ICCJ. Decizia nr. 2211/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2211/200.
Dosar nr. 26/32/200.
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 259 din 9 aprilie 2009 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 391 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare împotriva deciziei penale nr. 720 din 27 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, contestaţie formulată de contestatorul condamnat C.P.
A fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 26/32/2008 din data de 12 ianuarie 2009, contestatorul C.P. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 720 din data de 27 noiembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 3312/270/2007.
În drept, contestatorul şi-a fundamentat contestaţia în anulare pe prevederile art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciindu-se că legea modificată prevede o cauză de nepedepsire care ar fi trebuit sa fie subiect de analiza, chiar si din oficiu, pentru instanţa de judecata. Dacă s-ar fi analizat cauza si sub acest aspect, se susţine de contestator s-ar fi ajuns la concluzia că, prin aplicarea legii mai favorabile inculpatului, se putea dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 pct. 1 lit. i)1 C. proc. pen.
În fapt, contestatorul, în cererea introductivă, în concluziile depuse şi prin apărătorul ales a arătat următoarele:
Inculpatul C.P. a avut calitatea de unic asociat si administrator al SC S. SRL Comăneşti din data de 28 aprilie 2005. Intre inculpat si martorul B.S., administrator al SC L. SRL Oneşti s-a încheiat contractul de antrepriza nr. 1 din 26 mai 2004, în baza căruia societatea inculpatului se obliga să construiască o hala societăţii L. SRL Oneşti pe parcursul unei perioade de 2 luni.
Din declaraţiile inculpatului si ale lui B.S. a rezultat că lucrarea a fost finalizată în luna mai 2005, iar c/val construcţiei a fost achitată în mai multe tranşe, iar în data de 1 aprilie 2005 SC S. SRL a emis factura fiscala nr. 2193504 către SC L. SRL privind plata lucrării evaluate la suma de 283.646,14 lei. După ce banii au fost plătiţi, între inculpat în calitate de administrator al SC C. şi B.S. în calitate de administrator al SC L. s-a încheiat un act de mână intitulat „convenţie" în ziua de 14 mai 2005, prin care C.P. recunoştea că a primit suma de 278.396,14 lei reprezentând c/val facturii şi se obliga să depună banii în contul societăţii. Banii astfel primiţi - reţin în continuare instanţele - nu au fost înregistraţi în contabilitatea SC C. S.R.L. ca reprezentând c/val facturii şi deci ca plată efectuată de SC L. SRL, ci ca aport social personal al inculpatului în cadrul SC C., fapt petrecut la indicaţia acestuia, după cum declara martora L.I., contabila societăţii în acea perioadă.
Având în vedere această situaţie de fapt, instanţele au concluzionat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, precum şi dispoziţiile art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicată, cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În realitate, din economia probelor existente la dosarul cauzei rezultă o cu totul altă situaţie: istoricul litigiului - despre care a susţinut în permanenţă că este de natură civilă - demonstrează că nu a folosit nici un bun sau credit al societăţii în scop contrar acesteia sau în interes propriu.
Astfel, iniţial, numitul B.S. i s-a adresat, în baza unei relaţii de amiciţie, în vederea executării unei lucrări de construcţie. Pentru aceasta, martorul B.S. i-a înmânat în mai multe tranşe suma de 278.396,14 lei, cu precizarea că perfectarea documentaţiei de plată se va face ulterior. Acest lucru, respectiv că banii au fost daţi în tranşe pe perioada efectuării lucrării şi nu la încheierea convenţiei este recunoscut de B.S. în mod explicit în completarea la declaraţie (fila 9 dosar). Se arată că el a predat sumele de bani la casieria societăţii, fiind înregistraţi în contabilitate la care era administrator şi a trecut la executarea lucrării. La data semnării „convenţiei", respectiv 14 mai 2005, angajamentul asumat privind depunerea banilor în contul societăţii era deja consumat.
Conform Legii nr. 82/1991 a contabilităţii: Art. 6 alin. (1) Orice operaţiune economico-financiara efectuată se consemnează în momentul efectuării ei intr-un document care sta la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Având în vedere că, în conformitate cu toate declaraţiile din dosar, se arată faptul că în cadrul societăţii nu s-a ştiut nimic de SC L. SRL până la data emiterii facturii, aceste documente justificative au fost întocmite de către personalul din cadrul serviciului de contabilitate în contul administratorului. Faptul că la acel moment nu se cunoştea beneficiarul final al lucrării nu a permis să se deschidă în contabilitate un cont client pe numele vreunei societăţi. Acest lucru este relevant şi în raportul de expertiză din dosar, care arată fără echivoc că în contabilitatea SC C. S.R.L. a fost înregistrată ca investiţie în curs lucrarea numită „H.S.B.", la care face referire şi martora L.I. în declaraţia sa. Reglementările legale în vigoare arată că modul de organizare a contabilităţii de gestiune este la latitudinea fiecărei unităţi patrimoniale, funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii ale acesteia (conform HG nr. 704/1993 pct. 105 şi reglementările ulterioare). Înregistrarea ca investiţie în curs a acestei lucrări, inventarierea şi declararea acesteia prin bilanţul pe anul 2004 în stadiul de execuţie în care se afla această lucrare au determinat o reflectare corespunzătoare a indicatorilor economici ai societăţii, constituindu-se în mod corespunzător impozitele şi taxele legale, instanţa dispunând în mod corect scoaterea de sub urmărire penala pentru evaziune fiscală sau prejudicierea bugetului de stat.
