ICCJ. Decizia nr. 4218/2009. Penal. Vătămarea corporală gravă (art. 182). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4218/2009
Dosar nr. 454/316/2007
Şedinţa publică din 16 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 107 din 18 martie 2008 pronunţată de Judecătoria Tg. Bujor, judeţul Galaţi - Dosar nr. 454/316/2007 s-a dispus achitarea inculpatului H.V. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de disp. art. 182 alin. (1) C. pen. în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Prin aceeaşi hotărâre penală a fost condamnat inculpatul M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
A fost aplicată acestui inculpat pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen. de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În conformitate cu disp. art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani prev. de art. 82 C. pen. În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 14 C. proc. pen. în ref. la art. 998 C. civ. şi art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul M.G. să plătească părţii civile Spitalul Judeţean „Sf. Apostol Andrei" Galaţi suma de 647,96 lei cu titlu de daune materiale.
În baza disp. art. 14 C. proc. pen. ref. la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul M.G. să plătească părţii civile T.V. suma de 5000 lei cu titlu de daune morale.
În conformitate cu disp. art. 189 şi art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul M.G. şi la plata cheltuielilor judiciare în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre penală prima instanţă de judecată a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului nr. 374/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor au fost trimişi în judecată inculpaţii H.V. şi M.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că în ziua de 24 iunie 2004 partea vătămată T.V.H. - director al A.J.V.P.S. Galaţi şi martorul O.S. - secretar al filialei A.J.V.P.S. Tecuci i-au surprins pe inculpaţii M.G. şi H.V. şi pe martorul I.G., I.C. şi I.A.G. care pescuiau cu ajutorul unei plase de pescuit tip voloc într-unui din bălţile amenajate piscicole M.R. situată pe raza comunei Cavadineşti, judeţul Galaţi.
Partea vătămată T.V.H. şi martorul O.S. şi-au declinat identitatea după care le-au cerut celor doi inculpaţi şi martorilor să le predea plasa cu care pescuiau. Aceştia au refuzat iar inculpaţii H.V. şi M.G. au început să strângă plasa.
Partea vătămată T.V.H. a urcat pe plasă cu scopul de a-i împiedica pe aceştia să fugă, moment în care cei doi inculpaţi au tras de plasă dezechilibrând-o pe partea vătămată care a căzut şi şi-a fracturat antebraţul drept.
Conform certificatului medico-legal, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 67- 70 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul M.G. a recunoscut săvârşirea faptei precizând că a tras de plasă împreună cu inculpatul H.V., I.G., I.C. şi I.G.
Inculpatul H.V. nu a recunoscut săvârşirea faptei învederând că inculpatul M.G. a tras plasa cu ambele mâini atunci când partea vătămată s-a urcat pe colţul plasei.
S-a apreciat de către prima instanţă de judecată, funcţie de materialul probator administrat cauzei şi avându-se în vedere depoziţia constantă a părţii vătămate însensul că o singură persoană a determinat vătămarea sa, că se impune achitarea inculpatului H.V. în temeiul disp. art. 10 lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Situaţia de fapt şi vinovăţia reţinută în sarcina inculpatului M.G. afost dovedită cu probele existente la dosar.
În ce-l priveşte pe inculpatul H.V. instanţa de fond a invocat aceleaşi probe din care ar rezulta că acesta nu a comis fapta prev. de legea penală.
La dozarea şi individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale. Împotriva acestei sentinţe în termenul prevăzut de lege au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi inculpatul M.G.
Primul apelant, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor a apreciat hotărârea primei instanţe de judecată ca fiind nelegală şi netemeinică în privinţa achitării inculpatului H.V. Astfel, a arătat apelanta în detalierea motivaţiei căii de atac promovate pe lângă faptul că sub aspectul probatoriilor administrate cauzei (declaraţiile inculpatului M.G., chiar şi declaraţia inculpatului H.V. dată în primă fază a procesului penal dar şi depoziţiile martorilor oculari I.G., I.C.) se impunea condamnarea şi a inculpatului H.V. Apelantul inculpat M.G. a arătat că apelul său vizează cuantumul pedepsei aplicate - prin reţinerea unor circumstanţe atenuante dar şi cuantumul daunelor morale.
