aceluiaşi executor judecătoresc I.G., la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care prin rezoluţia din 2 aprilie 2008 a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzutăde art. 246 şi 289 C. pen., confirmată şi prin rezoluţia nr. 747/II/2/2008 din 5 mai 2008, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
3. Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionara, criticând-o pentru nelegalitate, iar prin rezoluţia nr. 2055/2/2008 din29 octombrie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, aceasta a fost respinsă ca nefondată.
4. Împotriva acestei rezoluţii, petiţionara C.C.P. a formulat plângere, reiterând motivele invocate la urmărire penală, în sensul că intimatul executor judecătoresc I.G. a pus în executare „cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă, prin subevaluare şi ulterior prin scoatere la licitaţie publică a imobilului proprietatea sa personală, în care se afla un cuptor de pâine, pentru a satisface propriul interes, de a se îmbogăţi, întrucât o brutărie nu se poate executa la o valoare de 700 euro".
Instanţa investită cu plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a constatat că intimatul a fost investit cu o cerere de executare silită, privind o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, prin care debitoarea C.R., mama petentei, era obligată la restituirea unei sume de bani. În aceste condiţii, cu respectarea dispoziţiilor legale privind executarea silită, intimatul a procedat la scoaterea la licitaţie a unui bun imobil, care a fost adjudecat chiar de către creditor la 25 septembrie 2005, astfel că în intervalul de timp de la 4 august 2004 şi până la data adjudecării, debitoarea nu a achitat suma datorată, respectiv 700 euro.
Preţul a fost stabilit în baza unui raport de evaluare tehnică, a fost integral achitat de creditorul G.M., împrejurarea invocată de petentă în sensul că bunul imobil nu era numai proprietatea debitoarei C.R., nefiind adus la cunoştinţa intimatului executor, conform art. 401 C. proc. civ. Mai mult, nici ulterior mama petiţionarei nu a respectat înţelegerea cu creditorul, astfel că nu se poate reţine în nici un caz că intimatul, în calitate de executor judecătoresc, ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual.
În concluzie, instanţa de fond a apreciat că plângerea este nefondată şi a respins-o ca atare, menţinând rezoluţia atacată.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs C.C.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen. şi solicitând admiterea pe fond a plângerii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunile reclamate.
Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimatul, executor judecătoresc nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor reclamate prin plângerea penală. Într-adevăr, din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă de către intimatul executor judecătoresc I.G., în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale debitoarei, cu ocazia punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă 600/2004 a Judecătoriei Corabia. Obiecţiile privind preţul sau existenţa coproprietăţii debitoarei împreună cu soţul său asupra bunului imobil împotriva căreia se îndrepta executarea silită, precum şi alte vicii ale executării silite puteau fi aduse la cunoştinţa instanţei civile pe calea contestaţiei la executare sau, pe cale incidentală, cu ocazia acţionării în judecată de către adjudecatar pentru evacuare; pe de altă parte, pe parcursul executării silite s-au acordat numeroase termene de plată, convenite de părţi, iar, în final, pentru că debitoarea nu a plătit debitul, imobilul fost preluat în contul creanţei, nefiind încălcate în nici un mod dispoziţiile procedurale civile. Totodată, din materialul probator reiese că nu au fost adjudecate decât două încăperi din respectivul imobil, că debitoarea nu s-a opus predării bunului, că actul de adjudecare a fost înscris în cartea funciară iar contestaţiile la executare formulate de petentă şi soţul debitoarei, prin care au solicitat anularea actelor de executare, au fost respinse de către instanţa de executare.
Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta C.C.P. , împotriva sentinţei penale nr. 20 din 09 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1668/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1671/2009. Penal → |
|---|