În aceste condiţii, în momentul în care SC C. S.R.L. a intrat în stare de insolvenţă - noiembrie 2005- în urma identificării activului şi pasivului societăţii, lichidatorul judiciar l-a consemnat în tabloul creditorilor şi pe el cu suma care s-a regăsit în contabilitate pe numele său.
În realitate, aceşti bani nu au fost niciodată folosiţi de contestator în interes propriu, ci au fost introduşi în societate prin casieria societăţii şi direcţionaţi în ansamblul cheltuielilor ocazionate de ridicarea construcţiei comandate de B.S. (plaţi materiale, salarii, utilaje, transport), lucrare care a fost finalizata de SC C. S.R.L.
Instanţele de fond, apel si recurs au apreciat în mod greşit că acţiunile sale au fost de rea-credinţă faţă de SC C. S.RL. datorită următoarelor considerente:
Nu putea fi vorba despre rea-credinţă faţă de această societate în care s-au concentrat investiţiile şi munca familiei în 11 ani de activitate (este ca şi cum un părinte dovedeşte rea-credinţă faţă de propriul copil). In Regulamentului nr. 704 din 22 decembrie 1993 de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991 se specifică: „Pentru a da o imagine fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute trebuie respectate, cu bună-credinţă, regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi principii contabile, cum sunt:
a) principiul prudentei, potrivit căruia nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, ţinând cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului financiar curent sau anterior;
b) principiul permanenţei metodelor, care conduce la continuitatea aplicării regulilor şi normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile;
c) principiul continuităţii activităţii, potrivit căruia se presupune ca unitatea patrimoniala îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra in stare de lichidare sau de reducere sensibila a activităţii;
d) principiul independentei exerciţiului financiar, care presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii unităţii patrimoniale pe măsura angajării acestora şi trecerii lor la rezultatul exerciţiului financiar la care se referă;
e) principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere a unui exerciţiu financiar, care trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului financiar precedent;
f) principiul necompensării, potrivit căruia elementele de activ şi de pasiv trebuie să fie evaluate şi înregistrate in contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, precum şi între veniturile şi cheltuielile din contul de rezultate.
Astfel, instanţa prin sentinţă vorbeşte în mod generic de reaua sa credinţă, fără a preciza care din aspectele prevăzute de lege determina acest lucru. Şi aceasta deoarece toate cele 6 principii enunţate de lege au fost respectate şi nu se putea invoca nici unul din aceste principii.
În schimb, dacă nu se accepta că instanţele care s-au pronunţat în acest dosar, nu au nici cele mai elementare noţiuni de contabilitate, cu siguranţă că se poate vorbi de reaua - credinţă a judecătorilor şi procurorilor faţă de el.
Astfel la pag. 10 din Decizia penala nr. 720 din 27 noiembrie 2008 scrie negru pe alb o fraza incredibilă: „In ceea ce priveşte instigarea contabilei societăţii L.I., declaraţia martorei este edificatoare în acest sens, ca şi chitanţele de încasare a diferitelor sume de bani de către inculpat (fila 54, 55.33-37 d.u.p)"
La ce anume din declaraţiile martorei se refera instanţa? La faptul ca a precizat că a făcut înregistrările din convingere că procedează corect, că aceasta era o regula instituită de fostul director economic şi nu excepţia în astfel de situaţii şi că nu a primit dispoziţii exprese din partea inculpatului să elaboreze şi să înregistreze într-un anume fel în contabilitate documente justificative?
Cel mai şocant lucru este cum face dovada instanţa faptul că el a luat banii din societate !
I-a încasat conform chitanţelor de la filele 54, 55,33-37 d.u.p.), chitanţa este un document care justifică că s-au depus banii prin casierie în societate, nu că s-au încasat ! Dacă măcar unul din judecătorii care au „judecat" succesiv acest dosar pe parcursul a 3 complete succesive ar fi citit conţinutul măcar a uneia din chitanţe şi-ar fi dat seama de eroarea în care se află. Şi la un magazin când plăteşti ceva ţi se eliberează chitanţa.
