ICCJ. Decizia nr. 528/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 528/2009
Dosar nr. 1284/33/2008
Şedinţa publică din 16 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 87 din 10 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 1284/33/2008, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionarul C.L. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 20 martie 2008, dată în dosarul nr. 351/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
A obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt, următoarele:
Prin rezoluţia din data de 20 martie 2008, dată în dosar nr. 351/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.M.R. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzutăde art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi, respectiv, neînceperea urmăririi penale faţă de S.D., S.S., B.G., D.G. şi B.D. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.
S-a reţinut de către procuror că, petentul C.L. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc C.M.R. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi, respectiv, împotriva numiţilor S.D., S.S., B.G., D.G. şi B.D. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.
Petentul s-a plâns că executorul nu şi-a îndeplinit corect atribuţiile în cadrul unei executări silite pe care trebuia să o efectueze, iar celelalte persoane au distrus gardul şi materialele ce trebuiau doar ridicat de pe terenul pe care se aflau, conform hotărârii judecătoreşti puse în executare.
În baza actelor premergătoare, s-a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 5396/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 442/R/2006 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis acţiunea reclamanţilor S.G., S.S., P.G., G.G. împotriva petentului din prezenta cauză, acesta din urmă fiind obligat să-şi ridice materialele de construcţie şi gardul împletit din fier, cu poartă, de pe terenul reclamanţilor înscris în C.F. Feleacu, iar în caz de refuz, s-a autorizat ca reclamanţii să ridice lucrările pe cheltuiala pârâtului.
Conform declaraţiei date de executorul judecătoresc la data de 21 aprilie 2006 s-a obţinut încuviinţarea executării silite prin încheierea 4200/CC/2005, după care a emis somaţia din 26 aprilie 2006 cu termen de 10 zile conform art. 5802 C. proc. civ. Întrucât până la 12 mai 2006 debitorul C.L. nu a executat obligaţia de a face, creditorii au depus o cerere prin care au solicitat un termen pentru executarea obligaţiei de a face pe seama şi pe cheltuiala debitorului.
Împotriva măsurii executării silite, debitorul a formulat o contestaţie la executare şi a solicitat suspendarea acesteia. Atât cererea de suspendare cât şi contestaţia au fost respinse prin sentinţa civilă nr. 5039/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Împotriva acestei hotărâri debitorul a declarat recurs care a fost respins, ca nefondat, la 11 octombrie 2006 prin Decizia nr. 1038/2006 a Tribunalului Cluj.
În urma acestor hotărâri judecătoreşti, la data de 25 ianuarie 2007, creditorii au solicitat continuarea executării silite, motiv pentru care executorul judecătoresc a emis somaţia din 25 ianuarie 2007.
Urmare acestei somaţii debitorul a formulat din nou contestaţie la executare şi cerere de suspendare la executare.
Prin încheierea nr. 800/CC/2006 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dos.2757/211/2007, s-a dispus respingerea cererii formulate de C.L. având ca obiect suspendarea executării silite începute în dosarul execuţional nr. 181/2006 al B.E.J. C.M.R., totodată fiindu-i aplicată acestuia o amendă judiciară de 700 lei pentru rea credinţă şi tergiversarea executării silite.
Întrucât debitorul a refuzat să achite cheltuielile de executare şi de judecată, la data de 20 martie 2007 executorul judecătoresc a instituit poprire pe salariul debitorului.
La solicitarea creditorilor, a fost fixat de către executorul judecătoresc termen pentru executarea obligaţiei de a face pentru data de 17 iulie 2007, dată la care executorul a constatat un impediment la executare, în sensul că hotărârea judecătorească nu era opozabilă şi soţiei debitorului, respectiv C.R.
Prin ordonanţa preşedinţială nr. 6342/2007 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr. 9826/211/2007, s-a admis cererea reclamanţilor împotriva pârâtei C.R. (soţia debitorului) care a fost obligată să ridice materialele de construcţie şi gardul împletit din fier cu poartă de pe terenul reclamanţilor înscris în CF 2894 Feleac, iar în caz de refuz au fost autorizaţi reclamanţii să ridice materialele pe cheltuiala pârâtei a fost înlăturat impedimentul fixându-se un nou termen, pentru data de 11 septembrie 2007.
