ICCJ. Decizia nr. 537/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 537/2009

Dosar nr. 211/110/2005

Şedinţa publică din 16 februarie 2009

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 111 din 13 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B.C., cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat, cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata B.M.I., cercetată pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată aceeaşi inculpată, cercetată pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.I., cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat, cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a constatat că în cauză unităţile bancare, respectiv B.C.R. SA – sucursala Bacău, Banca Comercială I.Ţ. SA – sucursala Bacău şi B.P. SA – sucursala Bacău, nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Inculpatul B.C. a îndeplinit în anul 2002 funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC S. SA Bacău şi era totodată asociat la 2 firme, respectiv SC D. SA Bacău şi SC S.I. SRL, aceasta din urmă deţinând un procent important din acţiunile SC S. SA Bacău (49,234%).

Inculpatul G.I., la data săvârşirii faptelor deţinea funcţia de director economic la SC S. SA, iar inculpata B.M.I. a reprezentat în perioada 2000 – 2002 firmele SC A. SRL Bacău, SC D. SA Bacău şi SC S.I. SRL. În luna februarie 2002 inculpata B.M.I. a cesionat părţile sociale pe care le deţinea la SC A. SRL, mamei sale, iar la data de 11 februarie 2002, mama inculpatei – F.F. – a împuternicit-o pe aceasta să reprezinte societatea în raporturile cu terţii.

În luna decembrie 2002 SC S. SA Bacău a solicitat B.C.R. – Sucursala Bacău, cu cererea nr. 30339 din 6 decembrie 2002 semnată de inculpatul B.C. – în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi de inculpatul G.I. – în calitate de director economic, acordarea unui credit în sumă de 12.000.000.000 lei pentru stocuri şi cheltuieli.

În acest sens s-a încheiat contractul de credit nr. 764 din 17 decembrie 2002, care prevedea utilizarea creditului pentru plata stocurilor de materii prime, materiale, combustibili, deja aprovizionate şi a celor ce urmau a fi aprovizionate pentru desfăşurarea activităţii curente, în acest sens fiind acordată suma de 12.000.000.000 ROL, pentru o perioadă de 6 luni.

Acordarea creditului a avut la bază „Situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care s-a solicitat creditul", întocmită şi semnată de inculpatul G.I. şi ştampilată de SC S. SA Bacău (fila 155 vol. 8) şi în care au fost înscrise o parte din datoriile societăţii către 8 furnizori mai importanţi de bunuri, între care SC M. & F. Măgura, pentru suma de 5.834.290.297 ROL.

Aceste datorii au fost achitate la data de 18 decembrie 2002 de SC S. SA Bacău către SC M. & F. Măgura, din creditul contractat de la b.c.r. s.a. – Sucursala Bacău, cu un număr de 12 ordine de plată (nr. 1246-1257), din contul SC S. SA deschis la b.c.r. s.a. – Sucursala Bacău.

La data de 18 decembrie 2002, cu ordinele de plată nr. 972-982 din 18 decembrie 2002 SC M. & F. Măgura a achitat către SC S. SA suma de 5.834.290.927 ROL, dintr-un cont deschis la U.R. S.A. – Sucursala Bacău.

Plăţile s-au efectuat în baza contractului nr. 3347 din 15 mai 2002 prin care SC S. SA Bacău se obliga să vândă organe de asamblare din producţia sa, precum şi oţel pentru construcţii, iar SC M. & F. Măgura se obliga să vândă tablă, profile, oţeluri, plase, electroni, armături, rulmenţi şi alte produse, ambele părţi având calitatea dublă de vânzători şi cumpărători.

La data de 10 decembrie 2002 SC S. SA a solicitat Băncii Comerciale I.Ţ. S.A. – Sucursala Bacău, cu cererea nr. 21554, semnată de inculpaţii B.C. şi G.I., acordarea unei linii de credit de 10.000.000.000 ROL pentru „producerea şi comercializarea de organe de asamblare" (şuruburi, piuliţe).

