ICCJ. Decizia nr. 3072/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3072/2009
Dosar nr. 894/2/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 236 din 23 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 134/122/2009, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul C.S. din infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 197 alin. (2) lit. b) şi b1), alin. (3) teza I C. pen., art. 180 alin. (21) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 197 alin. (2) lit. b) şi b1), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 180 alin. (21) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 197 alin. (2) lit. b) şi b1), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul C.S., la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
În baza art. 180 alin. (21) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 19 ianuarie 2009 la zi.
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 71 C. pen. pe perioada executării pedepsei principale, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească minorului U.B.A., reprezentat legal de tatăl său U.B.I. suma de 5.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru daune morale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 1.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate, din care 200 RON reprezentând onorariul apărătorului inculpatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, din coroborarea materialului probator administrat în cauză (declaraţii părţi vătămate, depoziţii martori, declaraţii inculpat, raport medico-legal) în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti rezultă că, în perioada 14 - 20 decembrie 2008, inculpatul, prin constrângere, a întreţinut cu partea vătămată relaţii sexuale pe cale anală şi orală şi totodată l-a agresat şi fizic.
Astfel, în jurul datei de 14 decembrie 2008, profitând de faptul că părinţii minorului se aflau la serviciu, inculpatul a chemat-o în pat pe partea vătămată, spunându-i că „vrea să se joace cu el”. În pat, a dezbrăcat-o pe partea vătămată de pantaloni, s-a dezbrăcat şi el, după care şi-a introdus penisul în anusul părţii vătămate cu care a avut contact sexual până ce partea vătămată a strigat să se dea la o parte că o doare. După ce partea vătămată a revenit de la WC, inculpatul, în aceeaşi modalitate, a mai avut un contact sexual cu partea vătămată.
În aceeaşi perioadă, inculpatul a chemat-o pe partea vătămată în magazie şi aici i-a cerut să-l masturbeze.
În data de 20 decembrie 2008 inculpatul a mai întreţinut cu partea vătămată şi relaţii sexuale pe cale anală.
În aceeaşi perioadă, motivat de faptul că partea vătămată a aprins cu o brichetă un ziar, inculpatul a agresat-o fizic, lovind-o cu un băţ la fund despre care afirma că este Sf. Nicolae, a lovit-o cu palma peste faţă, ba, mai mult, a dezbrăcat-o de pantaloni şi chiloţi şi, cu bricheta, i-a provocat arsuri în zona organelor genitale.
Deşi, iniţial, inculpatul în declaraţia din dosarul de urmărire penală a recunoscut că a avut cu partea vătămată şi contact sexual oral, ulterior a negat că a avut cu partea vătămată contact sexual oral, recunoscând, în primă instanţă doar contactul sexual anal. De asemenea, deşi a negat că l-a lovit, cu băţul şi cu palma pe minor, în seara zilei de 20 decembrie 2008, părinţii părţii vătămate au observat pe corpul acesteia vânătăi, au descoperit urme de arsuri în zona organelor genitale.
Infracţiunile privitoare la viaţa sexuală, de regulă, s-au probat prin declaraţiile părţilor, coroborate cu actele medico-legale eliberate de către serviciile sanitare de specialitate şi unele probe indirecte, cum ar fi martorii care percep activitatea infracţională la scurt timp după consumarea acesteia.
Instanţa de fond a reţinut că relatările minorului - parte vătămată se coroborează cu declaraţiile părinţilor săi, care la scurt timp de la plecarea inculpatului din domiciliul lor au aflat de la minor despre abuzurile fizice şi sexuale la care a fost supus de inculpat. Probele testimoniale sunt confirmate de raportul medico-legal. Astfel, partea vătămată a fost examinată medico-legal (Raport din 5 ianuarie 2009), ocazie cu care, la nivel anal, se constată o mucoasă congestionată - adiacent unor plăgi plesnite parţial cicatrizate rozat, plăgi dispuse la orele 11 - 1 şi 6 pe cadranul convenţional.
Tot la partea vătămată, au mai fost constatate palide echimoze brune pe feţele dorsale ale ambelor coapse; epitelizări rozate postescoriaţii cu cruste detaşate infraorbitară externă dreapta, etc.
S-a concluzionat că U.B.A. prezintă leziuni traumatice ce pot data de 18 - 20 zile. Ele au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi planuri dure, cât şi prin contact cu corp fierbinte, leziuni care au necesitat 5 - 7 zile de îngrijire medicală. La nivel anal s-au constatat leziuni traumatice care au putut fi produse prin sodomie pasivă (contact sexual anal), care pot data de 2 - 3 săptămâni (posibil din 15 decembrie - 18 decembrie 2008) şi al căror proces de vindecare a fost încetinit prin defecaţie, necesitând aproximativ 25 zile de îngrijiri medicale.
În raport de textele de lege citate şi situaţia de fapt descrisă, instanţa a stabilit existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului, neexistând temei legal pentru a se da eficienţă juridică poziţiei inculpatului de nerecunoaştere a tuturor faptelor şi de achitare pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, s-a reţinut că inculpatul C.S. este fratele mamei părţii vătămate, iar partea vătămată se afla în îngrijirea inculpatului cu care locuia împreună, astfel că s-a apreciat că inculpatul şi partea vătămată sunt „rude apropiate” în accepţiunea dată acestei sintagme de art. 149 C. pen. şi totodată partea vătămată este şi un membru al familiei inculpatului, conform art. 1491 C. pen.