Prin Decizia penală nr. 170 din 30 martie 2009 Tribunalul Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de Parchet şi de către inculpat. A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare. S-a reţinut în motivare că inculpatul H.V. nu este identificat îndeclaraţiile părţii vătămate şi că persoana care a împins pe partea vătămată a fost în grupul celor cinci persoane şi care avea o cicatrice pe obraz. Cu privire la apelul inculpatului M.G. s-a precizat că, cuantumul despăgubirilor au fost corect apreciate dar şi individualizarea pedepsei ca modalitate şi dozare au fost corect evaluate.
Împotriva hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi în apel în termenulprevăzut de lege au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul M.G.
Prin motivele de recurs Parchetul a criticat hotărârile date considerându-le nelegale în ce priveşte achitarea inculpatului H.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1), întrucât din probe a rezultat că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată împreună cu inculpatul M.G.
S-a solicitat ca în rejudecare să fie sancţionat penal şi inculpatul H.V. alături de inculpatul M.G.
Inculpatul M.G. prin motivele de recurs a considerat că pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecăţii este prea aspră şi în rejudecare a solicitat redozarea acesteia prin reducerea cuantumului aplicat de instanţa de fond.
Recursul declarat de Parchet a fost considerat şi nefondat recursul declarat de inculpatul M.G.
Din verificarea hotărârii instanţei de fond şi a instanţei de apel şi analiza ansamblului probator existent la dosar, Curtea a constatat că în ce-l priveşte pe inculpatul H.V. instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică dispunând achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., soluţie ce a fost menţinută şi de instanţa de apel.
Inculpatul H.V. împreună cu inculpatul M.G. şi alte persoane au mers la pescuit în condiţii de nelegalitate la amenajarea piscicolă de pe raza comunei Cavadineşti amenajare ce aparţine A.J.V.P.S. Galaţi unde partea vătămată este angajat ca director.
Din probele şi actele dosarului a rezultat că la data comiterii infracţiunii de vătămare corporală a părţii vătămate au contribuit în egală măsură atât inculpatul M.G. cât şi inculpatul H.V.
Instanţele de fond şi apel nu au coroborat declaraţiile părţii vătămate cu celelalte probe şi declaraţii ale martorilor.
De altfel, la urmărirea penală în mai multe declaraţii inculpatul H.V. a precizat că a tras de unul din capetele plasei de pescuit aflată pe mal şi pe care partea vătămată a intenţionat să o confişte împreună cu inculpatul M.G., moment în care partea vătămată a căzut şi şi-a fracturat mâna (f. 27, 35 dosar u.p.).
Cele precizate de inculpatul H.V. şi inculpatul M.G. s-au coroborat cu declaraţiile martorului I.G., I.C., care au declarat că în acelaşi timp de la celălalt capăt al plasei au tras numiţii M.G. şi H.V. pentru a nu le fi luată plasa şi când au smucit-o, cetăţeanul de la celălalt capăt (partea vătămată) a căzut, fracturându-şi mâna (declaraţii filele 54,58,62,33,29,27,35 dosar u.p.). Declaraţiile date de inculpaţi, de martori, s-au coroborat de altfel şi cu declaraţiile date de partea vătămată la data de 24 iunie 2004 (fila 18 dosar u.p.) care a arătat că el şi persoana ce-l însoţea au fost ameninţate şi agresate, iar în momentul în care au încercat să reţină plasa a alunecat pe spate şi în cădere şi-a fracturat mâna.
A rezultat aşadar că momentul agresiunii din partea persoanelor implicate a corespuns cu momentul când cei doi inculpaţi M. şi H. au tras de capătul plasei pentru a o recupera de sub picioarele părţii vătămate.