Această cerere a fost avizată favorabil la data de 10 decembrie 2002 de Comitetul local de credite şi, la data de 13 decembrie 2002, de Comitetul de credite de la Banca Comercială I.Ţ. SA Centrală, astfel încât la data de 16 decembrie 2002 s-a încheiat contractul nr. 23 (vol. 10, filele 189-195) prin care SC S. SA Bacău a beneficiat de o linie de credit pentru activitatea curentă în sumă de 10.000.000.000 ROL, pe termen de 6 luni, rambursată la 6 luni.

Din creditul acordat, suma de 3.510.000.000 lei a fost virată către SC A.I. SA Bacău cu 8 ordine de plată, emise la 6 decembrie 2002, de SC S. SA Bacău (filele 64.66, vol. 6), ce au fost semnate şi de inculpatul G.I., plata având la bază contractul din 12 decembrie 2002 (fila 29 vol. 6), încheiat între SC A.I. SA Bacău, în calitate de vânzător şi SC S. SA Bacău, în calitate de cumpărător şi reprezenta un avans decontat de SC S. SA.

La data de 16 decembrie 2002 SC A.I. SA Bacău a virat întreaga sumă într-un cont la B.P. SA – Sucursala Bacău. Cu semnată de Fedeleş Frăsina, în calitate de asociat unic, SC A. SRL Bacău a solicitat acordarea unui credit în valoare de 4.500.000.000 lei, pentru achiziţionarea de mărfuri, în vederea diversificării şi creşterii activităţii economice pe plan intern şi extern, cerere ce a fost aprobată de Comitetul de credite al băncii, iar prin contractuldin 17 decembrie 2002 s-a acordat creditul în sumă de 4.500.000.000 ROL pentru activitatea curentă, pe termen de 3 luni.

La data de 18 decembrie 2002 SC A. SRL Bacău a virat suma de 4.500.000.000 lei cu 10 ordine de plată (filele 314-323, vol. 4) semnate de inculpata B.M.I., către SC M.F. SRL Bacău, într-un cont deschis la U.R. SA – Sucursala Bacău, plată efectuată în baza contractului din 21 noiembrie 2002 încheiat între cele două societăţi, SC M.F. SRL Bacău, în calitate de cumpărător şi SC A. SRL Bacău, în calitate de cumpărător.

La data de 19 decembrie 2002, SC M.F. SRL Bacău a virat suma de 4.500.000.000 ROL în contul SC S. SA Bacău deschis la U.R. SA – Sucursala Bacău, cu ordinele de plată nr. 14 şi 15, reprezentând contravaloarea creditului nr. 8115/2002.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a susţinut că prima instanţă trebuia să schimbe încadrarea juridică a faptelor pentru fiecare inculpat, din câte două infracţiuni prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi câte două infracţiuni prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în câte două infracţiuni prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 69/2007, să-i achite pe cei trei inculpaţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Totodată, s-a mai arătat că instanţa trebuia să schimbe încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (infracţiune săvârşită de inculpatul Grigore Iosif) şi să dispună condamnarea acestuia.

Prin Decizia penală nr. 83/A din 25 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală a fost admis apelul declarat de DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 111 din 13 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu.

A fost desfiinţată sentinţa penală mai sus menţionată numai cu privire la inculpatul G.I. şi, procedând la o nouă judecată, în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.I. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că nu se impune în cauză schimbarea încadrării juridice a faptelor, pentru fiecare inculpat, din câte două infracţiuni prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în câte două infracţiuni prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât prima instanţă a fost sesizată cu fapte distincte, care nu pot fi absorbite doar în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, astfel încât în mod corect s-a pronunţat în raport cu fiecare.

Pe de altă parte, întrucât infracţiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost dezincriminată, instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru inculpatul Grigore Iosif din infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi constatând că, faptele săvârşite de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni, a dispus achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba Iulia care a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 şi 18 C. proc. pen., criticând-o ca nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte:

- greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor B.C., B.M.I. şi G.I. care, în realitate, întrunesc elementele constitutive doar ale infracţiunii prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi nu ale infracţiunilor prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în concurs real.

- în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a inculpatului G.I. sub aspectul infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen. constată că recursul declarat de parchet este nefondat.

Înalta Curte constată că, prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, a dispus achitarea inculpaţilor pentru infracţiunile de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., pentru care aceştia au fost cercetaţi şi deduşi judecăţii, soluţie de altfel necontestată de parchet prin motivele de recurs.

