ICCJ. Decizia nr. 2095/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2095/2009
Dosar nr. 4430/2/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 143 din 19 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 4430/2/2009, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate D.V.R. pentru o perioadă de 29 zile de la data încarcerării, în vederea predării către autorităţile bulgare.
S-a dispus predarea persoanei solicitate D.V.R. către autorităţile judiciare din Bulgaria, în vederea efectuării urmăririi penale, sub condiţia ca persoana solicitată să fie transferată în România în situaţia în care i se va aplica o pedeapsă privativă de libertate.
S-a constatat că persoana solicitată nu doreşte să se prevaleze de regula specialităţii prevăzută de art. 100 din Legea nr. 302/2004, modificată.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută în vederea executării mandatului european de arestare pentru 24 de ore, în data de 15 mai 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat, la data de 15 mai 2009, instanţa de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 89 din Legea nr. 302/2004, solicitând punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10 martie 2009, de către magistratul competent din cadrul S.I. din Sliven, Bulgaria, faţă de D.V.R. pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Din conţinutul sesizării a rezultat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a reţinut persoana solicitată, în temeiul dispoziţiilor art. 883 din Legea nr. 302/2004 şi a luat măsurile necesare cu privire la transmiterea de către autorităţile judiciare emitente a mandatului european de arestare tradus în limba română potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
În raport de aceste dispoziţii corelate cu art. 883 din aceeaşi lege, instanţa de fond a apreciat că se impune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru o durată de 5 zile, în raport de infracţiunea de furt pentru care sunt efectuate cercetări în cauză.
Ulterior, la data de 19 mai 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a depus la dosarul cauzei mandatul european de arestare, în limba engleză şi în limba română.
Instanţa de fond reţine că persoana solicitată este acuzată de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că la data de 8 martie 2001, împreună cu mai multe persoane, au sustras din vitrina unui magazin din localitatea Sliven, o tavă pe care se aflau inele din aur, în greutate de 350 grame, faptă pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani.
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că se impune executarea mandatului european de arestare, întrucât urmărirea penală pe teritoriul statului solicitat a fost suspendată ca urmare a imposibilităţii localizării persoanei solicitate, fiind necesară prezenţa acesteia în faţa autorităţilor judiciare bulgare.
De asemenea, instanţa de fond reţine că persoana solicitată are antecedente penale, conform fişei de cazier judiciar, fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, săvârşite înainte şi după emiterea mandatului european de arestare.
Pe de altă parte, s-a constatat că nu este incident niciunul din cazurile de refuz al predării, prevăzutăde art. 88 din Legea nr. 302/2004.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs persoana solicitată D.V.R., învederând faptul că se va prezenta în faţa autorităţilor judiciare din Bulgaria ori de câte ori va fi chemat.
Apreciază că măsura arestării este prea severă în raport de împrejurările cauzei.
Înalta Curte, examinând recursul declarat în conformitate cu prevederile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Parchetul Regional din Sliven Bulgaria a emis, la data de 10 martie 2009, un mandat european de arestare privind pe învinuitul D.V.R., cercetat în dosarul nr. 212/A/2007 pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Autorităţile judiciare bulgare au reţinut că persoana solicitată, în data de 8 martie 2001, împreună cu mai multe persoane, au sustras din vitrina unui magazin din localitatea Sliven, mai multe inele din aur, în greutate de 350 grame.
Fapta săvârşită de persoana solicitată constituie infracţiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) C. pen. bulgar, fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani.
Potrivit legii române, fapta persoanei solicitate realizează elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen.
Fiind respectată procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, art. 90 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a dispus arestarea persoanei solicitate şi predarea acesteia către autorităţile judiciare din Bulgaria.
Nu sunt incidente în cauză dispoziţiile privind prescripţia executării pedepsei, având în vedere faptul că persoana solicitată este cercetată de autorităţile judiciare bulgare, nefiind pronunţată o hotărâre de condamnare definitivă.
Pe de altă parte, nu s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, conform legii române, acesta fiind de 10 ani, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 122 lit. b) C. pen. În acelaşi timp prescripţia nu poate conduce, în mod obligatoriu, la respingerea solicitării, constituind doar un motiv opţional de refuz a executării mandatului european de arestare.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.V.R. împotriva sentinţei penale nr. 143 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.V.R., împotriva sentinţei penale nr. 143 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4430/2/2009.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2094/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3911/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