Este în aprecierea contestatorului cea mai elocventă dovadă a faptului că acest dosar a fost rezolvat „la comanda", procurorul şi prima instanţă au primit sarcina să dea o condamnare şi prin urmare au ticluit - încadrarea, iar instanţele de verificare au preluat sentinţa şi folosind facilitatea pe care le conferă calculatorul modern, respectiv funcţiile copy şi paste au redactat sentinţa definitivă. Mai mult decât atât din graba de a da o hotărâre „corespunzător cerinţelor", instanţa de recurs nu a mai menţionat că s-a depus dovada achitării diferenţei dintre aşa-zisul prejudiciu şi soldul contului 455. Daca instanţa ar fi avut cea mai mica preocupare, pentru o judecare corectă ar fi corectat soluţia sub aspectul laturii civile, în conformitate cu ultimele precizări. Pur si simplu instanţa a ignorat pledoaria apărătorului ales, raţionamentele care au stat la baza acestei acţiuni şi a nu a făcut nici un fel de precizări referitor la acest lucru, ca şi cum acesta nu ar fi existat. Aceasta reflectă preocuparea pe care a avut-o instanţa de recurs pentru a face dreptate. Aceasta cred ca este încă o dovadă grăitoare a faptului ca hotărârea era luată încă înainte de începerea procesului.
În plus trebuie remarcată o eroare a raportului de expertiza care a fost reţinută de instanţa de fond, respectiv că s-au denaturat elementele de activ ale societăţii prin înregistrarea sumei de 278396,14 lei în contul 455 şi nu în 411.
Legea nr. 82/1991 a contabilităţii precizează următoarele: „Art. 5 Persoanele prevăzute la art. 1 au obligaţia să conducă contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească situaţii financiare anuale.
Iar conform Regulamentului de aplicare „17. Potrivit art. 5 din lege, contabilitatea se conduce în partidă dublă şi trebuie să asigure: înregistrarea cronologică şi sistematică în contabilitate a tuturor operaţiunilor patrimoniale, în funcţie de natura lor, în mod simultan, în debitul unor conturi şi creditul altor conturi, denumite conturi corespondente;
a) stabilirea totalului sumelor debitoare şi creditoare, precum şi a soldului final al fiecărui cont;
b) întocmirea lunară a balanţei de verificare, care reflectă egalitatea între totalul sumelor debitoare şi creditoare şi totalul soldurilor debitoare şi creditoare ale conturilor;
c) prezentarea situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute, respectiv a activelor şi pasivelor prin bilanţ, precum şi a veniturilor, cheltuielilor şi a beneficiilor sau pierderilor, prin contul de profit si pierderi.
Aceasta înseamnă că exista obligaţia de a se conduce contabilitatea pe partidă dublă respectiv, activ şi pasiv. Nu se poate modifica activul fără a se modifica în egală măsură pasivul. Se putea denatura numai activul societăţii ? Cu siguranţa că nu, altfel nu ar fi fost posibilă certificarea şi înregistrarea bilanţurilor de verificare anuale.
Pentru ca sentinţa să fie credibilă în paragraful următor se afirmă că şi-ar fi recunoscut activitatea infracţională, iar după angajarea apărătorului ales am revenit. Este o minciuna de natură sa inducă în eroare instanţele superioare. Declaraţiile sunt la dosar, le-am revăzut şi s-au păstrat în fond încă din faza de cercetare a Politiei până la ultima instanţă. Ele doar au fost completate cu elemente pe care am considerat că trebuie să le precizez pentru a veni în întâmpinarea judecătorului în soluţionarea cazului.
Atunci când martorul B.S. s-a hotărât să dea o destinaţie construcţiei mi s-a adresat cu rugămintea de a întocmi un înscris din care să rezulte suma respectivă şi că beneficiar al lucrării este SC L. SRL al care administrator era.
Deşi banii fuseseră achitaţi în tranşe, pentru că era o sumă recunoscută; folosită exclusiv la efectuarea lucrării, debitoarea falită a emis factura fiscal nr. 2193507 din 1 aprilie 2005 şi a încheiat cu B.S. o convenţie la data de 14 mai 2005 din care rezultă că s-a primit suma respectiva, ce reprezintă c/val facturii.
Societatea intrând în insolvenţă şi el pierzând dreptul de administrare, nu ai mai putut dispune efectuarea de acte de administrare, respectiv documente justificative, astfel încât factura a rămas aparent neacoperită, suma plătită şi cheltuită pentru lucrarea comandată nefiind operată în contul nou creat pentru S.C. L. SRL a informat noul administrator, respectiv lichidatorul judiciar numit, în legătură cu această situaţie pentru a face regularizările şi repunerile pe conturile corecte cu ocazia întocmirii bilanţului pe anul 2005. Însă acesta a refuzat să facă operaţiunile legale şi a preferat să meargă pe două căi:
- acţionarea în instanţă a SC L. SRL. Oneşti;
- constituirea ca parte civilă în dosarul penal „fabricat" la Oneşti.
Ce s-ar fi întâmplat dacă avea câştig de cauza în ambele cauze? Simplu: încasa suma de doua ori pentru societatea falita, şi bineînţeles, îşi dubla comisionul care îi revenea.