În drept, tribunalul a stabilit că fapta inculpatului care, în perioada 14 - 20 decembrie 2008, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin constrângere, a întreţinut cu partea vătămată în vârstă de 6 ani şi 6 luni, nepotul său şi cu care locuia împreună, relaţii sexuale pe cale anală şi orală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (2) lit. b) şi b1), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi nu de art. 197 alin. (2) lit. b) şi b1), alin. (3) teza I C. pen. Cu toate că la nivel anal la partea vătămată s-au constatat leziuni traumatice ce s-au produs prin sodomie pasivă (contact sexual anal) ce au necesitat 25 zile îngrijiri medicale, vătămarea corporală suferită de partea vătămată, este absorbită în infracţiunea de viol.
Fapta inculpatului care, în jurul datei de 20 decembrie 2008 a agresat-o fizic pe partea vătămată, rudă apropiată şi membru de familie, lovind-o în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale cu un băţ, cu palmele şi provocându-i arsuri la nivelul organelor genitale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (21) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi nu de art. 180 alin. (21) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ceea ce priveşte persoana infractorului s-a avut în vedere că inculpatul C.S. este în vârstă de 20 ani, nu este căsătorit, nu are ocupaţie, studii 6 clase şi posedă antecedente penale.
Din fişa de cazier a inculpatului a rezultat că, în perioada 2003 - 2004 a fost condamnat de 3 ori pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt, fapte săvârşite în timpul minorităţii şi care nu atrag starea de recidivă.
Având în vedere că inculpatul este un tânăr lipsit de experienţă de viaţă, tribunalul l-a condamnat pe inculpat la pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, apreciind că acestea corespund realizării scopului pedepsei astfel cum prevede art. 52 C. pen.
Având în vedere că, prin Încheierea nr. 1 din 19 ianuarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 171/192/2009, Judecătoria Bolintin Vale a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.S. pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la 19 ianuarie 2009 până la 17 februarie 2009, măsura fiind ulterior menţinută, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 19 ianuarie 2009 la zi.
De asemenea, având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.S., solicitând redozarea pedepsei aplicate, pe care o apreciază prea mare.
Inculpatul a arătat că a recunoscut comiterea infracţiunii, la săvârşirea faptei nu a folosit forţa, a solicitat reanalizarea faptelor, precum şi probatoriul existent doar în scopul redozării pedepsei spre limita minimă a cuantumului prevăzută de legea penală. Referitor la starea de arest, acesta a arătat că solicită a nu mai fi menţinută, deoarece aflat în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prin Decizia penală nr. 166/A din 23 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.S. împotriva Sentinţei penale nr. 236 din 23 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
A menţinut arestarea preventivă a inculpatului C.S. şi a dedus prevenţia de la 19 ianuarie 2009 la zi.
A obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul apărătorului din oficiu, ce se va avansa din fondul special al Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a constatat că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă corespunde realităţii, vinovăţia inculpatului fiind dovedită, iar pedeapsa aplicată corespunde exigenţelor prevăzute de art. 72 şi 52 C. pen. În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, în mod corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen., iar cuantumul sumei acordate părţii civile drept despăgubiri a fost just stabilit.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.S., solicitând redozarea pedepsei aplicate (art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) pe care o consideră prea mare în raport de circumstanţele personale (a avut o atitudine sinceră, este tânăr, are un nivel scăzut de pregătire).
Examinând recursul declarat, prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) şi b1) alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 180 alin. (21) C. pen.
Înalta Curte consideră că, în cauză, prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, a stabilit că fapta inculpatului care, în perioada 14 decembrie - 20 decembrie 2008, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin constrângere, a întreţinut cu partea vătămată, în vârstă de 6 ani şi 6 luni, nepotul său şi cu care locuia împreună, relaţii sexuale pe cale anală şi orală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol. De asemenea, fapta inculpatului, care, în data de 20 decembrie 2008 a agresat-o fizic pe partea vătămată, rudă apropiată şi membru de familie, lovind-o în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale cu un băţ, cu palmele şi provocându-i arsuri la nivelul organelor genitale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe.
Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătoreşti, cât şi în apel, respectiv (declaraţia părţii vătămate, declaraţii martori, raportul medico-legal) au rezultat împrejurările în care fapta a fost săvârşită de către inculpat.
Examinarea criticii formulate de inculpat va fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Astfel, Înalta Curte constată că în cauză, la individualizarea pedepsei instanţa de fond, precum şi instanţa de control judiciar, au avut în vedere împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, precum şi persoana infractorului.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
Pentru a-şi îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane, care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, întotdeauna, prin mărimea probaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român în art. 52 alin. (1) C. pen. potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Faptele inculpatului sunt neîndoielnic grave, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ţine seama de gradul de pericol social ridicat al acestora (viol şi lovire) de modul în care au fost săvârşite (în mod repetat şi prin constrângere), de calitatea pe care o avea inculpatul faţă de victimă (îi era unchi), de diferenţa de vârstă dintre aceştia (14 ani), de consecinţele nefaste ale acestora asupra dezvoltării fizice şi psihice ulterioare ale părţii vătămate minore, împrejurări care coroborate cu atitudinea oscilantă a inculpatului, demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu e posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen.
Atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, care nu a manifestat regret faţă de faptele comise, îndreptăţeşte convingerea Înaltei Curţi că reeducarea sa nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse rezultante de 10 ani închisoare prin privare de libertate, pedeapsă ce constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii făptuitorului de natură a realiza scopul şi a îndeplini funcţia pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce prevenţia de la 19 ianuarie 2009 la 1 octombrie 2009.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 166/A din 23 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 ianuarie 2009 la 1 octombrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2215/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3074/2009. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
