ICCJ. Decizia nr. 541/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE

SECTIA PENALĂ

Decizia nr. 541/2009

Dosar nr. 1113/57/2007

Şedinţa publică din 17 februarie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

I. Prin sentinţa penală nr. 39 din 20 martie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata V.S.V., fiica lui I. şi A., născută la 15 mai 1955, în municipiul Sibiu, cetăţenia română, studii superioare, notar public, divorţată, are un copil minor, domiciliată în Sibiu, judeţul Sibiu, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. combinat cu art. 51 alin. (1) C. pen. a achitat pe aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpatul B.I. jr., fiul lui I. şi A., născut la 01 decembrie 1956 în municipiul Sibiu, cetăţenie română, studii medii, domiciliat în localitatea Mohu, judeţul Sibiu, lăcătuş, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, prin actul de sesizare din complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută şi pedepsită de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), fals privind identitatea prevăzută şi pedepsită de art. 293 alin. (1) C. pen. şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen. şi l-a condamnat pe inculpat la:

- 6 (şase) luni închisoare pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);

- 3 (trei) luni închisoare pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP),

- 3 (trei) luni închisoare pentru fals privind identitatea prevăzutăde art. 293 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen. a constatat existenţa concursului ideal de infracţiuni şi în temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. şi art. 83 C. pen., instanţa a pus în vedere inculpatului dispoziţiile privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

S-a respins ca nefondată cererea părţii civile B.F. constatând că sentinţa civilă nr. 1901/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 17/2007 a Tribunalului Sibiu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.

Inculpatul B.I. jr. a fost obligat să plătească statului suma de 240 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile M.J.

Cheltuielile judiciare privind pe inculpata V.S.V. au rămas în sarcina statului.

Partea civilă B.F. a fost obligată să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a reţinut că la data de 18 iulie 2007 s-a înregistrat la această instanţă sub nr. 1113/57/2007 rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- V.S.V. - pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

-B.I. jr. - pentru complicitate la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 raportat la C. pen. şi de fals intelectual prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt s-a reţinut că în data de 21 august 2003 inculpatul B.I. jr. s-a deplasat la biroul notarial al inculpatei V.S.V. pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare a două parcele de teren (cu numitul M.I.D.), iar notarul V.S.V., fără a ţine seama că terenurile ce urmează a fi înstrăinate sunt deţinute în codevălmăşie de B.I. jr. şi soţia acestuia, partea civilă B.F., a redactat şi autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 493 din 21 august 2003 prin care au fost vândute două dintre parcelele de teren, prin fapta inculpaţilor fiind prejudiciată partea civilă B.F. care nu şi-a dat acordul pentru înstrăinarea acestor bunuri.

Culpa inculpatei V.S.V. constă în aceea că, având cunoştinţă de proprietatea în codevălmăşie a soţilor B. asupra acestor terenuri, a redactat şi autentificat actul de vânzare-cumpărare în care vânzător figura doar coinculpatul B.I. jr. profitând de coincidenţa de nume a acestuia cu tatăl său, defunctul B.I. sen. şi de coincidenţa de nume între mama sa şi bunica sa, defuncta B.A.

Culpa inculpatului B.I. jr. constă în faptul că deşi anterior vânduse o altă parcelă de teren împreună cu soţia sa, care era coproprietară în codevălmăşie, de această dată a acţionat cu intenţia de a frauda interesele soţiei sale B.F.

Din probele administrate în cauză instanţa a reţinut următoarele:

La data de 30 martie 2000 numitul B.I. sen. a dobândit în baza Certificatului de moştenitor nr. 21/2000 eliberat de către Biroul Notarial Public D.V., mai multe parcele de teren care au aparţinut defunctei B.A., iar acesta, în data de 2 noiembrie 2000 prin contractul de întreţinere nr. 2157/2000 autentificat de către acelaşi birou notarial D.V., a transmis fiului său B.I. jr. şi soţiei acestuia B.F. nuda proprietate asupra terenurilor dobândite anterior prin moştenire (filele 71 şi 64). întrucât noii proprietari ai terenurilor (soţii B.I.J. şi B.F.) au dorit să înstrăineze o parcelă din aceste terenuri, la data de 15 februarie 2001 numitul B.I. sen. a renunţat prin declaraţie notarială la dreptul de uzufruct (fila 66).