Debitorii C.L. şi R., au depus o nouă cerere de suspendare prin care au invocat că sunt proprietari ai terenului şi alte motive dar această cerere a fost respinsă prin încheierea nr. 2211/CC/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
La termenul fixat pentru 11 septembrie 2007, executarea a fost amânată pentru data de 10 octombrie 2007 întrucât creditorii nu au asigurat muncitorii şi utilajele care să ridice gardul şi materialele de construcţie de pe teren.
Întrucât la termenul din 10 octombrie 2007 creditorii au asigurat muncitorii şi utilajele necesare pentru demolarea gardului şi ridicarea materialelor de construcţiei, s-a trecut la executarea silită propriu-zisă şi debitorii au fost somaţi să achite contravaloarea lucrărilor de demolare a gardului şi ridicarea materialelor de construcţie de pe teren.
Pentru aceste motive s-a apreciat că executorul judecătoresc C.M. şi-a îndeplinit în mod corect obligaţiile legale de serviciu pe care le avea, respectiv de a pune în executare o hotărâre judecătorească irevocabilă şi prin urmare acesta nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sau de vreo altă infracţiune.
În plângerea penală formulată de petentul C.L., acesta solicită efectuarea de cercetări şi faţă de numiţii S.D., S.S., B.G., D.G. şi B.D., pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.
S-a apreciat că şi plângerea penală formulată împotriva acestora, nu se bazează pe indicii şi date certe că ar fi săvârşit această infracţiune, fiind chiar tendenţioasă întrucât persoanele în cauză sunt reclamanţii, care au intentat acţiunile civile împotriva petentului C.L. pentru a-şi valorifica, respectiv pentru a obţine printr-o hotărâre judecătorească proprietatea ce le-a fost ocupată abuziv.
Prin urmare, reclamanţii pentru a putea să ridice lucrările făcute abuziv de petent pe terenul lor, în mod natural trebuiau să le dezafecteze, inclusiv să distrugă gardul din beton şi stâlpi metalici. Această acţiune a fost autorizată de instanţă întrucât petentul a refuzat să o facă şi prin urmare ei nu se fac răspunzători de săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere, conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., plângere ce a fost respinsă, ca tardivă, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin rezoluţia din 11 august 2008, dată în dosar nr. 687/II/2/2007. S-a motivat această soluţie prin aceea că, deşi rezoluţia iniţială i-a fost comunicată petentului prin scrisoare recomandată, la data de 28 martie 2008 (conform borderoului de corespondenţă al parchetului), plângerea la procurorul general s-a formulat abia la data de 31 iulie 2008, cu depăşirea termenului prevăzutăde art. 278 alin. (3) C. proc. pen., chiar dacă avocatul petentului a primit copie de pe rezoluţie la 17 iulie 2008, dată faţă de care plângerea ar fi în termen.
Împotriva rezoluţiei procurorului general, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., petentul a formulat plângere la instanţă, cauza fiind înregistrată sub nr. de mai sus.
S-a solicitat prin plângere desfiinţarea rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi trimiterea dosarului la procuror în vederea completării cercetării penale.
În primul rând, a fost criticată, ca netemeinică, soluţia procurorului general, întrucât la dosar nu există dovada că, petentul ar fi primit scrisoarea recomandată prin care i s-a comunicat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ci doar dovada că aceasta a fost comunicată. Aşa fiind, s-a apreciat că plângerea la procurorul general a fost făcută în termen şi trebuia soluţionată pe fond de către acesta.
În faţa instanţei, prin apărătorul ales al petentului, s-au arătat şi motivele pentru care rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este considerată nelegală, respectiv, acelea ce au fost invocate şi în plângerea adresată procurorului general.