Starea de fapt, reţinută corect de prima instanţă, a rezultat din ansamblul documentelor bancare, a contractelor, precum şi a înscrisurilor aflate la dosarele de urmărire penală şi ale instanţei.

În cauză au fost audiaţi o serie de martori şi, de asemenea, s-au efectuat trei expertize, respectiv, un raport de constatare tehnico-ştiinţific întocmit de expert B.C., în faza de urmărire penală, o expertiză efectuată de expertul C.M., dispusă prin încheierea din 28 noiembrie 2005 a Tribunalului Bacău şi o expertiză contabilă dispusă prin încheierea de şedinţă din 21 noiembrie 2007 de Tribunalul Sibiu.

În mod temeinic, s-a reţinut ca fiind utilă şi concludentă în cauză ultima expertiză efectuată după strămutarea dosarului la Tribunalul Sibiu, motivat de faptul că expertizele anterioare au avut, în principal, obiective legate de utilizarea creditelor fără respectarea destinaţiilor acestora, fapte actualmente dezincriminate.

Referitor la infracţiunea de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că, prin Legea nr. 69 din 26 martie 2007, conţinutul art. 10 lit. c) din această lege a fost modificat în sensul că au rămas încriminate doar faptele constând în „utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice".

Or, în cauză se constată că sumele de bani împrumutate de la cele 3 unităţi bancare au avut caracterul unor credite private comerciale, ce diferă de fondurile publice şi de subvenţii.

Ca atare, în mod corect, prima instanţă şi instanţa de apel au concluzionat că o asemenea faptă actualmente nu mai este încriminată, că nu mai poate constitui temei al tragerii la răspundere penală şi, ca urmare, în mod legal s-a dispus pentru toţi inculpaţii achitarea acestora, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru câte două infracţiuni concurente prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, Înalta Curte constată că soluţia de achitare a inculpaţilor dispusă de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel, cu privire la infracţiunile de înşelăciune reţinute în sarcina acestora prin actul de inculpare este legală şi temeinică.

Infracţiunea de înşelăciune presupune o acţiune de inducere în eroare, care trebuie să aibă ca rezultat pricinuirea unei pagube, adică a unui prejudiciu material. Ca atare, infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune de rezultat.

Rezultatul păgubitor trebuie să se traducă prin existenţa unui prejudiciu, care trebuie să conţină toate elementele (cert, lichid, exigibil, determinat sau determinabil).

Or, toate expertizele efectuate au concluzionat că societăţile bancare nu au fost prejudiciate, neexistând un prejudiciu în cauză.

De altfel, s.c. b.c.r. s.a. – Sucursala Bacău, SC I.T. SA – Sucursala Bacău, şi SC B.P. SA – Sucursala Bacău, au comunicat că nu se constituie părţi civile şi nu participă în proces ca părţi vătămate, creditele acordate fiind rambursate integral, la termen şi în condiţiile prevăzute în contractele încheiate între părţi.

În toate operaţiunile de creditare incriminate nu a existat o acţiune de inducere în eroare a unităţilor bancare aptă să producă un prejudiciu în dauna acestora.

Creditele au fost obţinute ca efect al depunerii unei documentaţii avizate favorabil de conducerea băncilor şi au fost garantate, garanţiile având un caracter real şi serios. Totodată, garanţiile oferite depăşeau ca echivalent valoric suma împrumutată.

Totodată, conform rezultatelor expertizei contabile, în toate cazurile utilizarea creditelor s-a făcut sub supravegherea unităţilor bancare care le-au acordat, existând obligaţii de plată înregistrate ca atare sau contracte referitoare la relaţii comerciale viitoare, care au fost luate în analiză înaintea acordării creditelor.

În cazul tuturor unităţilor bancare, există documente care atestă verificarea modului de utilizare a creditelor, fără a se constata eventuale probleme.

Totodată, cererea parchetului de a se schimba încadrarea juridică a faptelor, din infracţiunile prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., într-o singură infracţiune prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, nu poate fi primită.

