ICCJ. Decizia nr. 1971/2009. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1971/2009
Dosar nr. 13/46/200.
Şedinţa publică din 26 mai 200.
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29/F din 17 martie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.R.M. împotriva rezoluţiei nr. 239/P/2007 din 10 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, privind pe intimatul V.I.
Prin Rezoluţia din 10 ianuarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 239/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc V.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în baza art. 228 alin. (1) şi art. 10 lit. b) C. proc. pen., faptele fiind inexistente.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de Procurorul general al aceluiaşi Parchet prin respingerea plângerii formulate de petent, prin Rezoluţia nr. 1025/11/2/2008 din 16 decembrie 2008.
S-a reţinut că executorul judecătoresc V.I. şi-a îndeplinit atribuţiile legale şi a respectat procedura de executare silită a debitorului M.M., conform titlului executor depus de creditoarea T.E.
Astfel a emis somaţia nr. 115 din 9 octombrie 2006 prin care a încunoştiinţat pe debitorul M.M. să fie prezent la data de 3 noiembrie 2006 la terenul ce face obiectul executării silite, dar debitorul a refuzat. Contestaţia la executare formulată de debitor a fost respinsă, ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 104 din 5 februarie 2007 a Judecătoriei Costeşti.
În final, procurorii au constatat că au fost respectate prevederile art. 578 şi urm. C. proc. civ. referitoare la executarea silită, instanţa respingând contestaţia la executare formulată de debitor.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul M.M. a formulat plângere în baza art. 2781 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că intimatul şi-au încălcat atribuţiile de serviciu săvârşind şi infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa menţionată a respins, ca nefondată, plângerea petentului, menţinând rezoluţiile atacate.
Examinând recursul declarat de petent, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Aşa cum corect au reţinut procurorii care au soluţionat plângerea penală, precum şi instanţa de fond care a respins plângerea formulată de petent în baza art. 2781 C. proc. pen., acesta nu a dovedit că intimatul executor judecătoresc şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu şi ar fi săvârşit un fals intelectual, cu prilejul executării silite privind pe debitorul M.M.
Dimpotrivă, instanţa de control judiciar, examinând, la cererea debitorului, îndeplinirea procedurii de executare silită de către executorul judecătoresc V.I., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de M.M.
În consecinţă, reţinând că sentinţa atacată, prin care s-a menţinut rezoluţia Parchetului privind soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatului V.I., este conformă legii, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 29/F din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1967/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1975/2009. Penal → |
---|