ICCJ. Decizia nr. 3139/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3139/2009
Dosar nr. 385/122/2008
Şedinţa publică din 07 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 362 din 30 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 385/122/2008, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului Ţ.G.T. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că la data de 31 ianuarie 2008, în jurul orelor 23,00 partea vătămată R.G. se afla în locuinţa socrilor săi, Ţ.D. şi J.S., prezenţi fiind şi martorii V.L. şi L.E.
În jurul orelor 23,30, a intrat în locuinţă şi inculpatul Ţ.G.T., care se afla într-o stare avansată de ebrietate, având asupra sa o sticlă de ½ l cu ţuică şi o sticlă de 2 l cu bere.
Inculpatul i-a cerut bunicii sale, L.E., să plece din cameră însă a intervenit partea vătămată cerându-i inculpatului să o lase în pace.
Atitudinea victimei a fost primită cu ostilitate de către inculpat, adresându-i injurii, după care a lovit-o, în mod repetat, cu pumnii şi picioarele. Urmare loviturilor primite partea vătămată a căzut la pământ, inculpatul lovind-o în continuare iar în final a sărit cu picioarele peste ea.
Acţiunile violente ale inculpatului au încetat urmare intervenţiei martorului V.L.
Foaia de observaţie clinică nr. 9896/291 a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti - Chirurgie generală, rezultă că partea vătămată a fost internată în perioada 2 februarie 2008 - 18 februarie 2008 cu diagnosticul „Uroperitoneu prin ruptură traumatică de vezică urinară - sutură perete vezical”.
Potrivit Raportului medico-legal din 15 februarie 2008 al Serviciului de Medicină legală Giurgiu, a rezultat că leziunile suferite de victimă i-au pus viaţa în primejdie. Actul medical, enunţat anterior, a fost avizat de Comisia de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „M.M.” Bucureşti.
Instanţa de fond, analizând probele administrate în cauză a concluzionat că în cauză, nu a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie astfel încât, orice dubiu profită inculpatului.
În condiţiile în care inculpatul nu a recunoscut fapta iar partea vătămată şi martorul V.L. au revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a apreciat că probele administrate nu dovedesc vinovăţia acesteia.
În consecinţă, instanţa de fond, a pronunţat achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel Parchetului pe lângă Tribunalul Giurgiu solicitând desfiinţarea acesteia şi în cadrul rejudecării pronunţarea unei hotărâri de condamnare existând probe certe de vinovăţie.
Prin Decizia penală nr. 118 din 13 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
A fost desfiinţată sentinţa atacată şi în rejudecare, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. condamnarea inculpatului Ţ.G.T., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul rămas neexecutat de 990 zile din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată, aceluiaşi inculpat, prin Sentinţa penală nr. 524 din 7 decembrie 2001 a Judecătoriei Bolintin Vale, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată, inculpatul executând în final pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestului preventiv de la 3 februarie 2008 la 23 aprilie 2008.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare.
S-a luat act că partea vătămată R.G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că deşi există o contradicţie între probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, nici partea vătămată şi nici martorii nu au oferit o explicaţie plauzibilă asupra revenirii lor.
Pe de altă parte, susţinerile inculpatului în sensul că leziunile victimei s-ar datora căderii acesteia pe o plită sunt infirmate de actele medicale existente la dosarul cauzei.
Instanţa de apel a apreciat că fapta inculpatului Ţ.G.T., care în data de 21 ianuarie 2008 a aplicat părţii vătămate R.G. lovituri cu pumnii şi picioarele, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul Ţ.G.T. solicitând casarea deciziei şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a hotărârii pronunţată de instanţa de fond.
A invocat eroarea gravă de fapt circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., susţinând că probele administrate nu sunt suficiente pentru pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate celor şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen. constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza probelor dispuse şi administrate în cauză rezultă că instanţa de apel a reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului atribuind faptei săvârşite de către acesta o încadrare juridică legală.