Soluţionarea recursului declarat de parchet sub acest aspect necesită, în principal, o abordare teoretică care priveşte analizarea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în raport de infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Între cele două infracţiuni există deosebiri fundamentale, după cum urmează:

În cazul infracţiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, obiectul juridic special îl reprezintă relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare presupun şi impun comportarea corectă, cinstită a persoanelor investite în utilizarea creditelor şi a subvenţiilor, care pot fi grav periclitate prin utilizarea acestora în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate creează o stare de pericol pentru relaţiile sociale, referitoare la patrimoniul unităţilor care au obţinut creditele şi care sunt beneficiarele lor. Aceste relaţii sociale reprezintă un obiect juridic special adiacent, secundar al infracţiunii.

În cazul infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), obiectul juridic special îl reprezintă relaţiile sociale cu caracter patrimonial care implică încrederea şi buna credinţă a celor ce intră în aceste relaţii.

Sub acest aspect există o deosebire fundamentală între obiectul juridic specific celor două infracţiuni, întrucât la momentul realizării operaţiunii de creditare, exista posibilitatea obiectivă ca raportul juridic între solicitant şi unitatea bancară să fie guvernat de bună credinţă şi de încredere, concretizate prin oferirea tuturor garanţiilor aferente recuperării creditului acordat, infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 consumându-se ulterior, prin utilizarea creditului în alte scopuri decât cele avute în vedere la momentul naşterii raportului juridic.

Pe de altă parte, spre deosebire de subiectul activ al infracţiunii de înşelăciune, care poate fi orice persoană, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 subiectul activ este calificat, sens în care această infracţiune nu poate fi săvârşită decât de o persoană, care are atribuţiuni cu privire la utilizarea creditelor şi a subvenţiilor.

Deosebirile fundamentale între cele două infracţiuni se nuanţează atunci când analizăm latura obiectivă a acestora. Astfel, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din legea nr. 78/2000 elementul material constă într-o acţiune de utilizare a creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordare. Numai în măsura realizării activităţii de utilizare a creditului în alte scopuri, suntem în prezenţa elementului material specific acestei infracţiuni.

În cazul infracţiunii de înşelăciune elementul material constă într-o acţiune de inducere în eroare, realizată prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau a unei fapte mincinoase ca adevărată.

Totodată, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru relaţiile sociale a căror formare şi desfăşurare sunt dependente de comportarea onestă a persoanelor care au competenţe în utilizarea creditelor. Săvârşirea infracţiunii nu este condiţionată de producerea unui rezultat păgubitor patrimonial, fiind suficientă crearea unei stări de pericol ca urmare a utilizării creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul foloase materiale injuste.

În cazul infracţiunii de înşelăciune urmarea imediată constă în pricinuirea unei pagube, a unui prejudiciu material.

În concluzie, din punct de vedere al laturii obiective, deosebirea principală dintre cele două infracţiuni constă în aceea că infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune de pericol, pe când infracţiunea de înşelăciune este una de rezultat, iar lipsa prejudiciului patrimonial determină lipsa unui element constitutiv esenţial al acestei infracţiuni.

Din analiza aspectelor menţionate mai sus rezultă faptul că nu poate fi admisă cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunile prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., doar în infracţiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

De altfel, prin actul de inculpare, instanţa a fost sesizată cu două infracţiuni distincte şi s-a pronunţat în raport de fiecare, constatând că infracţiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 nu este prevăzută de legea penală, iar cea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, temeiurile achitării fiind diferite.

Totodată, Înalta Curte constată că este nefondată susţinerea parchetului cu privire la greşita achitare a inculpatului G.I. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Parchetul a apreciat că această faptă ar consta în întocmirea şi semnarea documentului „Situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditul" şi a ordinelor de plată din 18 decembrie 2002 către SC M.F. Măgura, cu menţiuni false privind decontarea nejustificată a facturilor de returnare şi utilizarea lor la B.C.R. S.A. – Sucursala Bacău.

Conform art. 290 C. pen., infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., adică prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod.

Ca atare, pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., este nevoie de existenţa unui înscris sub semnătură privată asupra căruia se exercită una din cele două manopere de falsificare – contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod.

Din acest punct de vedere suntem în prezenţa unei norme de referire (art. 290 C. pen.), care îşi subsumează conţinutul faţă de norma complinitoare (art. 288 C. pen.).

