ICCJ. Decizia nr. 3664/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3664/2009
Dosar nr.273/114/2008
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 189 din 24 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul P.I. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5), în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Potrivit art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I. (fiul lui A. şi M.) la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (faptă săvârşită în perioada aprilie - mai 2006).
În baza art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, în dauna SC T.G. SRL Buzău.
Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute şi pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) şi art. 64 lit. c) C. pen. (dreptul de a fi administrator).
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
S-a luat act că SC T.G. SRL Buzău nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.G. SRL Buzău, la plata de despăgubiri către părţile civile, după cum urmează:
- suma de 181.884,88 lei către SC U. SA Buzău;
- suma de 52.450 lei către SC P. SRL Craiova.
La aceste sume s-a dispus a se aplica şi dobânda legală aferentă, calculată pentru fiecare filă C.E.C. de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.
A fost menţinut sechestrul asigurător dispus în faza de urmărire penală prin ordonanţa nr. 3306/P din 08 septembrie 2006, asupra garsonierei inculpatului din Buzău.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 5.000 lei, cheltuieli judiciare către SC P. SRL Craiova şi la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea unei copii legalizate de pe hotărâre, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia, la O.R.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că inculpatul P.I., în calitate de administrator de fapt al SC T.G. SRL Buzău, i-a indus în eroare, în perioada aprilie - mai 2006, pe reprezentanţii SC U. SA Buzău şi SC P. SRL Craiova, emiţând 5 file C.E.C. pentru plata unor produse achiziţionate, deşi cunoştea că pentru încasarea lor nu avea disponibil bănesc în cont, producând astfel un prejudiciu total în sumă de 227.834,88 lei (171.884,88 lei pentru SC U. SA Buzău şi 55.950 lei pentru SC P. SRL Craiova).
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că inculpatul a încasat, în numerar, în numele SC T.G. SRL Buzău, sumele de 60.000 lei, de la SC A.V. SRL şi de 7.000 euro de la SC E.H. SRL Bucureşti, bani pe care i-a folosit în interes personal.
Reţinând vinovăţia inculpatului, prima instanţă l-a condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prin schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., apreciind că cele două societăţi comerciale - SC U. SA Buzău şi SC P. SRL Craiova - au fost înşelate de acesta, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Totodată, l-a condamnat pe inculpat şi pentru infracţiunea de delapidare, întrucât P.I. a însuşit, în scop personal, sume de bani aparţinând societăţii pe care o administra, fiind gestionar de fapt al acestei societăţi.
Cu privire la solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea de înşelăciune, în infracţiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 (Legea cecului), prima instanţă a respins-o ca nefondată, apreciind că, din probele administrate în cauză a rezultat că cele două părţi civile au fost induse în eroare, la momentul încheierii contractelor, cu societatea al cărei administrator era inculpatul, întrucât dacă acestea ar fi cunoscut adevărul nu i-ar mai fi livrat mărfurile.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul P.I., care a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ci cele ale infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, întrucât anularea şi modificarea filelor C.E.C. s-a făcut cu aprobarea expresă a conducerii SC U., cu intenţia clară de modificare a scadenţelor, ceea ce dovedeşte acceptarea încheierii contractului, chiar şi în condiţiile existenţei unei lipse a disponibilului în cont.
Referitor la infracţiunea de delapidare inculpatul a susţinut că nu există probe certe care să ateste faptul că, după ce a încasat banii de la SC E.H., nu a achitat suma către SC U. SA.
Totodată, a mai susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a dispus reţinerea în încadrarea juridică a faptei de înşelăciune, a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), atâta timp cât această modificare nu a fost pusă în discuţie părţilor, fiind astfel încălcat unul din drepturile fundamentale ale inculpatului, respectiv dreptul la apărare, acesta neavând posibilitatea să-şi formuleze apărări faţă de noua încadrare juridică.
În subsidiar, apelantul inculpat a solicitat reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, sinceritatea dovedită pe parcursul procesului penal, disponibilitatea pentru stabilirea adevărului, cu efectul aplicării unor pedepse sub limita minimă prevăzută de textele de lege incriminatorii.
Prin Decizia penală nr. 40 din 20 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.I. împotriva sentinţei penale nr. 189 din 24 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 4.000 lei către intimata parte civilă SC U. SA Buzău, reprezentând onorariu apărător.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, probele administrate în cauză au dovedit indubitabil vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor, neputând fi vorba de o înţelegere şi de acceptarea de către părţile civile a încheierii contractelor, în lipsa disponibilului din cont, fiind invocată în acest sens declaraţia directorului SC U. SA Buzău, respectiv a martorului R.I., conform căreia „acesta nu ar fi încheiat contractul dacă ar fi ştiut că inculpatul nu are disponibil în cont".