Astfel, s-a arătat că procurorul ce a soluţionat plângerea penală iniţială, nu a efectuat nici un act de cercetare, respectiv, nu a audiat petentul şi făptuitorii, a tratat cu superficialitate cauza, neanalizând toate aspectele semnalate în plângere: încălcarea de către executor a titlului executoriu, în sensul că materialele ridicate nu se aflau pe terenul cu nr. top indicate în titlul executoriu, ci pe un teren cu alte nr. top, executorul nu a făcut nici un demers pentru a lămuri acest aspect, iar pe de altă parte, executorul a autorizat desfiinţarea gardului, deşi titlul executoriu permitea doar ridicarea acestuia. De asemenea, procurorul nu s-a pronunţat asupra acuzaţiei privind comiterea infracţiunii de distrugere, nu a ţinut seama de ceea ce permitea titlul executoriu, ridicarea gardului şi a materialelor de construcţie şi, nicidecum distrugerea acestora, distrugere comisă de persoanele indicate în plângere. Nu s-a avut în vedere că, în chiar titlul executoriu, instanţa a arătat că doar o parte din terenul petentului se suprapune peste terenul intimaţilor, 19,5 mp şi, cu toate acestea, l-a obligat pe petent să-şi ridice materialele şi gardul de pe întreaga suprafaţă aparţinând intimaţilor (reclamanţi în procesul civil), astfel că a fost în imposibilitate să execute hotărârea.
S-a concluzionat că, din actele dosarului rezultă suficiente date în sensul că făptuitorii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor pentru care s-a formulat plângere şi că, deci, se impune tragerea la răspundere penală a acestora, în urma efectuării unei cercetări penale complete.
Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat că, potrivit art. 2781 C. proc. pen., ceea ce se atacă la instanţa de judecată este rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi nu rezoluţia procurorului general prin care s-a respins plângerea petentului formulată în temeiul art. 275 – art. 278 C. poc. pen. Aşa fiind, în speţă, este irelevant temeiul respingerii plângerii de către procurorul general - tardivitatea (care, oricum, nu este incidenţă în cauză), instanţa învestită în temeiul art. 2781 C. proc. pen., urmând a analiza rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Potrivit art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1.
Rezultă din cuprinsul acestor texte legale că, efectuarea actelor premergătoare nu este obligatorie, iar dacă se efectuează astfel de acte (care nu sunt nominalizate, fiind deci lăsate la aprecierea procurorului, cele care se impun), pe baza acestora sau chiar numai din cuprinsul actului de sesizare, procurorul poate dispune sau nu, începerea urmăririi penale, acestea fiind suficiente (în funcţie de conţinutul lor) pentru a se putea dispune o soluţie procedurală în cauză.
Instanţa de fond a constatat că în mod corect procurorul, pe baza actului de sesizare (plângerea petentului) şi al actelor premergătoare efectuate în cauză (declaraţia executorului judecătoresc, copii ale actelor din dosarul execuţional, hotărârile judecătoreşti date în contestaţiile la executare), a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate de petent, abuz în serviciu şi distrugere, caz în care nu poate fi pusă în mişcarea acţiunea penală împotriva făptuitorilor şi deci, nu poate fi începută urmărirea penală.
Verificând rezoluţia atacată, instanţa de fond a apreciat că aceasta este legală, neexistând indicii de natură a permite începerea urmăririi penale faţă de persoanele cu privire la care au fost efectuate acte premergătoare.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs petiţionarul C.L., solicitând casarea acesteia şi în rejudecare, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., cu consecinţa trimiterii cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale.
Prima critică invocată în recurs vizează greşita respingere de către procurorul general a plângerii împotriva rezoluţiei procurorului ca fiind tardivă, iar sub cel de-al doilea aspect, recurentul petiţionar consideră că sunt suficiente elemente care impun începerea urmăririi penale faţă de persoanele arătate.
Înalta Curte, examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 38514 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza materialului şi a lucrărilor din dosarul cauzei rezultă că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
Cu privire la prima critică invocată de recurentul petiţionar în sensul greşitei respingeri de către procurorul general, prin rezoluţia nr. 687/II/2/2007 din 11 august 2008, ca tardivă, a plângerii formulate împotriva rezoluţiei din 20 martie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 351/P/2007 se impun a fi reţinute următoarele aspecte:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278 la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă."
