ICCJ. Decizia nr. 3382/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3382/2009
Dosar nr. 5756/120/2007
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 286 din data de 21 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, inculpatul B.I.C. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-a aplicat inculpatului B.I.C. pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) (cu excepţia dreptului de a alege) şi b) C. pen.
În baza art. 86/1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului B.I.C., pe perioada termenului de încercare de 6 ani, prev. de art. 86/2 C. pen.
Totodată, conform art. 863 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa; să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, re şedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
De asemenea, în baza art. 863 alin. (2) C. pen. s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Conform art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Conform art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 19 septembrie 2007.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate G.M.I., constituită parte civilă, suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, fiindu-i respinsă cererea acesteia de acordarea de daune materiale.
În fine, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 800 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa o atare sentinţă instanţa de fond, a reţinut pe baza probelor administrate în cauză că, în cursul anului 2005 inculpatul B.I.C. şi partea vătămată G.M.I., au intrat în relaţii de concubinaj, ambii fiind la rândul lor căsătoriţi.
Pe fondul acestor relaţii parte vătămată i-a propus inculpatului să o ajute să-şi găsească un loc de muncă, în afara ţării, respectiv în Italia, fie la o societate pe care o deţinea fratele său în această ţară, fie într-un bar, ca vânzătoare, propunându-i în acest scop să locuiască într-un apartament pe care acesta îl deţine în Italia.
Ca atare, la sfârşitul lunii octombrie 2005 partea vătămată a mers însoţită de inculpat, la Serviciul Paşapoarte unde a îndeplinit formalităţile necesare liberării documentelor pentru plecarea din ţară, banii fiind remişi de către inculpat.
Totodată, inculpatul i-a dat acesteia sub formă de împrumut şi suma de 300 euro pentru a o arăta la vamă şi a achita contravaloarea transportului.
La data de 5 noiembrie 2005 partea vătămată G.M.I., a părăsit teritoriul ţării, cu un autocar A. din Ploieşti, fiind condusă de soţul ei - martorul G.L.C., care avea cunoştinţă de faptul că trăia în concubinaj cu inculpatul şi că intenţiona să meargă în Italia pentru a lucra, aşa cum i-a propus inculpatul.
Partea vătămată a ajuns în Italia în localitatea Voghera, unde a fost aşteptată de numitul C.I., nepotul inculpatului, care a condus-o într-un apartament deţinut de inculpat şi unde mai locuiau C.C. şi C.A.
După cca. două săptămâni de zile C.A. i-a spus părţii vătămate că ea se prostituează pentru inculpatul B.I.C., că a ştiut din ţară că trebuie să facă acest lucru şi că împarte cu acesta, pe jumătate banii obţinuţi.
La data de 19 noiembrie 2005 a venit în Italia şi inculpatul B.I.C., care i-a solicitat părţii vătămate G.M.I., din acea seară să meargă împreună cu numita C.A. să se prostitueze deoarece îi datorează banii reprezentând cheltuielile cu paşaportul, preţul călătoriei, cu chiria şi hrana consumată.
Întrucât partea vătămată nu avea posibilităţi materiale, aflându-se şi într-o tară străină, a acceptat să meargă să se prostitueze împreună cu C.A.
În aceeaşi seară cele două femei au fost duse cu un autoturism de către inculpat şi de către C.I., până în apropierea Clubului D., o parte din drum fiind lăsate să meargă pe jos, întrucât inculpatul le-a comunicat că nu doreşte să fie văzut în preajma clubului, sugerându-Ie că dacă va veni "garda" - să spună că sunt pe cont propriu.
Partea vătămată a fost contactată de un client cu care a întreţinut relaţii,
sexuale, primind de la acesta suma de 100 euro.
După aceea, G.M.I. a fost dusă într-un apartament din Milano unde mai erau o fată şi un cetăţean italian, unde i s-a cerut să rămână cu aceştia timp de 2 săptămâni, iar la final va primi suma de 2.000 euro.
În aceeaşi noapte, partea vătămată a fost violată în mod repetat şi bătută de cetăţeanul italian până şi-a pierdut cunoştinţa, iar când şi-a revenit a constatat că se află într-o cameră de spital.
Aceasta a fost audiată de poliţia italiană, unde a declarat că a fost victima unui viol, dar fără a face vreo referire la inculpatul B.I.C. şi la condiţiile în care a ajuns în Italia.
