ICCJ. Decizia nr. 3895/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3895/2009
Dosar nr. 9019/1/2009
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol spre soluţionare recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 40/A din data de 4 martie 2009, pronunţată de Tribunalului Botoşani, la termenul din 11 noiembrie 2009 a fost sesizată de către intimata partea civilă SC S.T. SRL Iaşi, prin administrator şi apărător ales, avocat G.S., cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. şi art. 3859 alin. (1) pct. 10,15,17,18 C. proc. pen. Prin aceeaşi cerere intimata partea civilă a solicitat şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.
Prin încheierea din aceeaşi dată, pronunţată în dosarul nr. 2641/222/2007, instanţa de ultim control judiciar a dispus, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de partea civilă SC S.T. SRL Iaşi, prin administrator S.G., în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. şi art. 3859 alin. (1) pct. 10, 15, 17, 18 C. proc. pen., excepţiile fiind apreciate ca inadmisibile, fixând, totodată, termen pentru soluţionarea cauzei, în recurs, la 2 decembrie 2009 şi, respectiv la 6 ianuarie 2010, conform fişei dosarului ataşată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de ultim control judiciar a constatat că la termenul din 23 septembrie 2009 intimata parte civilă SC S.T. SRL Iaşi, prin apărătorul ales, a depus la dosar o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 şi art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, de suspendare a cauzei, iar la termenul din 11 noiembrie 2009, aceeaşi parte civilă a depus precizări la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3859 alin. (1), făcând referire la pct. 10, 15, 17 şi 18 C. proc. pen.
Verificând excepţiile de neconstituţionalitate invocate de intimata partea civilă, prin prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea de Apel Suceava a apreciat că se nu impune sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea lor.
Astfel, a constatat că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de intimata parte civilă au vizat tocmai dispoziţiile legale pe care se întemeiază recursul declarat de inculpatul M.I., în condiţiile în care autoarea excepţiilor nu a exercitat calea de atac a recursului.
De asemenea, instanţa de ultim control judiciar a mai relevat că, aserţiunile intimatei părţi civile privind limitarea instanţei de recurs la motivele de casare reglementate de art. 3859 punctele criticate C. proc. pen. şi starea de incompatibilitate a judecătorului, generată de prevederile art. 334 C. proc. pen., constituie adăugări sau modificări la lege, cât timp textele menţionate reprezintă norme de procedură prin care legiuitorul a înţeles să reglementeze, pe de o parte calea de atac a recursului, cale care permite o verificare a hotărârii atacate, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, precum şi pe baza cazurilor de casare invocate sau luate în discuţie din oficiu, iar pe de altă parte, necesitatea punerii în discuţie a existenţei elementelor juridice din dosar, ce impun ca fapta să primească o nouă încadrare juridică, fără ca acest lucru să echivaleze cu o pronunţare asupra existenţei faptei sau asupra vinovăţiei.
Interpretând dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de recurs a constatat că, în vederea sesizării Curţii Constituţionale, instanţele exercită un control de admisibilitate a cererii de sesizare asupra următoarelor aspecte: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
S-a mai relevat, de asemenea, că instanţele sunt obligate să verifice existenţa unui interes, în examinarea ca textului presupus neconstituţional, legat de soluţionarea cauzei pendinte, condiţie care presupune îndeplinirea cumulativă a două cerinţe în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituţională şi anume, existenţa unei relaţii între situaţia juridică a părţii şi mijlocul procesual pe care l-a utilizat şi remedierea situaţiei juridice a acesteia prin soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
S-a apreciat că interesul trebuie să stea la baza oricărei cereri în justiţie şi trebuie justificat de partea care a formulat excepţia, iar în speţă, s-a considerat că nu se poate reţine, printr-o interpretare a reglementărilor art. 3859 C. proc. pen., că a fost obstrucţionat în vreun fel, dreptul intimatei părţi civile de a formula calea ordinară de atac întemeiată pe cazurile de casare criticate, după cum nu rezultă în ce măsură un text de lege deja aplicat (art. 334 C. proc. pen.) cauzează o restrângere a drepturilor acesteia.
Analizând motivele învederate în susţinerea excepţiilor de neconstituţionalitate, instanţa de ultim control judiciar a constatat că, de fapt, partea civilă este nemulţumită, întrucât inculpatul şi-a exercitat un drept prevăzut de lege, acela de a promova o cale de atac împotriva unei hotărâri care-l vizează.