Din analiza dispoziţiilor legale mai sus enunţate dar şi din denumirea marginală a aceluiaşi text de lege rezultă că actul pe care instanţa urmează a-l supune examinării, după ce a constatat că s-a parcurs procedura reglementată de dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., este actul de netrimitere în judecată întocmit de procuror, respectiv, rezoluţia sau ordonanţa de clasare, de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere sau de încetare a urmăririi penale şi nu rezoluţia procurorului ierarhic de respingere a plângerii făcută conform art. 278 C. proc. pen.
Obligatorie este parcurgerea procedurii instituită de dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., neavând relevanţă soluţia dată de procurorul ierarhic care poate fi de admitere sau de respingere a acesteia ca neîntemeiată, ca inadmisibilă ori ca tardivă.
Prin urmare, dacă se constată ca fiind parcursă etapa premergătoare la procurorul ierarhic superior, instanţa examinează, astfel cum s-a procedat în cauza de faţă, legalitatea şi temeinicia rezoluţiei de netrimitere în judecată, acesta fiind actul vizat de legiuitor a fi supus controlului judecătoresc.
Instituţia plângerii împotriva actelor procurorului reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nu prevede atacarea la instanţă a rezoluţiilor sau a ordonanţelor date de procurorul ierarhic care a rezolvat plângerile împotriva actelor de netrimitere în judecată, aceste acte fiind atacate şi ele doar prin intermediul actelor împotriva cărora se poate face plângere şi pe care legiuitorul a înţeles să le enumere explicit în alin. (1) al art. 2781 C. proc. pen.
Nefondată este şi cea de-a doua critică invocată de recurentul petiţionar, în sensul desfiinţării rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Prin rezoluţia atacată procurorul a dispus, conform art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc C.M.R. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), respectiv, faţă de S.D., S.S., B.G., D.G. şi B.D. sub aspectul infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.
Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), aceasta constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Ca atare, pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune, neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune, îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Atât infracţiunea de abuz în serviciu cât şi infracţiunea de distrugere se săvârşesc cu forma de vinovăţie a intenţiei ceea ce înseamnă că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte sau acceptă posibilitatea producerii lui.
Pe de altă parte, pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale este necesar şi obligatoriu îndeplinirea a două condiţii.
a) existenţa unui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune;
b) inexistenţa vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
În speţă, se constată că executorul judecătoresc în virtutea atribuţiilor de serviciu a procedat la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 5396/2005, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. 5422/2004, rămasă definitivă prin Decizia nr. 442/R/2006, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 493/2006, s-a dispus admiterea acţiunii formulată de reclamanţii S.G. şi S.S. împotriva pârâtului C.L.
A obligat pârâtul să-şi ridice materialele de construcţie şi gardul împletit din fier, cu poartă, de pe terenul reclamanţilor înscris în CF 2984 Feleacu, iar în caz de refuz, a autorizat reclamanţii să ridice lucrurile pe cheltuiala pârâtului.
A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanţilor în sumă de 8.674.000 lei.
Această sentinţă a constituit titlu executoriu în baza căruia s-a început executarea de către executorul judecătoresc C.M.R.
Contestaţiile la executare formulate de petiţionar, precum şi cererile de suspendare provizorie a executării silite au fost respinse prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În atare condiţii, cum executorul judecătoresc a procedat la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, nu se poate reţine, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, existenţa unor indicii de natură a permite începerea urmăririi penale faţă de făptuitorul C.M.R.
Nici reţinerea infracţiunii de distrugere invocată de recurent nu este întemeiată în condiţiile în care lipseşte latura subiectivă, distrugerea fiind determinată de necesitatea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.L. împotriva sentinţei penale nr. 87 din 10 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 1284/33/2008.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.L. împotriva sentinţei penale nr. 87 din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3450/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 637/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
