ICCJ. Decizia nr. 4101/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4101/2009
Dosar nr. 497/45/2009
Şedinţa publică din 8 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 101 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluţiei nr. 117/P/2009 din 19 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public B.D., rezoluţie care a fost menţinută.
Petentul a fost obligat să plătească 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Petentul C.I. a formulat plângere împotriva notarului B.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin plângerea formulată petentul a reclamat faptul că notarul a întocmit la data de 3 aprilie 1991 contractul de vânzare-cumpărare, prin care numitele S.C. şi I.L. i-au vândut lui C.M. o casă de locuit şi o suprafaţă de 1.000 m.p. teren, situate în satul M., comuna G., judeţul Vaslui, fără a solicita relaţii de la Grefa Tribunalului judeţului Tutova sau Administraţia de Constatări din cadrul Ministerului Finanţelor, verificare ce s-ar fi impus întrucât a fost înregistrat la aceste instituţii un act de vânzare din anul 1946, prin care aceleaşi imobile ar fi fost vândute de numitul C.C. părinţilor petentului, C.D. şi C.G.C.
Prin rezoluţia din 19 mai 2009 emisă în Dosarul nr. 117/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public B.D., în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. c) şi art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că au fost trimise de către Camera Notarilor Publici Iaşi actele care au stat la baza întocmirii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1991 la fostul notariat de Stat Bârlad (între vânzătoarele S.C. şi I.L. şi cumpărătorul C.M.), precum şi copia certificatului de moştenitor nr. y/1990 emis în urma defunctei C.M.
Potrivit acestor, imobilele vândute reprezentau cotele indivize din moştenirea legală de la C.M., fostul Notariat de Stat Bârlad a eliberat certificatul nr. z/1991 din care rezultă că acestea nu erau grevate de sarcini, iar Primăria comunei Ghergheşti a certificat că nu sunt urmărite conform Decretului nr. 221/1991, fiind achitate taxele şi impozitele pentru anul 1991.
Pe de altă parte, avându-se în vedere anul în care a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare sus arătat (1991) şi momentul formulării prezentei plângeri (1 aprilie 2009), s-a constatat că, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 122 lit. d) C. proc. pen. referitoare la prescripţia răspunderii penale.
În urma plângerii formulate de petent, soluţia adoptată în Dosarul nr. 117/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost supusă controlului procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi care, prin rezoluţia din 17 iunie 2009, a respins ca neîntemeiată plângerea şi a menţinut rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Fiind învestită cu judecarea plângerii promovate de petentul C.I., în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., Curtea a constatat că soluţia dată de procuror este legală şi temeinică, bazându-se pe o corectă analiză şi o justă evaluare a actelor şi lucrărilor prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile.
În cadrul actelor premergătoare ce trebuie efectuate în vederea începerii sau nu a urmăririi penale, procurorul a administrat legal un material probator suficient să confirme că, în cauză, există unul din cazurile ce împiedică începerea urmăririi penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Împrejurarea că petentul şi persoana reclamată nu au fost audiaţi nu constituie un motiv de nelegalitate, întrucât dispoziţiile procedurale nu obligă la audieri în această fază procesuală, iar materialul probator existent la dosar a fost considerat suficient pentru evaluarea plângerii formulate.
În raport cu data faptei de natură penală reclamate, cu incriminarea şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege, s-a reţinut corect că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, condiţie în care, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., nu este legal posibilă începerea urmăririi penale.
Dispoziţiile art. 11 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., reţinute de procuror, nu-şi găsesc incidenţa în cauză, ele fiind operante în situaţia încetării urmăririi penale, însă nu constituie un motiv de nelegalitate, astfel cum susţine petentul, câtă vreme s-a constatat în mod corect că a intervenit prescripţia răspunderii penale cu consecinţa neînceperii urmăririi penale.
Prescripţia răspunderii penale constituie unul din cazurile în care punerea în mişcare a acţiunii penale este împiedicată iar, în situaţia în care acţiunea penală a fost pornită procurorul dispune fie clasarea, când nu există învinuit în cauză, fie încetarea urmăririi penale, când există învinuit sau inculpat în cauză.
În speţa de faţă procurorul a reţinut în mod corect că, fiind împlinit termenul de prescripţie, nu poate fi pusă în mişcare acţiunea penală şi prin urmare nu este posibilă începerea urmăririi penale, cadru procesual legal în care s-ar putea stabili vinovăţia sau nevinovăţia persoanei cercetate.
De altfel, petentul nu contestă incidenţa cazului referitor la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, însă este nemulţumit de faptul că nu au fost continuate cercetările, nemulţumire neîntemeiată deoarece, potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. pen., în caz de prescripţie numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal, iar nu şi persoana ce se consideră prejudiciată prin comiterea faptei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, petentul susţine că accesul la justiţie a fost împiedicat, întrucât a fost în imposibilitate să completeze materialul probator în faza plângerii în faţa instanţei.
De asemenea, petentul a susţinut că intimatul a autentificat contractul de vânzare-cumpărare din 3 aprilie 1991 prin încălcarea dreptului de proprietate al părinţilor săi, fără a solicita relaţii cu privire la imobilul înstrăinat de la Grefa Tribunalului Tutova sau de la Ministerul Finanţelor.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petentul C.I., cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Înalta Curte constată că, soluţia de neurmărire penală dată de parchet şi menţinută de către prima instanţă, este legală şi temeinică.
Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date obţinute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare efectuate ulterior, care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1).
În cauză corect s-a constatat că a intervenit cazul prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., referitor la prescripţia răspunderii penale, caz care a determinat ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale, întrucât acel contract de vânzare-cumpărare din 3 aprilie 1991 a fost autentificat la fostul Notariat de Stat Bîrlad (între vânzătoarele S.C. şi I.L. şi, respectiv cumpărătorul C.M.), iar plângerea a fost formulată la data de 1 aprilie 2009, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 122 lit. d) C. pen.
Petentului nu i s-a îngrădit accesul la justiţie, întrucât în faţa primei instanţe acesta a avut posibilitatea să depună noi înscrisuri şi să-şi facă şi apărările necesare.
Instituind procedura de la art. 2781 C. proc. pen. privind accesul liber la justiţie, legiuitorul a oferit persoanelor vătămate posibilitatea de a-şi apăra interesele şi de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale, fără însă ca aceasta să constituie o cale de atac paralelă, neprevăzută de dispoziţiile legale în vigoare.
Mai mult decât atât, chiar în condiţiile în care nu ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale, fapta reclamată de petent nu a fost săvârşită de intimat, notar public, contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat cu respectarea normelor legale în vigoare.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de petent, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 101 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3838/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4103/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
