ICCJ. Decizia nr. 781/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 781/2009
Dosar nr. 1780/116/2008
Şedinţa publică din 6 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin sentinţa penală nr. 143/F din data de 31 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1780/116/2008, Tribunalul Călăraşi a hotărât astfel:
A respins cererea de achitare formulată de inculpatul C.N., în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În baza art. 174 – art. 175 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.N.(fiul lui V. şi G., născut la data de 10 ianuarie 1963 în comuna Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi) la pedeapsa de 25 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 67 C. pen., a dispus degradarea militară a inculpatului din gradul de soldat.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 1263 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 56 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Călăraşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2337 din 25 mai 2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 25 ani închisoare.
În baza art. 192 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 1263 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 56 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Călăraşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2337 din 25 mai 2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 25 ani închisoare şi 4 ani închisoare, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării acestei pedepse.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 67 C. pen., a dispus degradarea militară a inculpatului din gradul de soldat.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 19 mai 2008, până la zi.
A luat act că partea vătămată I.I. nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă totală de 340 lei, au fost avansate din fondurile M.J.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul întocmit la data de 9 septembrie 2008, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen. şi, respectiv, de art. 192 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Prin actul de acuzare, s-a reţinut în fapt că, la data de 19 aprilie 2008, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a pătruns prin escaladare în locuinţa victimei V.G. şi, la refuzul acesteia de a întreţine cu el relaţii sexuale, a lovit-o cu pumnii şi picioarele, după care, folosind un cuţit de bucătărie, i-a secţionat gâtul, provocându-i leziuni letale. La data de 21 aprilie 2008, pe timp de zi, pentru a ascunde fapta săvârşită, inculpatul a pătruns din nou în locuinţa victimei şi a incendiat parţial cadavrul acesteia.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul C.N., care a solicitat, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivând că inculpatul nu este autorul faptei. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, invocând concluziile raportului de expertiză psihiatrică, ce l-a diagnosticat cu „tulburări de personalitate".
Instanţa de apel a apreciat că atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilită, materialul probator administrat evidenţiind că acesta este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Din oficiu, însă, instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen., a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele reţinute în sarcina inculpatului, din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen., în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
S-a apreciat că nu au fost dovedite, în speţă, aspecte faptice care să conducă cu certitudine, la reţinerea circumstanţei agravante de la lit. a) a art. 175 C. pen., care presupune săvârşirea omorului „profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra".
În cursul urmăririi penale, s-a reţinut, iniţial, încadrarea juridică în art. 174 C. pen., pentru ca, ulterior, prin rezoluţia procurorului din 19 mai 2008, să se dispună schimbarea încadrării juridice în art. 175 lit. d) C. pen. cu motivarea că inculpatul „a profitat de starea de neputinţă a victimei V.G. de a se apăra, având în vedere vârsta înaintată şi faptul că dormea în momentul exercitării actelor agresive împotriva sa".
Instanţa de apel a apreciat că vârsta înaintată a victimei nu poate conduce, în lipsa oricăror alte elemente faptice probate, la concluzia unei „stări de neputinţă".
Dimpotrivă, probele dosarului confirmă că, în pofida vârstei, victima era o persoană activă, aflată într-o stare fizică suficient de bună.
De asemenea, nici afirmaţia că victima dormea la momentul pătrunderii inculpatului în locuinţa sa nu are vreun suport probator, în declaraţiile iniţiale inculpatul, chiar arătând că victima era trează, pentru că l-a întrebat ce caută în locuinţa sa.
În consecinţă, instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei, reindividualizând, totodată, şi pedeapsa, în raport de noua încadrare dată faptei.
Astfel, prin Decizia penală nr. 308/A din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 143/F din data de 31 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 1780/116/2008.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:
A descontopit pedeapsa principală de 25 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: o pedeapsă de 25 ani închisoare şi o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului din infracţiunea de omor calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de omor, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, în stare de recidivă postcondamnatorie.
În temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 56 din data de 14 octombrie 1999 a Tribunalului Călăraşi (definitivă prin Decizia penală nr. 2337 din data de 25 mai 2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi a contopit restul rămas neexecutat din această pedeapsă, de 1263 zile închisoare, cu pedeapsa principală de 20 ani închisoare, inculpatul urmând să execute, astfel, pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa principală de 20 ani închisoare, astfel stabilită, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani şi degradarea militară din gradul de soldat (pedepse complementare aplicate prin sentinţa penală apelată), cu pedeapsa principală de 4 ani închisoare, în final, inculpatul având de executat pedeapsa principală de 20 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani şi degradarea militară din gradul de soldat, ca pedepse complementare.
A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) şi b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa principală, stabilită spre executare prin prezenta decizie, durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 19 mai 2008 şi până la zi.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul C.N. care, reiterând criticile formulate în apel, a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat. În subsidiar, în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată, atât sub aspectul criticilor formulate de inculpat, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Primul motiv de recurs invocat de inculpat, prin care solicită achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.) nu este fondat, probele administrate în cauză dovedind, fără dubiu, că inculpatul este autorul faptelor de pătrundere fără drept în locuinţa victimei V.G. şi, respectiv, de ucidere a acesteia, în după amiaza zile de 19 aprilie 2008.
De observat că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut faptele săvârşite. Acesta, în prezenţa avocatului, a arătat că, în după amiaza-zilei de 19 aprilie 2008, în jurul orelor 16,00 – 17,00, ştiind că victima locuia singură şi intenţionând să întreţină cu ea relaţii sexuale, după ce tocmai plecase de la un bar din localitate, a pătruns în curtea acesteia, escaladând gardul din scânduri şi apoi în locuinţă, a găsit-o în a doua cameră din partea dreaptă a holului, culcată în patul de la fereastră şi a auzit-o când l-a întrebat ce caută în casa ei. Supărându-se în acest moment, a luat un cuţit de lângă butelia ce se afla în camera respectivă şi a început să o lovească, rămânând în locuinţă aproximativ o oră.
