ICCJ. Decizia nr. 3926/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3926/2009
Dosar nr. 5526/110/2007
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă,
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 604/D din 18 noiembrie 2008, Tribunalul Bacău, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. coroborat cu art. 44 alin. (2), (3) C. pen., a procedat la achitarea inculpatului A.G., fiul lui I. şi A., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile S.G. următoarele daune:
- echivalentul în lei, la data executării a sumei de 500 euro (25 % din 2000 euro) daune morale;
- 300 lei despăgubiri materiale (25 % din 1200 lei).
Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 112,4 lei (25 % din 449,6 lei) actualizată la data executării.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile S.G. suma de 700 lei, cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
A.G., zis G.V. din satul Drăgeşti, comuna Tătărăşti, jud. Bacău, se stabilise de câţiva ani în satul Gherdana din aceiaşi comună a judeţului Bacău, în casa soţilor R.V. şi M., cărora le acorda ajutor la bătrâneţe, în baza contractului de întreţinere încheiat, întrucât bătrânilor le murise singurul fiu.
Chiar dacă inculpatul urma să devină proprietar pe imobil după decesul bătrânilor, el acolo locuia, aceea era casa lui şi acest lucru era cunoscut de toţi cetăţenii.
A.G. nu era căsătorit şi din această cauză era ironizat de S.G., zis L. din satul Gherdana com. Tătărăşti care deşi era doar cu 6 ani mai mare, avea soţie şi copii rezultaţi din căsătorie.
Inculpatul îşi câştiga existenţa din practicarea agriculturii, în timp ce S.G. era salariat la o firmă.
Cei doi nu fuseseră niciodată prieteni, dar nici motive de duşmănie nu aveau.
În seara de duminică, 4 iunie 2006, cei doi au întârziat la crâşma din satul Gherdana, unde s-au dus să consume bere, fără ca în prealabil să se fi înţeles în acest sens.
Cei doi nu erau vecini.
A.G. se afla deja la o masă împreună cu M.V. şi Ţ.A., când a intrat S.G., care, văzându-l pe A.G. s-a deplasat la masa acestuia, reproşându-i ceva, fapt ce a atras riposta acestuia, începând astfel cearta.
Vânzătoarea văzând că este posibil să se declanşeze un scandal i-a dat afară sub pretextul că se apropie ora închiderii.
Cei doi au continuat să se certe pe platoul din faţa localului, îmbrâncidu-se şi apoi lovindu-se reciproc sub privirile celorlalţi clienţi ai barului. Primul care a întrebuinţat violenţa a fost partea civilă S.G.
Conflictul a fost aplanat prin intervenţia consătenilor lor, aflaţi de faţă: M.V., A.N.C., Ţ.A.
La îndemnul acestora, cei doi au fost sfătuiţi să plece fiecare la casa lui.
În sat, partea vătămată era recunoscut ca fiind violent la beţie, iar în seara respectivă era beat.
Astfel, pe rând, în seara respectivă partea vătămată S.G. şi inculpatul A.G. au plecat de la crâşmă, în direcţii opuse, spre casele lor.
Fiecare a fost însoţit o porţiune de drum, A.G. de T.I. şi M.V., în timp ce S.G. de C.V. Inculpatul fusese sfătuit şi de S.S., o rudă a părţii vătămate ca să nu plece singur acasă, deoarece S.G. se va lua după el şi-l va bate.
În drumul său spre casă, A.G. l-a auzit pe S.G. cum îl ameninţa că în noaptea ce urma îl va omorî (Această susţinere a inculpatului a fost confirmată şi de martorul C.V. care-l însoţea spre casă pe partea vătămată S.G.).
Când cei doi s-au despărţit era în amurg, S.G. ajungând acasă şi-a schimbat hainele cu care venise de la crâşmă.
Făcându-se noapte şi începând ploaia, soţia sa a crezut că susnumitul s-a culcat, dar în realitate acesta a luat un cuţit din casă şi a ieşit pe poartă.
