ICCJ. Decizia nr. 3302/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3302/2009
Dosar nr. 174/45/2009
Şedinţa publică din 16 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 48 din 16 aprilie 2009 Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul P.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 05 ianuarie 2009 dată în Dosarul nr. 383/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că prin rezoluţia din 05 ianuarie 2009 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistrul P.E., judecător la Tribunalul Iaşi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen. deoarece fapta nu există, iar faţă de magistratul T.G.C., judecător la acelaşi tribunal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de arestare nelegală, prevăzută de art. 266 alin. (1) C. pen., constatându-se de asemenea, că fapta nu există.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi nr. 33/P/2003 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I., în stare de arest preventiv, pentru comiterea unei infracţiuni de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se faptul că, în noaptea de 11/12 ianuarie 2003, pe fondul consumului de alcool, acesta a agresat-o pe mătuşa sa B.M., cauzându-i leziuni interne care au condus la decesul acesteia în aceeaşi noapte.
Prin Sentinţa penală nr. 677 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Iaşi (Dosar nr. 7479/2003) s-a dispus condamnarea inculpatului P.I. la o pedeapsă de 17 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 10 ani, fiind, totodată, revocată măsura suspendării condiţionate a executării unei pedepse de 1 ani şi 6 luni închisoare, aplicată anterior inculpatului, urmând ca acesta să execute, în final, prin cumulare, 18 ani şi 6 luni închisoare.
Inculpatul a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 677 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, apel care a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 186 din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Iaşi, reţinându-se că din probele administrate a rezultat fără dubiu vinovăţia inculpatului.
Inculpatul a declarat recurs susţinând că a fost condamnat doar pe baza unor supoziţii şi că nu există probe concludente că ar fi ucis victima.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 5560 din 03 februarie 2005 a admis recursul declarat de inculpat, a casat ambele hotărâri pronunţate şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Iaşi, revocând totodată şi măsura arestării preventive a inculpatului.
În motivele de casare instanţa supremă a avut în vedere deficienţele actelor medico-legale şi omisiunile de a răspunde tuturor obiectivelor fixate de organele judiciare, dar şi lipsa de rol activ al instanţelor sub acest aspect, în sensul că s-ar fi impus efectuarea unor noi expertize medico-legale.
Cu ocazia rejudecării cauzei de către Tribunalul Iaşi completul a fost alcătuit de dna. jud. E.P. care s-a conformat dispoziţiilor Înaltei Curţi şi a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale de către I.M.L. M.M. Bucureşti.
Instanţa de judecată a constatat că întreg materialul probator administrat în cauză, la care a făcut referire, a condus la concluzia certă că inculpatul P.I. a agresat în noaptea de 11/12 ianuarie 2003 pe mătuşa sa, B.M., cauzându-i numeroase leziuni interne care au determinat în cele din urmă decesul acesteia, astfel încât, prin Sentinţa penală nr. 323 din 14 mai 2007 a Tribunalului Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 155 din 27 septembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, iar recursul său a fost respins prin Decizia penală nr. 5787 din 04 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 778 din 04 martie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins şi contestaţia în anulare formulată de P.I.
Nemulţumit de hotărârile pronunţate, petiţionarul P.I. a formulat plângere penală împotriva magistrului E.P., care a judecat cauza în primă instanţă, după casare, şi a solicitat angajarea răspunderii penale a acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
Faţă de motivul invocat în plângere, respectiv pronunţarea unei hotărâri nelegale de condamnare, deşi petentul este o persoană nevinovată de uciderea victimei, cu consecinţa favorizării adevăratului autor al crimei şi faţă de calitatea intimatei de judecător abilitat cu judecarea cauzei, procurorul, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză a constatat, că fapta imputată intimatei trebuia analizată prin prisma dispoziţiilor art. 268 C. pen. care incriminează „represiunea nedreaptă”, calificarea juridică a faptei fiind atributul organelor judiciare.
S-a apreciat că în speţă nu există niciun indiciu că fapta pentru care petentul-inculpat în cauza dedusă judecăţii intimatei - a fost condamnat, ar fi fost comisă de o altă persoană, astfel că magistratul intimat a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar plângerea formulată de petent împotriva acesteia nu poate constitui un cadru legal pentru repunerea în discuţie a probatoriului administrat pe parcursul judecării cauzei şi avut în vedere la condamnarea inculpatului.
Cât priveşte infracţiunea de arestare nelegală prevăzută de art. 266 alin. (1) C. pen. reclamată de asemenea de petent ca fiind comisă cu ocazia emiterii mandatului de executare a pedepsei la care a fost condamnat, s-a reţinut că mandatul nu a fost emis de magistratul care a judecat cauza şi a pronunţat hotărârea, ci de judecătorul delegat la Biroul de executări penale al Tribunalului Iaşi, respectiv magistratul G.C.T., în conformitate cu dispoziţiile art. 419 C. proc. pen.
