ICCJ. Decizia nr. 1827/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1827/200.
Dosar nr. 4163/1/200.
Şedinţa publică din 15 mai 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 12 mai 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpatul D.N. şi de alţi inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 157 F din 18 martie 2009 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului D.N., a dispus, în baza art. 139 alin. (1) şi a art. 145 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitate, impunându-i să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv la Poliţia comunei Tuluceşti, judeţul Galaţi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau, după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;
· să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura.
· să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
În baza art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să nu se apropie şi să nu comunice în mod direct sau indirect cu persoanele care au în cauză calitatea de martori.
Inculpatului i-a fost atrasă atenţia că, în cazul încălcării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor care îi revin, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Totodată, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului le arestare preventivă nr. 50 din 22 august 2008 emis de Tribunalul Galaţi, daca nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, prin mai multe hotărâri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că, în cursul desfăşurării procesului penal, învinuitul sau inculpatul trebuie să se afle in stare le libertate şi numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când persoana făptuitorului prezintă un pericol grav acuzatul să se afle în stare de deţinere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii; conform jurisprudenţei în materie, pericolul concret pentru ordinea publică este înţeles ca o "reacţie colectivă faţă de infracţiunea săvârşită, care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare".
Acuzarea nu a dovedit cu probe pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului la mai bine de 1 an 7 luni de la săvârşirea faptei, a cărei rezonanţă s-a estompat odată cu trecerea timpului.
Curtea de la Strasbourg a statuat cu valoare de principiu că, odată cu trecerea timpului, nu mai sunt suficiente temeiurile care au legitimat arestarea, autorităţile naţionale având obligaţia pozitivă să indice alte elemente care să legitimeze în continuare menţinerea stării de arest, cu alte cuvinte justificarea în concret, în fiecare caz, a interesului public care, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, poate cântări mai greu decât dreptul la libertate.
Mai mult, Curtea de la Strasbourg a decis că atunci când sunt chemate să statueze cu privire la necesitatea menţinerii detenţiei preventive a unei persoane, instanţele naţionale au obligaţia să verifice dacă nu este posibil să se recurgă la alte măsuri prin care să se asigure buna desfăşurare a procesului. În cauza de faţă se constată că, deşi arestat de la data de 21 august 2008, nu s-a făcut dovada că lăsarea în libertate a inculpatului ar mai prezenta un interes public, ori un pericol concret pentru ordinea publică, atât acuzarea cât şi prima instanţă neaducând argumente convingătoare pentru justificarea menţinerii stării de arest, context în care, avându-se în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii de la Strasbourg, precum şi împrejurarea că, în cursul cercetării judecătoreşti, majoritatea martorilor acuzării au reliefat o altă situaţie de fapt, s-a apreciat că temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, precum şi la prelungirea şi menţinerea succesivă a acestei măsuri, s-au schimbat. Totodată, s-a apreciat că înlocuirea măsurii privative de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în condiţiile este cea mai potrivită măsură pentru inculpat, asigurându-se suficiente garanţii pentru buna desfăşurare a procesului penal, precum şi pentru eliminarea riscului săvârşirii unor noi infracţiuni.
Împotriva acestei încheieri, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând casarea încheierii ŞI, în rejudecare respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi, în consecinţă, menţinerea stării de arest a inculpatului.
Recursul este fondat.
Dispoziţia instanţei de apel, de a înlocui măsura arestării preventive, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea este nelegală şi netemeinică avându-se în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, condamnat deja de prima instanţă la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea sa de libertate, pentru buna desfăşurare a procesului penal.
În sarcina inculpatului D.N. s-a reţinut că, în cursul anilor 2006 - 2007, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar în mod repetat, împreună cu inculpata D.D., a racolat, transferat, transportat, primit şi cazat în Italia mai multe persoane în scopul exploatării acestora, prin obligarea la muncă ori prin obligarea la comiterea de infracţiuni, acţionând prin inducerea în eroare, ameninţare sau prin constrângerea ori fizică ori morală, a acestora.
Astfel, faptele comise de inculpat fac parte din categoria infracţiunilor cu un grad ridicat de pericol social, iar evaluarea pericolului pentru ordinea publică nu trebuie să aibă în vedere numai datele privind persoana inculpatului, ci şi probele existente privind la situaţia de fapt, în raport cu care se învederează că lăsarea în libertate a inculpatului poate crea un sentiment de insecuritate sau ar putea încuraja şi alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Înalta Curte apreciază, faţă de cele expuse, că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi pentru buna desfăşurare în continuare a procesului penal, avându-se în vedere importanţa relaţiilor sociale încălcate, gravitatea deosebită a faptelor, urmarea produsă, antecedentele penale ale acestuia (recidivist), precum şi faptul că infracţiunile pentru care este cercetat sunt sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Recursul declarat învederându-se, aşadar fondat, urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să fie admis, să fie casată încheierea atacată şi, pe fond să se constate că măsura arestării preventive a inculpatului D.N. se impune a fi menţinută în baza art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.I.I.C.O.T. GALAŢI împotriva încheierii din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 6485/121/2008, privind pe inculpatul D.N.
Casează încheierea atacată şi înlătură aplicarea art. 139 alin. (1) şi a art. 145 C. proc. pen.
Conform art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. constată temeinică şi legală măsura arestării preventive a inculpatului D.N., măsură pe care o menţine.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2420/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1872/2009. Penal → |
|---|
