ICCJ. Decizia nr. 1788/2009. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1788/2009

Dosar nr. 3004/120/2008

Şedinţa publică din 14 mai 2009

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 578 din 14 octombrie 2008 a Tribunalului Dâmboviţa, în baza art. 197 alin. (1), 2 lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M., fiul lui M. şi R., cetăţenie română, studii – liceul, necăsătorit, muncitor la SC Z.C.R. SRL Bucureşti, fără antecedente penale, cu domiciliul în comuna Şelaru, satul Fierbinţi, judeţul Dâmboviţa, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 197 alin. (3) C. pen., raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 86¹ alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.M. să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, odată pe lună, la data fixată la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

- să nu frecventeze discotecile şi localurile publice din comuna Şelaru, judeţul Dâmboviţa.

Conform art. 86³ alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁶ C. pen., raportat la art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei accesorii, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S.M., deţinut la Penitenciarul Mărgineni, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/U din 11 februarie 2008 emis de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. 1747/120/2008,dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din pedeapsă timpul arestului preventiv începând cu 11 februarie 2008, la zi.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M.G., fiul lui I. şi V., cetăţean român, stagiul militar nesatisfăcut, elev în clasa a X-a la Grupul Şcolar D.C.A.A. din Găeşti, fără antecedente penale, cu domiciliul în Bucureşti, sectorul 6 şi reşedinţa în comuna Şelaru, satul Fierbinţi, judeţul Dâmboviţa, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 86² C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., raportat la art. 110¹ C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.M.G. să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, odată pe lună, la data fixată la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului în care învaţă şi să continue pregătirea şcolară;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

- să nu frecventeze discotecile şi localurile publice din comuna Şelaru, judeţul Dâmboviţa.

În temeiul art. 86³ alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. raportat la art. 83 C. pen. şi art. 110¹ alin. (3) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S.M.G., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3/U din 11 februarie 2008 emis de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 1747/120/2008, dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din pedeapsă timpul arestului preventiv începând cu 11 februarie 2008 la zi.

În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.O., fiul lui F. şi M., stagiul militar nesatisfăcut, elev în clasa a X-a la liceul M.V. din comuna Vişina, judeţul Dâmboviţa, fără antecedente penale, cu domiciliul în comuna Şelaru, satul Fierbinţi, judeţul Dâmboviţa, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86² C. pen., s-a stabilit termen de încercare 5 ani.

În temeiul art. 86³ alin. (1) C. pen., raportat la art. 110¹ C. pen., s-a dispus ca inculpatul D.O. să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere:

 - să se prezinte, odată pe lună, la data fixată la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului în care învaţă şi să continue pregătirea şcolară;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

- să nu frecventeze discotecile şi localurile publice din comuna Şelaru, judeţul Dâmboviţa.

Conform art. 86³ alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. raportat la art. 83 C. pen. şi art. 110¹ alin. (3) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D.O., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 4/U din 11 februarie 2008 emis de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 1747/120/2008, dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din pedeapsă timpul arestului preventiv începând cu 11 februarie 2008 la zi.

În baza art. 13, art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea, în solidar, a inculpatului major S.M. şi a inculpaţilor minor S.M.G., în solidar cu părţile responsabile civilmente S.I., S.V. şi D.O., în solidar cu părţile responsabile civilmente D.F. şi D.M., la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând daune morale către partea vătămată G.M., constituită parte civilă în cauză.

S-au respins, ca nedovedite, daunele materiale.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi în solidar inculpaţii S.M., S.M.G. şi D.O., aceştia din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente S.I., S.V., D.F. şi D.M. la plata sumei de 480 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli cu onorariul de apărător, către partea civilă G.M.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în seara de 09 februarie 2008 partea vătămată G.M. a plecat de la domiciliul său însoţită de vecinul I.M.A., pentru a participa la discoteca organizată în satul Şelaru unde aceasta s-a întâlnit şi cu unchii săi C.D. şi C.A.