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, Curtea de Apel Ploieşti nu a primit critica privind încălcarea dreptului la apărare a inculpatului, deoarece nu s-ar fi pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune, prin aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), atâta timp cât din practicaua sentinţei rezultă că părţile au pus concluzii şi sub acest aspect.
De asemenea, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat ca neîntemeiată şi critica invocată de inculpat vizând individualizarea judiciară a pedepselor, considerând că prima instanţă, reţinând în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare, a dat efect corespunzător acestora, dar a avut în vedere şi gravitatea faptelor săvârşite de inculpat, pedepsele stabilite fiind de natură să asigure scopul preventiv-educativ şi sancţionator prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I., care prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, faptelor lipsindu-le latura subiectivă, respectiv intenţia.
În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor, din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (Legea cec-ului), întrucât beneficiarii CEC-urilor nu au fost induşi în eroare, aceştia acceptându-le ca mijloc de plată, deşi ştiau că inculpatul, la data emiterii lor, nu avea în bancă disponibilul necesar decontării lor.
Într-un ultim subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, prin acordarea unei mai largi eficienţe circumstanţelor atenuante judiciare recunoscute în favoarea sa, cu consecinţa reducerii şi mai mult a cuantumului pedepselor.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Din ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Înalta Curte reţine următoarele:
SC T.G. SRL Buzău a avut ca asociat unic şi administrator pe numita P.D.D., iar ca obiect de activitate prestarea de servicii pentru mecanizarea, chimizarea agriculturii şi protecţie fitosanitară, neavând niciun angajat. Începând din 6 decembrie 2004, P.D.D. a dat împuternicire soţului său P.I. (inculpatul din prezenta cauză), pentru a se ocupa de activitatea firmei, aceasta având anumite probleme în familie (a fost însărcinată, tatăl său a decedat).
Potrivit împuternicirii, ce nu a avut o formă autentică, fiind denumită delegaţie (fila 51 dosar urmărire penală) inculpatul putea să efectueze operaţiuni de ridicări, depuneri de numerar, ridicări de extrase de cont, fiind certificată semnătura acestuia.
1. La data de 9 mai 2006, inculpatul P.I. s-a deplasat la SC U. SA Buzău, unde a încheiat contractul comercial, prin care a achiziţionat cantitatea de 40 tone sămânţă de soia cu factura fiscală din 09 mai 2006, în valoare totală de 191.184,88 lei, achitând cu titlu de avans suma de 10.000 lei, cu un ordin de plată. Acest contract a fost încheiat din partea SC U. SA Buzău, de directorul R.I., urmând ca diferenţa de preţ să fie achitată cu file cec.
Potrivit declaraţiilor directorului şi ale contabilei B.E. au fost emise două file CEC, în valoare de 28.400 lei (scadentă la 22 mai 2006) şi în valoare de 153.620 lei (scadentă la 22 iunie 2006).
Constatându-se unele nereguli la întocmirea filelor CEC, acestea au fost anulate, în locul primei file, fiind întocmite filele CEC, în valoare de 10.000 lei şi, respectiv 18.400 lei (pentru suma totală din prima filă CEC) şi fila CEC, pentru cea de-a doua filă de aceeaşi valoare, respectiv 153.620 lei, toate cele trei file CEC având scadenţe la datele de 25 mai, 29 mai şi 30 iunie 2006.
Ulterior, în locul filei CEC cu terminaţia X a fost emisă o altă filă CEC cu terminaţia Y, scadentă la 23 iunie 2006, aceasta fiind emisă după ce a fost refuzată la plată.
În final, filele CEC cu terminaţiile X, Y şi Z au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibil, fiind plătită doar fila CEC cu terminaţia X în valoare de 10.000 lei.
Potrivit declaraţiilor inculpatului şi ale martorului D.C., reprezentant al SC E.H., întreaga cantitate de sămânţă de soia a fost livrată societăţii acestui martor, care a încheiat cu inculpatul contractul de vânzare cumpărare aflat la fila 80 dosar urmărire penală, din care rezultă că inculpatul urma să încaseze suma de 192.456,25 lei. Conform acestui contract, 50% din preţ urma să se achite în termen de 10 zile, iar 50% la data de 4 octombrie 2006.
Inculpatul P.I. a susţinut, pe parcursul urmăririi penale, că nu a primit întreaga sumă de la reprezentantul acestei societăţi, ci doar suma arătată în chitanţa de la fila 83, respectiv sumele de 22.000 lei şi 7.000 euro, deci aproximativ 40.000 lei.
La data de 02 august 2006, s-a încheiat un act între cei doi din care a rezultat că martorul D.C., reprezentant al SC E.H., i-a achitat inculpatului întreaga sumă datorată.