După câtva timp, S.I. a constatat că soţul său a plecat într-o direcţie necunoscută. Cum acesta se afla în stare avansată de ebrietate, pus pe scandal, soţia sa s-a panicat, şi-a alertat socrii care locuiau într-un imobil alăturat, astfel că toţi au plecat, pe rând, să-l caute pe S.G.
L-au căutat mai întâi la bufetul din sat, dar localul era închis. Mergând mai departe, în liniştea nopţii au auzit larmă în acea parte a satului unde locuia A.G.
Întâlnindu-se cu martorul C.V. au aflat de la acesta că S.G. se află la poarta inculpatului A.G., în stare gravă, întrucât a fost lovit de acesta cu parul în cap.
Ajungând la faţa locului, în jurul orelor 23,00 pe o ploaie torenţială, S.G. a fost găsit în picioare, murdar de sânge, rezemat de gardul care împrejmuia gospodăria soţilor R., sprijinit de A.G.
Victima bolborosea nişte cuvinte, care nu puteau fi înţelese, iar în apropiere căzut pe sol se afla un cuţit. Victima continua să sângereze.
Solicitându-i-se explicaţii cu privire la cele întâmplate, A.G. a declarat că, auzindu-se strigat la poartă a ieşit şi cum l-a recunoscut după voce pe partea vătămată, s-a înarmat cu un par, deoarece cu câteva ore anterior îl ameninţase că-l omoară.
Gospodăria soţilor R. era prevăzută cu două rânduri de porţi, la o distanţă de 20 m una de alta.
Partea vătămată S.G. trecuse de prima poartă, deci intrase în curtea gospodăriei unde locuia A.G. când acesta i-a ieşit în întâmpinare.
Inculpatul i-a cerut părţii vătămate să iasă din curtea sa, însă acesta nu s-a conformat şi a continuat să înainteze.
S.G. era înarmat cu cuţitul şi a folosit primul violenţa. Inculpatului fiindu-i teamă că va fi omorât, în condiţiile în care fusese ameninţat cu moartea, şi ştiind că partea vătămată este violentă la beţie, pentru a se apăra l-a lovit la rândul său cu parul în cap, lovitura fiind însă aplicată la întâmplare, ţipând în acelaşi timp după ajutor.
Că aceasta a fost realitatea o dovedeşte împrejurarea că a fost auzit de vecinul său Ţ.V., care, sosind la faţa locului l-a găsit pe S.G. căzut în şezut şi rezemat de partea interioară a gradului lui A.G., în apropiere fiind căzut pe sol cuţitul.
Pentru că ploua torenţial şi era noapte, lui Ţ.V. i s-a făcut frică de cele văzute şi a plecat acasă.
Inculpatul a sunat de la telefonul mobil la 112, cât şi la poliţia din comună aducând la cunoştinţă cele întâmplate. Apelul său a fost înregistrat la dispecerat la ora 22,20.
Victima a reuşit să se ridice în picioare, însă pentru a se menţine în această poziţie s-a rezemat de gard, având însă nevoie şi de sprijinul inculpatului.
În această poziţie, partea vătămată a fost văzută de martorul C.V., cât şi de părinţii şi de soţia sa, când aceştia au ajuns la locul faptei.
Victima a fost luată pe picioarele sale acasă de către părinţi, pe drum aceştia întâlnindu-se cu lucrătorul de poliţie care venea la locul faptei, în urma telefonului primit.
În noaptea de 4/5 iunie 2006, victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul din comuna Podu Turcului, care însă, constatând gravitatea leziunilor, a trimis-o la Spitalul Judeţean de urgenţă Bacău, unde a ajuns în comă.
De urgenţă, victima a fost internată fiind descoperit focar de fractură cominutivă fără înfundare şi hematom voluminos extradural.
Victima prezenta echimoze pe braţ şi antebraţ pe faţa antebraţului, confirmându-se astfel şi lovitura aplicată de inculpat peste mâini pentru a scăpa cuţitul.