De asemenea, s-a mai menţionat că critica unui text de lege ca neconstituţional nu este o actio popularis, aceasta nefiind admisibilă dacă textul a cărui neconstituţionalitate este invocată nu este de natură să provoace, într-o cauză pendinte pe rolul instanţelor, o restrângere a drepturilor părţii, contrară principiilor enunţate de Constituţie. O astfel de critică s-a apreciat că nu poate fi analizată formal şi anume, dacă norma va fi folosită sau nu în soluţionarea cauzei (în vederea trimiterii acesteia la Curtea Constituţională), ci trebuie verificată condiţia prealabilă a interesului născut şi actual, fiind necesar a se constata că, în mod real, soluţionarea aspectului neconstituţional al textelor de lege conduce la respectarea drepturilor părţii, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României şi anume, la respectarea egalităţii în drepturi şi respectiv, a accesului liber la justiţie, drepturi garantate de textele legii fundamentale.
S-a mai considerat că o cerere de declarare a unui text de lege ca neconstituţional, bazată pe un interes trecut sau eventual ori pe salvgardarea legii în general, cum este cazul în speţa de faţă, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, privind existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei.
Faţă de acestea, apreciind că excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. şi art. 3859 alin. (1) pct. 10, 15, 17, 18 C. proc. pen. sunt inadmisibile, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate, în termen legal, a formulat recurs, partea civilă SC S.T. SRL Iaşi, prin administrator şi apărător ales, avocat G.S., întemeind-o pe dispoziţiile art. 29 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, fără însă a o motiva, ulterior, în scris aşa, cum, de altfel, s-a obligat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, încheierea atacată, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul formulat de partea civilă SC S.T. SRL Iaşi este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Se mai constată că, recursul declarat de partea civilă SC S.T. SRL Iaşi împotriva încheierii din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, (ca instanţă de recurs), este admisibil, întrucât potrivit Deciziei XXXVI din 11 decembrie 2006, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că în aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizarea a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse căii de atac a recursului, aşa cum este şi cauza de faţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea acestei instanţe este posibilă cu o excepţie de neconstituţionalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiţii, supuse verificării de către instanţa în faţa căreia se ridică o atare excepţie şi care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curţii, iar pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
Astfel, în primul rând, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual şi, în fine, a treia condiţie reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se referă la prevederi legale care, odată constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională, nu mai pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta şi-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.
Or, în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de ultim control judiciar a apreciat, în mod justificat, că excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 334 C. proc. pen. şi art. 3859 alin. (1) pct. 10, 15, 17, 18 C. proc. pen., pe de o parte, nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii, iar pe de altă parte, nici nu justifică un interes trecut, actual sau eventual şi nici nu au la bază salvgardarea legii în general, întrucât inculpatul M.I. a fost trimis în judecată şi condamnat, sentinţa pronunţată în primă instanţă fiind casată în apel, prin Decizia penală nr. 40 A din 4 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Botoşani, la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.) şi art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De altfel, se mai constată că instanţa de ultim control judiciar corect a considerat că nu se poate reţine, interpretând dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., că au fost obstrucţionate în vreun fel, drepturile intimatei părţi civile de a formula calea ordinară de atac, întemeiată pe cazurile de casare criticate, după cum nu a rezultat în ce măsură un text de lege deja aplicat (prevederile art. 334 C. proc. pen.) ar fi cauzat vreo restrângere a drepturilor acesteia, intrând astfel în conflict cu prevederile legii fundamentale, aşa cum s-a tins a se susţine şi demonstra de către intimata parte civilă, autoare a excepţiilor de neconstituţionalitate mai sus menţionate.
Pe de altă parte, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a acordat termen de judecată în vedere soluţionării cauzei, în recurs, la 2 decembrie 2009 şi respectiv la 6 ianuarie 2010 (conform fişei dosarului ataşată la fila 28), iar partea civilă SC S.T. SRL prin administrator G.S., de fapt, nici nu a uzat de calea ordinară a recursului împotriva deciziei penale nr. 40 A din 4 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Botoşani, relevându-se, fără echivoc, lipsa de interes a acesteia în invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate mai sus menţionate.
Prin urmare, recursul declarat de partea civilă SC S.T. SRL , prin administrator G.S. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va fi apreciat ca nefondat întrucât, pe de o parte, textele ale căror neconstituţionalitate s-a invocat: art. 334 C. proc. pen. şi art. 3859 alin. (1) pct. 10, 15, 17, 18 C. proc. pen., nu au legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, şi nici nu sunt justificate de vreun interes al părţii civile care le-a invocat, fiind, în mod just, respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ale textelor mai sus menţionate, excepţii corect apreciate ca inadmisibile.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC S.T. SRL prin administrator G.S. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 2641/222/2007, privind pe intimatul inculpat M.I.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.I., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC S.T. SRL prin administrator G.S. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 2641/222/2007, privind pe intimatul inculpat M.I.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3846/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4106/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