Pentru că terenurile deţinute de către soţii B.I. jr. şi B.F. erau situate într-o zonă cu potenţial economic, pe raza localităţii Şelimbăr, numitul M.I.D. i-a contactat pe soţii B. pentru a le cumpăra două parcele, între soţii B. şi M. având loc mai multe discuţii în acest sens.

În baza acestor discuţii inculpatul B.I. s-a prezentat la biroul notarial al inculpatei V. având la el actele necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, unde s-a întâlnit cu martora P.D., juristă la firma cumpărătorului M.I.D.(trimisă de acesta din urmă întrucât, afirmativ, el era ocupat).

Actele aduse de inculpatul B.I. jr. au fost preluate de notarial V.S.V. care a trecut la redactarea actului iar ulterior, venind şi martorul M., cei doi au semnat actul de vânzare-cumpărare. Anterior, martorii I.I.(fila 40) şi M.N.(fila 41) au luat, la solicitarea martorului M., suma de 200 milioane lei (ROL) de la M. şi de la soţia acestuia şi i-au predat martorei P. care i-a dat inculpatului B.I. jr. ca preţ al contractului (fila 39).

Martora P.D. a mai declarat că anterior partea civilă B.F. a mai sunat-o pentru a se interesa dacă actele pentru vânzare cumpărare sunt gata pentru că are nevoie de bani, iar în ziua încheierii contractului la notar martorii I. şi M. au văzut-o în anticamera biroului notarial şi pe partea civilă B.F.

Inculpatul B.I. jr. şi partea civilă B.F. contestă prezenţa părţii civile la notar, inculpatul afirmând că în acea zi partea civilă era la serviciu (fila 17), iar partea civilă a afirmat că era în spital (fila 64), astfel că declaraţiile lor nu pot fi luate în considerare, relevând împrejurări diferit.

Prin actul de inculpare s-a reţinut că inculpata V.S.V. a săvârşit aceste infracţiuni pentru că, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, cu ştiinţă, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în discuţie, omiţând a constata că şi partea civilă, care este proprietară în codevălmăşie, trebuia să fie prezentă şi să îşi dea consimţământul asupra acestei vânzări.

Inculpata V.S.V. a declarat că nu avea cunoştinţă de această împrejurare întrucât inculpatul B.I. jr. s-a prezentat în faţa ei ca singur proprietar depunând certificat de moştenitor pe numele B.I., actul său de identitate şi titlul de proprietate asupra terenurilor eliberat pe numele de B.A., profitând astfel de coincidenţa de nume cu tatăl său şi de faptul că numele mamei sale era identic cu al bunicii sale (defuncta la a cărei moştenire a venit B.I. sen.), respectiv B.A.

Acest lucru a fost reţinut de instanţă ca real întrucât este dovedit şi cu martorii audiaţi, dar şi cu faptul că în arhiva biroului notarial s-a găsit copia titlului de proprietate pe care nu exista nici o menţiune.

Susţinerea din rechizitoriu că la prezentarea lui B.I. jr. la inculpata V. pe titlul de proprietate original ar fi existat o menţiune făcută de notarul D.V., respectiv că terenurile au fost dobândite prin contract de întreţinere, nu poate fi reţinută întrucât nu este dovedită. Copia acestui act dovedeşte că la acea oră nu exista nici o menţiune, iar martora D.V. atestă că ar fi făcut menţiunea (menţiune care există în prezent) însă nu poate preciza la ce dată anume s-a făcut menţiunea, care nici nu este datată.

Prin urmare, ceea ce poate fi reţinut în baza probelor administrate (şi nu în baza unor presupuneri) este că în data de 21 august 2003 inculpatul B.I. jr. s-a prezentat la biroul notarial V.S.V. prezentându-se ca fiind persoana B.I. sen., cea trecută pe certificatul de moştenitor, a prezentat actul său de identitate şi titlul de proprietate eliberat pe numele defunctei B.A., creând convingerea că el este persoana din certificatul de moştenitor (or, acesta era tatăl său) şi că o moşteneşte pe defuncta B.A., mama sa (când în realitate aceasta era bunica sa, cu nume identic însă cu mama lui). Coinculpata V.S.V. l-a considerat ca atare şi a întocmit actul notarial prin care B.I. înstrăina cele două terenuri.

Mai este de reţinut şi faptul că anterior prezentării la notar, copii de pe actele originale a făcut martora P.D., care nu a observat nici o menţiune pe titlul de proprietate, iar apoi actele originale şi copiile au fost prezentate notarului V.S.V. Inculpatei i-a mai fost prezentat şi certificatul fiscal care atestă că numitul B.I. cu domiciliul în comuna Şelimbăr, sat Mohu, nu are debite restante şi adeverinţa de preempţiune eliberată după ce oferta de vânzare a fost afişată timp de 45 de zile.