La cererea sa, a fost dusă la locuinţa din Voghera a inculpatului, unde a constatat că acolo nu se mai afla decât inculpatul şi C.I. cu bagajele făcute.
În aceste împrejurări inculpatul B.I.C. a luat-o pe partea vătămată cu un autoturism şi au plecat din Italia către România, partea vătămată fiind lăsată la cererea sa la părinţi.
Instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 pe baza plângerii şi declaraţiei părţii vătămate, depoziţii de martori, înregistrările pe suport magnetic a discuţiilor purtate în mediu ambiental, procesele verbale încheiate de organele de urmărire penală şi coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Instanţa a înlăturat de la încadrarea juridică a faptei starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport de condamnarea de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 540 din 18 decembrie 1990 a Tribunalului Militar Bucureşti, pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de viol, deoarece în raport de data săvârşirii faptei din cauza de faţă, s-a împlinit termenul de reabilitare calculat pentru această pedeapsă.
S-a stabilit că inculpatul a fost arestat în executarea pedepsei de 7 ani închisoare la 12 iulie 1990 şi a fost pus în libertate condiţionată la 22 iulie 1993 cu un rest de 1299 de zile închisoare neexecutat.
La individualizarea pedepsei instanţa a apreciat că pedeapsa ce urmează a fi stabilită pentru fapta dedusă judecăţii poate să-şi atingă rolul preventiv educativ chiar şi fără executarea acesteia şi ca atare a dispus suspendarea sub supraveghere a respectivei pedepse, fiind întrunite sub acest aspect condiţiile prev. de art. 861 C. pen.
Împotriva sentinţei au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmboviţa şi partea vătămată G.M.I., care au susţinut că aceasta este nelegală şi netemeinică.
Astfel, D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Dâmboviţa, a arătat că în mod greşit instanţa a înlăturat starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) reţinută la încadrarea juridică a faptei faţă de inculpatul B.I.C. şi pe cale de consecinţă a pronunţat o hotărâre nelegală, sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul că inculpatul nu poate beneficia de instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Se susţine că, instanţa de fond a fost în eroare atunci când a dispus înlăturarea stării de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), deoarece în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 540 din 18 decembrie 1990 a Tribunalului Militar Bucureşti, acesta a fost arestat la 12 iulie 1990 şi liberat condiţionat la 22 iulie 1993, prin sentinţa penală nr. 1707/1993 a Judecătoriei Târgovişte.
În atare situaţie, pedeapsa de 7 ani închisoare ar fi fost considerată ca fiind executată la 11 iulie 1997.
Calculând de la această dată, dacă s-a împlinit termenul de reabilitare, ar rezulta că, reabilitarea judecătorească trebuia să intervină la data de 8 ianuarie 2006 dar noua faptă comisă de inculpat a fost în luna noiembrie 2005, deci înainte de împlinirea termenului de 8 ianuarie 2006.
Pe cale de consecinţă, înlăturarea stării de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), este greşită, având ca urmare şi o individualizare nelegală a pedepsei prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Inculpatul fiind recidivist este exceptat de la suspendarea sub supraveghere a pedepsei potrivit art. 861 C. pen.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei, reţinerea la încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de persoane a recidivei prev. de disp. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi înlăturarea modalităţii de executare a pedepsei sub supraveghere conform art. 861 - 864 C. pen.
Apelanta - parte vătămată G.M.I., prin apărător ales a criticat soluţia primei instanţe atât în latură penală cât şi în latură civilă arătând la rândul său că în mod nelegal s-a dispus înlăturarea stării de recidivă a inculpatului pentru considerentele susţinute şi de către reprezentantul M.P.
De asemenea, pedeapsa aplicată este nelegală deoarece, fiind recidivist inculpatul nu putea beneficia de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât noua faptă a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie.
A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei, aplicarea disp. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi înlăturarea măsurii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de către inculpat.
În latură civilă a solicitat majorarea daunelor morale la cuantumul la 50.000 lei şi acordarea de daune materiale în sumă de 10.000 lei.
Prin Decizia penală nr. 11 din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile declarate de M.P. – D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Dâmboviţa şi partea vătămată G.M.I., desfiinţată în parte sentinţa şi în consecinţă:
S-au reţinut la încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, faptă din noiembrie 2005, dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., faţă de inculpatul B.I.C.
S-au înlăturat dispoziţiile art. 861 - 864 C. pen., precum şi dispoz. art. 71 alin. (5) C. pen., urmând ca pedeapsa de 4 ani închisoare să fie executată într-un loc de detenţie.