Inculpatul H.V. în declaraţia sa din 04 iunie 2006 (f. 38 dosar u.p.) a precizat că în timp ce martorul I.C. purta o discuţie cu partea vătămată cum că au venit să pescuiască de nevoie şi că partea vătămată s-a urcat cu picioarele pe plasă, în acel moment el şi inculpatul M. au tras de un capăt al plasei, partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut. Aşa s-a explicat faptul că partea vătămată a indicat pe martorul I.C. care l-ar fi împins fiindcă momentul discuţiei cu martorul a coincis cu momentul când cei doi inculpaţi au tras de plasă, acţiune recunoscută de inculpaţi, relatată de martori, dar neobservată de partea vătămată.
La instanţa de fond inculpatul M.G. şi-a menţinut declaraţiile date precizând că el şi cu inculpatul H.V. au tras de capătul plasei (f. 172 dosar instanţă).
A rezultat aşadar din probe că la comiterea infracţiunii au participat ambii inculpaţi iar inculpatul H.V. va trebui să răspundă personal alături de inculpatul M.G. Cele două instanţe necoroborând probele suficient au pronunţat cu privire la inculpatul H. o sentinţă nelegală. Cu privire la recursul declarat de inculpatul M.G., Curtea a constatat că cele două instanţe au stabilit corect atât situaţia de fapt cât şi încadrarea juridică a faptei.
La dozarea şi individualizarea pedepsei au fost analizate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) în directă concordanţă cu persoana inculpatului, conjunctura şi modalitatea în care faptele s-au consumat, avându-se în vedere şi faptul că inculpatul se află la primul impact cu legea penală, că a recunoscut fapta aşa cum ea s-a derulat, reţinându-se că pedeapsa şi modalitatea aplicată inculpatului este în măsură să asigure reeducarea acestuia.
Faţă de aceste considerente şi având în vedere disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a admis recursul declarat de Parchet şi în rejudecare s-a dispus casarea Deciziei penale nr. 170 din 30 martie 2009 şi a sentinţei penale nr. 107 din 18 martie 2008 a Judecătoriei Tg. Bujor.
În rejudecare, în baza art. 182 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul H.V. la pedeapsa închisorii, şi având în vedere că acesta nu are antecedente penale dar şi faptul că laurmărirea penală a recunoscut fapta, sancţiunea aplicată s-a dispus a fi executată în condiţiile prev. de art. 81 şi 82 C. pen.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul M.G. având în vedere disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat. Suma ce a reprezentat onorariu apărător din oficiu, a fost avansată din fondul M.J. către Baroul de Avocaţi Galaţi.
Împotriva acestei decizii care este definitivă, inculpatul M.G. a declarat recurs.
La termenul de judecată de astăzi 16 decembrie 2009, recurentul inculpat nu s-a prezentat la instanţă şi nici nu a depus concluzii scrise prin care să-şi susţină recursul declarat.
În cauză, recursul declarat de titularul căii de atac împotriva unei decizii penale prin care s-a soluţionat definitiv cauza, prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 170 din 30 martie 2009 a Tribunalului Galaţi, decizie prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, apare ca inadmisibil.
Pe calea recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai hotărârile nedefinitive, după cum rezultă din dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., care prevăd strict şi limitativ hotărârile supuse recursului după cum urmează, astfel:
„Pot fi atacate cu recurs:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d^1) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea.
Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.
Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin Decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare."
per a contrario, rezultă că hotărârile pronunţate de către instanţa de recurs, având caracter definitiv, nu pot fi atacate cu recurs.
Ori, în cauză, se constată că, inculpatul a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate de către o instanţă de recurs.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpat, întrucât, după cum s-a menţionat, deciziile pronunţate de instanţa de recurs, fiind definitive,nu mai pot fi atacate pe calea unei căi ordinare de atac.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 617/R din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4215/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1767/2009. Penal → |
|---|