Aprecierea probelor, ca operaţiune finală a activităţii de probaţiune, permite instanţei de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul.
Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii.
Spre deosebire de intuiţia pur subiectivă, convingerea se întemeiază pe raţionament. De aceea instanţa este obligată să verifice fiecare probă, să analizeze toate probele administrate pentru ca, în final, să înlăture orice îndoială.
Existenţa îndoielii este incompatibilă cu convingerea, cu certitudinea deplină.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că instanţa de apel a realizat o analiză corectă şi temeinică a probelor administrate.
Rezultă cu certitudine că la data de 31 ianuarie 2009, inculpatul a ajuns la locuinţa victimei în jurul orelor 23,00 - partea vătămată R.G. locuind împreună cu socrii săi Ţ.D. şi J.S. - în stare de ebrietate.
Acesta i-a cerut bunicii sale, L.E., să părăsească încăperea, dar a intervenit partea vătămată, moment în care inculpatul i-a adresat injurii după care a lovit-o, în mod repetat, cu pumnii şi picioarele.
Din declaraţiile părţii vătămate - audierea acestuia realizându-se cu respectarea dispoziţiilor procesual penale - luate la puţin timp după comiterea faptei (1 februarie 2008; 5 februarie 2008; 18 februarie 2008) rezultă că inculpatul i-a dat o palmă, a căzut, lovind-o în continuare cu picioarele în burtă iar apoi a „sărit cu picioarele în zona abdomenului”.
Deosebit de relevante sunt şi celelalte aspecte prezentate de victimă, în sensul că mama inculpatului i-a atras atenţia să nu spună nimănui că a fost lovită de inculpat, promiţându-i că după externarea din spital o să-l îndepărteze pe acesta de acasă.
Împrejurările prezentate de partea vătămată sunt confirmate şi de martorul V.L., inculpatul fiind cel care a lovit victima cu pumnii şi picioarele.
Nici partea vătămată şi nici martorii audiaţi în faza de urmărire penală nu susţin ipoteza prezentată de inculpat în sensul că aceasta ar fi căzut pe o plită, având - potrivit afirmaţiilor inculpatului - o înălţime de 0,30 m.
Neveridicitatea ipotezei prezentate de inculpat rezultă şi din înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei.
Astfel, din Raportul medico-legal din 15 februarie 2008 aprobat de Comisia de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „M.M.” Bucureşti (adresa nr. E/11/4080/2008 din 25.V.2008) rezultă că victima a fost internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti - Chirurgie Generală cu diagnosticul „Uroperitoneu prin ruptură traumatică de vezică urinară”.
Leziunile au fost produse prin loviri cu corpuri dure.
Nu rezultă nicio leziune care ar putea fi apreciată ca fiind o arsură, mecanismul de producere confirmând lovirea cu corpuri dure.
În atare condiţii, schimbarea, în parte, a declaraţiilor victimei şi ale martorilor în cursul judecăţii nu poate fi acceptată în lipsa unei motivaţii plauzibile, pertinente.
Sub acest aspect Înalta Curte constată că partea vătămată în cursul cercetării judecătoreşti susţine că nu ştie cine a lovit-o iar în apel, martorul V.L. arată că nu a fost ameninţat sau agresat în momentul audierii sale de către organele de poliţie.
Revenirea victimei şi a martorului în cursul judecăţii se datorează - aşa cum a reţinut şi instanţa de apel - pe de o parte relaţiilor de rudenie cu inculpatul dar şi ameninţarea acestuia că o va omorî pe martora Ţ.E. şi pe copii „dacă declară adevărul şi anume că a bătut-o pe R.G.”.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) probele nu au o valoare dinainte stabilită aprecierea fiecăruia făcându-se de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel a făcut o apreciere corectă a probelor - înlăturând motivat o parte din acestea - stabilindu-se corect că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată.
Ca atare, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.G.T. menţinând decizia instanţei de apel ca fiind legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.G.T., împotriva Deciziei penale nr. 118/A din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3905/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3142/2009. Penal → |
|---|