Fără o atentă verificare, lichidatorul judiciar al SC S. SRL a considerat că factura nu este achitată, refuzând să efectueze o operaţiune contabilă simplă de înregistrare a sumei achitata de B.S. în contul S.C L. SR.
Faţă de împrejurarea că el nu a folosit suma menţionată în nume propriu sau în interes personal şi având în vedere că înregistrarea la masa credală a creanţei lui nu este operaţiunea contestatorului şi nu a fost finalizata prin însuşirea vreunei sume de bani, a apreciat şi a solicitat să se constate că fapta nu există. înregistrarea la masa credală s-a făcut în urma notificării lichidatorului conform procedurii prevăzute de legea insolvenţei, văzând că acesta din urmă nu intenţionează să regularizeze situaţia prin instrumentele legale pe care i le conferea legea respectiv storno şi repunere, numai în scopul de a se putea compensa sumele conform legii.
Faptele reţinute în sarcina acestuia, conform primei încadrări sunt în legătură cu activitatea sa de administrator la SC S. SRL, privind respectarea legii contabilităţii. Atâta timp cât banii încasaţi de la B.S. au fost folosiţi pentru finanţarea realizării halei cu pricina, care a fost finalizată şi predată beneficiarului şi nu s-a dovedit faptul că am folosit bunurile şi creditul de care se bucura societatea, pedeapsa o consider ilegală.
Instanţele nu au dat curs acestei apărări, dimpotrivă, au constatat că această faptă reţinută în sarcina sa este în strânsă legătură şi interdependenţă cu cea de a doua faptă pentru care a fost condamnat.
În ce priveşte această faptă - la care se referă strict motivele prezentei contestaţii, dar de care depinde practic şi existenţa celei dintâi, sa solicitat sa se reţină următoarele:
În cadrul SC S. SRL exista un compartiment contabil cu mai mulţi angajaţi, persoane care pot fi asimilate unui subiect activ al infracţiunii.
Instanţele nu au elucidat asupra cărei persoane din contabilitate s-ar fi exercitat vreuna din faptele sancţionate de lege (determinare, ajutare, înlesnire).
Audiată în instanţă, martora L.I. - contabila societăţii la acea vreme - a precizat că operaţiunile contabile erau efectuate de mai multe persoane, fără să ştie exact cine a efectuat operaţiuni pe relaţia cu B.S. Tot martora explica procedeul unei înregistrări contabile care, aplicat la speţa prezenta, releva următoarea situaţie:
SC S. SRL a efectuat mai multe lucrări de construcţie, una dintre acestea fiind în beneficiul iniţial al lui B.S. Cheltuielile ocazionate de aceasta construcţie erau descărcate în contabilitatea pe gestiunea B.S. şi pe conturi de cheltuieli sau, cum spune martora, erau înregistrate pe clasa a treia de conturi şi descărcate clasa a şasea.
Tot martora a precizat că banii încasaţi anterior perfectării documentaţiei finale, cu titlu de avans lucrare, erau înregistraţi in contul 455, aport asociaţi, iar în momentul în care se emiteau factura şi chitanţa de încasare, toate sumele aferente acestui raport juridic erau transferate în contul 411, deci pentru clientul respectiv, astfel devenea beneficiarul direct şi oficial al lucrării.
Aceeaşi martora subliniază că în dinamica activităţii firmei la care lucra, acest sistem de lucru era regula şi nu excepţia. Se poate observa şi din raportul de expertiza că rulajul contului 455 în perioada analizată nu se rezuma la suma invocată a fi prejudiciu. Astfel, conform fila 61 dosar rulajul contului 455 au fost de 6.293.351.878 lei pe debit, respectiv 7.889.156.453 lei pe credit, fiind depuşi mai mult bani decât retraşi. Dacă înregistrările sunt inexacte conform aprecierii instanţei de ce nu s-a dispus anularea tuturor sumelor ?
Totodată, a subliniat că nu a existat niciodată, nu numai în cazul B.S., vreo dispoziţie expresă a contestatorului, care să determine sau să oblige vreun salariat din contabilitate să facă vreo operaţiune în acest sens.
Prin urmare, instanţele ar fi trebuit să aibă în vedere acest aspect întrucât la dosar nu s-a făcut nici o dovadă a vinovăţiei sale în sensul celor arătate.
Mai mult decât atât, contestatorul arată că potrivit art. 6 din Legea contabilităţii: „Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
Din declaraţiile martorilor, expertiză dar şi din concluziile instanţei de fond şi a celor de verificare, rezultă clar că acestea au fost eronate. Alin. (2) de mai sus arata fără nici un dubiu că legea atrage răspunderea persoanelor care au întocmit, vizat şi aprobat documentele justificative, iar cercetarea s-a oprit numai asupra mea. Era cred obligatoriu extinderea cercetărilor şi asupra altor persoane, conform prevederilor Codului de procedură penală.
