ICCJ. Decizia nr. 1887/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1887/2009
Dosar nr. 1754/111/200.
Şedinţa publică din 22 mai 200.
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.217p din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Bihor, secţia penală, a condamnat pe inculpatul B.T. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă detenţia de la 11 februarie 2007 la zi.
S-au aplicat prevederile art. 71 şi art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei către partea civilă R.M., respingându-se ca nedovedite pretenţiile materiale.
Instanţa a reţinut că în noaptea de 9/10 februarie 2007, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a cauzat multiple leziuni victimei R.R., leziuni care au determinat decesul acesteia în dimineaţa zilei de 10 februarie 2007.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat prin Decizia penală nr. 36/A din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Inculpatul B.T. a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând ca motive de casare prevederile art. 385/9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat achitarea. Apărătorul recurentului inculpat a solicitat, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Examinând aceste motive, actele şi probele dosarului, Înalta Curte constată temeinicia recursului, pentru următoarele considerente:
Instanţele nu au stabilit o situaţie de fapt clară, din care să rezulte, cu certitudine, că inculpatul B.T., în casa căruia a decedat victima R.R., este autorul omorului.
In tot cursul procesului penal, în declaraţiile date la urmărirea penală şi în instanţe inculpatul B.T. nu a recunoscut fapta, susţinând că este nevinovat.
Este adevărat că potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Instanţele erau datoare să administreze toate probele cerute în apărare de inculpat şi chiar din oficiu pentru a stabili dacă susţinerile acestuia sunt sau nu confirmate de probele propuse.
De asemenea, trebuia stabilit cu certitudine dacă victima a fost lovită în domiciliul inculpatului şi de către cine, sau aceasta a venit la inculpat deja lovită, astfel cum s-a apărat inculpatul în tot timpul procesului penal.
Era necesar ca să se lămurească situaţia de fapt, traseul victimei, afirmaţiile contradictorii ale inculpatului cuprinse în declaraţiile date la urmărirea penală la filele 69-70, 71-73, 78 din dosarul de urmărire penală, prin reaudierea tuturor martorilor ascultaţi în faza urmăririi penale, precum şi a celor indicaţi de inculpat, prin confruntarea lor cu inculpatul, prin efectuarea unei cercetări locale pentru verificarea apărărilor inculpatului, astfel încât pronunţarea hotărârii (de condamnare sau achitare să fie făcută pe baza unor probe clare de vinovăţie ori de nevinovăţie a inculpatului.
Este adevărat că instanţele au verificat unele apărări ale inculpatului, dar nu au stabilit fără dubiu, autorul faptei, mobilul crimei şi dacă în noaptea de 9/10 februarie 2007 se mai aflau şi alte persoane în domiciliul inculpatului aşa cum a susţinut inculpatul care la 4 dimineaţa s-a prezentat la domiciliul fiicei sale cerându-i soţiei să vină acasă şi să evacueze pe fraţii C.V. şi C.N. S-a mai afirmat şi de alţi martori că în domiciliul inculpatului au mai fost şi alte persoane decât acesta şi victima.
Totodată trebuia reaudiat martorul C.V. care a recunoscut că a fost la inculpat în acea după-amiază, fiind văzut de cumnata şi fiica inculpatului în seara zilei de 9 februarie 2007, încălţat cu o cizmă a acestuia şi cu un papuc. Tot acest martor a recunoscut că l-a mai bătut pe R.R. în alte împrejurări.
Ambele instanţe nu au administrat toate probele pentru a evita comiterea unei erori grave de fapt. Nu s-au avut în vedere nici concluziile raportului de expertiză medico-Iegală psihiatrică referitoare la starea de sănătate psihică a acestuia, şi anume la deficitul amnezic de fixare evocare, vizând memoria de scurtă durată, acesta având o personalitate structurată particular, cu tendinţe crescute către iritabilitate, nervozitate, instabilitate psiho-emoţională (filele 93-94 din dosarul de urmărire penală).
In consecinţă, Înalta Curte, va admite recursul declarat de inculpatul B.T., va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 21/P din 29 ianuarie 2009 şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor.
Se va menţine starea de arest preventiv a inculpatului B.T., întrucât există motive verosimile de a bănui că acesta a săvârşit o infracţiune [art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale].
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti, iar celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 36/A din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 21 din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului Bihor.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti, iar celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Menţine arestarea preventivă a recurentului inculpat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1872/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2441/2009. Penal → |
|---|