Or, din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că înscrisurile menţionate anterior au fost în vreun fel denaturate în conţinut, prin efectuarea de adăugiri sau ştersături ori prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii.

Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că documentul intitulat „Situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditul" emis de SC S. SA Bacău şi depus la B.C.R. S.A. – Sucursala Bacău atestă date reale, preluate din evidenţele contabile ale societăţii.

Mai mult, veridicitatea datelor declarate de SC S. SA în documentaţia care a stat la baza acordării creditului de la B.C.R. S.A. – sucursala Bacău, este confirmată şi de „Nota pentru verificarea utilizării creditului pentru finanţarea stocurilor temporare şi cheltuielilor aferente în lei, acordat SC S. SA, încheiată la 14 ianuarie 2003", întocmită de reprezentanta Serviciului din Sucursala Bacău a Băncii Comerciale Române, ofiţerul de credite N.D.

De asemenea, menţiunile de pe ordinele de plată nr. 1246-1257 din 18 decembrie 2002 emise de SC S. SA către SC M. & F. Măgura corespund adevărului, în sensul că îşi găsesc corespondent faptic în cursul operaţiunilor comerciale derulate între cele două societăţi comerciale vizate.

Astfel, aşa cum rezultă din actele dosarului, între SC S. SA Bacău şi SC M. & F. Măgura s-a încheiat la data de 15 februarie 2002 contractul de vânzare - cumpărare, ambele societăţi având calitatea atât de furnizor, cât şi de cumpărător.

Conform expertizei contabile efectuate, în baza acestui contract, SC S. SA a întocmit în perioada 02 decembrie 2002 – 12 decembrie 2002 facturi către SC M. & F. Măgura, care au fost evidenţiate de SC S. SA Bacău în jurnalul de vânzări pe luna decembrie 2002, în decontul privind taxa pe valoare adăugată pentru luna decembrie 2002, înregistrat la D.G.F.P. Bacău sub nr. 76 din 27 ianuarie 2003, cât şi în contabilitatea proprie.

Astfel, prin înregistrarea în evidenţa contabilă, SC S. SA Bacău, şi-a constituit în perioada 02 decembrie 2002 – 12 decembrie 2002 pe de o parte, creanţe (cont 4111 „clienţi") faţă de SC M. & F. Măgura, în valoare totală de 5.834.290.928 lei ROL, iar pe de altă parte şi-a scăzut din evidenţă contravaloarea acestor bunuri.

Se mai atestă în expertiză că, în perioada 3 decembrie 2002 – 13 decembrie 2002, SC S. SA Bacău i-au fost restituite materii prime de la SC M. & F. Măgura, pentru acestea întocmindu-se note de recepţie, fiind totodată înregistrate în evidenţa contabilă. Prin aceasta SC S. SA Bacău şi-a constituit în perioada arătată, datorii faţă de SC M. & F. Măgura, în valoare totală de 5.834.290.933 ROL.

Totodată, experţii contabili desemnaţi în cauză de prima instanţă au arătat faptul că „operaţiunile reciproce între cele două societăţi au respectat prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, în sensul că pentru ele SC S. SA Bacău a întocmit documente justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate".

Astfel, SC S. SA a înregistrat în evidenţa contabilă o datorie către furnizorul SC M. & F. Măgura, în valoare totală de 5.834.290.927 ROL, datorie ce a fost achitată cu ordinele de plată din 18 decembrie 2002, din creditul acordat de B.C.R. şi, în acelaşi timp, a înregistrat o creanţă faţă de clientul SC M. & F. Măgura, încasată la data de 18 decembrie 2002, în contul deschis la U.R. SA – Sucursala Bacău.

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385¹⁵ alin. (1) lit. „b" C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 83/A din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală, privind pe inculpaţii B.G.C., B.C.M.I. (fostă F.) şi G.T.I.

Sumele de câte 70 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.G.C., B.C.M.I.(fostă F.) şi G.T.I. până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor plăti din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 83/A din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe inculpaţii B.G.C., B.C.M.I.(fostă F.) şi G.T.I.

Sumele de câte 70 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.G.C., B.C.M.I.(fostă F.) şi G.T.I. până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 511/2009. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 58/2009. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 441/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 51/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 510/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 511/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 58/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 6/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 62/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 630/2009. Penal