ICCJ. Decizia nr. 4184/2009. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4184/2009
Dosar nr. 3016/122/2008
Şedinţa publică din 15 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 122 din 26 februarie 2009, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul L.F.C. (fiul lui V. şi M., născut la data de 28 iunie 1989, în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu) la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 5 ani - termen de încercare.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 33/UP/2008 din 23 octombrie 2008 emis de Tribunalul Giurgiu, dacă nu este arestat în altă cauză.
Prin aceeaşi hotărâre prima instanţă a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 octombrie 2008 la zi.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile G.C. suma de 10.000 lei daune materiale şi 40.000 lei daune morale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în seara zilei de 07 august 2008 martorul B.F. s-a deplasat cu motoscuterul marca S. cu numărul de înmatriculare Băneasa 0014 la locuinţa numitului V.S. din comuna Băneasa, unde au consumat împreună o sticlă de 2 litri cu bere. Întrucât au mai vrut să bea o bere, martorul B.F. a plecat să cumpere încă o sticlă de la un bar din localitatea Sf. Gheorghe, la plecare luând-o cu el şi pe partea vătămată G.C.M., nepoata numitului Vizitiu Stelian, căreia i-a dat casca de protecţie şi vesta reflectorizantă.
La întoarcere, în timp ce se deplasau pe DN 41, pe raza comunei Băneasa, cei doi s-au apropiat de un grup de tineri care stăteau de vorbă lângă şosea. Când au ajuns în dreptul grupului, inculpatul L.F.C., după ce le-a spus martorilor, „staţi să vedeţi ce le fac eu la ăştia", a ieşit pe carosabil spre axa mediană şi, întrucât avea o divergenţă mai veche cu martorul B.F., a încercat să îl lovească pe acesta cu mâna stângă, însă martorul s-a aplecat şi alovit-o pe partea vătămată G.C.M. în zona capului.
S-a reţinut că în urma loviturii primite, părţii vătămate i-a sărit casca şi vehiculul s-a dezechilibrat, iar după ce au mai parcurs circa 15-20 metri, cei doi au căzut pe carosabil, iar în urma căderii, partea vătămată a fost proiectată cu capul de carosabil şi, în scurt timp, urmare leziunilor cranio - cerebrale suferite, acesta a decedat.
Instanţa de fond a constatat că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 183 C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, atât gravitatea faptei cât şi persoana inculpatului, faptul că inculpatul nu era cunoscut cu antecedente penale şi împrejurarea că un gest necugetat l-a adus în situaţia în care se află, curmând o viaţă.
Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu a rezultat că inculpatul nu a avut un mediu familial propice şi nu a fost îndrumat spre o viaţă socială corespunzătoare, a fost retras de la şcoală şi pus să muncească în gospodărie, dar s-a relevat că exista şi posibilitatea unei evoluţii viitoare pozitive, prin reluarea cursurilor şcolare şi dobândirea unei calificări profesionale.
De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că inculpatul era dispus să muncească pentru a achita pretenţiile civile formulate, fiind de acord să despăgubească partea civilă.
Prima instanţă a considerat că regimul de detenţie ar fi cu mult mai dăunător pentru inculpat, atâta timp cât exista o posibilitate de a fi reintegrat în societate, dispunând, pe cale de consecinţă, suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
A fost admisă acţiunea civilă şi, faţă de poziţia procesuală a inculpatului, care a fost de acord cu despăgubirea integrală a părţii civile, a fost obligat la plata sumei de 10.000 lei daune materiale şi 40.000 lei daune morale.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi partea civilă G.C.
Reprezentantul parchetului şi partea civilă au criticat soluţia sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul acestuia, cât şi în ceea ce priveşte modul de individualizare a executării.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, analizând sentinţa apelată atât prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, a constatat întemeiate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi partea civilă G.C. şi, prin Decizia penală nr. 152/A din 29 iunie 2009, a admis ca atare apelurile formulate de către părţile anterior menţionate împotriva sentinţei penale 122/2009 a Tribunalului Giurgiu, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul L.F.C. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. şi a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 22 octombrie 2008 la 26 februarie 2009.
Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate stabilind să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a apreciat că situaţia de fapt, precum şi încadrarea juridică dată faptei reţinută în sarcina inculpatului au fost corect stabilite de către prima instanţă, din analiza materialului probator administrat rezultând că fapta pentru care a fost cercetat și dedus judecăţii inculpatul întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
Însă, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită de instanţa de fond, atât prin cuantum cât şi prin modalitatea de executare, nu corespundea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., întrucât a constatat că prima instanţă a reţinut ca şi circumstanţe atenuante dispoziţiile art. 74 C. pen., fără a preciza care dintre variantele prevăzute de lege sunt incidente în cauză.
Referitor la datele care caracterizează persoana inculpatului şi la poziţia acestuia pe parcursul procesului penal, instanţa de prim control judiciar a apreciat că nu există nici un fel de motive pentru a le acorda acestora relevanţa unor circumstanţe atenuante.
