ICCJ. Decizia nr. 96/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 96/2009
Dosar nr. 572/85/2006
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 197 din 10 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 104 alin. (1) C. pen., internarea inculpatului S.P. într-un centru de reeducare, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. şi tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 28 iunie 2006 – 9 martie 2007.
S-a constatat că în prezent inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 C. pen.
Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii M.A. şi M.L. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 262 alin. (1) C. pen. (nedenunţarea unor infracţiuni).
A fost obligat inculpatul S.P. să plătească suma de 1.424 lei, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere, până la data achitării integrale a debitului, către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean Sibiu şi suma de 50 de lei, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere, până la data achitării integrale a debitului, către partea civilă Spitalul Municipal Mediaş.
A fost obligat inculpatul S.P. să plătească sumele de 2.500 lei, daune materiale şi 10.000 lei, daune morale, părţii civile G.I.A.
A fost obligat inculpatul S.P. să plătească minorului G.D.A. suma de 50 lei lunar, prestaţie periodică, începând cu data de 25 iunie 2008 până la majorat sau până la terminarea studiilor.
A fost respinsă cererea formulată de partea civilă F.C., în numele minorului F.D. de obligare a inculpatului la plata unei prestaţii lunare.
Au fost obligaţi inculpatul S.P. să plătească suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, iar inculpata D.A. suma de 500 lei, cu acelaşi titlu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în seara zilei de 21 iunie 2006, inculpaţii S.P., M.A., M.L. şi D.A., intenţionând să facă unele cumpărături, au ajuns în apropierea hotelului C. din oraşul Mediaş, unde au întâlnit-o pe victima G.V.
În intenţia de a-l deposeda pe G.V. de bunurile pe care le avea asupra sa, inculpatul S.P. a lovit victima cu o piatră în cap, aceasta căzând la pământ, în urma loviturii primite.
Imediat, inculpatul i-a sustras victimei punga pe care aceasta o avea asupra sa, după care s-a alăturat celorlalţi inculpaţi, care se aflau în apropierea locului faptei. Cu toţii s-au deplasat apoi la locuinţa inculpaţilor M., unde verificând conţinutul pungii, au constatat că aceasta conţinea un pachet de pampers pentru copii.
A doua zi inculpata M.L. i-a dat punga cu pampers inculpatei D.A., care avea un copil mic.
La puţin timp după incident, victima a fost descoperită în stare de inconştienţă, la locul faptei, de către martorii C.E.C. şi S.R.F., fiind transportată la Spitalul Municipal Mediaş. Ulterior, victima a fost dusă la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, unde a încetat din viaţă la data de 25 iunie 2006. Din concluziile raportului de autopsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio cerebral, cu fractură de boltă şi bază craniană. S-a stabilit totodată că leziunile pot data din 21 iunie 2006 şi s-au putut produce prin lovire cu un corp dur şi cădere pe un plan dur. Aceste concluzii au fost menţinute şi în precizările făcute în timpul cercetării judecătoreşti, la solicitarea instanţei.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul minor S.P. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. şi tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., în concurs real.
În raport cu prevederile art. 100 C. pen., prima instanţă a apreciat că, faţă de inculpatul minor se impune luarea unei măsuri educative, respectiv cea a internării într-un centru de reeducare, considerată ca fiind suficientă pentru îndreptarea acestuia. Astfel, s-a reţinut că minorul avea cu puţin peste vârsta de 14 ani la data comiterii infracţiunilor, s-a născut şi a trăit într-un mediu sărac, iar din raportul de evaluare a rezultat că în ultimul timp a suferit influenţa negativă a inculpaţilor M.A. şi M.L.
Faţă de aceste aspecte, tribunalul a considerat că se impune supunerea minorului unui riguros program de reeducare, într-un centru unde urmează a fi internat, conform art. 104 C. pen., pentru a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivite aptitudinilor sale.
Referitor la inculpata D.A. prima instanţă a reţinut că din declaraţiile date de aceasta în timpul urmăririi penale, menţinute în cursul cercetării judecătoreşti, coroborate cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi şi cu cele ale martorei R.C., a rezultat că primind punga cu pampers, a ştiut că aceasta provine din săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală.
Drept urmare, s-a reţinut că inculpata a săvârşit, în modalitatea arătată mai sus, infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere că inculpata nu are antecedente penale, a fost sinceră, are doi copii minori şi, ţinându-se totodată seama de valoarea şi importanţa bunului tăinuit, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. (1) C. pen., astfel încât s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de doi ani şi 6 luni.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii M.A. şi M.L., prima instanţă a dispus achitarea acestora, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., constatând lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen. S-a apreciat că, în cauză nu s-a putut demonstra că a existat intenţia acestora de a omite denunţarea infracţiunilor comise de inculpatul S.P., atâta timp cât ambii inculpaţi au fost audiaţi în ziua imediat următoare săvârşirii faptelor, relatând despre acestea tot ce ştiau.
