ICCJ. Decizia nr. 3052/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3052/200.
Dosar nr. 1484/2/200.
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 131 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul T.I. împotriva ordonanţei nr. 115/P/2008 din 13 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu intimata S.L.
A fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de acelaşi petent împotriva rezoluţiei nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii U.A., R.A., I.V., U.G. şi D.A.
A fost disjunsă plângerea aceluiaşi petent împotriva ordonanţei nr. 609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu intimatul P.C. şi înaintată acestui Parchet spre soluţionare.
A fost obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a reţinut că la data de 21 februarie 2008, T.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului P.C.A., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi a judecătorilor U.A.L., R.A., I.V. (de la Judecătoria Turnu Măgurele), S.L., U.G. şi D.A. (de la Tribunalul Teleorman), pentru săvârşirea infr. prev. de art. 271 C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în pronunţarea unor soluţii defavorabile petentului.
Prin rezoluţia nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii U.A.L., R.A., I.V., U.G. şi D.A., întrucât faptele reclamate nu constituie infracţiuni, constatându-se că faţă de procurorul P.C. şi judecătorul S.L. s-au dispus deja soluţii de neîncepere a urmăririi penale prin ordonanţa nr. 609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi respectiv ordonanţa nr. 115/P/2008 din 13 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva rezoluţiei nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a formulat plângere T.I. care a apreciat că în mod greşit s-a constatat nevinovăţia magistraţilor reclamaţi solicitând trimiterea lor în judecată pentru săvârşirea infr. prev. de art. 271 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin rezoluţia nr. 2123/11/2/2008 din 20 ianuarie 2009, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent.
S-a considerat că plângerea nu este întemeiată întrucât în mod justificat procurorul a reţinut în motivarea rezoluţiei că, respingerea acţiunilor sau plângeri lor formulate de petent, de judecătorii de la Judecătoria Turnu Măgurele şi apoi de cei de la Tribunalul Teleorman, nu realizează conţinutul constitutiv al vreunei infracţiuni, atacarea hotărârilor judecătoreşti făcându-se doar în limitele cadrului procedural.
La dat de 17 februarie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti plângerea petentului T.I. împotriva rezoluţiei procurorului în conformitate cu disp. art. 278/1 C. proc. pen.
În motivarea acesteia se arată în esenţă că în mod greşit a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 1982 din 23 noiembrie 2007 de către Judecătoria Turnu Măgurele la plata către SC S.T. SA a sumei de 2641,40 lei întrucât prin sentinţa civilă nr. 1319 din 12 septembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele s-au anulat procesele-verbale de contravenţie seria AT nr. 043797 şt nr. 043798, nefiind vinovat de producerea accidentului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că plângerea formulată de către petentul T.I. împotriva rezoluţiei nr. 1900/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, este nefondată.
Astfel, magistraţii U.A.L., R.A., I.V., U.G. şi D.A. au participat, prin măsurile dispuse, în diferite momente procesuale la soluţionarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. 1111/329/2007 al Judecătoriei Turnu Măgurele, Judeţul Teleorman, care s-a finalizat prin pronunţarea sentinţei civile nr. 1982 din 23 noiembrie 2007. Prin această sentinţă petentul a fost obligat să plătească către SC A.A. SA suma de 2641,40 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului şi dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea debitului. Totodată petentul a fost obligat şi plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 718,50 lei.
Prin sentinţa sus-amintită s-a reţinut că petentul este vinovat de producerea accidentului în care s-a produs avarierea autoutilitarei marca Dacia cu nr. de înmatriculare, care era asigurată la SC A.A. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 1319 din 12 septembrie 2006 a aceleiaşi instanţe s-a admis plângerea petentului T.I. şi s-au anulat procesele verbale de contravenţie încheiate pe numele acestuia cu seria AT nr. 043797 şi nr. 043798 din 3 decembrie 2005, constatându-se că a fost prescrisă executare întrucât nu au fost comunicate contravenientului în termenul prev. de art. 14 din OG nr. 2/2001.
Astfel că, instanţa în mod corect a analizat vinovăţia petentului ca element al răspunderii civile delictuale, atunci când a pronunţat sentinţa civilă nr. 1982 din 23 noiembrie 2007, întrucât prin sentinţa anterioară nu s-a stabilit nimic cu privire la vinovăţia petentului. Este adevărat că prin acea sentinţă s-au anulat procesele-verbale de contravenţie încheiate pe numele petentului, însă s-a procedat astfel ca urmare a nerespectării unor dispoziţii procedurale.
