ICCJ. Decizia nr. 3075/2009. Penal. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3075/2009
Dosar nr. 2269/36/2008
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului, se reţine:
Prin Sentinţa penală nr. 32/P/10 martie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - inculpatul A.C. a fost achitat sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., constatând că numiţii A.I., A.A.S. şi C.I.V. nu au calitatea de părţi vătămate în cauză.
În esenţă, s-a reţinut că în raport cu actele şi lucrările cauzei nu sunt întrunite laturile obiective şi subiective ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen.
În termen legal, atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, cât şi părţile vătămate A.I., A.A.S. prin procurator A.I., cât şi C.I.V. au exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul consideră că substanţa contractului de comodat a fost modificată din iniţiativa şi la cererea inculpatului A.C., întrucât suprafaţa pusă la dispoziţia societăţii comerciale de către defunctul C.I.D. nu mai era de 140 m.p., aşa cum se prevăzuse în 4 octombrie 2006, ci de 640 m.p., scopul neprevederii de la început în contract a suprafeţei reale fiind acela de a eluda avizarea legală a funcţionării firmei, de la mai multe instituţii ale statului.
Persoanele vătămate recurente susţin incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 18 C. proc. pen. constând în:
- omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra unei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului şi anume cea prevăzută de art. 291 C. pen.;
- omisiunea pronunţării asupra probelor esenţiale în soluţionarea cauzei, în sensul revenirii asupra necesităţii audierii martorei Ţ.E.;
- omisiunea extinderii procesului penal şi cu privire la numita Ţ.E. asupra căreia planează indiciile falsificării semnăturii defunctului C.I.D.;
- eroarea gravă de fapt ar consta în aceea că între probele dosarului şi interpretarea dată acestora de către instanţa de fond există o contradicţie evidentă.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârea atacată, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept - conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce succed.
Prin Ordonanţa nr. 335/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, menţinută prin Ordonanţa nr. 299/II/2/2008 a procurorului general al aceluiaşi parchet - în cadrul controlului interior instituit prin art. 275 - 278 C. proc. pen. - s-a dispus scoaterea de sub urmărire a învinuitului A.C.G. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., în baza art. 11 pct. 1 lit. b) şi a art. 10 lit. b1) C. proc. pen., aplicându-i-se sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON şi, totodată scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen., în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Faţă de numitul C.I.D. s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., intervenind decesul făptuitorului,
Organul de urmărire penală a reţinut că la data de 4 octombrie 2006, între SC P.T. SRL Tulcea, reprezentată de defunctul C.I.D., şi SC E. SRL Tulcea, reprezentată de avocatul-învinuit A.C.G. s-a încheiat un contract de comodat prin care prima societate punea la dispoziţia celei de-a doua, cu titlu de folosinţă gratuită, un spaţiu locativ în suprafaţă de 140 m.p. pentru o perioadă de timp de 3 ani. Un exemplar a fost semnat şi ştampilat de către ambii reprezentanţi, fiind depus la Oficiul Registrului Comerţului Tulcea.
Între timp C.I.D. a decedat, societatea fiind preluată de către soţia sa A.I. - petenta din cauză.
În actele societăţii, la inventariere, petenta a găsit un exemplar al contractului, care după parafă şi semnătură mai avea adăugat un codicil, cu data de 10 oct. 2006, parafat de ambele societăţi, dar semnat numai de către învinuit, prin care se extindea suprafaţa comodatului la 640 m.p.
Urmare verificărilor efectuate s-a găsit la Oficiul Registrului Comerţului un exemplar al contractului iniţial pentru ca la Agenţia pentru protecţia mediului Tulcea şi la Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Tulcea să se găsească câte un exemplar al contractului cu codicilul reclamat de 640 m.p.
Învinuitul A.C.G. a recunoscut că a apelat la iniţierea unui contract de comodat pentru o suprafaţă de 140 m.p. pentru ca la numai 6 zile să se mărească, de comun acord cu defunctul, suprafaţa la 640 m.p.
Deşi toate probatoriile administrate converg la ideea că iniţiativa închirierii unei suprafeţe mai mici nu a aparţinut învinuitului ci martorului P.T. care cunoştea că pot fi astfel eludate unele avize de la instituţiile statului, simplificând astfel procedura autorizării unui punct de lucru, organele de urmărire penală consideră că învinuitul este direct cel interesat şi-i aplică amenda administrativă de 1.000 RON, apreciind că latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. include şi infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen.