În timpul programului de discotecă, după orele 2,00, partea vătămată a ieşit în faţa localului unde a fost acostată de D.O. şi, forţând-o, a condus-o în interiorul curţii spre clădirea grădiniţei, loc în care au venit şi S.M. şi S.M. care, pe rând, au întreţinut raporturi sexuale orale şi normale, exercitând violenţe şi adresându-i minorei ameninţări.

În jurul orelor 4,00, partea vătămată a reuşit să ajungă acasă unde a relatat părinţilor cele întâmplate, fiind sesizate ulterior organele de urmărire penală.

Cu ocazia cercetării judecătoreşti, fiind audiaţi inculpaţii S.M., S.M.G. şi D.O., au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a dispus trimiterea în judecată, recunoaştere care se coroborează întrutotul cu declaraţia părţii vătămate G.M. şi celelalte probe testimoniale administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor I.M.A., C.D., C.A., B.F. şi C.A., din conţinutul cărora rezultă vinovăţia făptuitorilor în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de viol şi circumstanţierea în timp a acesteia.

Prin raportul de expertiză bio-criminalistică nr. 757423 din 07 mai 2008 întocmit de Serviciul de Expertize Bio Criminalistice din I.G.P.R. Bucureşti s-a concluzionat că pe obiectele de îmbrăcăminte supuse expertizei ridicate de la partea vătămată şi celelalte probe biologice s-au evidenţiat profilurile genetice ale inculpaţilor, ceea ce demonstrează că aceştia au avut raporturi sexuale cu minora.

În circumstanţierea personală a inculpaţilor a fost audiată martora N.N., profesor la Şcoala Generală din satul Fierbinţi, comuna Şelaru, judeţul Dâmboviţa, din declaraţia căreia rezultă că aceştia nu au săvârşit abateri anterior comiterii faptei penale supuse judecăţii, au avut un comportament bun în familie şi societate, S.M.G. şi D.O., fiind elevi în clasa a X-a la Liceul M.V. din comuna Vişina, în care sens s-au depus şi caracterizări scrise din partea unităţilor şcolare menţionate.

Faţă de probele administrate în cauză cu ocazia cercetării judecătoreşti, precum şi cele efectuate în cursul urmăririi penale, tribunalul a apreciat că în cauză subzistă vinovăţia inculpaţilor S.M., S.M.G. şi D.O. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în ce-l priveşte pe primul inculpat şi, respectiv, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., în ce-i priveşte pe ultimii doi inculpaţi, texte de lege enunţate în şedinţa publică şi în baza cărora inculpaţii au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile stabilite prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările concrete în care acestea au fost comise şi circumstanţele personale ale făptuitorilor.

Determinat de împrejurarea că cei trei inculpaţi au avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând săvârşirea faptelor, că aceştia nu au antecedente penale şi au avut un comportament corespunzător în familie şi societate anterior săvârşirii faptei deduse judecăţii, că sunt tineri, în cauză s-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

Tribunalul a considerat că scopul preventiv şi sancţionator al pedepselor mai sus arătate poate fi atins fără privare de libertate, inculpatul S.M. putând să desfăşoare o activitate productivă şi să contribuie astfel la achitarea despăgubirilor morale la care va fi obligat, iar inculpaţii minori S.M.G. şi D.O. să-şi continue pregătirea şcolară în unităţile la care au fost încadraţi.

În ce priveşte rezolvarea laturii civile a cauzei, tribunalul a reţinut că despăgubirile materiale estimate de partea vătămată la 600 lei, reprezentând contravaloarea raportului de constatare medico-legală şi a cheltuielilor de deplasare nu au fost dovedite, atâta timp cât la dosarul cauzei nu s-au depus înscrisuri care să ateste că efectiv au fost achitate aceste sume sau dovezi de efectuare a transportului.