S-a mai relevat, contrar susţinerilor inculpatului că, din niciuna din declaraţiile acestuia nu a rezultat că ar fi recunoscut săvârşirea faptei,. Astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că în faza de urmărire penală iniţial inculpatul a arătat că l-a strigat pe martor „iar acesta s-a întors, moment în care a pierdut controlul scuterului, ieşind de pe şosea, în acel moment i-a sărit din cap casca fetei", după care s-au dezechilibrat şi au căzut (filele 53-55 d.u.p.), ulterior precizând că „am atins-o cu palma peste cască pe fată, dar nu am avut în intenţie să lovesc pe cineva, eu am încercat doar să le fac semn să oprească, întrucât doream să-i cer lui B.F. să mă transporte în satul Dăisa" (fila 14 d.u.p.), aceeaşi poziţie având-o şi în cursul judecăţii, când a susţinut că a atins-o cu mâna pe cască pe victimă, fără intenţia de a lovi, dorind numai să-i facă semn să oprească.
S-a mai reţinut că apărările inculpatului au fost infirmate de declaraţiile martorilor oculari S.T., I.F.C. (care au arătat că, în momentul în care inculpatul a observat scuterulapropiindu-se, a declarat, „staţi să vedeţi ce le fac eu la ăştia că îi cunosc" şi a încercat să-l lovească pe martor, care s-a ferit, lovind-o astfel pe victimă), care se coroborează cu cea a conducătorului scuterului, martorul B.F.
Instanţa de apel a constatat că inculpatul nu a avut o poziţie procesuală sinceră, urmărind, în realitate, o diminuare a răspunderii sale penale, lipsa sa de sinceritate demonstrând că acesta nu a înţeles gravitatea deosebită a faptei comise, care a condus la decesul unei tinere de 18 ani.
De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nu erau incidente nici dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., din fişa de cazier a inculpatului rezultând că acesta a fost sancţionat administrativ pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, astfel că, deşi caracterizările depuse la dosar îi erau favorabile, totuşi, conduitei sale în societate, anterior săvârşirii faptei, nu i se poate acorda valenţa unei circumstanţe atenuante.
Totodată, în raport de înscrisul depus în faţa instanţei de apel, din care a rezultat că inculpatul a achitat părţii civile o parte din despăgubirile la care a fost obligat, instanţa de prim control judiciar a reţinut această împrejurare ca şi circumstanţă atenuantă judiciară conform art. 74 lit. b) C. pen.
Procedând la o reindividualizare a pedepsei, în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, urmările acesteia (decesul unei tinere de numai 18 ani), datele care caracterizează persoana inculpatului, aşa cum au fost reţinute anterior, instanţa de prim control judiciar a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4 ani închisoare coborâtă sub minimul special ca efect al dispoziţiilor art. 74 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. (faţă de 3 ani închisoare, aplicată de prima instanţă).
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a–II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că soluţia primei instanţe este nelegală, în condiţiile în care aceasta a omis să se pronunţe sub acest aspect, astfel că a interzis inculpatului numai drepturile prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., apreciind că nu se justifică şi restrângerea celorlalte drepturi, în raport de natura faptei comise.
Referitor la cealaltă critică formulată, legată de modul de individualizare a executării pedepsei, din referatul de evaluare instanţa de prim control judiciar a reţinut că, deşi au fost identificaţi factori care puteau inhiba comportamentul infracţional al inculpatului (suportul moral şi material al familiei şi desfăşurarea de activităţi lucrative în propria gospodărie), totuşi a apreciat că aceştia nu erau suficienţi pentru a-i asigura acestuia premisele unei bune adaptări sociale, în raport de factorii de natură să accentueze acest comportament (abandonul şcolar şi lipsa unei calificări profesionale, lipsa unui loc de muncă stabil, prezenţa antecedentelor penale în familie, împrejurarea că a mai fost cercetat penal şi nerecunoaşterea faptei ce constituie un factor negativ al conduite sale).
Instanţa de prim control judiciar, faţă de aspectele anterior relevate, faţă de persoana inculpatului, dar şi de gravitatea deosebită a faptei, a apreciat că acordarea suspendării executării pedepsei (în condiţiile art. 861 C. pen., în raport de cuantumul pedepsei aplicată în apel) este ineficientă, iar pentru atingerea scopului pedepsei se impune ca reeducarea inculpatului să aibă loc în condiţiile privării de libertate.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.F.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul încheierii de dezbateri din data de 23 noiembrie 2009, încheiere de şedinţă ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În esenţă, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei până la limita la care să se poată dispune aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei stabilită de către prima instanţă.