Traumatismul cranio-cerebral suferit de către S.G. deşi a avut nevoie doar de 35-40 zile îngrijiri medicale a fost de natură a-i pune în pericol viaţa.
În motivarea soluţiei de achitare prima instanţă a reţinut că atacul a fost injust, victima a violat domiciliul inculpatului, pe timp de noapte şi înarmat cu un cuţit în scopuri agresive, cu intenţia de a-l ucide, împrejurări în care funcţionează legitima apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
În privinţa laturii civile s-a opinat că achitarea nu exclude obligarea la despăgubiri atunci când s-a constatat existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, conform art. 346 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul A.G. şi partea vătămată S.G.
În esenţă, procurorul a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate apreciind că fapta a fost comisă în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen. şi nu în stare de legitimă apărare, aşa încât, nu se impunea achitarea.
Apelantul inculpat a criticat greşita obligare la despăgubiri, iar partea vătămată nu a fost de acord cu soluţia de achitare şi a învederat omisiunea obligării la o prestaţie periodică.
Prin Decizia penală nr. 81 din 16 iunie 2008 a Curţii de Apel Bacău, în baza art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi apelantul inculpat A.G., s-a desfiinţat hotărârea atacată numai cu privire la omisiunea reţinerii la încadrarea juridică a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., reţinerea greşită a codului penal la temeiul de drept al achitării, greşita soluţionare a laturii civile a cauzei şi greşita obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Procedând la rejudecare, în limitele desfiinţării hotărârii atacate, instanţa de apel a dispus următoarele:
- reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. la încadrarea juridică dată faptei supusă judecăţii, respectiv, art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.;
- s-a reţinut ca temei juridic al achitării dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. în loc de C. pen.;
- s-au respins, ca nefondate, acţiunile civile formulate de părţile civile S.G., Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău, Spitalul Judeţean Bacău şi în consecinţă, au fost înlăturate toate dispoziţiile de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile;
- au fost înlăturate dispoziţiile referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă S.G., conform art. 193 C. proc. pen.;
- s-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate şi în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea vătămată S.G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În motivarea soluţiei sale, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului a fost comisă în stare de legitimă apărare, în modalitatea prevăzută de art. 44 alin. (2), (3) C. pen.
S-a mai susţinut că la încadrarea juridică a faptei procurorul a reţinut şi dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. şi cum prima instanţă nu a modificat potrivit art. 334 C. proc. pen. această încadrare, avea obligaţia să menţioneze în încadrarea juridică a faptei şi aceste dispoziţii, iar temeiul achitării era prevăzut de norma procesuală şi nu penală, aşa cum corect se va proceda prin Decizia instanţei de apel.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel, constatând că inculpatul nu are culpă în săvârşirea infracţiunii care a fost comisă în stare de legitimă apărare, nu poate fi ţinut să răspundă nici civil, aspect sub care, soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi de partea civilă S.G.
Prin motivele scrise, procurorul a susţinut, în esenţă, următoarele:
- nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor atacate prin pronunţarea şi menţinerea soluţiei de achitare a inculpatului, în condiţiile în care în cauză nu erau realizate cerinţele art. 44 alin. (2) C. pen.: lovirea părţii vătămate s-a produs în contextul scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., iar partea vătămată a înţepat în picior pe inculpat cu cuţitul în scop de apărare;
- Decizia instanţei de apel este nelegală sub aspectul reţinerii prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., în contextul în care, instanţa a reţinut că infracţiunea a fost comisă în stare de legitimă apărare.
Oral, procurorul de şedinţă a apreciat că hotărârile atacate sunt nelegale, că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă în condiţiile art. 73 lit. a) C. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Recurentul parte civilă nu a motivat, în scris, recursul declarat, dar oral, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru fapta comisă, culpa sa fiind de 100% şi admiterea acţiunii civile; în subsidiar a apreciat existenţa unei contradicţii evidente între considerente şi dispozitiv, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate în raport de criticile formulate de recurenţi, de cazurile de casare invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru considerentele ce urmează, a fi fondat recursul procurorului.