Au fost majorate daunele morale de la 10.000 lei la 50.000 lei, în sarcina de plată a inculpatului către partea vătămată G.M.I.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
A fost obligat inculpatul la 2.000 lei cheltuieli judiciare către apelanta - parte vătămată G.M.I., reprezentând onorariu de avocat.
S-a apreciat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt aşa cum a fost expusă pe larg mai înainte şi corespunde probelor administrate în cauză, în sensul că începând cu luna noiembrie 2005 inculpatul B.I.C. a determinat-o pe partea vătămată G.M.I., să meargă în Italia, unde acesta deţinea un apartament unde a obligat-o să se prostitueze, iar banii obţinuţi să-i dea acestuia.
Critica invocată în apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. şi de către partea vătămată privitoare la greşita înlăturare a stării de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), de la încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, faţă de inculpatul B.I.C., este întemeiată.
Din examinarea cazierului judiciar al inculpatului, împreună cu celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, pe parcursul cercetării judecătoreşti, inclusiv procesul - verbal din 16 iulie 1993 întocmit de Comisia de Liberare Condiţionată din cadrul Penitenciarului Mărgineni, rezultă că instanţa în mod greşit a reţinut că, la data săvârşirii faptei dedusă judecăţii, respectiv începutul lunii noiembrie 2005, se împlinise termenul de reabilitare şi astfel, pe cale de consecinţă a înlăturat starea de recidivă şi a schimbat încadrarea juridică a faptei, aşa cum fusese iniţial reţinută în rechizitoriu.
Din cazierul judiciar al inculpatului aflat la fila 74 al dosarului de urmărire penală, rezultă că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea in fracţiunii de complicitate la in fracţiune a de viol, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 197 alin. (2) C. pen., prin sentinţa penală nr. 540 din 18 decembrie 1990 a Tribunalului Militar Bucureşti.
Inculpatul a fost arestat la 12 iulie 1990 şi liberat condiţionat la 22 iulie 1993 prin sentinţa penală a Judecătoriei Târgovişte.
Ca atare, fiind arestat la 12 iulie 1990 rezultă că pedeapsa de 7 ani închisoare ar fi fost considerată executată la data de 11 iulie 1997.
Calculând de la această dată 11 iulie 1997, dacă s-a împlinit termenul de reabilitare care este conform art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen., de 5 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate, adică 5 ani plus 3,6 ani, rezultă în total 8 ani şi 6 luni şi ca atare, reabilitarea judecătorească în condiţiile prevăzute de lege ar fi intervenit la data de 8 ianuarie 2006.
Cum noua faptă a fost comisă de inculpat în luna noiembrie 2005, deci înainte de împlinirea termenului de reabilitare care este data de 8 ianuarie 2006, rezultă că acesta a săvârşit fapta de trafic de persoane în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În aceste condiţii, prin înlăturarea acestei recidive de către instanţa de fond s-a pronunţat o hotărâre nelegală, din acest punct de vedere.
Instanţa a apreciat greşit în calculul său, că inculpatul B.I.C. a executat din prima pedeapsă 1299 zile închisoare deşi, acesta în realitate a executat mai puţin şi anume 1100 zile.
Diferenţa de 199 de zile, reprezintă zilele, câştigate de inculpat ca urmare a muncii prestate în timpul detenţiei aşa cum rezultă din procesul verbal al Comisiei pentru Propunerea de Liberare Condiţionată din cadrul penitenciarului.
În conformitate cu disp. art. 136 C. pen., termenul de reabilitare se socoteşte de la data când a luat sfârşit sau ar fi luat sfârşit executarea pedepsei principale, care în cazul nostru este 11 iulie 1997 şi nu 1 ianuarie 1997 aşa cum a reţinut instanţa, deoarece zilele câştigate prin muncă au aplicabilitate numai în materia liberării condiţionate.
Şi, cea de a doua critică invocată de apelanţi, referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului este fondată.
Una din condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, este cea prevăzută de disp. art. 861 lit. b) C. pen., în sensul că "infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38 C. pen."
În raport de cele arătate mai sus, în sensul că inculpatul este recidivist, acestuia în mod nelegal i s-a aplicat beneficiul suspendării pedepsei principale sub supraveghere, deoarece este exceptat de la această măsură de la condiţia arătată mai înainte.
Prin admiterea apelurilor, urmează a fi înlăturate dispoziţiunile referitoare la aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi executarea acesteia de către inculpat într-un loc de deţinere.
În fine, este întemeiată şi cererea părţii vătămate G.M.I., de majorare a daunelor morale solicitate.
Cuantumul de 10.000 lei stabilit de instanţa de fond şi apreciat ca o compensaţie echitabilă pentru victimă, a fost stabilit greşit deoarece instanţa trebuia să evalueze prejudiciul moral suferit efectiv de victimă, pornind de la natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat asupra acesteia, urmările directe suferite de victima infracţiunii, întindere care a avut loc şi asupra familiei sale.
Trebuia să se aibă în vedere şi suferinţele fizice şi psihice aduse victimei şi care au fost determinate de agresiunile fizice la care aceasta a fost supusă în Italia prin sechestrare şi viol, fapte în raport direct de cauzalitate cu fapta inculpatului.
Curtea apreciază că, cererea de majorare a daunelor morale de către partea vătămată este întemeiată, urmând a se majora cuantumul acestora.
Referitor la daunele materiale, sub acest aspect cererea este neîntemeiată întrucât nu au fost dovedite.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul B.I.C. şi partea vătămată G.I.M.
Inculpatul a criticat Decizia sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei.
Partea vătămată a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului,precum şi a despăgubirilor civile.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea se încadrează,respectiv art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În privinţa recursului declarat de către inculpat,Curtea reţine că acesta nu a atacat cu apel sentinţa instanţei de fond,situaţie în care conform art. 3851 alin. (4) C. proc. pen. el poate declara recurs numai cu privire la modificare soluţiei din sentinţă dispusă prin Decizia Curţii de Apel.
Din această perspectivă,Curtea constată că instanţa de apel a reţinut starea de recidivă postexecutorie în care se găsea inculpatul la data comiterii faptei şi,pe cale de consecinţă,văzând disp. art. 861 lit. b) C. proc. pen.,a înlăturat modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţa de fond,respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Prin urmare,limitele în care inculpatul poate critica Decizia se referă la reţinerea stării de recidivă,căci numai prin înlăturarea acesteia inculpatul dobândeşte vocaţie la o modalitate neprivativă de libertate de executare a pedepsei.
Or,aşa cum a constatat şi instanţa de apel,din fişa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 7 ani închisoare,executată parţial în perioada 12 iulie 1990 - 22 iulie 1993,condamnare pentru care termenul de reabilitare,de 8 ani şi 6 luni,calculat de la data la care ar fi luat sfârşit executarea pedepsei principale, în integralitatea ei (11 iulie 1997),nu se împlinise la data comiterii faptei (toamna anului 2005).
În privinţa recursului declarat de către partea vătămată,Curtea constată că acesta vizează deopotrivă latura penală şi cea civilă a cauzei.
Referitor la individualizarea pedepsei,criticată de către partea vătămată în latura penală, Curtea apreciază că aceasta răspunde atât prin cuantum,cât şi prin modalitatea de executare exigenţelor înscrise în art. 52 C. pen.,neexistând motive care să justifice o înăsprire a tratamentului sancţionator aplicat inculpatului.
Au fost astfel avute în vedere atât gradul de pericol social concret al faptei comise,dedus din modalitatea şi împrejurările în care inculpatul a acţionat (acesta cunoscând-o de mai mult timp pe partea vătămată, cu care a şi avut o relaţie intimă, fapt necontestat de către aceasta din urmă), cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, recidivist, căsătorit,având un copil minor.
Referitor la latura civilă,Curtea reţine că nu poate fi cenzurat cuantumul daunelor morale prin prisma nici unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.,întrucât el se stabileşte prin apreciere,iar aceasta nu poate fi cenzurată pe calea recursului,devolutivă eminamente în drept.
În privinţa daunelor materiale,în mod corect s-a constatat că acestea nu au fost dovedite prin probe apte să conducă la aflarea adevărului,în condiţiile în care doar mama şi soţul părţii vătămate au susţinut cele afirmate de către aceasta din urmă,respectiv că la întoarcerea în ţară nu ar mai fi avut asupra sa bunurile cu care plecase.
În consecinţă, criticile formulate de către inculpat şi partea vătămată sunt neîntemeiate,astfel încât în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ambele recursuri,obligându-i pe recurenţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul inculpat B.I.C. şi recurenta parte vătămată G.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii la plata sumei de câte 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3195/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3488/2009. Penal → |
|---|