Importanţă în cauză mai au şi următoarele aspecte:

- în certificatul de moştenitor nu existau alte date de identificare a persoanei decât numele, prenumele şi adresa;

- notarii, până în anul 2005, puteau încheia acte şi doar de pe titluri de proprietate;

- în nici unul din actele prezentate pentru încheierea contractului nu existau ca elemente de identificare alte menţiuni decât numele, prenumele şi adresa, doar după anul 2007 a devenit obligatorie identificarea prin trecerea în acte (fila 71 verso);

- pe certificatul de moştenitor nu se treceau ca date personale decât numele, adresa şi calitatea de fiu sau fiică, respectiv nu se trecea data de naştere (declaraţia martorei D.V. - notar - fila 71);

- atât B.I. sen., cât şi B.I. jr. au părinţi cu numele de I. şi A. şi au acelaşi domiciliu;

- în nici un act dintre cele în litigiu nu s-a făcut trecerea, alături de numele B.I., de sen. sau jr.;

- inculpatul B.I. jr. şi partea civilă B.F. sunt soţi, continuă şi după încheierea actului viaţa de familie în mod normal, amândoi au formulat plângere penală în cauză (fila 8-9);

- nici o probă nu confirmă că anterior datei de 21 august 2003 inculpaţii B.I. jr. şi V.S.V. să se fi cunoscut;

- în arhiva inculpatei V.S.V. - notar s-au găsit copii de pe certificatul de moştenitor şi de pe titlul de proprietate pe care nu este făcută nici o menţiune;

- din declaraţiile martorilor rezultă că la data încheierii contractului în anticamera notarului public se afla şi partea civilă B.F.;

- prin sentinţa civilă nr. 1901 din 26 aprilie 2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 17 din 16 ianuarie 2007 a Tribunalului Sibiu s-a reţinut că partea civilă B.F. a fost prezentă la biroul notarului public;

- prin precizările nr. 2431 din 29 noiembrie 2007 făcute de Camera Notarilor Publici se arată că menţiunile notarului pe titlul de proprietate nu constituie o obligaţie legală a acestora, aceste menţiuni fiind făcute doar de unii din notari.

Faţă de cele arătate, în sarcina inculpatei V.S.V. nu pot fi reţinute infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instanţa va pronunţa achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv la întocmirea actului notarial aceasta a acţionat fără vinovăţie în sensul omiterii constatării că şi partea civilă era coproprietară asupra terenurilor vândute doar de soţul său, coinculpatul B.I. jr., pentru că nu avea cunoştinţă că acesta s-a prezentat ca fiind altă persoană (respectiv tatăl său) şi că nu cu actele prezentate trebuia să dovedească calitatea de proprietar.

Pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constatând că în momentul întocmirii actului inculpata V.S.V. nu cunoştea existenţa contractului de întreţinere şi fiind indusă în eroare de actele prezentate de inculpatul B.I. jr., în sensul că el este proprietarul din certificatul de moştenitor, aflându-se într-o eroare de fapt conform art. 51 C. pen. s-a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Faptele inculpatului B.I. jr. de a se prezenta în faţa unui notar public ca fiind o altă persoană (respectiv B.I. sen., proprietar al terenurilor înscrise în certificatul de moştenitor) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., şi, sub această identitate, de a declara necorespunzător adevărului că el este singurul moştenitor al defunctei B.A. şi singurul proprietar al bunurilor pe care le înstrăinează (deşi potrivit contractului de întreţinere coproprietari în codevălmăşie erau el şi soţia sa) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) Din starea de fapt mai sus reţinută mai rezultă şi faptul că inculpatul B.I. jr. a determinat prin acţiunile sale pe coinculpata V.S.V. să săvârşească fără vinovăţie o infracţiune de fals intelectual, respectiv să întocmească un înscris oficial (actul notarial) în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului (prin trecerea ca singur proprietar a inculpatului), faptă care întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Inculpatul B.I. jr. a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de fals intelectual şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, însă aşa cum s-a reţinut mai sus, faptele acestuia întrunesc, elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute de instanţă, motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică în infracţiunile de fals în declaraţii, fals privind identitatea şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual.