În ce priveşte acţiunea civilă, prima instanţă a reţinut că, în urma leziunilor suferite, victima G.V. a fost internată iniţial la Spitalul Municipal Mediaş, făcându-se cheltuieli cu îngrijirile acordate acesteia în cuantum de 50 lei, aşa cum a rezultat din adresa nr. 6322/2006.
Ulterior, victima a fost transferată în Secţia Neurochirurgie – A.T.I. a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, unde s-au făcut cheltuieli cu îngrijirile acordate acesteia în cuantum de 1.424 lei, potrivit adresei nr. 10355/2006.
Cu aceste sume cele două unităţi spitaliceşti s-au constituit părţi civile, solicitând, de asemenea, dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Având în vedere prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 72/2006, precum şi dispoziţiile art. 998 C. civ., inculpatul S.P. a fost obligat la plata acestor sume, la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere, până la data achitării sumelor datorate.
Partea vătămată G.I.A., soţia victimei, s-a constituit parte civilă, solicitând să fie despăgubită cu suma de 75 milioane lei (ROL), reprezentând cheltuieli de înmormântare şi parastase şi cu suma de 300 milioane lei (ROL), daune morale.
Ulterior, şi-a completat cererea, solicitând şi o prestaţie periodică lunară pentru minorul G.D.A., rezultat din căsătoria cu defunctul.
Cu actele depuse la dosar în timpul urmăririi penale, partea vătămată G.A. a făcut dovada unor cheltuieli în sumă de 2.500 lei (RON), ocazionate cu înmormântarea şi pomenirea victimei, nedovedind şi alte cheltuieli.
În ce priveşte cererea pentru acordarea daunelor morale, prima instanţă a apreciat că suma de 10.000 lei (RON) constituie o compensare a suferinţelor morale, încercate de partea vătămată G.I.A.
În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 998 C. civ., inculpatul S.P. a fost obligat să plătească părţii civile G.I.A. sumele de 2.500 lei (RON), daune materiale şi 10.000 lei (RON), cu titlu de daune morale.
De asemenea, a fost apreciată ca întemeiată şi cererea formulată de aceeaşi parte civilă, în numele minorului, pentru plata de despăgubiri periodice.
Din copia certificatului de naştere depus la dosar a rezultat că minorul G.D.A. este fiul defunctului şi al părţii civile G.I.A.
Din Decizia C.J.P. Alba nr. 1889450 din 19 iulie 2007, a reieşit că minorului i s-a stabilit o pensie de urmaş de 76 lei lunar, cuantum calculat în funcţie de veniturile tatălui decedat. Pentru compensarea pierderii suferite prin sprijinul material pe care i l-ar fi acordat tatăl, inculpatul a fost obligat să plătească minorului o prestaţie periodică lunară, începând cu data de 25 iunie 2006, până la împlinirea vârstei majoratului sau până la terminarea studiilor, în cuantum de 50 lei.
În cauză s-a mai constituit parte civilă şi F.C., solicitând să i se plătească o prestaţie periodică lunară pentru minorul F.D. Partea civilă şi-a motivat cererea, pretinzând că minorul este rezultat din relaţiile de concubinaj pe care le-a întreţinut cu victima, începând din anul 2000.
La dosar s-a depus copia certificatului de naştere al minorului F.D., de unde a rezultat că nu are paternitatea stabilită.
Pentru dovedirea afirmaţiilor făcute, prima instanţă i-a pus în vedere acestei părţi civile să prezinte probe în acest sens pentru termenul din 6 septembrie 2006, dar aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei. Mai mult decât atât, după ce la primele termene a fost prezentă, ulterior nu s-a mai prezentat în instanţă, manifestând un dezinteres total în raport cu cererea formulată.
În aceste circumstanţe, instanţa continuând exercitarea din oficiu a acţiunii civile, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) C. proc. pen., i-a desemnat un apărător, care a susţinut că nu a fost în măsură să-i facă părţii civile o apărare eficientă, întrucât nu a fost contactat de aceasta.
La cererea instanţei s-a efectuat şi o anchetă socială, dar datele furnizate în cuprinsul acesteia nu au fost de natură să clarifice lucrurile.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că victima G.V. este tatăl minorului F.D. şi cum paternitatea unei persoane nu poate fi presupusă sau subînţeleasă, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă F.C.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, care a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, să se dispună condamnarea inculpaţilor M.A. şi M.L. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 262 alin. (1) C. pen. şi condamnarea inculpatului S.P. la pedeapsa închisorii, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi de omor calificat şi deosebit de grav.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că achitarea inculpaţilor M.A. şi M.L. este nelegală, iar aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare faţă de inculpatul minor S.P. nu asigură îndreptarea acestuia.
