ICCJ. Decizia nr. 3070/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3070/2009
Dosar nr. 1360/86/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din analiza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 179 din 10 iunie 2009 a Tribunalului Suceava în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c), d) C. pen. în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 183 C. pen.
În baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c), d) C. pen. a fost condamnată inculpata C.E. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de omor calificat şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe durata executării pedepsei
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 10 ianuarie 2009 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatei C.E.
S-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, în esenţă următoarele:
Inculpata C.E. locuieşte în comuna P.C., judeţul Suceava, divorţată de aproximativ 7 ani, trăieşte într-o relaţie de concubinaj cu numitul A.M.A., rezultând din această relaţie minora A.F.G. în vârstă de 5 ani şi A.M.G. în vârstă de 2 luni. Inculpata mai are din prima căsătorie un minor C.M.P.. Toţi membrii familiei locuiesc într-o casă compusă din două camere ce aparţine Regiei Naţionale de Drumuri şi Poduri, ce a fost închiriată tatălui inculpatei numitul C.P., salariat al acestei instituţii.
Atât inculpata cât şi concubinul acesteia sunt consumatori de băuturi alcoolice care deseori generează conflicte spontane între aceştia, ambii adresându-şi injurii şi ameninţări, uneori soldate cu loviri sau violenţe.
În seara zilei de 5 ianuarie 2009, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, în jurul orelor 1730, între concubini a izbucnit o ceartă violentă, iscată aparent dintr-un conflict banal, ceartă care a continuat apoi cu acte de violenţă din partea concubinului inculpatei, lovind-o pe acesta cu pumnii şi picioarele la nivelul corpului.
Ca urmare a fondului stării conflictuale iscate între cei doi, inculpata a rugat pe fiul său cel mare să sune la serviciul apel urgenţă 112 şi să solicite sosirea unui echipaj de poliţie ceea ce s-a şi întâmplat.
Cei doi ofiţeri de poliţie din cadrul Postului de Poliţie C. au sosit la orele 1800 solicitând concubinului inculpatei să-i însoţească la postul de Poliţie să dea o declaraţie cu privire la incidentul petrecut, după care concubinul inculpatei a înnoptat la societatea la care lucrează împreună cu paznicul S.S.
Conform declaraţiei inculpatei, aceasta l-a hrănit pe nou-născut, după care a adormit cu acesta pe un pat din încăpere, iar pe celălalt pat dormind fiica sa.
În jurul orelor 0300 nou născutul a început să plângă foarte tare, împrejurare care a trezit-o pe inculpată provocându-i o stare de nervozitate şi pe fondul consumului de alcool, precum şi faptul că s-a trezit brusc din somn, a lovit nou născutul cu putere de un plan dur (stinghie a patului) ori de pardoseala încăperii, pentru a-l face să nu mai plângă.
Ulterior aceasta a constatat că nou-născutul murise şi a mers în camera alăturată înştiinţându-l pe tatăl său şi pe fiul său solicitând totodată să apeleze la serviciul de ambulanţă.
Până la orele 0430 când a sosit ambulanţa inculpata a încercat să resusciteze nou-născutul cu respiraţie gură la gură, perioadă în care fiul şi tatăl inculpatei nu au intrat în cameră fiindu-le frică de comportamentul violent al acesteia.
În jurul orelor 0500 inculpata a sosit la Spitalul Vatra Dornei, unde medicul de gardă T.G. a constatat decesul minorului A.M.G., în vârstă de 2 luni şi 18 zile.
La reţinerea situaţiei de fapt expuse anterior Tribunalul Suceava a avut în vedere întregul material probator administrat pe parcursul urmăririi penale, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în faza de judecată, precum şi concluziile raportului de necropsie medico-legală întocmit de SML Suceava.
S-a mai reţinut că inculpata a săvârşit fapta cu intenţie indirectă iar concluziile raportului de necropsie exclud ipoteza susţinută de inculpată în sensul că a scăpat minorul din greşeală în timp ce-l legăna pe picioare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata care prin intermediul apărătorului a criticat-o ca nelegală şi netemeinică solicitând schimbarea încadrării juridice dată faptei din omor calificat în ucidere din culpă, motivând că raportul de necropsie concluzionează cu privire la un anumit mecanism de producere a leziunilor letale ale minorului, aspecte pe care inculpata nu şi le însuşeşte că le-ar fi produs, ci dimpotrivă a susţinut în mod constant că aceasta a scăpat victima de pe picioare în timp ce-l legăna.
În subsidiar s-a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante facultative cu consecinţa reducerii pedepsei principale sub limita minimă de 15 ani, motivat de faptul că nu are antecedente penale, anterior faptei a fost o mamă responsabilă şi că regretă fapta şi urmările ei.
Curtea de Apel Suceava a admis apelul inculpatei, constatând că acesta este întemeiat numai sub aspectul individualizării pedepsei reţinând că pe de o parte inculpata a comis o faptă gravă care a dus la suprimarea vieţii propriului copil, urmare care nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante facultative şi coborârea pedepsei sub limita minimă specială, dar pe de altă parte inculpata nu are antecedente penale, a avut un comportament pozitiv înainte de săvârşirea faptei, regretă săvârşirea faptei împrejurări care au determinat instanţa de apel să constate că realizarea scopului pedepsei de prevenţie generală şi specială, de reeducarea inculpatei se poate face şi prin aplicarea unei pedepse principale a închisorii egale cu minimul special de 15 ani.
