ICCJ. Decizia nr. 4202/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4202/2009

Dosar nr. 850/57/2009

Şedinţa publică din 15 decembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 120 din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.P. împotriva rezoluţiei din 22 decembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 608 P/2008 precum şi împotriva Ordonanţei din 29 iunie 2009 emisă de acelaşi parchet, în Dosarul nr. 597/II-2/2009.

Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că plângerea petentului a fost motivată pe considerentul că, la 17 august 1999, membrii Comisiei de aplicare a legii fondului funciar, şi, ulterior, notarul public G.C., executorul judecătoresc C.S., precum şi judecătorul C.D., au eliberat titlu de proprietate numitului C.C.I. deşi acesta decedase încă din 1 februarie 1999, ulterior, notarul, executorul şi judecătorul ar fi emis certificat de moştenitor suplimentar numitei C.E., judecătorul ar fi luat în considerare acte nelegale cu ocazia pronunţării Sentinţei civile nr. 6089 din 20 octombrie 2006, iar executorul C.S. a pus în executare silită hotărârea menţionată, astfel că ei ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi în ce-l priveşte pe notar, infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Prin rezoluţia din 22 decembrie 2008, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale în contra intimaţilor, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. g) şi d) C. proc. pen., pentru faptele imputate Comisiei judeţene (17 august 1999) şi 12 octombrie 2000 - faptă imputată notarului public, a intervenit prescripţia răspunderii penale, termenul de prescripţie împlinindu-se la 17 august 2004 şi, respectiv, la 12 octombrie 2005, iar în ce-i priveşte pe judecător şi pe executorul judecătoresc, aceştia au acţionat corespunzător atribuţiilor lor de serviciu şi legilor aplicabile, cu luarea în considerare a probatoriului, hotărârea şi actele executorului putând fi cenzurate numai prin căi de atac prevăzute de lege.

În ce priveşte susţinerea petentului că notarul public ar fi săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu ocazia autentificării, la 21 octombrie 2004, a unei declaraţii de parcelare făcută de C.E., aceasta a consemnat manifestarea de voinţă a persoanei declarante, neintervenind în conţinutul actului.

Verificând rezoluţia atacată, instanţa a constatat că aceasta este legală şi temeinică.

Împotriva sentinţei, petentul, în termenul legal, a declarat recurs, motivat în scris pe susţinerile că i-a fost încălcat „dreptul la un proces cinstit şi corect prin necitarea sa, au fost favorizaţi infractorii, orice cetăţean român nu mai are nevoie de justiţia română deoarece se poate adresa direct la orice instanţă a U.E., astfel că în curând vor apărea judecători, poliţişti, procurori şomeri, în România nu se plătesc cheltuieli judiciare în dosare penale, ci numai în dosare administrative”.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., verificând plângerea, se analizează rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului cauzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Raportând cauzei acest text procedural penal şi având în vedere şi dispoziţiile art. 3856 alin. (3) din acelaşi cod, se reţine că instanţa de fond a examinat actele premergătoare efectuate de procuror şi just a constatat că rezoluţia atacată prin plângere, este legală.

Pentru a se putea începe urmărirea penală, într-o cauză sunt necesare două condiţii: o primă condiţie o reprezintă existenţa unui minim de date ce ar putea permite organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din plângerea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior; - a doua condiţie rezultă din art. 2281 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen., intervenţia unui astfel de caz rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate, acestea putând determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale, cum este în cauză, art. 10 lit. g) (a intervenit prescripţia) şi art. 10 lit. d) (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive).

În altă ordine de idei, se constată că petentul a fost legal citat de către curtea de apel, iar în ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, aceasta este legală, alin. (2) al art. 192 C. proc. pen. prevăzând că în cazul în care persoanei care a făcut cererea, aceasta i-a fost respinsă, cheltuielile sunt plătite de ea.

Pentru celelalte susţineri din recursul scris, acestea exced dispoziţiilor legii procesuale penale şi, ca atare, nu pot fi examinate.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de petent nefiind fondat, va fi respins.

Conform dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul V.P. împotriva Sentinţei penale nr. 120 din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petent să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4202/2009. Penal