Această schimbare de încadrare juridică a fost pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată din 24 ianuarie 2008, când inculpatul B. a solicitat şi un termen în vederea pregătirii apărării, fiind apoi discutată de părţi şi la termenul din 6 martie 2008 la dezbaterea cauzei în fond.

Având în vedere că inculpatul B.I. este la prima incidenţă cu legea penală, fiind cunoscut şi caracterizat ca având o bună comportare anterioară, pedepsele au fost orientate spre minimul special, iar în temeiul art. 33 alin. (1) lit. b) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus executarea pedepsei mai grele, de 6 luni închisoare, cu aplicarea pedepselor accesorii, conform art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare, în temeiul art. 81 şi art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus şi suspendarea condiţionată a executării pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării.

În ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa a constatat că partea civilă B.F. a solicitat restabilirea situaţiei anterioare în sensul desfiinţării totale a contractului de vânzare-cumpărare. Această cerere a fost respinsă ca nefondată pentru că acest aspect a fost soluţionat anterior prin sentinţa civilă nr. 1901/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 17/2007 a Tribunalului Sibiu, care are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi partea civilă B.F.

În recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia sentinţa este criticată ca nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte:

1) instanţa a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare – motiv de nelegalitate prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.;

2) instanţa de fond în mod greşit a schimbat încadrarea juridică în ceea ce priveşte infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului B.I. jr. – motiv de nelegalitate prevăzut de art. 385⁹ pct. 17;

3) instanţa a aplicat inculpatului B.I. jr. Pedepse greşit individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) – motiv de nelegalitate prevăzut de art. 385⁹ pct. 14;

4) În mod greşit instanţa a făcut aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a), b) C. pen. şi art. 71 alin. (5) în privinţa inculpatului B.I.

În recursul declarat de partea civilă B.F. se solicită în esenţă : casarea în parte a sentinţei penale nr. 39 din 20 martie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia şi, în rejudecare, admiterea acţiunii civile, astfel cum a fost formulată, iar în consecinţă, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) tezele II şi III şi art. 170 C. proc. pen., desfiinţarea totală, ca fiind întocmit în fals, a contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 493 din 21 august 2003 de către Biroul Notarului Public V.S.V. şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor; învederându-se instanţei că deşi s-au pronunţat două hotărâri, una de către instanţa civilă, una de către cea penală, niciuna dintre acestea nu au restabilit situaţia anterioară, deşi aveau această obligaţie. S-a mai considerat faptul că instanţa de fond nu a motivat în mod corespunzător hotărârea, deşi inculpata V.S.V. a recunoscut că acel act este inapt pentru a produce consecinţe juridice, întrucât a fost obţinut prin „dol". În consecinţă, pe baza tuturor acestor elemente probatorii obiective, instanţa poate reţine cu certitudine că inculpata V.S.V. a cunoscut de la bun început, fără dubiu, identitatea reală a inculpatului B.I. jr., astfel încât nu a putut să-l confunde deloc cu tatăl său, nu se poate legalmente considera că aceasta s-ar fi aflat în eroare cu privire la identitatea acestuia, neexistând cauza aferentă de înlăturare a caracterului penal al faptei sale, prevăzută de art. 51 C. pen. S-a mai susţinut că actul încheiat de către inculpată este fals, că aceasta este autoarea infracţiunii, că subiecţii pasivi sunt deposedaţi de proprietate, iar constatarea instanţei că hotărârea are caracter de autoritate de lucru judecat nu este corectă întrucât nu operează conversia actului juridic. Hotărârea instanţei civile eludează legea.

Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de critică invocate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi partea civilă B.F. şi de cazurile de casare indicate, cât şi din oficiu recursul declarat de partea civilă nominalizată sub toate aspectele de fapt şi de drept aşa cum prevăd dispoziţiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen. constată ca pertinentă critica iterată la pct. 4 din motivele scrise de recurs, aspect ce se va arăta în continuare, sens în care recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia se priveşte ca fondat şi urmează a fi admis ca atare, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. pen., iar recursul declarat de partea civilă B.F. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. pen.

A. 1) sub aspectul primului motiv de critică invocat în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care pretinzându-se că prima instanţa a comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare în baza cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia.