Pentru aceste considerente Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia nr. 40 din 13 iulie 2009, a admis apelul inculpatei formulat împotriva Sentinţei penale nr. 179 din data de 10 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava, a desfiinţat în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare, a condamnat pe inculpata C.E. pentru săvârşirea infracţiuni de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c), d) C. pen. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. A dedus în continuare din pedeapsa de executat durata de la data de 10 iunie 2009 la zi şi a menţinut starea de arest preventiv a inculpatei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata, criticând decizia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca motive de casare prin apărătorul său prin concluziile orale susţinute în faţa Înaltei Curţi, dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi pct. 17 C. proc. pen.
A solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), d) C. pen. în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 183 C. pen. A solicitat reducerea pedepsei sub miniul special reţinându-se circumstanţele reale şi personale ale inculpatei.
Inculpata a depus la dosarul cauzei un memoriu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum şi o corectă individualizare a pedepsei şi constată că recursul formulat de recurenta inculpată C.E. nu este fondat pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 174, 175 alin. (1) lit. c), d) C. pen. în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 183 C. pen. Curtea constată că acest motiv de casare nu poate fi primit.
Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 183 C. pen. respectiv care vizează lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, trebuie să existe între acţiune sau inacţiune şi rezultatul produs o legătură de cauzalitate care constă în împrejurarea că inculpata a produs victimei numeroase lovituri care deşi au avut ca rezultat moartea victimei, nu prezentau gravitate, mijloacele folosite nefiind nici ele apte să producă moartea.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată, deoarece lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă, constând în moartea victimei, îi este imputabilă făptuitorului pe baza culpei, care nu a prevăzut acest rezultat, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
Or, în cauza de faţă din concluziile raportului de necropsie nr. 2 C din 9 ianuarie 2009 efectuat de Serviciul de Medicină Legală Suceava, Cabinetul Medico-Legal Câmpulung Moldovenesc rezultă că moartea lui A.M.G. a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii meningo cerebrale cu fractură de calotă craniană, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral acut închis şi care s-a putut produce prin proiectarea copilului cu capul de un corp contondent cu suprafaţă plană (duşumea, perete) sau prin lovire activă cu un corp contondent cu suprafaţă plană. Traumatismul cranio-cerebral prin gravitatea lui şi prin el însuşi la scurt timp a fost sigur şi direct letal.
Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzute de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c), d) C. pen. atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective având în vedere că zona unde au fost aplicate loviturile este o zonă vitală, respectiv capul minorului în vârstă de 2 luni şi 18 zile, precum şi obiectul folosit la săvârşirea infracţiuni în sensul că avea aptitudinea să producă acest rezultat, respectiv proiectarea copilului cu capul de un corp contondent cu suprafaţă plană (duşumea, perete) sau prin lovire activă cu un corp contondent cu suprafaţă plană, aşa cum rezultă din raportul de necropsie precum şi numărul şi intensitatea loviturilor aplicate victimei ce au provocat o hemoragie meningo cerebrală cu fractură de calotă craniană, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral acut închis.
Toate aceste împrejurări sunt elemente care determină convingerea instanţei că leziunile cranio-cerebrale ale victimei au fost rezultatul loviturilor pe care inculpata le-a aplicat victimei ci nu contraloviturii cauzate prin căderea victimei, aşa cum a susţinut inculpata.
Totodată sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., victima fiind fiul inculpatei, iar pe de altă parte sunt întrunite cumulativ elementele agravantei de la lit. d), art. 175 C. pen., în sensul că victima se afla în stare de neputinţă de a se apăra având vârsta de 2 luni şi 18 zile şi inculpata a profitat efectiv de starea victimei săvârşind infracţiunea mai uşor.
Inculpata, în declaraţiile date la data de 09 ianuarie 2009, aceasta a declarat iniţial că în jurul orelor 0300 - 0330 din 08 ianuarie 2009 copilul a început să plângă şi în timp ce-i pregătea de mâncare orez cu lapte copilul a încetat să mai plângă şi să mai respire necunoscând motivul acestor împrejurări. Revenind apoi în declaraţia ulterioară dată şi arătând că fiindu-i citite concluziile provizorii ale medicului legist referitor la cauza morţii fiului său nu şi le însuşeşte şi nici nu şi le explică atâta vreme cât ";a legănat copilul pe picioare, iar la un moment dat, probabil, legănându-l prea tare acesta s-a prăbuşit cu faţa în jos pe duşumea, iar perna a venit peste el";.
În declaraţia dată în faţa instanţei de fond aceasta a arătat că ";îşi menţine declaraţiile date până în prezent, numai acelea în care a precizat că a scăpat copilul de pe picioare atunci când îl legăna întrucât era în stare de ebrietate";.
În faţa instanţei de apel la data de 13 iulie 2009, când cauza a rămas în pronunţare, aceasta a arătat că nu doreşte să dea nicio declaraţie şi îşi menţine celelalte declaraţii date.
Prin memoriul scris depus la instanţa de recurs aceasta a precizat că din pricina fricii care a pus stăpânire pe ea a declarat neadevăruri însă pe parcursul anchetei a recunoscut cele întâmplate.
Înalta Curte nu poate primi declaraţiile acesteia care au fost oscilante şi nesincere, chiar aceasta afirmând în memoriul depus la instanţa de recurs că a declarat neadevăruri.
Înalta Curte nu poate primi nici motivul de recurs privind greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei.
Instanţa de apel a reţinut justificat în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) reducând pedeapsa aplicată de instanţa fond de la 17 ani închisoare la 15 ani închisoare, pedeapsa fiind egală cu limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Pedeapsa aplicată de 15 ani închisoare cu executare în regim de detenţie este în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen. astfel că reindividualizarea pedepsei inculpatei nu se impune.
Pentru considerentele arătate recursul declarat de inculpata C.E. nu este fondat, urmând a fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenta inculpată la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.E. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 13 iulie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, cauze minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 ianuarie 2009 la 1 octombrie 2009.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3058/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1911/2009. Penal → |
|---|
