ICCJ. Decizia nr. 861/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.861/2009
Dosar nr. 1240/64/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
A. Prin sentinţa penală nr. 1/ F din 5 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta G.K. împotriva rezoluţiei nr. 232/P/2008 din data de 31 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, confirmată prin rezoluţia nr. 1013/11-2/2008 din data de 9 decembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
S-a menţinut rezoluţia atacată şi a fost obligată petenta la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
1. Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, petenta G.K. a solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public I.F., pentru faptul că semnătura tatălui său, G.l., aplicată pe „Procura de administrare" autentificată de B.N.P. I.F., cu nr. 6233 din 15 decembrie 2003, a fost falsificată.
Prin rezoluţia nr. 232/P/2008 din data de 31 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul I.F., sub aspectul comiterii infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu există.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că nu se poate reţine în sarcina numitului I.F. comiterea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., întrucât rezultă fără dubiu că înscrisurile contestate au fost autentificate conform legii şi au reprezentat voinţa numitului G.l.
2. Prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, nr. 1013/11-2/2008 din data de 09 decembrie 2008, a fost respinsă plângerea formulată de petenta G.K. împotriva rezoluţiei nr. 232/P/2008 din data de 31 octombrie 2008.
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut că deşi petenta suspicionează falsificarea semnăturii tatălui său din cuprinsul unui act notarial, toate argumentele acesteia au fost analizate de către procuror, care a administrat probatoriul în conformitate cu prevederile legale, iar soluţia îndeplineşte cerinţele impuse de art. 203 C. proc. pen.
3. Împotriva acestei rezoluţii, în termen legal, petenta G.K. a formulat plângere, conform art. 2781 C. proc. pen., solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor procurorului şi procurorului general şi expertizarea actelor din dosarul penal nr. 232/P/2008 pentru a se putea determina vinovăţia notarului I.F.
În motivarea plângerii s-a arătat că expertizarea grafologică a semnăturii tatălui petentei de pe procura de administrare autentificată sub nr. 6233 din 15 decembrie 2003 la B.N.P. I.F. se impunea deoarece este vizibilă falsificarea, iar expertiza se poate efectua în termen scurt.
Verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Petenta G.K., fiica defunctului G.l., a contestat semnătura acestuia de pe înscrisul intitulat „Procura de administrare", autentificat, în data de 15 decembrie 2003, la B.N.P. I.F., prin care G.l. i-a împuternicit pe numiţii A.A. şi A.l. să administreze apartamentul nr. 2, din imobilul situat în Braşov. Petenta a precizat în declaraţia dată la procuror, precum şi în plângerile formulate că, de fapt, contestă doar semnătura de pe înscrisul numit „Procura de administrare", exemplarul numiţilor A.A. şi A.l., nu şi de pe originalele acestui înscris care se află în dosarul notarial, semnătura de pe aceste înscrisuri aparţinând tatălui ei.
Referitor la relevanţa acestui înscris, cât şi a utilităţii şi concludentei efectuării unei expertize grafice cu privire la semnătura de pe înscrisul pus la dispoziţie de numiţii A.A. şi A.l., trebuie menţionat faptul că defunctul G.l., în timpul vieţii, a testat în favoarea acestora întreaga sa avere mobilă şi imobilă, cu menţiunea că are ca moştenitor rezervatar o fiică, petenta G.K., astfel cum rezultă din înscrisul numit „Testament", autentificat la data de 15 decembrie 2003 la B.N.P. I.F., iar la data de 16 ianuarie 2007, la acelaşi birou notarial s-a întocmit contractul de vânzare cumpărarea a nudei proprietăţi asupra apartamentului situat în Braşov, str. Dumbrava Roşie, întocmindu-se încheierea nr. 236 din 16 ianuarie 2007.
Petenta nu a contestat semnăturile tatălui său de pe testament şi de pe contractul de vânzare cumpărare, ci doar de pe procura de administrare şi a arătat că toate actele notariale s-au încheiat din voinţa tatălui său. Diferenţele reclamate de petenta cu privire la semnăturile de pe exemplarele înscrisului „Procura de administrare" au fost explicate prin vârsta înaintată a numitului G.I., notarul I.F. declarând că toate înscrisurile au fost semnate în faţa sa.
În această situaţie, în mod corect procurorul care a efectuat actele premergătoare în cauză, a respins proba cu expertiza grafică cu privire la semnătura de pe o copie a unui înscris original, în situaţia în care acesta nu este contestat de persoana vătămată, o asemenea probă nefiind utilă şi concludentă soluţionării cauzei.
Faţă de aceste considerente, apreciind că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul I.F. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., este legală şi temeinică, instanţa de fond, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea petentei G.K. şi a menţinut rezoluţia atacată.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petenta G.K., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen., referitoare la greşita respingere a probei cu expertiza grafoscopică, în lipsa căreia s-a fundamentat o soluţie nelegală de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat.
Examinând recursul declarat de petenta sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimat nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunii reclamată prin plângerea penală. Într-adevăr, din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către intimatul I.F. cu ocazia întocmirii unor acte notariale la data de 15 decembrie 2003. Împrejurarea că testamentul şi exemplarele de pe procura de administrare, aflate în arhiva biroului notarial sunt semnate de defunctul tată al petentei, aceasta contestând doar semnătura de pe exemplarul numiţilor A.A. şi A.l., denotă că numitul G.I. a semnat în faţa notarului public, astfel că nu subzistă infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constând în aceea că notarul public a atestat în fals că sus-numitul s-a prezentat în faţa sa şi, după exprimarea consimţământului, a semnat actele menţionate. Chiar dacă semnătura există pe exemplarul numiţilor A.A. şi A.l. ar fi diferită, astfel cum reclamă petenta, acest aspect este irelevant, iar efectuarea unei expertize grafoscopice este inutilă, din moment ce conţinutul actului din arhiva notarului public, ce atestă voinţa numitul G.I., este identic cu cel al exemplarului, copie pe care se află semnătura contestată. De altfel, fiindu-i prezentate înscrisurile originale aflate în arhiva B.N.P. I.F. ale celor trei acte semnate de numitul G.I., procura de administrare (15 decembrie 2003), testament (15 decembrie 2003) şi contract de vânzare - cumpărare (16 ianuarie 2007), petenta a declarat, la data de 12 septembrie 2008, că semnăturile aparţin tatălui său.
Chiar dacă s-ar trece peste aceste aspecte, oricum, solicitarea recurentei petente, de a se desfiinţa rezoluţia atacată şi a se trimite cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale (singura soluţie posibilă având în vedere că în cauză nu s-a început urmărirea penală), este inadmisibilă atâta vreme cât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzută de art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (5 ani), ceea ce constituie un caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale [(art. 10 lit. g) C. proc. pen.)].
Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta G.K. împotriva sentinţei penale nr. 1/ F din 05 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 849/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 893/2009. Penal → |
---|