După comunicarea hotărârii de condamnare, la 22 mai 2007, primită chiar de către inculpatul P.I. şi expirarea termenului de apel, la 04 iunie 2007 judecătorul delegat la Biroul de executări penale al Tribunalului Iaşi, intimatul G.T. a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, act în baza căruia P.I. a fost arestat.
Magistratul G.C.T. nu a cunoscut la momentul emiterii mandatului de executare că inculpatul P.I. după ce i s-a comunicat la data de 22 mai 2007 Sentinţa penală nr. 323 prin care a fost condamnat, a declarat apel în termen, prin poştă, la data de 24 mai 2007, cererea sa fiind adresată însă Curţii de Apel Iaşi şi nu instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. proc. pen.
Cum inculpatul nu a sesizat în termenul de apel Tribunalul Iaşi, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, judecătorul delegat de la Biroul de executări penale al acestei instanţe nu a avut cunoştinţă de exercitarea căii de atac în termenul legal, astfel că a constatat, că la expirarea termenului de 10 zile de la comunicare, conform art. 416 alin. (1), pct. 1 lit. a) C. proc. pen. hotărârea a devenit executorie, astfel că a procedat potrivit dispoziţiilor art. 420 alin. (2) C. proc. pen.
Instanţa învestită cu soluţionarea plângerii formulată de petiţionarul P.I. în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., a apreciat că plângerea este nefondată, rezoluţia atacată fiind legală şi temeinică.
În condiţiile în care soluţia de condamnare dispusă de intimata magistrat E.P. este motivată şi fundamentată de probatoriul administrat în cauză, contestare a acestei soluţii nu atrage răspunderea penală a judecătorului care a pronunţat-o, chiar dacă este de natură să nemulţumească partea.
Referitor la emiterea mandatului de executare a pedepsei s-a concluzionat că intimatul G.C.T., în calitatea sa de judecător delegat la Biroul de Executări Penale al Tribunalului Iaşi, a emis mandatul cu respectarea dispoziţiilor art. 416 alin. (1) lit. a) şi art. 420 alin. (2) C. proc. pen., la data de 4 iunie 2007 în lipsa înregistrării la instanţa de condamnare a cererii de apel formulată de petiţionar, care sesizase o altă instanţă decât cea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs petiţionarul P.I. care a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând susţinerile din plângerea iniţială şi a solicitat casarea hotărârii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 266 şi art. 268 C. pen., pentru care, în opinia sa, există suficiente probe.
Recursul declarat de petiţionar este nefondat.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii în sensul că intimaţii ar fi comis faptele imputate.
Nemulţumirea petiţionarului cu privire la soluţia de condamnare dispusă faţă de el de către magistratul E.P. nu poate atrage răspunderea penală a judecătorului, cât timp hotărârea respectivă s-a întemeiat pe probele administrate în cauză, pe baza cărora judecătorul şi-a format convingerea în mod independent, supunându-se legii şi conştiinţei sale.
De altfel, hotărârea pronunţată a fost cenzurată de către instanţele competente ca urmare a exercitării căilor legale de atac şi a rămas definitivă, apărările inculpatului P.I. care au vizat, în esenţă, aceleaşi aspecte invocate şi în plângerea penală pe care a formulat-o împotriva intimatei, fiind verificate şi respinse motivat de către instanţe.
Cât priveşte infracţiunea de arestare nelegală reclamată de asemenea de către petiţionar, constând în emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, este de observat că în mod corect procurorul a constatat, că nu intimata E.P. este judecătorul care a emis mandatul respectiv, ci magistratul delegat la Biroul de executări penale al Tribunalului Iaşi, judecător G.C.T., care însă a respectat dispoziţiile art. 416 alin. (1) lit. a) şi art. 420 alin. (2) C. proc. pen., atunci când a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii la care a fost condamnat petentul P.I.
Faţă de împrejurarea că petiţionarul-inculpat în cauza respectivă - a formulat apel pe care l-a trimis prin poştă Curtea de Apel Iaşi, nerespectând astfel dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora „cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă”, în mod justificat s-a constatat de către procuror că intimatul magistrat G.C. nu a cunoscut că hotărârea în baza căreia a emis mandatul de executare a pedepsei nu rămăsese definitivă la acel moment, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimat, deoarece fapta imputată acestuia nu există.
Aşa fiind soluţia dispusă de procuror faţă de cei doi intimaţi apare ca fiind temeinică şi legală, ca dealtfel şi hotărârea primei instanţe care, respingând plângerea formulată de petiţionar, a menţinut rezoluţia atacată, astfel că recursul declarat de petent este nefondat urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.I. împotriva Sentinţei penale nr. 48 din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2248/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3306/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