Referitor la daunele morale solicitate, tribunalul a considerat ca justificată acordarea sumei de 15.000 lei, cu titlu de daune morale către partea vătămată G.M., în solidar de către inculpatul major S.M. şi inculpaţii minori S.M.G., în solidar cu părţile responsabile civilmente S.I., S.V. şi D.O., în solidar cu părţile responsabile civilmente D.F. şi D.M., în temeiul art. 13, art. 14 şi art. 346 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, partea vătămată G.M., inculpaţii S.M.G., D.O., S.M.

1. Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a susţinut că hotărârea pronunţată este netemeinică, determinat de pericol social concret sporit al faptelor comise de către inculpaţi.

S-a susţinut că aceste fapte au avut consecinţe grave asupra dezvoltării psihice şi fizice asupra părţii vătămate care a fost dezbrăcată în plină iarnă şi supusă repetat la perversiuni şi la acte sexuale normale şi, în această împrejurare, partea vătămată a fost deflorată, aşa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală, toate acestea arată un comportament sălbatic al inculpaţilor.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi,pe fond, înlăturarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., cu pedepse bine individualizate şi înlăturarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea sub supraveghere.

2. Partea vătămată, prin apărătorul său, a criticat sentinţa atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, din următoarele considerente:

În latură penală, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privind individualizarea pedepselor aplicate, neţinând seama de contribuţia efectivă a fiecărui inculpat la săvârşirea faptei, de circumstanţele grave ale faptei lor şi de consecinţele de neînlăturat ale acesteia.

S-a susţinut că modul de executare al pedepselor aplicate, şi anume, sub supraveghere, nu este corect, întrucât instanţa de fond trebuia să aprecieze că această modalitate de executare a pedepselor, nu-şi realizează scopul preventiv – educativ al pedepsei, luând în considerare împrejurările concrete în care s-au săvârşit faptele şi pericolul social concret al acestora.

În latură civilă s-a susţinut că instanţa de fond nu a apreciat corect cuantumul daunelor morale acordate, nu a ţinut seama de suferinţele fizice şi psihice ale părţii vătămate şi consecinţele negative ale faptelor inculpaţilor asupra ei.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate atât în latură penală cât şi civilă, aplicarea unor pedepse corespunzătoare în raport cu vinovăţia fiecărui inculpat şi majorarea daunelor morale.

3. Inculpaţii au susţinut că nu au exercitat ameninţări şi lovituri faţă de partea vătămată, că aceasta de bună voie a acceptat să întreţină relaţii cu ei, că i s-au dat bani, în sumă de 9 lei, că fapta comisă nu poate să aibă consecinţe grave asupra părţii vătămate, privind dezvoltarea sa fizică şi psihică, deoarece după săvârşirea faptei, aceasta a fost văzută la discotecă.

S-a solicitat, în principal, achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind ameninţarea, folosirea violenţei sau imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra.

S-a mai solicitat respingerea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi partea vătămată.

În subsidiar, s-a solicitat menţinerea hotărârii atacate, ca temeinică şi legală.

Parchetul a solicitat admiterea apelului părţii vătămate şi respingerea apelurilor declarate de inculpaţi, ca nefondate.

Partea vătămată, prin apărătorul său, a solicitat admiterea apelului parchetului şi respingerea ca nefondate a apelurilor inculpaţilor.

Prin Decizia penală nr. 12 din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de partea vătămată G.M., domiciliată în comuna Şelaru, sat Şelaru, judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei penale nr. 578 din data de 14 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pe care a desfiinţat-o în parte şi, în consecinţă:

A majorat pedepsele aplicate inculpaţilor: de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru inculpatul major S.M. şi de la câte 3 ani închisoare, la câte 4 ani închisoare pentru inculpaţii minori S.M.G. şi D.O., cu menţinerea circumstanţelor atenuante personale, reţinute în sarcina acestora.