Prin Decizia penală nr. 24/ A din 5 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinţei penale nr. 197 din 10 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu şi, în consecinţă:
A fost desfiinţată sentinţa penală atacată, numai sub aspectul soluţionării laturii penale privind pe inculpaţii M.A. şi M.L., al individualizării sancţiunii penale aplicate inculpatului minor S.P. şi al aplicării pedepsei accesorii, prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., în ce o priveşte pe inculpata D.A. şi, procedându-se la o nouă judecată în fond a cauzei, în aceste limite:
I. A fost condamnat inculpatul M.A., la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi art. 109 C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 81, 82 şi 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului M.A., pe durata unui termen de încercare de un an şi 6 luni, format din durata pedepsei aplicate, la care s-au adăugat un interval de timp de un an.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. ultim C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.
S-au adus la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
II. A fost condamnată inculpata M.L., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen., a fost menţinut beneficiul liberării condiţionate, privind restul de pedeapsă de 559 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 177/2002 a Tribunalului Sibiu, modificată prin Decizia penală nr. 319/A/2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
III. A fost condamnat inculpatul minor S.P., la pedepsele de:
- 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi 109 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi 109 C. pen.;
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului minor, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pedeapsă ce s-a dispus a fie executată în final de inculpat.
S-a aplicat inculpatului S.P. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza dispoziţiilor art. 383 raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, dispusă faţă de inculpatul minor, prin încheierea pronunţată în şedinţa din 7 martie 2007 de Tribunalul Sibiu.
S-a constatat că inculpatul minor a fost arestat în cauză, în perioada 28 iunie 2006 până la data de 9 martie 2007 şi a fost dedusă această perioadă din pedeapsa aplicată.
IV. A fost înlăturată pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., aplicată inculpatei D.A.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Au fost obligaţi inculpaţii M.A. şi M.L. la plata sumei de câte 1.150 lei, cheltuieli judiciare către stat, în fond şi apel, iar în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii S.P., D.A., M.A. şi M.L. în sumă de câte 150 lei, s-a dispus a fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că inculpaţii M.A. şi M.L. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen., atâta vreme cât au avut posibilitatea reală de a încunoştinţa autorităţile, lucru pe care însă nu l-au făcut.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul minor S.P. s-a reţinut că prima instanţă nu a avut în vedere toate criteriile menţionate în textul art. 100 C. pen., ci numai pe cele legate strict de persoana inculpatului minor S.P., lăsând la o parte, în mod nejustificat, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, precum şi urmarea produsă, astfel că s-a apreciat că numai o pedeapsă cu privare de libertate este de natură să asigure îndreptarea minorului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.P. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. S-a susţinut că instanţa de apel a greşit, aplicându-i inculpatului pedepse pentru faptele săvârşite, cu executare prin privare de libertate şi că modalitatea de executare a sancţiunii stabilită de prima instanţă, respectiv internarea într-un centru de reeducare, era cea corectă, temeinică, corespunzătoare datelor care caracterizează persoana inculpatului.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de apel a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Deşi instanţa de fond a luat faţă de inculpatul S.P. măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi de omor calificat şi deosebit de grav, considerând că luarea măsurii este suficientă pentru îndreptarea minorului, cu toate acestea, în alegerea sancţiunii s-a argumentat doar că inculpatul avea puţin peste vârsta de 14 ani la data săvârşirii faptelor, provine dintr-o familie numeroasă care îşi asigură cu greu traiul, prezintă tulburări de conduită şi că a abandonat şcoala, absolvind trei clase, până la vârsta de 16 ani.
Înalta Curte constată că alegerea sancţiunii de către instanţa de fond nu s-a făcut conform art. 100 C. pen., fiind exclus criteriul gradului de pericol social al faptelor comise şi urmărilor pe care acestea le-au produs.
Prin săvârşirea celor două infracţiuni s-a adus atingere nu doar patrimoniului persoanei atacate, dar şi vieţii acesteia, fiind în mod direct afectată şi familia victimei.
Relevantă este şi modalitatea de comitere a faptelor, care dovedeşte nu doar un comportament de o extremă violenţă, dar şi indiferenţă faţă de viaţa victimei. Astfel, nu poate fi ignorat faptul că, după ce inculpatul a lovit victima în cap, cu putere, cu o piatră, pentru a-i sustrage punga de pampers pe care aceasta o avea asupra sa, a lăsat-o în stare de inconştienţă în stradă.
Alegerea unei măsuri educative pentru inculpatul minor era cu atât mai puţin indicată cu cât după punerea sa în libertate în prezenta cauză, a săvârşit alte infracţiuni, furt calificat şi tâlhărie, pentru care s-a luat din nou măsura arestării preventive a acestuia.