Deşi inculpatul a negat acest lucru, afirmând că a fost ameninţat de martor, în realitate însă, potrivit declaraţiei acestuia din urmă, dată în cursul cercetării judecătoreşti, din cauza ameninţărilor inculpatului, care întotdeauna venea însoţit de diverşi cămătari, i-a plătit toată suma la data de 02 august 2006, deşi data scadentă pentru diferenţa de 50% din preţ era 04 octombrie 2006.
Acest angajament a fost semnat de inculpat şi nu există nicio îndoială cu privire la faptul că aşa s-au derulat lucrurile, rezultând chiar din declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, cât şi de soţia lui, că aveau datorii la cămătari.
2. La data de 13 aprilie 2006 s-a încheiat contractul între SC P. SRL Craiova şi SC T.G. SRL Buzău, reprezentată de inculpat şi de soţia acestuia, contract în baza căruia societatea din Craiova, reprezentată de M.P., a livrat societăţii inculpatului cantitatea totală de 15 tone de sămânţă de porumb şi floarea soarelui. În contract s-a menţionat că plata se va face cu file CEC. Au fost emise într-adevăr două file CEC de SC T.G., în valoare de 20.000 lei, scadentă la 15 mai 2006 şi în valoare de 42.250 lei, scadentă la 15 august 2006. Prima filă CEC a fost refuzată la plată, iar cea de-a doua nu a mai fost introdusă, întrucât reprezentantul SC P. SRL Craiova, făcând verificări la bancă, a constatat că societatea inculpatului se afla în interdicţie bancară.
Cele 15 tone de sămânţă de porumb şi floarea soarelui au fost duse de inculpat la SC V.S. pentru tratare, 7 tone fiind oprite ca plată pentru tratamentul efectuat, iar 8 tone au fost duse în localitatea Uzumu, la numitul S.M., la data de 01 mai 2006, conform contractului de închiriere de la fila 109 dosar fond, unde au fost lăsate de inculpat până la data de 17 mai 2007.
Înalta Curte reţine că, din probele administrate, atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, rezultă cu claritate că inculpatul P.I., acţionând în calitate de administrator al SC T.G. SRL Buzău, a indus în eroare, pe reprezentanţii SC U.B. şi SC P. SRL Craiova, achiziţionând produse pentru care a plătit doar câte un avans, pentru diferenţă emiţând mai multe file CEC, deşi ştia că nu avea disponibil în cont pentru plata lor, toate acestea cu scopul de a-şi acoperi anumite datorii personale pe care le avea la diverşi cămătari.
Apărările inculpatului referitoare la pretinsa „înţelegere" cu reprezentanţii SC U., privind emiterea filelor CEC, chiar şi în lipsa disponibilului, sunt nefondate, atâta timp cât din declaraţiile acestora şi din actele depuse la dosar a rezultat contrariul.
Astfel, contabila şefă a SC U., martora B.E. şi directorul societăţii, respectiv inginer R.I. au declarat, pe parcursul întregului proces, faptul că după plata avansului, inculpatul le-a înmânat filele CEC, după verificarea cărora martora, observând că sunt greşite, i-a cerut imediat inculpatului să le modifice, ceea ce acesta a şi făcut (filele 191 dosar urmărire penală, 51 dosar fond - martora B.E.; filele 18 dosar urmărire penală, 50 dosar fond - martorul R.I., fila 194 dosar urmărire penală - procesul verbal de confruntare dintre inculpat şi martorul R.I.), acesta fiind motivul care a determinat înlocuirea filelor C.E.C. şi nu acceptul privind modificarea datelor scadenţei, ca urmare a lipsei disponibilului în cont, aşa cum a susţinut inculpatul.
Inculpatul P.I. a profitat de faptul că, lucrând la fosta bancă agricolă o perioadă îndelungată, era cunoscut de multe persoane, beneficiind de o anumită credibilitate, inducându-i astfel în eroare pe partenerii săi, de la care a achiziţionat produse, emiţândfile C.E.C. pentru plata acestora, deşi ştia că nu are disponibil pentru achitarea lor.
Susţinerile inculpatului în sensul că nu ar fi avut intenţia să inducă în eroare părţile civile cu ocazia efectuării tranzacţiilor comerciale - descrise atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârile recurate - sunt lipsite de temei, câtă vreme inculpatul a emis, cu bună ştiinţă, instrumente de plată ce nu aveau acoperire în bancă.
Inculpatul a conceput săvârşirea infracţiunilor, în mod ingenios, antrenând în succesiunea derulării operaţiunilor comerciale, mai multe societăţi, astfel încât să creeze aparenţa că nu el, ci intermediarii ar fi cauzat prejudiciile reţinute în sarcina sa.