Astfel cu titlu de premisă se reţine că incidenţa pretinsului caz de casare indicat mai sus este generată de existenţa unei contradicţii esenţiale, necontroversate şi intrinseci între ceea ce „spune dosarul cauzei prin actele, lucrările şi probele sale" şi hotărârea atacată de achitare a intimatei inculpate V.S.V., ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Astfel în baza unui examen complet şi convingător al materialului probator administrat în faza de urmărire penală respectiv: plângerea persoanei vătămate B.F.(f. 8-11); contractul de întreţinere nr. 2157 din 02 noiembrie 2000 autentificat de către notarul public D.V. (f. 11-12); copia titlului de proprietate nr. 1030/5 din 17 decembrie 1999 (f. 14-15); certificat de moştenitor nr. 21 din 30 martie 2000 (f. 16-18); contractul de vânzare-cumpărare nr. 493 din 21 august 2003 (f. 20) ; adrese din partea a două agenţii imobiliare cu privire la valoarea de circulaţie a terenurilor (f. 22-24); declaraţiile părţii civile B.F.(f. 25-27); copii ale actelor ridicate de la biroul notarial V.S.V.(f. 29-41); copii ale actelor ridicate de la biroului notarului public D.V.(f. 43-77); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică nr. 35044 din 14 februarie 2007 al I.P.J. Sibiu – Serviciul Criminalistic (f. 90.95); declaraţiile martorului D.V.(f. 100-102); declaraţiile făptuitorilor I.D., I.I., M.N.P. şi P.D.(f. 109-119);declaraţiile învinuitei V.S.V.(f. 120-126, 138-139); declaraţiile învinuitului B.I. jr. (f. 128-132, 140); ordonanţa de schimbare a încadrării juridice (f. 136-137); proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală învinuitului B.I. jr. (f. 141); ); proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală învinuitei V.S.V.(f. 312); fişa de cazier judiciar a învinuitei V.S.V.(f. 127) şi fişa de cazier judiciar a învinuitului B.I. jr. (f. 132)cât şi la cercetarea judecătorească - directă şi nemijlocită - a primei instanţe, aceasta a reţinut corect ca situaţie de fapt că la data de 30 martie 2000 numitul B.I. sen. a dobândit în baza Certificatului de moştenitor nr. 21/2000 eliberat de către Biroul Notarial Public D.V., mai multe parcele de teren care au aparţinut defunctei B.A., iar acesta, în data de 2 noiembrie 2000 prin contractul de întreţinere nr. 2157/2000 autentificat de către acelaşi birou notarial D.V., a transmis fiului său B.I. jr. şi soţiei acestuia B.F. nuda proprietate asupra terenurilor dobândite anterior prin moştenire (filele 71 şi 64). întrucât noii proprietari ai terenurilor (soţii B.I. jr. şi B.F.) au dorit să înstrăineze o parcelă din aceste terenuri, la data de 15 februarie 2001 numitul B.I. sen. a renunţat prin declaraţie notarială la dreptul de uzufruct (fila 66).

Actele-aduse de inculpatul B.I. jr. au fost preluate de notarial V.S.V. care a trecut la redactarea actului iar ulterior, venind şi martorul M., cei doi au semnat actul de vânzare-cumpărare. Anterior, martorii I.I.(fila 40) şi M.N.(fila 41) au luat, la solicitarea martorului M., suma de 200 milioane lei (ROL) de la M. şi de la soţia acestuia şi i-au predat martorei P. care i-a dat inculpatului B.I. jr. ca preţ al contractului (fila 39).

Semnificative pentru a stabili că recurenta parte civilă B.F. – proprietară în codevălmăşie – avea ştiinţă despre actul vânzării sunt depoziţiile martorilor ascultaţi în cauză.

Astfel martora P.D., consilier juridic la SC V. SA unde cumpărătorul M.I.D. este acţionar a relatat că „înainte de întocmirea actelor îmi amintesc că partea vătămată B.F. despre care ştiam că este soţia lui B.I. jr. Şi pe care o cunoşteam, m-a rugat şi m-a întrebat când sunt gata actele că are nevoie de bani. Asta m-a făcut să fiu convinsă că şi ea ştia de tranzacţie şi de altfel, mi-a spus contabila de la primărie că şi pe ea a mai întrebat-o B.F. de perfectarea actelor acestei tranzacţii" (fila 39 dosar fond).

Martorul I.I., prieten cu martorul M. a declarat că după ce a venit cu suma de 200 milioane cu titlu de preţ la biroul notarial „pe hol am văzut-o şi pe partea vătămată B.F. cu care m-am salutat, iar apoi am intrat în biroul inculpatei" (fila 40 dosar fond).