A înlăturat dispoziţiilor prevăzute de art. 86¹ – 86³ C. pen., cu privire la suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, urmând ca inculpaţii să execute pedepsele aplicate într-un loc de deţinere.

A înlăturat dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., privind suspendarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicate inculpaţilor S.M.

A majorat daunele morale la care inculpaţii au fost obligaţi în solidar, inculpaţii minori în solidar şi cu părţile responsabile civilmente către partea vătămată G.M., de la 15.000 lei la 45.000 lei.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.M., S.M.G. şi D.O., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A obligat inculpaţii apelanţi, inculpaţii minori în solidar cu părţile responsabile civilmente la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat şi la 1.000 lei cu acelaşi titlu, către partea vătămată G.M., reprezentând onorariu avocat.

Instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută în raport de probele administrate în cauză, fapta de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen. fiind pe deplin dovedită.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, s-a considerat că instanţa de fond a dat dovadă de multă clemenţă în aplicarea pedepselor şi a modalităţii executării acestora, neavând în vedere dispoziţiile art. 80 C. pen. (concursul între cauzele de agravare şi cele de atenuare), motiv pentru care în raport de pericolul social al faptei, de împrejurările în care a fost săvârşită şi de comportamentul inculpaţilor a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor şi a înlăturat dispoziţiile art. 86¹ – 86³ C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, având în vedere răul cauzat asupra psihicului părţii vătămate a fost majorat cuantumul despăgubirilor morale de la 15.000 lei la 45.000 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii S.M.G., D.O. şi S.M.

În motivele scrise de recurs, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi pe fond, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a existat nici o constrângere a părţii vătămate de a întreţine relaţii sexuale, iar în subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică, întrucât s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor prin aplicarea art. 86¹ C. pen.

Se mai arată că li s-a creat inculpaţilor o situaţie mai grea prin majorarea atât a pedepselor, cât şi a cuantumului daunelor morale.

Concluziile apărătorilor recurenţilor inculpaţi, ale reprezentantului M.P., precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi 18 C. proc. pen., precum şi din oficiu în conformitate cu art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate numai în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Conform art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie constatată din compararea faptelor cu probele administrate.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele care, la data de 9 - 10 februarie 2008, prin constrângere, au întreţinut acte sexuale cu minora G.M., în vârstă de 13 ani întrunesc atât obiectiv cât şi subiectiv, controlul incriminator al infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen.

Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătoreşti cât şi în apel, respectiv declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor, raportul medico-legal, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, proces-verbal de examinare criminalistică au rezultat împrejurările în care partea vătămată a fost violată.

Susţinerile recurenţilor inculpaţi că au întreţinut doar relaţii sexuale orale, că nu au forţat-o, nu au constrâns-o pe partea vătămată, aceasta fiind de acord cu acest fapt, sunt contrazise de probele administrate în cauză.

Astfel, în faza de urmărire penală, cât şi de cercetare judecătorească inculpaţii au recunoscut că au avut relaţii sexuale cu partea vătămată, că au lovit-o şi ameninţat-o pe aceasta (filele 52-59, 67-76, 85-95 dos. urm.), declaraţii care se coroborează cu cele ale părţii vătămate, cât şi cu celelalte probe existente la dosar (raport de constatare medico-legală nr. 106/U/11 februarie 2008 din care rezultă că victima a suferit o deflorare recentă, datând din data de 9 - 10 februarie 2008, raport de expertiză bio-criminalistică nr. 757423 din 07 mai 2008).

Partea vătămată G.M., în declaraţia dată la 11 februarie 2008 (fila 19 dos.urm.pen.) arată: "Am fost prinsă din spate de umeri de D.O. care m-a împins către clădirea unei grădiniţe, deşi eu am repetat să mă lase în pace (…) M-a ţinut de hanorac (…) Le-am cerut să mă lase în pace, dar m-au ameninţat să nu ţip că mă taie cu un cuţit (…) S. mi-a pus mâna la gură (…) m-a lovit cu palma peste faţă (…) m-a ameninţat că-l va chema pe fratele său care mă va omorî (…) D.O. şi S. m-au ţinut de mâini".

