ICCJ. Decizia nr. 3579/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3579/2009
Dosar nr. 292/89/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Tribunalul Vaslui, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 215 din 6 mai 2009 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, în latură penală şi civilă, pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. [„s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei”] formulată de condamnata O.V.C. împotriva Sentinţei penale nr. 100 din 7 martie 2003 a Tribunalului Vaslui, secţia penală - rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1445 din 18 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - prin care a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. şi art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 şi 33 lit. a) C. pen. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi interzicerea pe durata de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen., a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 861 şi următoarele C. pen.
Hotărând astfel s-a constatat că motivele invocate în promovarea cererii actuale [în timpul procesului penal nu i-a fost admisă proba cu expertiză contabilă, deşi era „obligatorie”, potrivit susţinerilor acesteia, pentru a dovedi că valoarea prejudiciului era mult mai mică; prejudiciul penal era sub două miliarde de lei vechi astfel ca încadrarea juridică în dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen. a fost greşită şi implicit limitele legate de pedeapsă trebuiau să fie mai mici; nu s-a dovedit intenţia directă („premeditată”) în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune măsura asiguratorie a sechestrului a fost dispusă abuziv şi nelegal] au fost examinate şi respinse ca nefondate în procedura anterioară de condamnare astfel că fiind lipsite de caracterul de a putea fi considerate fapte sau împrejurări „ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei” nu pot fi acceptate în principiu ca temeiuri de revizuire circumscrise cazului invocat, prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
2. Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 85 din 18 iunie 2009, în apelul condamnatei cu solicitarea de a se reexamina motive invocate şi a se dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire în conformitate cu dispoziţiile art. 403 alin. (3) rap. la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a menţinut rezolvarea juridică adoptată în cauză prin sentinţa atacată.
3. Recursul în termen declarat de condamnata-revizuentă O.V.C., reiterând critica de nelegalitate şi netemeinicie din apel circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - temei juridic invocat în cererea introductivă de către condamnată - revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, în latura penală şi civilă, poate fi solicitată când „s-au descoperit fapte s-au împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei”; cazul de la lit. a) - se prevede în continuare în art. 394 alin. (2) C. proc. pen. - constituie motiv de revizuire „dacă pe baza faptelor s-au împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de incitare a procesului penal ori de condamnare”.
Din analiza dispoziţiilor legale precitate rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată în sensul că (i) trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi (ii) faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cu privire la prima condiţie a acestui caz de revizuire în jurisprudenţă şi literatura de specialitate s-a reţinut că expresia „fapte sau împrejurări” semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe pot duce la dovedirea netemeiniciei soluţiei de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare, iar pentru ca acestea să poată fi considerate, ca „noi” trebuie să nu fi fost cunoscute de instanţă în procesul penal anterior care a soluţionat definitiv acţiunea penală în baza art. 345 C. proc. pen., în sensul că nu au fost disputate ori nu au putut fi luate în considerare din lipsa posibilităţilor dovedirii lor la momentul respectiv.
În speţă, din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că motivele de revizuire au fost discutate şi respinse ca nefondate de către instanţe - în raport cu celelalte probe în acuzare aflate la dosar - în procedura penală anterioară finalizată prin condamnarea revizuentei O.V.C. pe baza săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. [în fapt s-a reţinut că în luna februarie 2004 inculpata în calitate de administrator al SC „C.” SA Galaţi a completat în fals o factură fiscală incluzând produse/servicii în valoare de 2.363.906.250 lei datorate de SC „L.C.” SRL Tulcea. Factura a fost trimisă unui sediu secundar „abia înfiinţat, al părţii civile, după care a fost completată şi o filă CEC cu suma efectuată, introdusă la plată şi încasată, deşi între cele două societăţi nu există nici un contract ori debit].
Ca atare respingerea în principiu a cererii de revizuire în baza art. 403 alin. (3) cu referire în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este justificată, decizia atacată fiind legală şi temeinică în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Obligă recurenta revizuentă să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata revizuentă O.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 85 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori.
Obligă recurenta revizuentă să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1186/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 119/2009. Penal → |
|---|