Astfel, soluţia de achitare a inculpatului aflat în stare de legitimă apărare, contestată de procuror şi de partea civilă, este rezultatul probatoriului administrat şi nicidecum consecinţa unei grave erori de fapt.
Dacă soluţia de achitare respectă şi este conformă probatoriului administrat, nu acelaşi lucru se poate spune despre temeiul juridic în baza căruia s-a pronunţat achitarea, temei echivoc şi nelegal prin constatarea concomitentă a incidenţei celor două ipoteze ale art. 44 alin. (2) şi alin. (3) C. pen., iar pe de altă parte, prin reţinerea legitimei apărări şi a scuzei provocării, instituţii care se exclud prin motivaţie subiectivă a diferită.
Şi, deşi aceste chestiuni nu se circumscriu strict înţelesului de încadrare juridică pe care practica judiciară l-a dat acestei noţiuni, ci mai degrabă privesc corecta aplicare a legii, în considerarea undei depline concordanţe între starea de fapt reţinută şi cea de drept, ele vor fi examinate atât prin prisma cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., cât şi potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. a cărei abrogare a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 783 din 12 mai 2009 a Curţii Constituţionale.
Revenind la soluţia de achitare dispusă de prima instanţă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art. 44 alin. (2), (3) C. pen., menţinută prin hotărârea primei instanţe de control judiciar, este de observat, că ambele ipoteze ale legitimei apărări reglementate prin art. 44 alin. (2) şi (3) C. pen. cu fost considerate de instanţe ca incidente în cauză, deşi, acestea sunt diferite şi chiar parţial se exclud.
Dacă legitima apărare propriu-zisă reglementată prin art. 44 alin. (2) C. pen. are ca principală trăsătură caracterul necesar al apărării care trebuie analizat şi stabilit în raport cu gravitatea atacului şi cu posibilitatea celui atacat de a-l înfrunta, alin. (3) al art. 44 C. pen. stabileşte excesul justificat de apărare asimilat legitimei apărări şi care circumstanţiază o ripostă care depăşeşte limitele unei apărări proporţionale pe fondul temerilor sau tulburării.
Şi în fine, numai respectând această demarcaţie între cele două ipoteze reglementate prin art. 44 alin. (2) şi (3) C. pen. se poate, în speţă, stabili o corectă calificare atât a atacului cât şi a apărării, dacă a existat o depăşire a apărării şi dacă aceasta este explicabilă şi justificată de împrejurările de fapt în care s-au desfăşurat agresiunea primară şi apoi apărarea şi în final, dacă există legitimă apărare, iar în caz afirmativ, dacă aceasta este corect calificată în raport de una din ipotezele art. 44 C. pen.
Pe fondul acestor consideraţiuni teoretice, dar şi al probelor administrate în cauză se poate concluziona că starea de fapt a conturat două etape ale conflictului dintre inculpat şi partea vătămată, cea de a doua etapă evidenţiind că inculpatul a acţionat în condiţiile existenţei unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv, în condiţiile art. 44 alin. (2) C. pen.
Dacă prima etapă a conflictului iniţiat şi susţinut de partea vătămată s-a desfăşurat la bar şi în faţa barului, în prezenţa mai multor martori, faza a doua s-a derulat pe proprietatea inculpatului, unde partea vătămată a pătruns, fără drept, la o oră târzie din noapte şi pe o ploaie torenţială, aşa încât nici agresiunea şi nici apărarea nu au fost percepute în mod direct de alte persoane.
Condiţiile în care s-a desfăşurat această ultimă parte a incidentului dintre cei doi s-a putut stabili pe baza declaraţiei inculpatului coroborată cu constatările actelor medico-legale, cu constatările legate de locul faptei şi declaraţiile martorilor privind locul în care a fost găsită victima după consumarea incidentului.