Doua ipoteze de lucru sunt posibile în viziunea contestatorului:
Judecătoarea de la fond şi judecătorii instanţelor de verificare nu cunosc legea (un lucru deosebit de grav pentru nişte magistraţi şi consider incredibil)
A existat numai interesul de a fi anchetat si mai ales condamnat, ceea ce dovedeşte premiza că dosarul a fost instrumentat „la comandă".
Consideră că instanţa de fond a fost într-o confuzie totală. Astfel, când stabileşte sentinţa foloseşte sintagma „înregistrări inexacte", pentru ca aşa prevedea art. 43 din Lege nr. 82/1991, iar când hotărăşte anularea înscrisului contabil - balanţa - foloseşte sintagma „înregistrare eronata". Totuşi înregistrările efectuate au fost inexacte sau eronate? Cred că există mari diferenţe între aceste termene. Dacă era inexactă cred că trebuia precizat şi din ce pct. de vedere (spre exemplu nu coincideau sumele). Este de părere că putem vorbi de înregistrări eronate în situaţia în care s-au folosit conturi nepotrivite, aşa cum rezultă din descrierea faptelor. Dacă sumele nu ar fi corespuns (cazul înregistrărilor inexacte) diferenţele ar fi avut şi urmări de natura patrimonială şi fiscală, ceea ce nu este cazul. Contarea eronată se rezolvă prin operaţii simple şi nu are urmări patrimoniale şi fiscale. Ori, Legea nr. 43 nu pedepseşte penal înregistrările eronate. Doamna judecător face menţiunea că este vorba de fals intelectual, însă la dosar nu există nici măcar un înscris cercetat şi dovedit a fi fals.
În Regulamentul nr. 704 din 22 decembrie 1993 de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991 se specifică: în conformitate cu prevederile art. 22 din lege, pentru verificarea înregistrării corecte in contabilitate a operaţiunilor patrimoniale se întocmeşte lunar balanţa de verificare.
Balanţa de verificare este un document contabil care serveşte pentru întocmirea bilanţului contabil. Balanţa de verificare cuprinde pentru toate conturile unităţii patrimoniale, de regula, următoarele elemente: simbolul si denumirea conturilor, în ordinea din planul de conturi, soldurile iniţiale debitoare si creditoare, rulajele debitoare si creditoare, totalul sumelor debitoare şi creditoare, soldurile finale debitoare şi creditoare.
Cu ajutorul balanţei de verificare se verifica corelaţiile dintre egalităţile generate de dubla înregistrare a operaţiunilor patrimoniale in contabilitate, respectiv concordanta dintre totalul înregistrărilor din registrul-jurnal, totalul rulajelor debitoare si totalul rulajelor creditoare din balanţa, precum si concordanta dintre totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din „cartea mare" şi totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din balanţă.
Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile sintetice cât şi pentru cele analitice; pentru conturile analitice se poate întocmi numai situaţia soldurilor. Prin intermediul balanţei de verificare analitice se verifica concordanta dintre conturile sintetice şi conturile lor analitice.
Anularea balanţei de către instanţa este o măsura ilegală. Cum poate fi anulată o balanţă care este un document de verificare ce stă la baza întocmirii bilanţului anual? Instanţa ar fi trebuit să identifice documentele primare care s-a constatat că sunt înregistrate eronat şi să dispună eventual anularea şi înlocuirea acestora. O soluţie legală nu putea să fie data decât cu respectarea Legii contabilităţii şi a regulamentului şi normelor de aplicare.
Cu toate că şi la instanţele superioare a arătat această gravă greşeală a instanţei de fond, acestea nu au analizat această situaţie şi corectat.
Mai mult, instanţa de recurs, în faţa căreia s-a insistat pe aceasta apărare, ar fi trebuit să sesizeze şi să dea eficienta şi unui alt aspect de natură legală, care ar fi trebuit să opereze în favoarea sa în calitate de inculpat.
Astfel, aşa cum am mai arătat, la SC S. SRL a existat şi funcţiona un serviciu de contabilitate, reglementarea activităţii şi răspunderii acestora regăsindu-se în Legea nr. 82/1991 republicata.
La momentul soluţionării cauzei încă de către prima instanţa, răspunderea administratorului era reglementată separat de a altor persoane conform Legii nr. 259/2007 publicata în M.O. încă din data de 27 iulie 2007. Astfel, art. 10 stabileşte răspunderea administratorului pentru organizarea şi conducerea contabilităţii.
Alin. (2) al aceluiaşi articol arată că, de regulă, contabilitatea se organizează şi conduce în compartimente distincte conduse de către directorul economic, contabilul şef sau altă persoană împuternicită.
Alin. (4) stabileşte că răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare reglementarilor contabile revine directorului economic, contabilului şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească aceasta funcţie, împreuna cu personalul di subordine.
A solicitat instanţelor de apel şi de recurs să aibă în vedere această modificai a legii care a survenit pe parcursul desfăşurării procesului „şi să beneficiez în ultimă instanţă conform legii penale de clauza cea mai favorabila".