Organul de urmărire penală a validat o expertiză grafologică extrajudiciară a semnăturii defunctului C.D., deşi nici unul dintre martorii cauzei cât şi învinuitul nu recunosc existenţa înscrisului intitulat „Act adiţional din 10 octombrie 2006 la contractul de comodat din data de 04 octombrie 2006.”
În urma atacării ordonanţelor procurorului conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., Curtea de Apel Constanţa, prin Încheierea nr. 121/P din 13 octombrie 2008 a admis plângerile petenţilor şi intimaţilor, reţinând cauza spre rejudecare sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., desfiinţând totodată ordonanţele procurorului.
Aceeaşi instanţă, pe fondul soluţionării cauzei, corect apreciază că nu se poate reţine infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată câtă vreme cel care a avut iniţiativa majorării suprafeţei închiriate a fost defunctul, acordul său cu inculpatul fiind pe deplin dovedit însă neavând asupra sa ştampila unităţii, a luat ambele exemplare ştampilate şi parafate de către inculpat pentru a aplica aceeaşi procedură de ştampilare şi parafare, însă între timp a decedat. Din moment ce exemplarul de contract de comodat cu codicilul de mărire a suprafeţei închiriate a fost găsit în actele sale de către fosta soţie nu se poate susţine că el nu a cunoscut acest aspect sau că ar fi fost indus în eroare.
Textul normativ face trimitere la art. 288 C. pen. sub aspectul modalităţilor de falsificare în sensul alterării în orice mod, aspect care nu a fost avut în vedere de către organul de urmărire penală, în sensul că nu a stabilit cu certitudine că inculpatul ar fi fost autorul falsului. În acest sens, se constată că a valorificat numai pe jumătate expertiza grafologică extrajudiciară şi anume doar constatarea că semnătura defunctului a fost falsificată, fără a încerca să identifice autorul acesteia.
Cu toate că expertul arată că autorul falsului este una şi aceeaşi persoană cu cea care a contrafăcut şi semnăturile de pe 8 facturi fiscale ale SC T.A. SRL, 8 documente financiare ale SC P.T. SRL şi 3 bilanţuri contabile ale aceleaşi ultime firme parchetul, fără acoperire în probe, a apreciat că vinovat este inculpatul (care nu avea acces în contabilitatea defunctului oricât de prieteni ar fi fost şi nici nu ar fi avut vreun interes real în falsificarea semnăturii acestuia pe documentele respective).
Tot eronat a reţinut organul de urmărire penală cum că mobilul falsului ar fi fost eludarea acelor avize de la instituţiile statului, în condiţiile în care chiar din faza de urmărire penală toate probele testimoniale converg către un singur adevăr şi anume acela că defunctul a dorit trecerea reală a suprafeţei închiriate, de frica controalelor, acesta necitind suprafaţa înscrisă în contractul iniţial de comodat.
Sub aspectul criticii privind omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. este de observat că aceasta nu subzistă, din moment ce chiar prin încheierea de desfiinţare a ordonanţelor atacate se precizează că se reţine cauza spre soluţionare numai sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu privire la infracţiunea de uz de fals, organul de urmărire penală adoptând soluţia de scoatere de sub urmărire penală.
Revenirea asupra audierii martorei Ţ.E. este atributul suveran al instanţei de judecată care s-a considerat pe deplin edificată sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., pe baza materialului probator existent în cauză. În niciun caz nu se pune problema unei omisiuni asupra pronunţării pe o cerere esenţială, petenţii criticând de fapt revenirea asupra probei şi nu lipsa pronunţării.
Niciun moment nu s-a pus problema extinderii procesului penal în faza de judecată, judecătorul limitându-se la actele, lucrările şi probele administrate în faza de urmărire penală şi readministrate în cercetarea judecătorească. Fiind reclamată numai falsificarea semnăturii, nu s-a justificat extinderea obiectului cauzei şi la acte contabile sau la alte persoane, petenţii având deschisă calea sesizării parchetului sub acest aspect.
Interpretarea dată probelor de către judecătorul cauzei fiind conformă cu conţinutul acestora se constată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. că recursurile sunt nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de părţile vătămate A.I., A.A.S. prin procurator A.I. şi C.I.V. împotriva Deciziei penale nr. 32/P din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat A.C.G.
Obligă părţile vătămate la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2470/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2924/2009. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
