ICCJ. Decizia nr. 3060/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3060/2009
Dosar nr. 3823/2/200.
Şedinţa publică din 30 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 167 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul C.L. împotriva sentinţei nr. 79 din 17 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1551/2/2008 al aceleiaşi instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că petentul C.L. a formulat o cerere de contestaţie la executare, în condiţiile art. 461 C. proc. pen., împotriva hotărârii penale din 24 martie 2004 a Corpului Judiciar din Barreiro, pronunţată în dosarul nr. 69/03.6 GAMTA cu nr. de referinţă 1227664 al Tribunalului Judiciar din Mita, Portugalia, hotărâre recunoscută prin sentinţa penală nr. 79 din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, dar care nu a observat că pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare ce i-a fost aplicată de instanţa străină se situează către maximul special prevăzut de lege şi este constituită din adiţionarea aritmetică a celor patru pedepse stabilite pentru fiecare infracţiune în parte.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat inadmisibilă cererea condamnatului de a se proceda la contopirea pedepselor cu închisoare de 6 ani şi 6 luni, 6 ani, 4 ani şi respectiv, 18 luni, în conformitate cu dispoziţiile art. 33 şi art. 34 C. pen., prin conversiunea condamnării şi adaptarea ei la legislaţia românească întrucât o atare situaţie nu figurează între cazurile reglementate de art. 461 C. proc. pen.
Totodată, s-a constatat că petiţionarul se află în culpă procesuală întrucât, deşi a urmat procedura privind transferarea persoanei condamnate, potrivit Legii nr. 302/2004, prin sentinţa penală nr. 79 din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, nu a solicitat şi aplicarea dispoziţiilor art. 146 din actul normativ arătat, instanţa având la acel moment competenţa să soluţioneze o astfel de cerere.
În consecinţă, constatând inadmisibilitatea cererii de contestaţie la executare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs contestatorul C.L. care a solicitat să i se stabilească un cuantum redus al pedepsei, în conformitate cu legea penală română.
Verificând hotărârea atacată potrivit disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
La data de 18 martie 2009, condamnatul C.L. s-a adresat instanţei de judecată cu o cerere pe care numit-o contestaţie la executare şi pe care a întemeiat-o în drept atât pe disp. art. 461 C. proc. pen., cât şi pe cele ale Legii nr. 302/2004.
Contestatorul a susţinut că în cauză se impune, potrivit art. 146 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, conversiunea condamnării de 12 ani închisoare aplicată în Portugalia şi stabilirea unei pedepse în conformitate cu dispoziţiile legale ale Statului Român, prin contopirea, în baza art. 33 şi art. 34 C. pen., a celor patru pedepse componente, iar în eventualitatea aplicării unui spor, să se ţină seama şi de conduita sa exemplară din perioada detenţiei.
Prima instanţă sesizată, Curtea de Apel Galaţi, a apreciat că în cauză se invocă nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, astfel că temeiul de drept al contestaţiei este cel prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar instanţa competentă să soluţioneze cererea este instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, prin sentinţa penală nr. 65/F din 10 aprilie 2009, Curtea de Apel Galaţi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti ca instanţă care, prin sentinţa penală nr. 79 din 17 martie 2008, a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare a contestatorului C.L. la pedeapsa de 12 ani închisoare.
La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti, a preluat calificarea cererii şi temeiul juridic al acesteia, stabilite de prima instanţă sesizată ca fiind contestaţie la executare, potrivit art. 461 C. proc. pen. şi a pronunţat soluţia arătată mai sus şi atacată prin prezentul recurs.
Înalta Curte constată că, primind cererea formulată de condamnatul C.L., instanţa nu era legată nici de denumirea şi temeiul juridic arătate de acesta, nici de calificarea acţiunii dată de prima instanţă, ci trebuia să stabilească ea însăşi, în mod corect, obiectul cererii care vizează, în mod evident, modificarea pedepsei, iar apoi să-şi verifice competenţa materială şi teritorială.
Or, instanţa de fond nu a lămurit care este obiectul cererii formulate de condamnatul C.L. hotărârile penale străine recunoscute de Statul Român, prin prisma dispoziţiilor art. 418 şi art. 461 C. proc. pen. şi art. 150 din Legea nr. 302/2004.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de contestator, va casa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond în vederea calificării cererii şi rezolvării ei corecte.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul C.L. împotriva sentinţei penale nr. 167 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4234/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3065/2009. Penal → |
|---|