Astfel, împrejurarea că inculpatul a vândut întreaga cantitate de seminţe luate de la SC U. SA, firmei SC E.H. SRL Bucureşti, pretinzând că, la rândul său, are de încasat de la această societate contravaloarea mărfii livrate, nu poate fi interpretată în favoarea acestuia, respectiv ca un eveniment ce ar fi deturnat buna sa intenţie de achitare a mărfii luate de la SC U. SA, atâta timp cât probele administrate în cauză au dovedit că administratorul unic al acestei societăţi, respectiv martorul D.C., i-a achitat inculpatului toţi banii. Mai mult, martorul a susţinut că, deşi data scadentă a plăţii pentru cea de a doua jumătate din suma datorată era luna octombrie 2006, i-a plătit toţi banii inculpatului la data de 2 august 2006, fiindu-i teamă de cămătarii cu care de fiecare dată inculpatul se deplasa la sediul său.
Toate aceste probe au condus, în mod corect, prima instanţă la concluzia că activitatea inculpatului nu a avut natură comercială, ci a fost rezultatul intenţiei acestuia de a înşela părţile civile, pentru a face rost de bani pentru plata datoriilor personale, pe care le avea la diverşi cămătari.
În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune săvârşită în dauna SC P. SRL Craiova, Înalta Curte apreciază că latura subiectivă a infracţiunii, respectiv intenţia de a înşela, există, câtă vreme inculpatul P.I., deşi încasase banii de la SC E.H., la data de 02 august 2006, nu a achitat nicio sumă de bani către SC P. SRL Craiova, deşi scadenţa filelor CEC era la datele de 14 mai 2006 şi 15 august 2006.
Intenţia inculpatului de a înşela a rezultat şi din scrisoarea expediată primei instanţe de martorul S.M. - cel la care a fost depozitată în localitatea Uzumu cantitatea de 8 tone de sămânţă - şi care a arătat că inculpatul P.I., încă din data de 17 mai 2007, ridicase din depozitul respectiv întreaga cantitate, ascunzând însă acest lucru instanţei şi nepermiţând, totodată, reprezentantului SC P. SRL Craiova să o ridice în contul datoriei.
De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare reţinută în sarcina inculpatului, Înalta Curte apreciază că nu există dubii privind vinovăţia acestuia.
Astfel, din actele aflate la dosar (a se vedea raportul întocmit de Garda Financiară) rezultă, cu claritate, că, pe parcursul desfăşurării pretinsei activităţi comerciale, inculpatul P.I. a încasat de la SC A.V. SRL suma de 60.000 lei, iar de la SC E.H. SRL Bucureşti suma de 7.000 euro, bani pe care i-a cheltuit în scop personal şi nu pentru a achita din datoriile pe care societatea pe care o administra, le avea către firmele prejudiciate.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că invocarea de către inculpat a nevinovăţiei, în raport de faptele săvârşite, contrazice nesusţinut probatoriile administrate în cauză.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Cu privire la solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (Legea cec-ului), Înalta Curte constată, de asemenea, că este neîntemeiată, câtă vreme inculpatul nu a putut proba în niciun mod că persoanele înşelate ar fi ştiut la încheierea tranzacţiilor că el nu avea disponibilităţi băneşti, pentru a acoperi sumele înscrise în CEC-uri drept preţ, la momentul introducerii acestora în bancă.
Spre deosebire de infracţiunea incriminată în art. 84 din Legea nr. 59/1934, care este o infracţiune de pericol şi protejează numai relaţiile sociale referitoare la operaţiunile efectuate cu cecuri, pentru a asigura credibilitatea acestor instrumente de plată, infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), face parte din categoria infracţiunilor contra patrimoniului, întrucât prin săvârşirea ei se urmăreşte obţinerea unui folos material injust pentru sine sau pentru altul, păgubindu-se astfel patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, iar probele administrate în cauză au făcut dovada că inculpatul a indus în eroare pe beneficiari, cauzându-le prejudicii.
Cu privire la solicitarea inculpatului vizând reindividualizarea pedepselor, prin acordarea unei mai largi eficienţe circumstanţelor atenuante personale, recunoscute în favoarea sa de instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că ambele instanţe au făcut o corectă apreciere a pericolului social generat de activitatea infracţională a inculpatului, cât şi a elementelor de circumstanţiere personală invocate, stabilind pedepse mult sub minimul special prevăzut de textele sancţionatorii.
Atitudinea adoptată de inculpat, de negare a realităţilor existente şi lipsa oricărui regret pentru consecinţele grave ale faptelor comise induc instanţei convingerea că diminuarea cuantumului pedepselor ar împieta asupra realizării scopului pedepsei şi ar putea conduce la ideea lipsei de ripostă a societăţii, în raport de cei care viciază grav relaţiile economice normale.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 2.000 lei (reprezentând onorariu avocat ales), cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă SC U. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă SC U. SA.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3653/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3676/2009. Penal → |
|---|