Această modificare a dispoziţiilor legale trebuia avută în vedere de instanţa c fond sau corectată la verificare de instanţa de apel sau recurs şi aplicată ca fiind evident legea mai favorabilă inculpatului.
Apreciază că prin modificările aduse textului invocat, s-a delimitat foarte clar răspunderea administratorului unei societăţi, astfel încât s-a înlăturat practic răspunderea acestuia pentru „aplicarea necorespunzătoare a reglementările contabile", menţinându-se răspunderea doar pentru organizarea şi conducere contabilităţii.
In speţa dedusa judecaţii, suntem deci într-o situaţie evidentă în care legea modificată prevede o cauză de nepedepsire care ar fi trebuit să fie subiect de analiză, chiar şi din oficiu, pentru instanţa de judecată. Dacă s-ar fi analizat cauza sub acest aspect, s-ar fi ajuns la concluzia că, prin aplicarea legii mai favorabile inculpatului se putea dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 1 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 pct. 1 lit. i)1 C. proc. pen.
Această constatare a instanţei ar fi avut înrâurire asupra întregii situaţii reţinute în sarcina inculpatului şi ar fi determinat, pe ansamblu, o altă soluţie, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă.
Având în vedere aspectele invocate, s-a solicitat să se constatate ca sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 386 lit. c) C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, să se admită în principiu contestaţia conform dispoziţiilor art. 391 şi urm. C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bacău a constatat că prin sentinţa penală nr. 1067 din data de 12 decembrie 2007 a Judecătoriei Oneşti pronunţată în dosarul nr. 3312/270/2007, s-a dispus condamnarea inculpatul C.P., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
a) folosire cu rea credinţă a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau folosirii acestora într-un scop propriu, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
b) participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), la pedeapsa de 1 an şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, cea de 1 (un) un an şi şase luni închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. S-a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării art. 83 C. pen. Conform art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 278.396, 14 lei către partea civilă SC S. SRL Comăneşti, prin lichidator judiciar E.B.C S.P.RX. Bacău.
În baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisului contabil - balanţă - cuprinzând înregistrarea eronată a sumei de 278.396,14 lei în contul 455 „ Asociaţi conturi curente,, în loc de 411 „Clienţi".
În baza Legii nr. 29/1990 cu modificările ulterioare, s-a dispus ca în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, copia dispozitivului legalizat al hotărârii să se trimită la registrul comerţului în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
De asemenea, copia dispozitivului să se comunice în acelaşi scop şi la Registrul Fiscal.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Inculpatul C.P. are calitatea de unic asociat şi administrator al SC S. SRL Comăneşti, din data de 28 aprilie 2005. De menţionat este faptul că până la această dată în societate a avut calitatea de asociat şi soţia sa P.M., însă de activitatea societăţii se ocupa tot inculpatul. Intre inculpat şi martorul B.S., administrator al SC L. SRL Oneşti, martor în acest dosar şi persoana care a făcut sesizarea penală, s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 1 din 26 mai 2004.
Conform obiectului contractului societatea inculpatului se obligă să construiască o hală în favoarea societăţii L. SRL Oneşti pe parcursul unui interval de 2 luni.
Din declaraţiile inculpatului şi ale lui B.S. a rezultat că lucrarea a fost finalizată în luna mai 2005, iar contravaloarea construcţiei a fost achitată în mai multe tranşe, iar în data de 1 aprilie 2005 SC S. SRL a emis factura fiscală seria BGVDN nr. 2193504 către SC L. SRL Oneşti, privind plata lucrării evaluată la suma de 283.646,14 lei (fila 14 dosar). După ce banii au fost plătiţi, între inculpat în calitate de administrator al SC C. şi B.S. în calitate de administrator al SC L. SRL Oneşti, s-a încheiat un act de mână intitulat " convenţie" în ziua de 14 mai 2005, prin care C.P. recunoştea că a primit suma de 278.396,14 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 2193504/2005 şi se obligă să depună suma în contul societăţii (fila 50). Prezenţi la încheierea acestui act au fost martorii O.P.C., U.I. şi D.L., care confirmă veridicitatea înscrisului (fila 51-53 dosar).
Banii primiţi cu această ocazie de la SC L. SRL nu au fost înregistraţi în contabilitatea SC C. ca reprezentând contravaloarea facturii nr. 2193504/2005 şi deci ca plată efectuată de SC L. SRL, ci ca aport social personal al inculpatului. În cadrul SC C., fapt petrecut la indicaţia acestuia, aspect confirmat de martora I., contabila societăţii la acea perioadă.
Audiată, aceasta a relatat că inculpatul îi dădea dispoziţie ce sume de bani să fie înregistrate în contabilitatea societăţii ca aport personal al acestuia, ce cheltuieli efectuate să fie înregistrate şi de asemenea martora îşi aminteşte că nu s-a încasat factura emisă pe numele SC L. (fila 54-55 dosar).