Potrivit art. 271 C. pen., se săvârşeşte infracţiunea de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti, prin ameninţare faţă de organul de executare, prin împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti sau prin sustragerea de Ia executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 112 lit. c), d) şi g).
Având în vedere aceste dispoziţii nu se poate susţine că magistraţii faţă de care a formulat plângere petentul ar fi săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 271 C. pen., nefiind în niciuna din ipotezele prevăzute de textul incriminator.
De asemenea, nu există nici infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât, aşa cum s-a reţinut mai sus, magistraţii şi-au exercitat atribuţiile conform dispoziţiilor legale, fiind obligaţi să soluţioneze cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1111/329/2007, şi să aprecieze asupra vinovăţiei petentul la producerea accidentului în care a fost implicat, tocmai datorită soluţiei pronunţate în dosarul nr. 1982/2006, ambele ale Judecătoriei Turnu Măgurele, Judeţul Teleorman.
Fată de cele de mai sus, Curtea de Apel a constatat că în mod corect procurorul, prin rezoluţia nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii U.A.L., R.A., I.V., U.G. şi D.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 271 C. pen.
Referitor la plângerea formulată împotriva judecătorului S.L., se constată că prin ordonanţa nr. 115/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceasta, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 271 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Din relaţiile comunicate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a reieşit că plângerea formulată de petentul T.I. împotriva acestei ordonanţe a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 227 din 01 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 211 din 23 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel că, formularea unei alte plângeri împotriva aceleiaşi soluţii de netrimitere în judecată dată de procuror nu mai este permisă de dispoziţiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen.
Faţă de acestea, Curtea a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petent privitoare la judecătorul S.L.
În ceea ce priveşte plângerea formulată de către acelaşi petent împotriva procurorului P.C.A., se constată că prin Ordonanţa nr. 609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.C. pentru infracţiunea de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 271 C. pen.
Din relaţiile comunicate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a reieşit că petentul T.I. nu a formulat plângere împotriva ordonanţei nr. 609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 adresată procurorului şef de secţie.
Având în vedere această situaţie şi faţă de dispoziţiile art. 278/1 alin. (13) C. proc. pen., s-a disjunge plângerea formulată de către petent împotriva acestei ordonanţe şi a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru competentă soluţionare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul T.I., făcând în cererea de declarare a căii de atac mai multe afirmaţii ce nu pot fi însă analizate ca şi motive de recurs.
Examinând din oficiu sub toate aspectele sentinţa atacată, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin rezoluţia nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, atacată de petent în prezenta cauză în condiţiile prevăzute de art. 278/1 C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii U.A.,R.A. şi I.V. (de la Judecătoria Turnu Măgurele) şi U.G. şi D.A.(de la Tribunalul Teleorman) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 271 C. pen. şi 246 C. pen.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
In ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu. În sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speţă, petentul a formulat o plângere penală împotriva magistraţilor implicaţi fie în repartizarea, fie în soluţionarea unei cauze civile în care petentul a avut calitatea de parte, punând în discuţie în realitate însăşi legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate în acea cauză.
Or, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
În ce priveşte infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prev. de art. 271 C. pen., Curtea constată că faptele imputate magistraţilor sus-amintiţi nu realizează conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni, ca re are în vedere împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti, prin ameninţare faţă de organul de executare, împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti sau sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 112 lit. c), d) şi g),ipoteze care în mod evident nu îşi găsesc nici măcar din punct de vedere teoretic aplicabilitate în cauza de faţă.
În mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către intimaţi a infracţiunilor în legătură cu care s-au efectuat cercetări.
În privinţa celorlalte două soluţii cuprinse în sentinţa recurată, Curtea constată că rezoluţia atacată nu cuprinde decât în considerente referiri la alţi doi magistraţi (P.C. şi S.L.),faţă de care s-au efectuat deja cercetări în alte cauze finalizate sau nu prin soluţii definitive, astfel încât nici sub acest aspect nu există motive care să conducă la casarea hotărârii atacate.
Aşa fiind, recursul declarat de petent este nefondat şi urmează a fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 131 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurent petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3048/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4234/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