Toate aceste aspecte, combinate cu atitudinea oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul cercetărilor, prin prezentarea mai multor variante ale săvârşirii faptelor, din care ultima exclude orice participare a sa şi a inculpatei M.L., incriminându-l doar pe inculpatul M.A., în pofida probelor administrate în cauză, demonstrează că inculpatul prezintă un real pericol pentru ordinea publică şi că este predispus să comită şi alte fapte antisociale. De aceea o măsură educativă, care durează până la împlinirea vârstei de 18 ani şi care ar putea fi prelungită pe o durată de cel mult doi ani, după împlinirea acestei vârste, nu este de natură să asigure îndreptarea minorului.
Având în vedere şi faptul că partea civilă G.I.A. o suferit o severă traumă psihică prin pierderea soţului său şi respectiv a tatălui minorului rezultat din căsătoria sa, precum şi faptul că inculpatul S.P. a comis o infracţiune de o gravitate deosebită, sancţionată în toate timpurile şi tipurile de societate sub forma paricidului, Înalta Curte constată că instanţa de apel a efectuat o corectă individualizare în cauză, atât sub aspectul naturii sancţiunii aplicate inculpatului, cât şi a modalităţii de executare a acesteia.
Examinând din oficiu cauza, Înalta Curte constată, de asemenea, că instanţa de apel, în mod legal, a dispus condamnarea inculpaţilor M.A. şi M.L.
Cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, deşi au fost de faţă când inculpatul S.P. a comis faptele, au omis să le denunţe de îndată.
Obligaţia de a denunţa de îndată săvârşirea unei infracţiuni apare ca o excepţie de la regula potrivit căreia, în legislaţia penală nu este stabilită obligaţia generală de denunţare a infracţiunilor.
În raport cu infracţiunile ce trebuiau denunţate, fapta de nedenunţare apare ca o infracţiune subsecventă, dar autonomă.
Sub aspectul laturii obiective infracţiunea cuprinde, ca element material, o inacţiune ce se înfăţişează sub forma unei atitudini pasive a celui care, luând cunoştinţă de săvârşirea unor infracţiuni grave, omite a le denunţa de îndată.
Nedenunţarea unor infracţiuni implică aşadar săvârşirea, în prealabil, de către o anumită persoană a uneia dintre infracţiunile expres prevăzute de art. 262 alin. (1) C. pen.
Pentru realizarea laturii obiective este suficient ca subiectul activ să fi omis a denunţa una dintre infracţiunile enumerate de textul legal.
Verificarea măsurii în care obligaţia de denunţare a fost îndeplinită, de îndată, se face în raport cu împrejurările concrete ale fiecărei cauze, deoarece, numai în raport cu aceste împrejurări, se poate stabili momentul în care făptuitorul a avut posibilitatea reală de a încunoştinţa autorităţile.
Înalta Curte constată că probele administrate în cauză au relevat faptul că despre săvârşirea de către inculpatul S.P. a infracţiunii de tâlhărie au avut cunoştinţă, din momentul comiterii ei, atât inculpatul M.A. cât şi inculpata M.L., aceştia fiind de faţă atunci cânt inculpatul a luat victimei, căzută la pământ, punga pe care aceasta o avea asupra sa şi care conţinea mai multe bucăţi de pampers.
În acest sens sunt declaraţiile date de inculpaţi în faza de urmărire penală, dar şi cu prilejul cercetării judecătoreşti.
Cu toate acestea, inculpaţii nu au încunoştinţat organele de poliţie, nici în noaptea săvârşirii faptei şi nici a doua zi dimineaţa, când, conform declaraţiei date de inculpata M.L. în faţa instanţei de fond, au fost opriţi de doi poliţişti în târgul de animale şi întrebaţi unde se află inculpatul S.P.
Primele declaraţii au fost date de către inculpaţi abia în după amiaza zilei de 22 iunie 2006, când au fost convocaţi la poliţie.
În raport de aceste circumstanţe, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţa de apel a constatat că obligaţia denunţării de îndată a infracţiunii de tâlhărie nu a fost îndeplinită de către cei doi inculpaţi, deşi aceştia aveau posibilitatea reală de a încunoştinţa autorităţile în acea noapte sau în dimineaţa zilei următoare. Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie cu care inculpaţii au săvârşit infracţiunea este intenţia.
În acest sens se poate observa că, inculpaţii nu numai că nu au anunţat organele de poliţie despre comiterea faptei de tâlhărie de către inculpatul S.P., dar au şi lăsat victima căzută la pământ.
Ca atare, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut lipsa intenţiei de a omite denunţarea infracţiunii de tâlhărie, atâta vreme cât inculpaţii au avut posibilitatea reală de a încunoştinţa autorităţile, lucru pe care nu l-au făcut, implicarea lor în procesul penal, într-un interval relativ scurt de timp, datorându-se doar diligenţei organelor de urmărire penală.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 5 septembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 5 septembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 955/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 151/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