În baza acestor probe este de reţinut că, în seara zilei de 4 iunie 2006 (duminică) inculpatul se afla în bar la o masă cu doi cunoscuţi, când partea vătămată a intrat în bar şi văzându-l pe inculpat s-a apropiat de masa acestuia, reproşându-i ceva la care inculpatul a ripostat.
În aceste condiţii între cei doi a început o ceartă, motiv pentru care au fost daţi afară de vânzătoare. Cei doi au continuat să se certe în faţa barului şi chiar s-au lovit reciproc. După ce au fost despărţiţi, pe rând, inculpatul şi partea vătămată au plecat în direcţii diferite, deoarece locuiau în sate diferite ale aceleiaşi comune. În drumul spre casă, inculpatul a auzit când S.G. îl ameninţa, spunând că în noaptea ce urma îl va omorî.
În fine, partea vătămată a ajuns acasă şi deşi se înnoptase şi ploua şi se afla în stare de ebrietate, s-a înarmat cu un cuţit din casă şi a plecat la locuinţa inculpatului, care aşa cum s-a arătat, se afla într-o altă direcţie şi alt sat.
La locuinţa inculpatului, partea vătămată a trecut de primul rând de porţi (a se vedea planşele foto) strigându-l pe inculpat să iasă afară şi deşi i s-a cerut să plece, acesta a refuzat continuând să înainteze pe proprietatea inculpatului.
Acestea au fost condiţiile în care inculpatul s-a înarmat cu un par (partea vătămată fiind cunoscută ca o persoană violentă la beţie) şi a ieşit în întâmpinarea părţii vătămate care, întrebuinţând violenţa a lovit în inculpat cu cuţitul în zona inghinală. (A se observa în acest sens planşa foto şi actul medico-legal). În acest context, inculpatul aflându-se în faţa unui atac material, direct şi injust, a strigat după ajutor şi a lovit, în apărare, pe partea vătămată cu parul în zona capului şi peste mâini, deoarece, deşi partea vătămată căzuse în fund, continua să ţină în mână cuţitul.
În aceste condiţii, lovirea peste mâini a părţii vătămate a fost nu numai necesară, dar şi justificată de dezarmarea părţii vătămate S.G. care în acest condiţii continua să constituie un pericol prin continuarea atacului.
Desigur, în acest context, actul de mai sus nu poate fi interpretat prin prisma dispoziţiilor art. 44 alin. (3) C. pen. ca un exces justificat de apărare datorat tulburării, el integrându-se în complexitatea apărării efective şi necesare înlăturării unui atac imediat cu cuţitul al părţii vătămate, ale cărei reacţii erau violente şi necontrolate pe fondul stării de ebrietate, dar şi datorită condiţiilor de noapte şi ploaie torenţială.
În considerarea probatoriului administrat dar şi al dispoziţiilor art. 44 C. pen. se va reţine că fapta, dedusă judecăţii, a fost comisă în condiţiile legitimei apărări prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen., text în baza căruia se va dispune achitarea inculpatului.
Constatând existenţa unei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei şi dispunând achitarea în baza acestui temei juridic, instanţa de apel nu mai putea reţine în încadrarea juridică a faptei şi dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Într-adevăr, reţinerea concomitentă în încadrare a acestor dispoziţii legale care se exclud, atrage o altă nelegalitate a hotărârii pronunţate în apel.
Astfel, dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. reglementează „scuza provocării" ca pe o circumstanţă atenuantă legală care, conform art. 76 C. pen., poate avea un prim efect în coborârea pedepsei sub limita minimă legală iar în planul acţiunii civile, poate conduce la reducerea despăgubirilor în raport de culpa reţinută victimei în producerea infracţiunii.