Concomitent martorul M.N. după ce descrie că l-a transportat cu autovehiculul său pe cumpărătorul M. la sediul biroului notarial arată că „în sala de aşteptare a biroului am văzut-o pe partea vătămată B.F. şi în birou era martora P., B.I. şi doamna notar" (fila 41 dosar fond).

Tot astfel fără echivoc este şi depoziţia cumpărătorului, martorul M.I.D. care a relatat că „în sala de aşteptare a biroului notarial am văzut-o pe B.F. iar în birou mai era B.I., martora P. şi doamna notar V.

Când am ieşit partea vătămată B.F. mi-a spus că va trece pe la mine le la birou" (fila 42 dosar fond).

Din examenul coroborat al depoziţiilor martorilor nominalizaţi rezultă ca verosimilă declaraţia intimatei inculpat notar public V.S.V. care a relatat că nu avea cunoştinţă de împrejurarea că recurenta parte civilă B.F. este proprietar în codevălmăşie întrucât inculpatul B.I. jr. s-a prezentat în faţa ei ca singur proprietar depunând certificat de moştenitor pe numele B.I., actul său de identitate şi titlul de proprietate asupra terenurilor eliberat pe numele de B.A., profitând astfel de coincidenţa de nume cu tatăl său şi de faptul că numele mamei sale era identic cu al bunicii sale (defuncta la a cărei moştenire a venit B.I. sen.), respectiv B.A.

Această chestiune a fost justificat reţinută de către prima instanţă ca reală întrucât este dovedit şi cu martorii audiaţi, dar şi cu faptul că în arhiva biroului notarial s-a găsit copia titlului de proprietate pe care nu exista nici o menţiune.

Mai este de reţinut şi faptul că anterior prezentării la notar, copii ale actelor originale a făcut martora P.D., care nu a observat nici o menţiune pe titlul de proprietate, iar apoi actele originale şi copiile au fost prezentate notarului V.S.V.

Rezultă astfel că inculpata intimată V.S.V. a întocmit contractul de vânzare-cumpărare pe baza actelor prezentate de inculpatul B.I. jr., şi anume:

- certificatul de moştenitor nr. 21/2002, act care atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor şi conferea calitatea de unic moştenitor şi respectiv proprietar lui B.I., domiciliat în comuna Şelimbăr, sat Mohu judeţul Sibiu;

- certificatul fiscal, care atestă faptul că B.I., domiciliat în comuna Şelimbăr, sat Mohu, judeţul Sibiu nu avea debite restante;

- adeverinţa de preempţiune, obligatorie conform art. 5 şi 6 din Legea nr. 54/1998, la înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan şi care atesta faptul că oferta de vânzare a proprietarului B.I., domiciliat în comuna Şelimbăr, sat Mohu judeţul Sibiu a fost afişată timp de 45 de zile la sediul unităţii administrativ-teritorial şi că nici o persoană nu şi-a manifestat dreptul de preempţiune conferit de lege sau nu a făcut vreo obiecţie la vânzare, lucru deosebit de important, fiind vorba de terenuri extratabulare;

Se reţine că - intimata inculpată - notarul public V.S.V. a respectat şi etapele premergătoare încheierii actului notarial, respectiv, a luat consimţământul în scris părţilor, prin semnătură pentru redactarea actului, apoi a redactat actul, iar după ce părţile au citit actul şi au fost de acord cu conţinutul acestuia, însuşindu-şi-l prin semnătura dată pe toate exemplarele contractului, li s-a înmânat actul, aceştia semnând de primire la rubrica - am primit actul .

Aşa fiind se reţine ca lipsită de suport probator încriminarea din actul de inculpare, rechizitoriul scris că „împrejurarea că în arhiva Biroului Notarului Public V.S.V., pe copia titlului de proprietate nu se aflau menţiuni, se poate explica prin aceea că s-ar fi putut înlătura cu uşurinţă prin scanare sau fotocopiere".

Din acelaşi punct de vedere cu însemnată semnificaţie pentru consolidarea apărărilor făcute prin precizările nr. 2431 din 29 noiembrie 2007 de Camera Notarilor Publici se arată că menţiunile notarului pe titlul de proprietate nu constituie o obligaţie legală a acestora, aceste menţiuni fiind făcute doar de unii din notari.