Dacă contravaloarea lucrării efectuate ar fi fost depusă de inculpat în casieria societăţii, factura sus-amintită ar fi apărut ca achitată şi astfel orice relaţie comercială cu SC L. ar fi fost justificată legal în contabilitatea SC C. SRL
Ulterior, în luna noiembrie 2005 SC C. SRL a intrat în procedura falimentului, fiind desemnată ca lichidator judiciar SC E. SRL Bacău prin administrator B.T. După preluarea întregii documentaţii a SC C. SRL, acesta a observat că factura fiscală nr. 2193504/2005 emisă de SC L. nu a fost încasată prin acte contabile, astfel încât a acţionat în judecată SC L., societate care a motivat faptul că nu şi-a plătit datoria, invocând în apărarea sa convenţia de mână datată din 14 mai 2005.
Instanţa comercială însă, prin sentinţa civilă nr. 764 din 31 august 2006, nu a ţinut cont de actul de mână încheiat, deoarece acesta produce efecte juridice doar între inculpat şi SC L., neavând valoare juridică atât timp cât suma de bani nu figurează în contabilitatea SC S. SRL (fila 16 dosar).
Ca urmare, SC L. a fost obligată să achite suma de 278.396,14 lei fapt ce l-a determinat pe administratorul acestei societăţi - B.S., să formuleze în data de 2 noiembrie 2006 o plângere penală împotriva numitului C.P. pentru săvârşirea de către acesta infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, prevăzute de art. 215 alin. (3) şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) - fila 7 dosar.
Referitor la infracţiunea de delapidare, s-a apreciat că, în cauză, primează infracţiunea din legea specială prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Audiat inculpatul, cu ocazia primelor declaraţii, a avut o atitudine oscilantă, precizând iniţial că toată contravaloarea lucrării efectuate pentru SC L. SRL a fost depusă în contabilitate ca aport personal pe numele său şi al soţiei sale, din dispoziţia sa, urmând ca ulterior sumele să fie repuse în contabilitate pe numele SC L. Apoi, din cauza unor împrejurări nefavorabile, în special inundaţiile din vara anului 2005, situaţia financiară a firmei sale s-a înrăutăţit în ceea ce priveşte disponibilul în numerar. Ulterior, audiat în prezenţa avocatului său ales inculpatul a avut o atitudine de negare a celor comise (filele 73-76, 78,79,90).
Pe parcursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a concluzionat că prin activitatea inculpatului nu s-a prejudiciat bugetul de stat, astfel încât, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru această infracţiune (fila 65).
Referitor însă la înregistrarea sumei de 278.396,14 lei în contul 455 -„Asociaţi conturi curente" şi nu în contul 411 - „Clienţi", suplimentul de expertiză întocmit în cauză relevă faptul că s-au denaturat elementele de activ ale societăţii.
Concret, înregistrarea sumei în contul 455 - „Asociaţi conturi curente", care este un cont ce reflecta o datorie a societăţii, a majorat eronat datoriile unităţii. „per a contrario", prin înregistrarea sumei de 278.396,14 lei în contul 411 „Clienţi", care este un cont ce reprezintă o creanţă a societăţii, s-a menţinut valoarea creanţei iniţiale şi a denaturat valoarea reală a creanţei care ar fi fost mai mare dacă banii s-ar fi înregistrat corect.
De asemenea, având în vedere că SC C. a intrat în procedura falimentului, această societate a fost prejudiciată întrucât inculpatul a fost înregistrat cu această sumă în mod nereal la masa credală (fila 68-71).
Astfel, inculpatul a şi formulat în data de 5 ianuarie 2006 o cerere adresată Secţiei Comerciale a Tribunalului Bacău, prin care solicită să fie înregistrat la masa credală ce i-o datorează SC S. SRL cu suma de 41.594,03 lei, iar soţia sa a formulat o cerere asemănătoare, solicitând suma de 201743,65 lei.( filele 32-38).
Având în vedere faptul că prin înregistrarea inexactă în contabilitate a sumei de 278.396,14 lei s-a produs o denaturare a elementelor de activ şi pasiv ale SC S. SRL, denaturare care s-a produs la dispoziţia inculpatului, în cauză ne aflăm şi în prezenţa infracţiunii la Legea contabilităţii comisă sub forma participaţiei improprii de către inculpat, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicată, cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
SC S. SRL Comăneşti, prin lichidator judiciar, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 278.396,14 lei ( fila 89 dosar).
Convenţia aflată la fila 50 dosar (dosar urmărire penală) care materializează primirea sumei de 2783961,39 lei reprezentând contravaloarea halei, s-a încheiat între inculpat în calitate de administrator al SC C. şi B.S., administrator al SC L. S.KL. beneficiara lucrării.
La final, în înscrisul denumit „convenţie" inculpatul s-a obligat să depună suma în contul societăţii.
In instanţă, a recunoscut faptele ,a fost de acord să achite suma de bani SC C. S.KL. Comăneşti, însă nu s-a considerat vinovat, afirmând ca obiectul dosarului are o latura civilă.