Spre deosebire de aceste dispoziţii legale, care reglementează o cauză legală de circumstanţiere a pedepsei, legitima apărare reprezintă o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei şi care atunci când se constată conduce la pronunţarea unei soluţii de achitare şi în anumite limite, prev. de art. 346 alin. (2) C. proc. pen., la rezolvarea acţiunii civile conform legii civile.
Ori, în contextul acestor dispoziţii legale care se exclud instanţele trebuiau să reţină - potrivit probelor - încadrarea corectă a faptei şi tot astfel temeiul juridic al soluţiei de achitare sau condamnare, pronunţată indiferent de încadrarea juridică reţinută prin actul de trimitere în judecată, conformându-se dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., potrivit cărora judecata se mărgineşte doar la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare al instanţei.
În consecinţă, sub aceste două aspecte al temeiului juridic al achitării şi al încadrării juridice a faptei hotărârile atacate sunt nelegale şi afectate de casare, motiv pentru care recursul procurorului este fondat şi potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite şi se va proceda la casare în limitele arătate.
Cât priveşte susţinerea procurorului că fapta nu a fost comisă în condiţiile legitimei apărări ci al scuzei provocării, aceasta este nefondată pentru totalitatea considerentelor de fapt şi de drept expuse.
Probele au evidenţiat nu numai conduita agresivă a părţii vătămate care a iniţiat conflictul şi apoi l-a continuat, deplasându-se la locuinţa inculpatului, unde a pătruns fără drept pe proprietatea acestuia, desfăşurând asupra lui un atac cu cuţitul, ce a fost înlăturat prin lovirea sa şi dezarmarea de cuţit, dar şi o conduită procesuală nesinceră.
Deşi găsit de soţie şi părinţii săi (care plecaseră în căutarea sa) sprijinit de gardul inculpatului, în interiorul curţii, având alături cuţitul luat din casă, partea vătămată nu a recunoscut agresionarea inculpatului, chiar împotriva unei situaţii evidente redată de rănirea acestuia în zona inghinală şi de timpul şi locul în care se afla.
Desigur, în aceste condiţii nu se poate vorbi de o simplă tulburare sub imperiul căreia s-a produs fapta, ci de existenţa unor acţiuni complexe de natura celor stabilite prin art. 44 alin. (2) C. pen., când inculpatul a fost nevoit să desfăşoare o apărare justă şi proporţionată atacului declanşat împotriva sa, pe proprietatea sa, la o oră târzie în noapte, pentru a-şi apăra viaţa
Nefondate sunt şi criticile formulate de recurentul parte civilă.
Menţinând soluţia de achitare pentru o cauză care înlătură caracterul penal al faptei nu se constată alte motive care să justifice admiterea acţiunii civile, în contextul în care inculpatului nu i s-a constatat o culpă în comiterea infracţiunii.
Pe de altă parte, recurentul parte civilă nu a prezentat în ce constă contradicţia dintre considerente şi dispozitiv şi cum nu a respectat dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. privind termenul de motivare a recursului, Înalta Curte, conformându-se dispoziţiilor art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. nu poate lua în discuţie din oficiu acest motiv, atât timp cât cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi luat în considerare din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente se vor menţine dispoziţiile instanţei de apel privind acţiunea civilă iar conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, recursul părţii civile.
Procedând la respingerea recursului declarat de partea civilă, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Cum acţiunea civilă a fost respinsă, iar soluţia instanţei de apel a fost menţinută prin respingerea recursului declarat de partea civilă, va fi respinsă şi cererea formulată de această parte privind acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 81 din 16 mai 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul A.G.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 604 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Bacău cu privire la temeiul juridic al soluţiei de achitare şi încadrarea juridică a faptei.
Înlătură dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. din încadrarea juridică dată faptei.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 alin. (2) C. pen. achită pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.
Menţine dispoziţiile instanţei de apel cu privire la soluţionarea laturii civile.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă S.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A.G., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Obligă recurenta parte civilă la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Respinge cererea părţii civile S.G. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3900/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3948/2009. Penal → |
|---|
