ICCJ. Decizia nr. 3323/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3323/2009
Dosar nr. 378/42/2009
Şedinţa publică din 19 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată, următoarele:
Prin plângerea penală formulată de petiţionara V.C. s-a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei D.G., avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, susţinând că aceasta foloseşte chitanţe false pentru a justifica onorariul de avocat, că nu înregistrează în contabilitate sumele încasate şi că se sustrage de la plata impozitului cuvenit bugetului de stat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin Rezoluţia nr. 658/P/2008 din 23 martie 2009 a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) din C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu există.
În urma actelor premergătoare efectuate s-a constatat că în toate situaţiile reclamate avocatul a consemnat în registru de încasări şi plăţi al cabinetului de avocatură sumele încasate cu titlu de onorarii, iar referitor la contractul de asistenţă juridică din 10 iulie 2007 s-a stabilit ca suma de 500 RON să fie achitată la data încheierii, iar suma de 500 RON la finalizarea executării silite, aceste sume fiind evidenţiate în documentele contabile.
Împotriva acestei soluţii petiţionara a formulat plângere care a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 441/II/2/2009 din 6 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu motivarea că faptele reclamate nu există şi că astfel soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale este justificată.
În contra acestei rezoluţii petiţionara V.C. a formulat plângere, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., care a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa penală nr. 95 din 3 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că faptele reclamate nu există, că actele premergătoare efectuate de procuror nu au confirmat existenţa unor indicii de săvârşire a infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
S-a mai constatat că intimata şi-a îndeplinit obligaţiile legale de înregistrare în contabilitate a sumelor percepute drept onorariu.
În legătură cu contractul de asistenţă juridică din 10 iulie 2007 încheiat de avocat cu numita P.I. cu care petiţionara se judeca în diferite dosare penale şi civile s-a reţinut că onorariul de 1.000 RON a fost în cote egale de câte 500 RON la încheierea contractului şi respectiv la finalizarea executării silite, eliberându-se chitanţe pentru fiecare sumă.
Aceste chitanţe au fost depuse la dosarele acestor cauze şi au justificat cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal petiţionara V.C. care a susţinut că intimata s-a folosit de chitanţe false şi că nu a înregistrat în contabilitate sumele încasate, că soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale este nelegală şi netemeinică, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate se constată că faptele reclamate de petiţionară nu există în materialitatea lor şi că soluţia adoptată de procuror, de neîncepere a urmăririi penale, a fost corect menţinută de prima instanţă.
Astfel, a rezultat că în situaţiile reclamate de petiţionară, intimata a consemnat în registru de încasări şi plăţi sumele încasate drept onorarii, respectând astfel obligaţiile profesionale stabilite de Legea nr. 51/1995 cât şi cele fiscale.
Privitor la contractul de asistenţă juridică din 10 iulie 2007 încheiat de avocat cu numitul P.I. se constată că părţile au stabilit ca suma totală de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial să fie achitată în două tranşe, una la început în valoare de 500 RON şi o alta la finalizarea executării silite.
Cu acest prilej s-au întocmit acte care atestă plata acestor sume, înregistrate în contabilitatea cabinetului de avocatură.
Aceste chitanţe au fost avute în vedere la acordarea pentru justiţiabilul P.I., cu care petiţionara a fost în litigiu a cheltuielilor de judecată.
Întrucât faptele penale reclamate de fals intelectual prevăzută de art. 289 şi de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu există soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost în mod corect menţinută de prima instanţă.
În consecinţă, motivele de casare invocate nu pot fi primite.
Faţă de cele ce preced, Curtea constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmează a dispune, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., respingerea ca nefondat a recursului declarat de petiţionara V.C., cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara V.C. împotriva Sentinţei penale nr. 95 din 3 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 19 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3309/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2292/2009. Penal → |
|---|