Mai arată că o executare silită din 4 octombrie 2005 a determinat starea de insolvenţă şi deşi s-a efectuat expertiză (o expertiză plus un supliment de expertiză) nu înţelege unde trebuia înregistrată corect suma recunoscută şi încasată de la B.S. fără chitanţe.
Potrivit practicii create de către inculpat, suma încasată a fost înregistrată în contul „Asociaţi conturi curente".
În drept, fapta săvârşită de către administratorul SC S. SRL Comăneşti, inculpatul C.P., de a folosi suma de 278.396,14 lei în scop propriu, s-a apreciat ca întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acestora sau folosirii acestora într-un scop propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, pentru care urmează să fie condamnat la pedeapsa închisorii.
Fapta inculpatului, constând în participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi înscrierea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum, şi a elementelor de activ şi de pasiv ce reflectă în bilanţ constituie infracţiunea de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii.
Faptele fiind concurente s-au aplicat dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
S-a aplicat pedeapsa cea mai grea.
La individualizarea pedepselor s-a ţinut seama de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de gradul de pericol social concret al infracţiunilor, de împrejurările în care au fost săvârşite, de valoarea pagubei, natura valorii lezate, dar şi de persoana inculpatului care se află la prima încălcare a legii penale, şi este de acord să acopere prejudiciul creat.
Circumstanţele reale şi personale a creat convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins fără executare în cauză, fiind aplicabile prevederile art. 81 C. pen., instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării art. 83 C. pen.
În baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisului contabil balanţă - reprezentând înregistrarea eronată a sumei de 278.396,14 lei în contul 455 „ Asociaţi conturi curente" în loc de 411 „Clienţi".
Conform art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 278.396,14 lei către partea civilă SC S. SRL Comăneşti, prin lichidator judiciar.
S-a dispus comunicarea, în baza Legii nr. 29/1990, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, a copiei dispozitivului legalizat al hotărârii către Oficiul Registrului Comerţului în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
De asemenea, copia dispozitivului să se comunice în acelaşi scop la Registru Fiscal.
S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales în ambele faze ale procesului penal.
Conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
În cauză a formulat apel în termen legal inculpatul, care prin Decizia penală nr. 249 din 16 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bacău îi dosarul nr. 3312/270/2007, în temeiul art. 379 pct. 1lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.P.
Împotriva deciziei penale mai sus menţionate a declarat în termen legal recurs inculpatul C.P.
Prin Decizia penală nr. 720 din data de 27 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, apreciind susţinerile inculpatului ca nefiind fondate în raport de probatoriul legal administrat pe parcursul procesului penal.
Instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi de drept în baza probelor administrate, astfel că fapta comisă de inculpatul C.P., de a folosi suma de 278.396,14 lei, în calitate de administrator al SC S. SRL, în scop propriu, întruneşte sub aspect obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Şi sub aspect subiectiv probele administrate în cauză evidenţiază intenţia directa a inculpatului. Drept urmare, instanţele au reţinut corect a fi realizate cerinţele de text impuse de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.
Aşa fiind, fapta a existat, a fost comisă în realitatea obiectivă, iar vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în raport de infracţiunea comisă, care rămâne în centrul procesului de individualizare, dar şi ţinând seama de persoana inculpatului, gradul său de moralitate şi şansa de reeducare pe care acesta o prezintă.
Curtea de Apel Bacău în soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul C.P. a apreciat că motivele invocate sunt apărări care s-au făcut pe parcursul soluţionării cauzei de instanţa de fond, cât şi de cele de control judiciar, iar susţinerile contestatorului nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. (problema aplicării legii mai favorabile a fost tranşată cu autoritate de lucru judecat inclusiv de instanţa de recurs).
Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul.
La termenul de judecată din 11 iunie 2009 recurentul contestator nu s-a prezentat, depunând la dosar o cerere de amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, cerere respinsă de Înalta Curte având în vedere data la care a fost înregistrată plângerea (30 aprilie 2009 la Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar pe rolul Secţiei Penal la 4 mai 2009), termenul stabilit pentru judecarea recursului (11 iunie 2009) un interval de peste o lună în care recurentul avea timpul necesar să-şi angajeze un apărător.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de către condamnat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat de către contestatorul condamnat C.P. îl consideră inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile judecătoreşti a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celor privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din CEDO, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, aceleaşi pentru persoanele aflate în situaţii identice.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen. sunt susceptibile de reformare pe calea recursului hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, exercitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive, determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul contestator nu mai avea dreptul de a exercita calea de atac a recursului, hotărârea (dec. pen. 259 din 9 aprilie 2009) a Curţii de Apel Bacău fiind definitivă, neputând fi recurată.
Prin urmare, excepţia inadmisibilităţii recursului, ridicată de Ministerul Public se constată a fi întemeiată, astfel încât în conformitate cu art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de contestator ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul condamnat C.P. împotriva deciziei penale nr. 259 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1842/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2224/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
