ICCJ. Decizia nr. 2011/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2011/2009
Dosar nr. 102/45/2008
Şedinţa publică din 28 mai 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I., împotriva rezoluţiei procurorului din 14 septembrie 2007, dată în dosarul nr. 44/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, respectiv, a rezoluţiei din 15 noiembrie 2007 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 1067/II/2/2007, rezoluţii pe care le-a menţinut.
A fost obligat petentul să plătească statului 250 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerile adresate organelor de urmărire penală, cât şi Consiliului Superior al Magistraturii, petiţionarul M.I., deţinut în prezent în Penitenciarul Iaşi, unde execută pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, a reclamat faptul că numitele S.C.C. şi T.A.M., magistraţi judecători în cadrul Judecătoriei Hârlău şi A.M.I. – magistrat procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău au săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 242 şi art. 264 C. pen.
Astfel s-a reţinut că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, numitul M.I. a avut înregistrat dosarul nr. 100/P/2006, unde a avut calitatea de partea vătămată. Prin rezoluţia din 27 martie 2006, magistratul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău a confirmat propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de persoanele împotriva cărora a fost formulată plângerea pentru infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (2), art. 217 alin. (1), art. 220 alin. (2) C. pen.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus ca plângerea petiţionarului M.I. să fie înaintată Judecătoriei Hârlău, în vederea judecării persoanelor faţă de care a fost formulată plângerea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 193 C. pen. A fost înregistrată sub nr. 672/2006 respectiva plângere.
În dosarul nr. 672/2006, petiţionarul M.I. a reclamat faptul că magistraţii judecători S.C. şi T.A., la termenul de judecată din 30 octombrie 2006, au sustras din dosar actele înaintate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău; că la termenul din 30 noiembrie 2006, deşi a recuzat completul de judecată, magistratul procuror A.M., care a participat la judecarea cauzei, a solicitat preşedintelui completului – T.A. – să judece în continuare cauza, solicitare căreia preşedintele de complet i-a dat curs, procedând la audierea părţii vătămate M.I., ceea ce a constituit un abuz al ambilor magistraţi; că la termenul din 21 mai 2007 magistratul judecător T.A. a săvârşit o altă modalitate a abuzului, ce a constat în faptul că a trecut la audierea inculpaţilor, deşi petiţionarul solicitase termen pentru a studia dosarul.
Petiţionarul M.I. a mai formulat împotriva magistratului judecător S.C. plângere pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în dosarul nr. 890/2006, întrucât la termenul din 12 iunie 2006, deşi sus-numitul a formulat cerere de recuzare a completului, magistratul i-a comunicat faptul că cererea va fi soluţionată a doua zi; a schimbat plângerile; nu a înregistrat plângerea împotriva soluţiei nr. 202/P/2006 şi nu a pus cauza pe rol, cât şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 44/P/2007 din 14 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii S.C.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art. 242 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), T.A.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 242 C. pen. şi A.M.I. pentru art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât faptele sesizate nu s-au dovedit a fi săvârşite.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin rezoluţia nr. 1067/II/2/2007 din 15 noiembrie 2007 a respins-o ca nefondată.
Nemulţumit de modul de soluţionare al plângerii sale, petiţionarul M.I. s-a adresat, conform art. 2781 C. proc. pen., instanţei, invocând nelegalitatea rezoluţiei şi susţinând că magistraţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor, dispunându-se în mod greşit neînceperea urmăririi penale.
Instanţa de fond a constatat că rezoluţia nr. 44/P/2007 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale este legală şi temeinică.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârşire a vreunei fapte penale de către magistraţii S.C., T.A. şi A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 242, art. 246, art. 248, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul M.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Judecând plângerea, instanţa de fond a verificat rezoluţia dată de procuror pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, analizând amănunţit toate împrejurările şi aspectele sesizate de petiţionar, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate şi în concluziile stabilite de organele de urmărire penală.
În mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că actele pretins a fi sustrase de către magistraţi există la dosar la filele 1-5, că partea vătămată nu a fost audiată, datorită termenelor acordate pentru soluţionarea cererilor de recuzare, că audierea inculpaţilor a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 71-72 C. proc. pen., că au fost respectate dispoziţiile art. 52 alin. (1) C. proc. pen. în soluţionarea cererilor de recuzare.
Începerea urmăririi penale este condiţionată de existenţa unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârşirea unor infracţiuni. Totodată trebuie să se constate că nu există vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
Deşi în cuprinsul plângerilor sale petiţionarul invocă anumite aspecte pe care le consideră de natură penală, nu se poate desprinde ideea că magistraţii au acţionat în sensul de a vătăma interesele ci de a soluţiona cât mai eficient situaţia juridică creată.
Faptul că petiţionarul este nemulţumit de modul cum magistraţii au soluţionat cauza sa nu e de natură să conducă la concluzia că în cauză au fost săvârşite fapte de natură penală.
Mai mult, hotărârile pronunţate de magistraţi sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege şi nu pot constitui fapte penale în funcţie de nemulţumirea părţilor. A admite această posibilitate ar însemna să se poată cenzura pe calea penală principiul consfinţit în art. 124 alin. (3) din Constituţia României: „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", ceea ce ar reprezenta o atingere adusă statului de drept.
Susţinerile petiţionarului cu privire la refuzul procurorului de a-l audia sunt nefondate, atâta timp cât din procesul verbal întocmit de funcţionarii cu regim special din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti rezultă că deţinutul a refuzat să semneze dovada de îndeplinire a procedurii de luare la cunoştinţă.
Criticile petiţionarului cu privire la modul de soluţionare a cererii de recuzare a judecătorului Cenuşă Maria, de către aceasta sunt nefondate. Conform încheierii dată în camera de consiliu de la 23 decembrie 2008, cererea a fost soluţionată de judecătorul I.E.C. (fila 106 dosar instanţă).
Mai mult, asigurarea dreptului petiţionarului la apărare de către judecătorul fondului dovedeşte încă o dată grija magistratului în respectarea drepturilor acestuia, buna credinţă în soluţionarea cauzei, acest aspect neputând face obiectul plângerii penale.
Faţă de aceste considerente, în absenţa dovezilor, actul emis de magistraţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu poate constitui un abuz în sens penal sau conduce la concluzia că întruneşte conţinutul constitutiv al altor infracţiuni, doar pentru faptul că nemulţumeşte una din părţi, câtă vreme au acţionat cu bună-credinţă.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petiţionarului M.I. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2008/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2015/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