Două zile mai târziu a revenit, cu intenţia de a incendia cadavrul, încercând astfel să şteargă urmele „pentru a scăpa de puşcărie".
În faza de judecată, atât la prima instanţă, cât şi în apel, inculpatul a revenit asupra acestor declaraţii, susţinând că nu este autorul faptelor, că la urmărirea penală a fost constrâns să declarare astfel.
Revenirea a fost corect înlăturată, fiind contrazisă de materialul probator administrat în cauză.
Trebuie remarcat că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor nu numai în declaraţiile date la procuror, dar şi cu ocazia ascultării sale de judecătorul care a soluţionat şi a dispus arestarea sa preventivă la data de 20 mai 2008.
De asemenea, procesul verbal de reconstituire şi planşa foto întocmită cu acest prilej confirmă declaraţiile iniţiale cu privire la modul de comitere a faptelor.
Martorul V.A.G., care a asistat la realizarea reconstituirii, a declarat, audiat fiind de prima instanţă, că inculpatul, fără a exercita asupra sa vreo presiune, a indicat singur modul în care a acţionat.
Martorul I.F.A. a fost solicitat să asiste la audierea inculpatului de către organele de poliţie şi a relatat cum acesta, fără a fi ameninţat, a recunoscut faptele, descriind modalitatea în care a ucis-o pe victimă, după ce aceasta a refuzat să întreţină cu el relaţii sexuale.
Mobilul de natură sexuală al faptei este atestat de modul în care a fost găsit cadavrul victimei, complet dezbrăcat de la trunchi în jos, de antecedentele penale ale inculpatului, condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol şi de comportamentul sexual deviant al acestuia, relatat de o altă victimă, martora G.J.E.
Martorul V.A.G., vecin cu victima, l-a recunoscut pe inculpat, în timp ce ieşea din vegetaţia de lângă gardul victimei, în data de 19 aprilie 2008, în jurul orei 19,00.
Proba indubitabilă a săvârşirii faptei o constituie analiza genetică a probelor de sânge prelevate de pe obiectele de vestimentaţie şi, în special, de pe pantofii ridicaţi din locuinţa inculpatului.
Prin raportul de constare tehnico-ştiinţifică din 25 iulie 2008 s-a stabilit că" „urmele prelevate de pe pantoful drept conţin sânge uman,iar genotizarea acestor urme a pus în evidenţă un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referinţă recoltate de la victima V.G.".
De asemenea, prin acelaşi raport s-a stabilit că urmele prelevate de pe cămaşa inculpatului „conţin sânge uman", însă „genotiparea" acestor urme a pus în evidenţă elecroelectroforegrame ce conţin alele aflate sub limita minimă analitică".
Acest fapt este explicabil prin spălarea obiectelor de vestimentaţie purtate de inculpat la săvârşirea infracţiunii, astfel cum a declarat chiar mama acestuia, C.G., în faţa căreia inculpatul a şi recunoscut că a omorât-o pe victimă (fila 104 dup).
Toate aceste probe confirmă susţinerile inculpatului şi dovedesc, fără dubiu, că acesta este autorul faptei de omor comisă asupra victimei V.G., în data de 19 aprilie 2008.
Deşi inculpatul nu şi-a dezvoltat apărarea, având în vedere, însă, că a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea, Înalta Curte mai reţine că, în mod corect, a fost reţinută în sarcina inculpatului şi săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în concurs cu infracţiunea de omor.
Infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen. este corect reţinută chiar în lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate (victima decedată), plângere ce este prevăzută de art. 192 alin. (3) C. pen., pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Aşa cum corect s-a reţinut şi de către instanţa de apel, dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. pen., coroborate cu cele ale art. 131 alin. (1) C. pen., potrivit cărora lipsa plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a făptuitorului, sunt aplicabile numai în situaţia în care victima, având deplină capacitate de exerciţiu(ceea ce presupune, în primul rând, să fie în viaţă), este în măsură să-şi manifeste voinţa.
În cazul în care, însă, persona vătămată este ucisă, în aceleaşi împrejurări, chiar de autorul faptei pentru a cărui urmărire este necesară plângerea prealabilă a victimei, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Interpretarea logică a prevederilor art. 131 alin. (5) C. pen. vine în sprijinul acestei concluzii.
În textul evocat se arată că: „în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu [….], acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu".
În urma acţiunii de ucidere săvârşită de acelaşi făptuitor, persoana vătămată a fost adusă în situaţia lipsei capacităţii de exerciţiu, astfel că, în mod corect, acţiunea penală pentru infracţiunea de violare de domiciliu a fost pusă corect în mişcare din oficiu, de către procuror.
Nici motivul de recurs invocat de inculpat în subsidiar, prin care se solicită reducerea pedepsei (caz de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondat.
Inculpatului i s-au aplicat, pentru ambele infracţiuni aflate în concurs, pedeapsa maximă, just individualizată în raport de circumstanţele reale, dar şi personale ale acestuia.
Gravitatea concretă a faptei, conturată de scopul urmărit (constrângerea victimei la întreţinerea de relaţii sexuale) şi consecinţa pe care a determinat-o (decesul victimei), precum şi perseverenţa inculpatului în comiterea unor astfel de fapte (acesta a mai fost condamnat anterior pentru infracţiunea de viol), fac ca solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei să nu poată fi primită.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce prevenţia la zi pentru inculpat.
Se va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, urmând a fi avansat din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva Deciziei penale nr. 308/A din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 19 mai 2008, la 6 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 756/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 789/2009. Penal → |
|---|