Din analiza conţinutului acestei declaraţii rezultă că este îndeplinit elementul material al infracţiunii de viol, şi anume, fapta a fost săvârşită prin constrângere, atât morală cât şi fizică („m-a împins, m-a prins, m-a ţinut, m-au ameninţat, m-au lovit"), inculpaţii profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa (inculpaţii au fost în număr de 3, mult mai mari ca vârstă faţă de partea vătămată, în timp ce aceasta, în vârstă de numai 13 ani nu a putut opune rezistenţă, datorită incapacităţii fizice, inculpaţii ţinând-o prin rotaţie de mâini şi de cap, paralizându-i posibilitatea de a se mişca).

Dealtfel, inculpaţii recunosc faptul că au întreţinut relaţii sexuale (atât orale cât şi normale cu partea vătămată) descriind în declaraţiile lor modalitatea în care au săvârşit fapta, confirmând practic cele învederate de către aceasta.

Inculpatul S., în declaraţia sa (fila 94, dos.urm.pen.) arată: „O. i-a cerut să întreţină raporturi sexuale normale (…) M. s-a dus către ea şi a încercat să întreţină un raport sexual normal. A venit şi a zis că nu a reuşit. A urmat O. care a încercat, dar fără succes. A fost lovită de M. şi O. Am auzit zgomotul loviturii".

Inculpatul D.O. confirmă faptul că minora a fost lovită şi ameninţată, (f. 69, d.u.p.)., cât şi faptul că s-a opus solicitărilor inculpaţilor. „Am fost de faţă când S.M. i-a dat o palmă peste faţă şi cu pumnul în picior, deoarece aceasta nu dorise iniţial să întreţină un raport sexual oral (…) S.V. i-a dat o palmă după ceafă şi a tras-o de păr (…) S. i-a propus M. să facă sex normal (…) Ea nu a fost de acord şi a reuşit să fugă, dar S.M. a ajuns-o şi a prins-o de mână, revenind cu aceasta în locul unde rămăsesem eu (…) S.V. i-a spus M. că lui nu i se poate întâmpla nimic, că tatăl lui a făcut puşcărie şi are bani, probabil pentru a o intimida."

Declaraţiile inculpaţilor şi ale părţii vătămate se coroborează cu raportul de constatare medico-legală nr. 106/U din 11 februarie 2008 prin care se arată că partea vătămată a suferit o deflorare recentă la 9 - 10 februarie 2008, cât şi cu raportul de expertiză bio-criminalistică nr. 757423 din 07 mai 2008, întocmit de Serviciul de Expertize Biocriminalistice din I.G.P.R. Bucureşti, prin care s-a concluzionat că pe obiectele de îmbrăcăminte supuse expertizei, ridicate de la partea vătămată şi celelalte probe biologice s-au evidenţiat profilurile genetice ale inculpaţilor, ceea ce demonstrează că aceştia au avut raporturi sexuale cu minora, astfel încât este exclus orice dubiu cu privire la inexistenţa faptei de viol.

În raport cu probatoriul administrat în cauză rezultă că susţinerile inculpaţilor potrivit cărora nu au exercitat ameninţări şi lovituri faţă de partea vătămată, că aceasta de bună voie a acceptat să întreţină relaţii cu ei, sunt lipsite de suport probator.

