ICCJ. Decizia nr. 2685/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2685/200.
Dosar nr. 7555/2/200.
Şedinţa publică din 22 iulie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat, printre alţii, pe inculpaţii B.D. şi S.M.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 4, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpatul B.D. la pedeapsa de 11 ani închisoare;
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timpul executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 5 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a dispus arestarea inculpatului.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timpul executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 4 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a dispus arestarea inculpatului.
În baza art. 118 lit. d) raportat la art. 17 din Legea nr. 143/200 a dispus confiscarea specială după cum urmează:
De la inculpatul S.M. contravaloarea a 1000 dolari SUA, contravaloarea a 1000 Euro (bani pentru biletul de avion şi călătorie Bucureşti - Dubai, dus-întors) şi contravaloarea a 50 capsule cu heroină a 10 grame fiecare.
De la inculpatul B.D. contravaloarea a 1500 dolari SUA, contravaloarea a 1000 Euro (bani pentru bilet şi călătorie Bucureşti - Dubai, dus-întors) şi contravaloarea a 65 capsule cu heroină a 10 grame fiecare; contravaloarea a 500 dolari SUA şi a unui bilet de avion dus-întors Bucureşti-Caracas (Venezuela); contravaloarea a 1500 Euro, contravaloarea a 1000 Euro (biletele de avion dus-întors Bucureşti - Lahore, Pakistan şi pentru călătorie), contravaloarea a 65 capsule a 8 grame fiecare cu heroină.
În esenţă, prima instanţa a reţinut că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, în sensul că împreună au transportat în mai multe rânduri heroină din Dubai în Olanda, în anul 2003, de asemenea, inculpatul S.M. a transportat de mai multe ori heroină din ţările Americii de Sud în Olanda, pentru sume de bani.
În data de 25 februarie 2008, S.M. prin apărător, a trimis prin poştă, cererea de apel peste termen, ca şi cale ordinară de atac, împotriva sentinţei penale de condamnare, pe care a considerat-o nelegală şi netemeinică.
Analizându-se cu prioritate legalitatea învestirii instanţei de apel, s-a constatat următoarele:
Condamnatul S.M. a lipsit atât de la judecata în fond cât şi de la pronunţare, aflându-se în Spania.
Emiţându-se mandatul de executare a pedepsei nr. 107 din 20 martie 2007 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, condamnatul S.M. a fost dat în urmărire internaţională.
Aşa cum singur a susţinut cu ocazia punerii în discuţie a tardivităţii apelului, condamnatul a fost arestat în vederea extrădării în data de 13 decembrie 2007.
Potrivit dispoziţiilor art. 364 C. proc. pen., apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală transpune pe plan naţional, prevederile din instrumentele internaţionale la care România a aderat. Astfel, atât din dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, cât şi în art. 12 din Convenţia europeană de extrădare se prevede obligativitatea ataşării la cererea de extrădare a originalului sau copiei autentice a hotărârii de condamnare definitivă, mandatului de executare a pedepsei închisorii. De asemenea, este obligatorie o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea şi o copie a dispoziţiilor legale interne aplicabile.
Toate acestea sunt necesare, printre altele, pentru ca statul solicitat, cu ocazia arestării persoanei vizate în vederea extrădării, să-i aducă la cunoştinţă actele respective şi faptele pentru care este căutat de către statul de origine.
În cazul dat, Spania nu face excepţie de la Convenţia europeană de extrădare, aducând la îndeplinire dispoziţiile acesteia cu ocazia arestării condamnatului, la data de 13 decembrie 2007.
În raport de aceste împrejurări, instanţa de apel în prim judecată, a considerat că din acel moment curgea termenul legal de 10 zile pentru exercitarea căii ordinare de atac a apelului, mai ales că şi prevenţia în vederea extrădării se scade din durata pedepsei aplicate şi, ca atare, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 264 C. proc. pen.
Astfel, prin Decizia penală nr. 167 din 3 iulie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul S.M. împotriva sentinţei penale nr. 90 din 25 ianuarie 2007 pronunţată Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a respins apelul ca tardiv formulat împotriva sentinţei penale apelate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.M., solicitând a se da relevanţă împrejurării că apelul său peste termen întruneşte exigenţele art. 364 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 3198 din 10 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 167 din 3 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a casat Decizia penală recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa supremă a argumentat că „hotărârea este neclară, sub aspectul obiectului judecăţii", câtă vreme apelul s-a respins ca tardiv, deşi în cauză se formulase apel peste termen.
Mai mult, instanţa de apel a ignorat finalităţile diferite avute de cele două instituţii, respectiv cea a extrădării şi cea a repunerii în termenul de apel.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu nr. 7789/2/2008 cu termen de judecată la 16 decembrie 2008.
La termenul de judecată din 16 decembrie 2008 inculpatul S.M. a fost audiat, declaraţia sa fiind adăugată la dosar, încuviinţându-se, totodată proba testimonială.
Prin încheierea de şedinţă din 19 februarie 2009, pronunţată în dosarul nr. 7555/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (filele 47, 48) s-a dispus conexarea dosarului nr. 7789/2/2008, având ca obiect apelul declarat de inculpatul S.M. împotriva aceleiaşi sentinţe la cel cu nr. 7555/2/2008, format ca urmare a căii de atac, declarate de inculpatul B.D.
Totodată, coinculpatul B.D. a atacat şi el hotărârea Tribunalului Bucureşti în 14 noiembrie 2008.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei (filele 22, 23 şi 7 din dosarul nr. 7555/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală), prin sentinţa penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 16380/3/2006, inculpatul B.D. a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
La data de 26 ianuarie 2007, s-au efectuat comunicări la domiciliul inculpatului, Bucureşti, sector 5 şi la Consiliul Local Sector 5, iar la data de 5 februarie 2007, s-a restituit dovada de comunicare de la domiciliul şi la data de 1 februarie 2007, s-a restituit dovada de comunicare de la Consiliul Local Sector 5.
La data de 19 februarie 2007, sentinţa penală a rămas definitivă prin nerecurare, s-au emis formele de executare, respectiv MEPI nr. 106/2007.
La data de 28 noiembrie 2007, Poliţia Sector 5 a comunicat cu adresa nr. 3664 din 12 martie 2007 că a fost pus în urmărire internaţională.
La data de 7 octombrie 2008, D.G.P.M.B. cu adresa nr. 229106 din 2 octombrie 2008, a comunicat că mandatul de arestare preventivă a fost pus în executare, inculpatul a fost încarcerat la Arestul D.G.P.M.B. la 1 octombrie 2008.
La data de 14 noiembrie 2008, Penitenciarul Rahova cu adresa nr. 287874 din 12 noiembrie 2008 a comunicat că inculpatul a început pedeapsa la data de 1 octombrie 2008, aceasta urmând să expire la 30 septembrie 2019.
În raport de exigenţele art. 365 C. proc. pen., instanţa a apreciat că inculpatul B.D. (care a lipsit de la toate termenele de judecată, de la pronunţare, declarând apel mai târziu de 10 zile de la începerea executării) nu a declarat apel peste termen, motiv pentru care a respins, ca tardiv, apelul declarat de acesta.
Cu privire la apelul inculpatului S.M., aceeaşi instanţă 1-a apreciat ca fiind formulat peste termen, analizându-l ca atare şi constatând că vinovăţia inculpatului este dovedită, iar pedeapsa este just individualizată.
Prin Decizia penală nr. 116 din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul B.D. împotriva sentinţei penale nr. 90 din 25 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
De asemenea, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.M., peste termen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii S.M. şi B.D., solicitând admiterea recursurilor astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Verificând Decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Cu privire la inculpatul B.D., prin sentinţa penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Hotărârea astfel pronunţată a fost comunicată la data de 26 ianuarie 2007, atât la domiciliul inculpatului, respectiv la adresa din Bucureşti, cât şi la Consiliul Local Sector 5, ulterior fiind restituite dovezile de comunicare.
Sentinţa penală sus-menţionată a rămas definitivă, prin nerecurare, la data de 19 februarie 2007, fiind emis MEPI nr. 106/2007.
La 28 noiembrie 2007 inculpatul B.D. a fost pus în urmărire internaţională, inculpatul fiind încarcerat în Arestul D.G.P.M.B. la 1 octombrie 2008, când s-a pus în executare mandatul de arestare preventivă.
Inculpatul a declarat apel la 24 noiembrie 2008.
În consecinţă, în raport de data începerii executării pedepsei (1 octombrie 2008) şi data introducerii apelului (24 noiembrie 2008), Înalta Curte constată că inculpatul a folosit calea de atac a apelului în afara termenului de 10 zile de la începerea executării pedepsei.
Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a respins, ca tardiv, apelul declarat de acesta, situaţie faţă de care soluţia, care se impune nu poate fi decât aceea de respingere a recursului declarat de acest inculpat, ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul S.M., motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. este contrazis de considerentele deciziei atacate unde începând cu pagina 7 alin. (3) este analizată situaţia acestui inculpat, fiind expuse mijloacele de probă care au format convingerea instanţei privind vinovăţia acestuia.
Prin motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., invocat de apărare, se critică modul de administrare şi de interpretare a probelor de către instanţă, apreciindu-se că adevărul a fost denaturat.
În considerentele deciziei atacate probele sunt analizate, însă, pe larg, nefiind necesară reluarea lor acum, rezultând cu certitudine vinovăţia inculpatului.
Susţinerile apărării cum ar fi, de exemplu, că începând din 2004 inculpatul s-a stabilit în Spania şi nu a mai ţinut legătura cu niciuna din părţile implicate în „transportul de cosmetice" nu reprezintă decât încercări puerile de a se sustrage răspunderii penale pentru fapta sa.
Prin cele de-al treilea motiv de recurs invocat şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. se solicită achitarea deoarece lipseşte intenţia sub aspectul laturii subiective a infracţiunii şi nu a cunoscut că, odată cu pachetul cu cosmetice, urma să transporte şi un pachet care conţinea droguri, despre care a aflat ulterior.
Inculpatul recurent apreciază, în apărarea sa, că probele de vinovăţie nu sunt certe, sigure, complete şi există îndoială cu privire la vinovăţia sa, apreciate că atrag aplicarea principiului in dubio pro reo.
Înalta Curte constată, însă, că probele administrate în cauză au dovedit că fapta inculpatului S.M. de a transporta heroină, în cursul anului 2003, din Dubai în Olanda, împreună cu inculpatul B.D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 4 C. pen.
Vinovăţia inculpatului a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile coinculpaţilor N.S.M. şi M., B.I. (din 3 decembrie 2004 şi 29 martie 2006), procesele-verbale cu privire la intrările şi ieşirile din ţară ale inculpaţilor B.D. şi S.M., procesul-verbal de recunoaştere de către coinculpaţii N., S.M. şi M., de pe planşe foto, a inculpaţilor B.D. şi S.M. şi altele.
Rezultă, aşadar, că sunt suficiente probe administrate în cauză care au format convingerea instanţei cu privire la vinovăţia inculpatului S.M., aspect care conduce la respingerea cererii acestuia de achitare.
Cu privire la solicitarea de constatare a încetării de drept a stării de arest preventiv a inculpatului S.M., Înalta Curte constată că nu se impune a fi primită deoarece situaţia reţinută prin hotărârea primei instanţe nu s-a modificat, apelul inculpatului fiind respins.
Un alt aspect criticat prin motivele de recurs se referă la conexare dosarului nr. 7789/2/2008 la dosarul nr. 7555/2/2008.
Acest aspect a fost, însă, soluţionat corect de instanţă la data de 19 februarie 2009, când, constatându-se îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus conexarea dosarelor sus-menţionate în interesul unei mai bune judecăţi.
De altfel, conform art. 37 C. proc. pen., cauzele se pot conexa oricând, chiar şi după casare cu trimiterea, cu condiţia să fie în acelaşi stadiu procesual, condiţie îndeplinită în cauză.
Un ultim motiv de recurs formulat de inculpatul S.M. vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În speţa de faţă, instanţele au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus.
A proceda în sensul reducerii pedepsei, aşa cum a solicitat inculpatul S.M., ar însemna ca pedeapsa să nu-şi mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., ceea ce, evident, nu este în spiritul legii.
Faţă de toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.D. şi S.M., conform dispozitivului.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpati la plata cheltuielilor judiciare către stat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.D. şi S.M. împotriva deciziei penale nr. 116 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat S.M. la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iulie 2009.
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2685/2009
Dosar nr.7555/2/200.
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 27 iulie 200.
Constatând că în minuta deciziei nr. 2685 din 22 iulie 2009, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 7555/2/2008, s-a strecurat o eroare materială evidentă, constând în aceea că s-a omis menţionarea obligării inculpatului B.D. la plata cheltuielilor judiciare, acesta beneficiind de apărător desemnat din oficiu, iar recursul său fiind respins, ca nefondat, situaţie în care sunt incidente de drept aspectele privind plata cheltuielilor judiciare către stat [art. 192 alin. (2) şi art. 196 C. proc. pen.].
În baza art. 195 C. proc. pen.,
DISPUNE
Îndreptarea erorii materiale evidente strecurată în minuta deciziei nr. 2685 pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 7555/2/2008, la data de 22 iulie 2009, în sensul că în cuprinsul minutei sus-menţionate se va introduce următorul alineat: „Obligă recurentul inculpat B.D. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti".
Prezenta încheiere face parte integrantă din minuta a cărei îndreptare de eroare s-a dispus.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2680/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 27/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
