ICCJ. Decizia nr. 2379/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2379/2009
Dosar nr. 172/42/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 77 din 29 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 2781 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.R. împotriva rezoluţiei nr. 652/P/2008 din 22 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală ataşat, Curtea a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 652/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul P.B., executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 şi 289 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale.
Pentru a dispune această rezoluţie, procurorul a reţinut că, la data de 23 octombrie 2008, persoana vătămată C.R. a formulat o plângere prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului P.B. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constând în aceea că, la data de 22 septembrie 2003, în calitate de executor judecătoresc a procedat la vânzarea la licitaţie a imobilului persoanei vătămate, ocazie cu care a încălcat dispoziţiile legale în materie şi a consemnat în cuprinsul actului de adjudecare date nereale.
S-a reţinut că prin contractul autentificat sub nr. 2464 din 27 august 2002, soţii C.I. şi C.R. au împrumutat de la L.D.L. suma de 9.500 dolari S.U.A., împrumut ce a fost garantat cu un apartament situat în Azuga, judeţul Prahova, proprietatea celor doi soţi. Conform contractului, împrumutul urma să fie restituit la data de 27 octombrie 2002. De comun acord, părţile au evaluat imobilul la suma de 10.500 dolari S.U.A.
Cei doi soţi nu au restituit împrumutul la scadenţa stabilită, fapt pentru care L.D.L. a adresat B.E.J. – P.B., la data de 10 iunie 2003, o cerere prin care a solicitat executarea silită a contractului de garanţie imobiliară.
Făptuitorul a demarat procedura de executare silită însă debitorii nu s-au conformat somaţiei, motiv pentru care la data de 22 septembrie 2003 a avut loc vânzarea la licitaţie publică a imobilului în litigiu.
Prin actul de adjudecare nr. 110 din 22 septembrie 2003 s-a constatat că imobilul a fost cumpărat la licitaţie publică de către adjudecatarul L.D.L., la preţul de 10.500 dolari S.U.A.
Având în vedere data la care a avut loc licitaţia publică (22 septembrie 2003) şi data la care a fost formulată prezenta plângere (23 octombrie 2008) se constată că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), astfel încât, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare fată de făptuitorul P.B.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petenta C.R., care, prin rezoluţia nr. 161/11/2/2009 a procurorului general adjunct, a fost respinsă ca neîntemeiată.
După cum se poate observa, organele de urmărire penală nu a intrat în cercetarea fondului cauzei reclamată de petentă, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În această situaţie, Curtea a analizat dacă, din acest punct de vedere, rezoluţia este legală şi temeinică.
Astfel, petenta reclamă faptul că, la data de 22 septembrie 2003, executorul judecătoresc a procedat la vânzarea prin licitaţie publică a imobilului său, încălcând dispoziţiile legale în materie şi falsificând actul de adjudecare.
La baza acestei executări silite a stat împrumutul făcut de soţii C.I. şi R., prin contractul nr. 2464/2002 încheiat cu numitul L.D.L. pentru suma de 9.500 dolari S.U.A. şi care a fost garantat cu imobilul ce a făcut ulterior obiectul executării silite.
Petenta C.R. s-a adresat cu plângere penală împotriva executorului judecătoresc la data de 23 octombrie 2008.
Potrivit art. 122 lit. d) C. proc. pen., termenul de prescripţie al răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 5 ani.
Pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, legea prevede pedeapsa închisorii de până la 3 ani, iar pentru infracţiunea de fals intelectual, pedeapsa închisorii de până la 5 ani.
Cum petenta s-a adresat cu plângere penală împotriva executorului judecătoresc după depăşirea termenului de 5 ani prevăzut de art. 122 lit. d) C. proc. pen., calculat de la data licitaţiei în discuţie şi nu a existat o cauză de întrerupere sau suspendare, în mod corect procurorul a apreciat că soluţia nu poate fi decât neînceperea urmăririi penale pentru motivul susmenţionat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petenta C.R. solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii:
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1).
În cauză, corect s-a constatat că a intervenit cazul prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., respectiv prescripţia răspunderii penale, motiv pentru care a devenit operaţională instituţia neînceperii urmăririi penale.
Astfel, potrivit art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani atunci când pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea care nu depăşeşte 5 ani.
Infracţiunile reclamate de petentă sunt pedepsite cu închisoare de până la 3 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), de până la 5 ani închisoare.
Cum faptele reclamate ar fi fost săvârşite, la data de 22 septembrie 2003, cu prilejul organizării licitaţiei publice, iar plângerea a fost formulată de petentă în data de 23 octombrie 2008, rezultă că termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), s-a împlinit la data de 21 septembrie 2008, împrejurare care a împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta C.R.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.R. împotriva sentinţei penale nr. 77 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2368/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2385/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