Chiar dacă pe corpul victimei nu au fost găsite urme de violenţă aceasta nu duce la concluzia acceptării de bună voie de către partea vătămată să întreţină relaţii sexuale, în condiţiile în care înfrângerea libertăţii sexuale se poate face şi prin constrângere morală (partea vătămată a fost ameninţată cu moartea de către unul dintre inculpaţi), cât şi prin faptul de a profita de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa (o persoană de 13 ani este lipsită de experienţă, nu poate face faţă nici fizic şi nici psihic agresiunii a trei persoane de sex masculin îndreptate împotriva sa), inculpaţii profitând în mod conştient de vârsta victimei, de faptul că nu putea opune rezistenţă, care constituie în esenţă, o constrângere mijlocită, fiindcă a abuza de o stare care face imposibilă opunerea înseamnă a realiza în mod insidios o constrângere.

Înalta Curte, din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, ţinând cont că aptitudinea forţei fizice de a constrânge se apreciază în fiecare caz, avându-se în vedere împrejurările în care a fost exercitată această forţă, precum şi de posibilităţile reale de rezistenţă pe care le-a avut victima, că cerinţa legii referitoare la exercitarea constrângerii este îndeplinită şi atunci când victima, în condiţiile concrete în care s-a aflat, dându-şi seama că orice rezistenţă ar fi zadarnică şi că, eventual, i-ar putea agrava situaţia, în final, neopunând o rezistenţă, apreciază că în speţă, încadrarea juridică dată faptei comise este legală câtă vreme minora, luată cu forţa de cei trei inculpaţi şi supusă la raporturi sexuale atât orale cât şi normale, a opus rezistenţă într-o primă fază, ulterior ajungând la convingerea că orice rezistenţă ar fi zadarnică, dată fiind agresivitatea inculpaţilor, cât şi raportul de forţe net superior al acestora.

Vârsta minorei şi dezvoltarea ei fizică în raport cu Constituţia inculpaţilor, cât şi cu faptul că aceştia erau în număr de trei, acţionând împreună, se circumscrie tezei a II-a a dispoziţiilor art. 197 alin. (1) C. pen., respectiv imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

Astfel nu este vorba de un act sexual realizat cu consimţământul victimei, ci reprezintă o încălcare a inviolabilităţii sexuale a unei minore, la constrângerea ei în scopul consumării unor raporturi sexuale, atât normale, cât şi orale, ce au avut loc împotriva voinţei ei, fiind constrânsă în scopul determinării ei la acele acte sexuale.

De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 111/2005 a statuat că prin act sexual, susceptibil de a fi încadrat în infracţiunea de viol incriminată de art. 197 C. pen., se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, în cauză inculpaţii făcându-se vinovaţi de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina lor.

În ceea ce priveşte latura civilă, în mod corect instanţa de prim control judiciar a dispus majorarea cuantumului daunelor morale în raport de consecinţele pe care fapta le are asupra dezvoltării psihice şi fizice a părţii vătămate, cât şi în raport de ironia comunităţii locale care i-a indus un sentiment de culpabilitate, ducând la izolarea acesteia de restul membrilor, astfel încât un cuantum ridicat al acestor daune morale fiind apt să mai atenueze din urmările nefaste ale unei asemenea fapte.

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale, pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani. În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. Pe de altă parte, această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.

În speţă, s-a dovedit că partea vătămată a suferit o traumă psihică, determinată de faptele inculpaţilor, astfel încât daunele morale acordate vor reprezenta o compensare a prejudiciului cauzat acesteia. Prin stabilirea daunelor morale la suma de 45.000 lei, Înalta Curte apreciază că soluţia este conformă cu interpretarea tradiţională a jurisprudenţei române, cât şi cu interpretarea constantă a jurisprudenţei europene (P.T., Op.cit., pag. 268).

Astfel, în raport cu probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Susţinerile inculpaţilor, potrivit cărora li s-a agravat situaţia de către instanţa de prim control judiciar, prin schimbarea modalităţii de executare a pedepsei şi majorarea modalităţii de executare a pedepsei şi majorarea cuantumului daunelor morale, sunt nefondate, atâta timp cât la instanţa de apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa declarase apel în defavoarea inculpaţilor împotriva sentinţei penale nr. 578/2008 a Tribunalului Dâmboviţa, ca de altfel şi partea vătămată G.M., agravarea fiind urmarea apelului declarat de procuror sau de partea cu interese contrare.