Tot astfel este şi susţinerea esenţială din depoziţia martorei notar public D.V.(fila 71 dosar fond) potrivit căreia „nu este cerut de lege, însă noi notarii am început să scriem şi să ştampilăm pe titluri de proprietate atunci când întocmeam vreun act notarial în baza acestui titlu. Nu pot spune cu precizie când am făcut consemnarea pe titlu de proprietate în litigiu însă ulterior când am fost solicitată de organele de poliţie am văzut pe o copie ulterioară că era consemnarea mea, semnătură şi ştampila" (subln. ns).

Aşa fiind în mod legal şi temeinic s-a statuat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) imputată intimatei inculpate V.S.V. întrucât aceasta a acţionat fără vinovăţie în sensul omiterii constatării că şi partea civilă era coproprietară asupra terenurilor vândute doar de soţul său, coinculpatul B.I. jr., pentru că nu avea cunoştinţă că acesta s-a prezentat ca fiind altă persoană (respectiv tatăl său) şi că nu cu actele prezentate trebuia să dovedească calitatea de proprietar.

Pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) imputată constând în aceea că în momentul întocmirii actului inculpata V.S.V. nu cunoştea existenţa contractului de întreţinere şi fiind indusă în eroare de actele prezentate de inculpatul B.I. jr., în sensul că el este proprietarul din certificatul de moştenitor, s-a dispus de asemenea în mod justificat achitarea aceleiaşi inculpate în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. datorat aspectului că inculpata nominalizată s-a aflat în eroare de fapt în sensul dispoziţiilor art. 51 C. pen.

2) Nu este pertinentă nici critica secundă – întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. prin care se tinde la stabilirea ca riguroasă şi corectă a trimiterii în judecată a inculpatului B.I. jr. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), instanţa procedând ca urmare a unei aprecieri greşite a probelor, la schimbarea încadrării juridice în infracţiunile prevăzute de art. 292, 293 şi respectiv art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Din acest punct de vedere în mod justificat de situaţia de fapt impusă şi descrisă pe larg cu ocazia analizei primului motiv de critică devoluat în recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia se reţine că legal prima instanţă a statuat că faptele inculpatului B.I. jr. de a se prezenta în faţa unui notar public ca fiind o altă persoană (respectiv B.I. sen., proprietar al terenurilor înscrise în certificatul de moştenitor) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1)C. pen., şi, sub această identitate, de a declara necorespunzător adevărului că el este singurul moştenitor al defunctei B.A. şi singurul proprietar al bunurilor pe care le înstrăinează (deşi potrivit contractului de întreţinere coproprietari în codevălmăşie erau el şi soţia sa) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) Din starea de fapt mai sus reţinută mai rezultă şi faptul că inculpatul B.I. jr. a determinat prin acţiunile sale pe coinculpata V.S.V. să săvârşească fără vinovăţie o infracţiune de fals intelectual, respectiv să întocmească un înscris oficial (actul notarial) în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului (prin trecerea ca singur proprietar a inculpatului), faptă care întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

3) Concomitent nu se impune prin atragerea incidenţei cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. nici majorarea pedepsei rezultante aplicate intimatului inculpat B.I. jr., chestiune tratată cu titlu de al treilea motiv de critică în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Aceasta întrucât pedeapsa în discuţie în cuantum de 6 luni închisoare şi pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia în condiţiile art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni conform art. 82 C. pen. este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalitatea definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen. constituind o reală măsură de constrângere şi reeducare dar şi asigurând măsura prevenirii a săvârşirii de noi infracţiuni.

Totodată pedeapsa aplicată este judicios dozată şi prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), raportat pe de altă parte la limitele de pedeapsă ale textelor de lege incriminatorii, faţă de pericolul social generic şi concret al faptelor comise, dar şi în raport de datele care circumstanţiază persoana acestuia, fără antecedente penale, o conduită în esenţă sinceră şi de regret al infracţiunilor comise; nefiind în consecinţă temeiuri pentru majorarea acesteia.

4) Este fondată însă critica de la pct. 4 în sensul că în mod greşit şi nemotivat instanţa a reţinut şi art. 64 lit. a) teza I C. pen., fără a face nici o referire la motivele avute în vedere la interzicerea inculpatului de a alege.

Pe de altă parte, trebuia ca instanţa de fond să ţină seama de data săvârşirii faptelor care este anterioară modificării art. 71 C. pen. prin Legea nr. 278/2006, în reglementarea anterioară nefiind prevăzută expres interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) – ca pedeapsă accesorie în cazul pedepselor a căror executare a fost suspendată, prin urmare greşit s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. şi respectiv art. 71 alin. (5) C. pen.