În subsidiar, a solicitat menţinerea ca fiind legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe, susţinând că, în cauză, prin reaprecierea materialului probator administrat, ţinând seama de faptul că acesta a fost de acord să achite despăgubirile civile la care a fost obligat, (parte din acestea fiind deja achitate) şi prin acordarea unei mai largi eficienţe dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., instanţa de recurs poate dispune reindividualizarea pedepsei, raportat la modalitatea necugetată în care inculpatul a acţionat. A mai arătat că dacă recurentul inculpat va fi reîncarcerat, în mod evident, acesta va fi împiedicat să continue achitarea acestora. A conchis solicitând să se constate că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Recursul declarat de inculpatul L.F.C. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de prim control judiciar au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, instanţa de apel a procedat corect atunci când a reţinut, justificat, în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) C. pen. şi aplicând, pe cale de consecinţa, dispoziţiile art. 76 lit. b) C. pen.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când, admiţând apelurile declarate în cauză, a majorat pedeapsa de la 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei prev. de art. 81 C. pen. (aplicată acestui inculpat de prima instanţă) la 4 ani închisoare înlăturând dispoziţiile art. 81 C. pen., apreciind-o ca fiind insuficientă şi necorespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât aceasta, în mod justificat, a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului în primă instanţă nu este aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Astfel în cauza dedusă judecăţii, deşi inculpatul a recunoscut parţial, fapta săvârşită, în faza de urmărire penală, ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, şi-a nuanţat poziţia afirmând că în ziua de 7 august 2008, aflându-se într-un grup de cunoscuţi, în apropierea DN 41, pe raza comunei Băneasa, a încercat doar să atragă atenţia conducătorului motoscuterului (martorului B.F.) asupra sa, întrucât dorea să fie transportat într-o altă localitate, tinzând astfel să diminueze răspunderea sa penală, totuşi, prin gestul său necugetat, a provocat incidentul nefericit în urma căruia o tânără de numai 18 ani şi-a pierdut viaţa.
De altfel, declaraţiile inculpatului deşi au fost oscilante, s-au coroborat cu cele ale martorilor audiaţi în cauză, tinzând astfel să-şi disimuleze intenţia, prin eventuala stare de confuzie existentă la momentul respectiv cu privire şi la acţiunea defensivă a conducătorului motoscuterului care, observând mână întinsă spre el, şi-a ferit capul, astfel că, victima aflată în spatele conducătorului motoscuterului nu a observat acţiunea inculpatului şi a fost lovită în zona capului, iar în urma impactului, ambele persoane aflate pe motoscuter au căzut.
Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reţinută de instanţa de prim control judiciar, relevând, în mod justificat, că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., încadrare corect reţinută şi de instanţa de fond, care a procedat justificat, respingând solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptei, formulată de inculpat prin apărător).
Se mai constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că se impune reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 74 lit. b) C. pen. şi aplicând justificat dispoziţiile art. 76 lit. b) C. pen., a majorat cuantumul pedepsei de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare, având în vedere modalitatea în care a acţionat inculpatul, dar şi atitudinea sa anterior săvârşirii faptei precum şi conduita acestuia după comiterea faptei.
Astfel, se constată că inculpatul a intenţionat să-i aplice o corecţie martorului B.F. ce se afla în mişcare, pe motoscuter, întrucât le-a atras atenţia celor prezenţi, la vederea acestuia, că va reacţiona. Întinzând mâna spre direcţia motoscuterului ce se apropia de grup, a provocat incidentul al cărui deznodământ nu l-a dorit dar putea şi trebuia să-l prevadă,astfel că în urma leziunilor cranio-cerebrale suferite, a decedat tânăra de numai 18 ani, ce se afla, de asemenea, pe motoscuter, în spatele martorului B.F.
Prin urmare, instanţa de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpatul este infractor primar şi că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârşirii faptei, în mod justificat a ţinut cont şi de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, dar şi de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a încercat constant să minimalizeze răspunderea sa penală ţi să acrediteze ideea că nu a acţionat cu premeditare, ci impulsiv, că nu a urmărit să lovească, ci doar să oprească persoana ce se afla pe motoscuter, deşi întregul probatoriu administrat a demonstrat contrariul.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că, în cauză, pe de o parte, se impunea reţinerea incidenţei circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen. cu efectul prev. de art. 76 lit. b) C. pen., corectând astfel hotărârea primei instanţe şi majorând justificat cuantumul pedepsei principale de la 3 ani la 4 ani închisoare.
Pe de altă parte, se mai reţine că instanţa de apel, în mod judicios, a înlăturat prevederile art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei şi a stabilit că scopul preventiv educativ al pedepsei, consfinţit în dispoziţiile art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate, considerând-o, astfel, suficientă şi proporţională, în raport cu natura şi gravitatea faptei reţinută în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, (fără antecedente penale, care a produs dovezi la dosar în sprijinul achitării parţiale a despăgubirilor civile către partea civilă).
De altfel, Înalta Curte constată că instanţa de apel a acordat suficientă eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în sarcina inculpatului L.F.C., orientând deja pedeapsa sub minimul special şi justificat a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului ori schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.F.C. împotriva Deciziei penale nr. 152/A din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.F.C. împotriva Deciziei penale nr. 152/A din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3188/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4215/2009. Penal → |
|---|
