ICCJ. Decizia nr. 4179/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4179/2009
Dosar nr. 28804/3/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 803 din 1 iulie 2008 a Tribunalului Bucureşti rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3733 din 18 noiembrie 2008 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a fost condamnat inculpatul C.M. (fiul lui S. şi al lui A.), deţinut în Penitenciarul Bucureşti) la pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174, 175 lit. i), 217 alin. (1) şi 321 alin. (1) C. pen. şi a art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
În fapt, s-a reţinut că în ziua de 17 august 2007, în jurul orelor 21 a condus un autovehicol pe drumurile publice, fără permis, că l-a înjunghiat pe S.M. cu un fragment metalic de la o crosă de golf, cauzându-i decesul şi că a distrus geamurile unor autoturisme.
La 8 mai 2009 condamnatul a solicitat revizuirea hotărârii de condamnare susţinând că: i s-a apreciat greşit pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părinteşti, că expertiza medico-legală psihiatrică a ajuns la concluzii greşite cu privire la stabilirea discernământului, că nu i s-a recunoscut circumstanţa atenuantă a stării de ebrietate în care se afla la momentul săvârşirii faptei, că nu s-a motivat individualizarea pedepsei şi că hotărârea nu s-a pronunţat în şedinţă publică.
După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, parchetul a sesizat instanţa cu concluzii de respingere a cererii de revizuire, considerând că nu sunt invocate cazuri de revizuire din cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 565/F din 28 iulie 2009 a respins ca nefondată cererea de revizuire, constatând că motivele invocate de condamnatul C.M. nu se regăsesc în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul care a susţinut că motivele invocate constituiau temeiuri pentru desfiinţarea hotărârii de condamnare şi suspendare a cauzei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, prin Decizia penală nr. 216 din 20 octombrie 2009 a respins apelul declarat de condamnat considerând că hotărârea primei instanţe de respingere a cererii de revizuire pentru neindicarea vreunui motiv din cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este legală şi temeinică.
În contra acestei decizii a declarat recurs condamnatul C.M. care a susţinut că pedeapsa la care a fost condamnat, respectiv 22 de ani închisoare, este prea severă şi că se impune reducerea ei prin admiterea cererii de revizuire.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen. hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, iar revizuirea se poate cere, potrivit art. 394 din acelaşi cod, când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă; c) când un înscris a servit ca temei al hotărârii supuse revizuirii a fost declarat fals; d) când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere şi e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Potrivit alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi text cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare iar cele de la lit. b), c) şi d) constituie motiv de revizuire dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale şi netemeinice.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că recurentul condamnat a susţinut în cererea de revizuire că în mod greşit i-a fost aplicată o pedeapsă accesorie, că expertiza medico-legală psihiatrică a ajuns la concluzii greşite privind stabilirea discernământului, că nu i-au fost reţinute circumstanţe atenuante, că nu s-a motivat individualizarea pedepsei, că hotărârea nu s-a pronunţat în şedinţă publică şi că pedeapsa aplicată este prea severă.
Întrucât în cererea de revizuire nu au fost indicate cazuri din cele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., ci s-a solicitat reconsiderarea unor probe şi reindividualizarea pedepsei, în mod justificat Curtea de Apel Bucureşti a menţinut soluţia primei instanţe.
În consecinţă, Curtea, constatând neîntemeiate criticile recurentului revizuent condamnat urmează, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a respinge, ca nefondat, recursul declarat cu obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.M. împotriva Deciziei penale nr. 216 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4177/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4164/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