Într-adevăr faţă de Hotărârea C.E.D.O. (martie 2004) din cauza Hirst contre Marea Britanie prin care s-a statuat că o interdicţie de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în dreptul de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul C.E.D.O. întrucât nu există o legătură între neexercitarea votului şi prevenirea infracţiunilor se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia numai cu privire la pedeapsa accesorie aplicată inculpatului B.I. jr. şi înlăturarea din conţinutul pedepsei accesorii aplicate acestuia a interzicerii de a vota prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

Aşa fiind se va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând în fond urmează a se dispune limitarea conţinutului pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.

Între aceste limite urmează a se menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

B) Sub aspectul recursului declarat de partea civilă B.F. prin care se tinde la desfiinţarea totală a actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 493 din 21 august 03 la biroul notarului public V.S.V. şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, Înalta Curte are în vedere că în mod legal şi temeinic, deşi eliptic motivată a fost rezolvată latura civilă a cauzei prin respingerea cererii iterate de partea civilă B.F. pentru considerentul esenţial că acest aspect a fost soluţionat anterior prin sentinţa civilă nr. 1901/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 17/2007 a Tribunalului Sibiu, care are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.

Astfel în examenul propriu al instanţei de recurs a Înaltei Curţi se reţine că prin sentinţa civilă nr. 1901 din 26 aprilie 2006 a Judecătoriei Sibiu pronunţată în Dosarul nr. 9086/2005 (fila 48 dosar fond) s-a dispus: „admite în parte acţiunea civile formulată de reclamanta B.F. domiciliată în comuna Şelimbăr, sat. Mohu în contradictoriu cu pârâţii B.I. jr. domiciliat în comuna Şelimbăr, sat. Mohu şi M.I.D. domiciliat în comuna Şelimbăr.

Admite cererea reconvenţională formulată de reclamantul M.I.D. în contradictoriu cu pârâţii B.F. şi B.I. jr. şi în consecinţă:

Constată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Notarul Public V.S.V. sub nr. 493/2003 şi restabileşte situaţia anterioară de carte funciară.

Constată că între reclamantul reconvenţional M.I.D. şi pârâţii B.F. şi B.I. jr. S-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare pentru terenurile tarla 90 parcela 1942/58 – 3000 m.p. şi tarla 90 parcela 1942/39-3200 m.p.

Obligă pârâţii reconvenţionali să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele identificate mai sus, iar în caz de refuz prezenta sentinţă va ţine loc de contract autentic".

Pe de altă parte se reţine că ulterior la data de 12 iulie 2007 s-a dispus chiar prin rechizitoriul scris de investire a instanţei de fond a Curţii de Apel Alba Iulia nr. 183/P/2007 punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor V.S.V. şi B.I. jr.

Or, din acest punct de vedere se constată că acţiunea penală a fost pusă în mişcare ulterior pronunţării unei hotărâri de către instanţa civilă chiar nedefinitivă la acea dată.

Pentru rezolvarea corectă a raportului dintre cele două acţiuni este necesar a se face apel la dispoziţiile exprese ale art. 19 alin. (4) C. proc. pen. potrivit cărora „Persoana vătămată care a pornit acţiunea în faţa instanţei civile poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare.

Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre chiar nedefinitivă" (sbl. ns.)

Rezultă aşadar fără echivoc că partea civilă B.F. nu s-a conformat dispoziţiei de excepţie (în care se afla în ipoteza datelor deja evidenţiate ale speţei) stabilită în teza II-a a textului de lege sus-citat şi în consecinţă sentinţa civilă nr. 1902 din 26 aprilie 2006 a Judecătoriei Sibiu modificată prin Decizia civilă nr. 17 din 16 ianuarie 2007 a Tribunalului Sibiu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale - ulterior sesizată după emiterea rechizitoriului scris în cauză de către procuror, iar cu titlu concluziv cererea părţii civile B.F. este nefondată fiind justificat respinsă ca atare.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 39 din 20 martie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală numai cu privire la pedeapsa accesorie aplicată intimatului inculpat B.I. jr.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând, în fond, limitează conţinutul pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-parte civilă B.F., pe care o obligă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 lei, pentru intimatul inculpat B.I. jr. se va suporta din fondul M.J.L.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimata-inculpată V.S.V. se va suporta din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 3447/2009. Penal		ICCJ. Decizia nr. 982/2009. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 541/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 541/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs