ICCJ. Decizia nr. 3038/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3038/2009
Dosar nr. 7545/1/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 septembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 16525/95/2008, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus, printre alte măsuri, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive pentru inculpaţii G.I.(fiul lui G. şi T., născut la 20 februarie 1974), L.M.(fiul lui I. şi M., născut la 21 martie 1967) şi T.C.(fiul lui I. şi M., născut la 4 martie 1974).
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor se menţin şi că nu au intervenit elemente noi care să impună punerea în libertate a acestora, iar în cauză există date certe că inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, iar lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheierii, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii G.I., L.M. şi T.C., solicitând, în esenţă, judecarea lor până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluţia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că recurenţii inculpaţi au fost trimişi în judecată în stare de arest pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) – (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (inculpatul G.I. şi sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen.), constând în aceea că au indus în eroare reprezentanţii mai multor firme comerciale la încheierea unor contracte sau facturarea de mărfuri, folosind nume sau calităţi mincinoase, împrejurări neadevărate ori instrumente de plată, fără a avea disponibil în contul SC E.I. SRL. N., urmate de producerea de prejudicii într-un cuantum total de 260.451.57 lei.
Prin sentinţa penală nr. 158 din 2 iunie 2009, Tribunalul Gorj, secţia penală i-a condamnat pe inculpaţi la pedepse privative de libertate în cuantum de 11 ani, sentinţă care a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi de către recurenţii din prezenta cauză.
Cu prilejul soluţionării apelurilor declarate, după cum s-a menţionat, Curtea de Apel Craiova a menţinut starea de arest a inculpaţilor T.C., L.M. şi G.I., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpaţi la data de 16 octombrie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpaţii au săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept, care au determinat arestarea preventivă a recurenţilor inculpaţi.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe, având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunile presupus săvârşite de recurenţi, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestora l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptei, din modalitatea în care s-a reţinut că ar fi fost comisă, precum şi din datele care caracterizează persoana inculpaţilor, care sunt recidivişti, deşi sunt foarte tineri.
Nu în ultimul rând, se constată existenţa probelor de natură să contureze presupunerea participării recurenţilor la săvârşirea faptelor pentru care au fost cercetaţi şi condamnaţi, în primă instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se în prevederile legale.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârşite de inculpaţi, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestora, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.C., L.M. şi G.I. împotriva încheierii din 21 septembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 16525/95/2008.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3037/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3200/2009. Penal → |
|---|