Neagravarea situaţiei în propria cale de atac (non reformatio in pejus) îşi găseşte aplicarea numai în ipoteza în care există apelul/recursul unei singure părţi sau al mai multor părţi care formează un grup cu aceeaşi poziţie procesuală, ori când există recursul declarat de procuror în favoarea unei părţi. Regula nu-şi găseşte incidenţa atunci când există şi apelul/recursul procurorului declarat fără rezerve, ceea ce în speţă s-a şi întâmplat.

Examinarea criticilor formulate de către inculpaţi vor fi analizate şi prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite prevăzute de lege.

În realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire în cadrul individualizării judiciare, un rol important îl au stările, situaţiile sau împrejurările anterioare, concurente sau subsecvente săvârşirii infracţiunii şi care realizează un grad mai ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei.

Înalta Curte va reevalua, în concret, în contextul cauzei, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere gradul de pericol social al faptei, circumstanţele reale în care aceasta a fost săvârşită, dar şi circumstanţele pozitive ale inculpaţilor, respectiv de recunoaştere parţială a faptei, că nu sunt cunoscute cu antecedente penale, doi dintre ei fiind minori la data săvârşirii faptei, bucurându-se de caracterizări favorabile atât în familie, cât şi în societate, va da o mai mare eficienţă acestor circumstanţe atenuante.

În funcţie de contribuţia fiecăruia la săvârşirea faptei, de concursul între cauzele de agravare şi atenuare ale pedepsei cu referire la art. 80 C. pen., Înalta Curte va reduce pedepsele principale aplicate inculpaţilor, astfel: pentru inculpatul S.M.G. de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru inculpatul D.O. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare şi pentru inculpatul S.M. de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, aceste pedepse fiind în măsură să asigure nu numai realizarea scopurilor pedepsei, cel de exemplaritate, dar şi cel educativ, dând posibilitatea unei resocializări viitoare pozitive a inculpaţilor, cât şi respectarea proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilurile socio-morale ale inculpaţilor.

Fapta comisă de către inculpaţi este de o gravitate deosebită, astfel încât solicitarea de suspendare sub supraveghere a pedepselor este neîntemeiată, luând în considerare modul în care aceştia au acţionat asupra unei persoane cu o vârstă fragedă şi vulnerabilă, în plină iarnă a fost dezbrăcată şi supusă la perversiuni şi raporturi sexuale normale, care a încercat să se apere, aceasta având consecinţe grave asupra dezvoltării psihice şi fizice ulterioare, reeducarea acestora făcându-se numai într-un sistem închis de penitenciar.

Pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci trebuie să constituie şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii, sens în care suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor ar conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.

Pentru aceste considerente, conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de către inculpaţii S.M.G., D.O. şi S.M. împotriva Deciziei penale nr. 12 din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa în parte Decizia atacată în sensul reducerii pedepselor pentru inculpaţi.

Se va face aplicarea pentru toţi inculpaţii a dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Conform art. 193 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge cererea formulată de partea vătămată G.M. de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpaţii S.M.G., D.O. şi S.M. împotriva Deciziei penale nr. 12 din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează, în parte, Decizia atacată, după cum urmează:

Reduce pedepsele principale aplicate inculpaţilor:

Pentru inculpatul S.M.G. de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.

Pentru inculpatul D.O. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Pentru inculpatul S.M. de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Face aplicarea pentru toţi inculpaţii a dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Respinge cererea formulată de intimata parte vătămată G.M. de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii S.M.G. şi D.O. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 75 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.M., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 3248/2009. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1890/2009. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1652/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 1731/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 1763/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 1766/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 1890/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 1941/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 1963/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs