ICCJ. Decizia nr. 1767/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1767/2009
Dosar nr. 221/59/2008
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35/ PI din 18 februarie 2008, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.I.R.A. împotriva rezoluţiei nr. 965/II/2/2007 şi a ordonanţei nr. 184/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că petentul nu are calitatea de persoană interesată în cauză având în vedere obiectul acesteia, circumstanţele şi implicaţiile soluţiei date de procuror.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 1921 din 29 mai 2008, a admis recursul petiţionarului M.I.R.A. reprezentat prin Direcţia Generală Juridică, a casat sentinţa atacată şi a dispus rejudecarea plângerii de către instanţa de fond.
Cererea intimaţilor de obligare a recurentului la plata către aceştia a cheltuielilor judiciare a fost respinsă.
Instanţa de control judiciar a constatat că între motivarea sentinţei şi dispozitivul acesteia sunt contradicţii şi că, deşi se afirmă în considerente că petentul nu are interes legitim în cauză, nefiind în nici un mod afectat, respingerea plângerii s-a dispus ca fiind nefondată.
În rejudecare, Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa penală nr. 43/ PI din 19 februarie 2009 prin care a dispus, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea plângerii formulate de petentul M.I.R.A. reprezentat prin Direcţia Generală Juridică împotriva ordonanţei nr. 184/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 60 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa nr. 184/P/2007 din 16 mai 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus, în baza art. 209 alin. (3) şi art. 249 alin. (1) în referire la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. a), g) C. proc. pen., precum şi art. 228 în referire la art. 10 lit. a), g C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei V.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
Pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală in rem.
Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., şi faţă de B.V.A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen.
Soluţia de netrimitere în judecată a fost verificată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara care, prin rezoluţia nr. 965/II/2/2007 din 15 noiembrie 2007, a respins plângerea M.A.I.R.A. ca tardiv formulată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., persoana vătămată M.A.I.R.A. a formulat plângere împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală la instanţa competentă.
Instanţa de fond a verificat soluţia de netrimitere în judecată atacată şi a constatat că aceasta este legală şi temeinică.
S-a reţinut că prin actul încheiat la data de 1 septembrie 2001 prezenţa avocatei V.N., S.L. a cedat lui B.V.A.M. dreptul litigios constând în revendicarea imobilului situat în localitatea Ghioroc, imobil ce făcea obiectul unui dosar execuţional, I.P.J. Arad – Serviciul de investigare a fraudelor, sesizându-se din oficiu cu privire la neconcordanţa semnăturii numitului S.L. de pe actul întocmit la 1 septembrie 2001 şi notificarea făcută la 10 august 2001.
Învinuita V.N., în calitate de avocat, a redactat cesiunea de drept litigios pretins semnată în fals la rubrica cedent, atestând identitatea, semnătura părţilor şi conţinutul actului, înscris pe care l-a folosit într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Arad, prin care se solicită restituirea imobilului menţionat, imobil deţinut de MAI – I.P.J. Arad. Deşi s-a început urmărirea penală împotriva acesteia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., în mod corect s-a reţinut de procuror că organele de urmărire penală nu au observat că fapta era prescrisă la data de 1 septembrie 2006, rezoluţia de începere a urmăririi penale datând din 15 martie 2007.
V.N. şi intimatul B.V.A. susţin că S.L. a fost prezent la semnarea actului de cesiune de drept litigios, iar proba contrară nu a fost efectuată. Modalitatea diferită în care defunctul S.L. a semnat cele două acte poate fi cauzată de starea precară de sănătate în care acesta se afla în momentul semnării actului, fiind suferind de cancer în fază avansată, stării psihice sau poziţiei în care a procedat la semnarea actului. De altfel, nici expertiza întocmită în cauză la data de 25 ianuarie 2007 nu a clarificat problema persoanei care a procedat la semnarea actului în locul defunctului, concluzionându-se că stabilirea autorului nu este posibilă. Mai mult, instanţa şi-a însuşit concluziile organului de urmărire penală în sensul că certitudinea expertizei poate fi afectată de copia xerografiată a înscrisului depus spre expertizare, expertul exprimându-şi rezerve în sensul că înscrisul avut la îndemână, respectiv copia, este conformă cu originalul, original pe care expertul care a procedat la întocmirea expertizei nu l-a examinat. În consecinţă, în cauză nu poate fi vorba de o activitate de înşelăciune, respectiv de prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, de natură să producă efecte juridice şi nici de o activitate de folosire a unui înscris oficial sau sub semnătură privată cunoscându-se că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice. În mod corect s-au dispus de către procuror şi soluţiile de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii celor două infracţiuni, infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. fiind prescrisă.
În privinţa săvârşirii aceleiaşi infracţiuni de către intimatul B.V.A.M. s-a arătat că defunctul S.L. i-a testat intimatului dreptul de moştenire asupra imobilului situat în Arad, cei doi încheind mai multe acte juridice, fapt confirmat de către martorul K.T.R., fiul lui K.P.E., moştenitorul testamentar al defunctului şi care ar fi fost păgubită prin activitatea ilicită a făptuitorilor. Moştenitorul testamentar al defunctei K.P.E. a declarat că avea cunoştinţă despre relaţiile dintre defunct şi B.V.A.M. prin care primul testase dreptul de proprietate asupra bunurilor în cauză şi nu are pretenţii. În acelaşi sens este şi declaraţia fiului moştenitoarei testamentare, respectiv martorul K.T. care a arătat că mama sa a locuit cu defunctul la locuinţa acestuia din anul 1993 şi până la deces, ocazie cu care a constatat că între făptuitor şi defunct există relaţii foarte apropiate.
Prin urmare, în mod corect s-au dispus de către procuror soluţiile de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii celor două infracţiuni, infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs M.A.I., prin Direcţia Generală Juridică, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele considerente:
1. În mod greşit instanţa a constatat că nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. întrucât la data de 1 septembrie 2006 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.
Această infracţiune se consumă în momentul folosirii înscrisului falsificat, respectiv la data depunerii lui de către avocatul V.N. la Tribunalul Arad, 8 septembrie 2005, dată în raport de care se calculează şi termenul de prescripţie a răspunderii penale care, astfel, nu este încă împlinit.
2. Instanţa nu s-a pronunţat asupra încălcării de către procuror a obligaţiei sale de a avea rol activ, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4 C. proc. pen., constând în aceea că nu a depus demersuri în vederea obţinerii înscrisului intitulat „cesiune de drept litigios" din 1 septembrie 2001, în original.
3. Motivarea sentinţei se întemeiază pe chestiuni subiective, pe declaraţii circumstanţiale despre împrejurări percepute indirect sau necunoscute.
4. Instanţa nu a analizat temeiul de drept în baza căruia procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale pentru fiecare infracţiune instrumentată, în cauză fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
5. M.A.I. a fost vătămat în interesele sale întrucât a fost obligat prin hotărâre judecătorească să retrocedeze în natură către B.V.A.M. un teren în suprafaţă de 519 mp aflat în administrarea sa şi pe care s-a construit sediul Postului de Poliţie al comunei Ghioroc din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Arad.
Astfel, M.A.I. se află în situaţia de a pune în executare un titlu executoriu care s-a pronunţat în temeiul unui înscris fals, iar pe de altă parte, dispoziţia de restituire a terenului către B.V.A.M. îl îmbogăţeşte pe acesta fără just temei.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale.
Verificând hotărârea atacată potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
- Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., au calitate procesuală activă de a sesiza instanţa cu plângere împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, persoana vătămată precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
În urma folosirii în instanţă a înscrisului intitulat „cesiune de drept litigios" a cărui realitate este contestată prin prezenta plângere, M.A.I. a fost obligat, prin hotărâre judecătorească, să retrocedeze în natură către B.V.A.M. un teren în suprafaţă de 519 mp din totalul de 650 mp situat în localitatea Ghioroc, judeţul Arad, teren care se afla în proprietatea statului român şi în administrarea instituţiei.
Este evident că M.A.I. este interesat în modul de soluţionare a cauzei, interesele sale legitime fiind vătămate prin obligarea sa la retrocedarea unui teren pe care se află construcţia unui post de poliţie.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că M.A.I. are calitate procesuală activă şi poate sta în cauză ca recurent-petiţionar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Secţiile Unite, a statuat prin Decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009 dată în recurs în interesul legii, că termenele prevăzute de art. 278 alin. (3) şi art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., sunt termene de decădere.
Aceasta înseamnă că nerespectarea lor este sancţionată prin constatarea tardivităţii introducerii plângerii şi respingerea ei ca atare, ceea ce exclude verificarea acesteia pe fondul pricinii.
În consecinţă, instanţa de fond trebuia să se limiteze la verificarea tardivităţii constatate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin rezoluţia nr. 965/II/2/22007 din 15 noiembrie 2007, constatare care a avut drept consecinţă respingerea plângerii formulată de petiţionarul M.A.I. împotriva ordonanţei nr. 184/P/2007 din 16 mai 2007.
Ordonanţa atacată a fost comunicată petiţionarului la data de 23 mai 2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. (3) C. proc. pen., termenul în care se poate face plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată este de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate.
Or, petiţionarul M.A.I. a formulat plângerea împotriva ordonanţei nr. 184/P/2007 din 16 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la procurorul general al acestui parchet la data de 25 octombrie 2007.
Aşa fiind, plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. a fost tardiv formulată, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a respins-o ca atare, în legal şi întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., judecătorul fondului a verificat ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta este legală şi temeinică.
Cercetările penale efectuate în cauză nu au stabilit că înscrisul în litigiu este fals.
Expertiza scrisului (raport de expertiză criminalistică din 25 ianuarie 2007) întocmită în cauză de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul interjudeţean Timişoara a avut la dispoziţie o copie xerografiată a acestui înscris, în condiţiile în care originalul a dispărut. Expertul a precizat că a procedat la expertizarea copiei „sub rezerva că aceasta este conformă cu originalul".
În consecinţă, concluziile acestei expertize care stabilesc că semnătura de la rubrica „cedent" nu a fost executată de titularul S.L., fiind contrafăcută prin imitaţie servilă (după model), nu pot fi reţinute în cauză, relevanţa lor ştiinţifică şi probatorie fiind afectată de natura şi calitatea documentului analizat (o copie xerox).
De altfel, la momentul întocmirii actului, 1 septembrie 2001, cedentul (în prezent decedat) suferea de o boală gravă în formă avansată şi având în vedere şi vârsta acestuia, dubiul exprimat asupra autenticităţii semnăturii poate avea drept explicaţie şi împrejurările arătate.
Din declaraţiile învinuitei V.N. şi făptuitorului B.V.A.M. rezultă că cedentul S.L. a fost prezent la întocmirea actului de cesiune de drept litigios.
Tot astfel, declaraţiile moştenitorilor titularului dreptului - (K.P.E. şi ale fiului acesteia, precum şi conduita lor din care rezultă că au cunoscut relaţiile apropiate dintre defunct şi B.V.A.M. şi au acceptat conţinutul şi consecinţele actului în litigiu, confirmă realitatea înscrisului şi autenticitatea acestuia, urmările în plan juridic ale acestui document fiind expresia voinţei cedentului).
Întrucât infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. nu există, în cauză nu există nici infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
În consecinţă, aducerea în discuţie a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale în funcţie de data folosirii înscrisului în litigiu este superfluă, întrucât această problemă ar conta numai în măsura în care s-ar fi constatat falsificarea actului; cum acest fapt nu s-a produs, folosirea înscrisului s-a făcut în condiţii de legalitate.
Probele administrate în cauză nu au demonstrat nici existenţa infracţiunii de înşelăciune, atât învinuita V.N., cât şi făptuitorul B.V.A.M. neefectuând acte de inducere în eroare asupra vreunei persoane în legătură cu întocmirea înscrisului în litigiu.
Probele administrate sunt suficiente şi necesare susţinerii soluţiei adoptate de procuror şi menţinută de instanţă, critica formulată cu privire la lipsa de rol activ fiind neîntemeiată.
Instanţa a analizat acest probatoriu, interpretând şi evaluând corect materialul cauzei, iar cât priveşte temeiul juridic al soluţiei pronunţate, instanţa a constatat în mod întemeiat existenţa unei cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, împrejurare în raport de care s-a pronunţat şi procurorul, soluţia acestuia fiind motivată în drept şi în fapt şi menţinută în mod just ca legală şi temeinică.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul petentului este nefondat şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.A.I., prin Direcţia Generală Juridică, împotriva sentinţei penale nr. 43 din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4218/2009. Penal. Vătămarea corporală... | ICCJ. Decizia nr. 3192/2009. Penal → |
|---|
