ICCJ. Decizia nr. 1009/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1009/2010
Dosar nr. 1382/122/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 479 din 13 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 1382/122/2009 (2797/2009), s-a dispus condamnarea inculpatului C.F., fiul lui G. şi M., la 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1), lit. i) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 iunie 2009, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a unui cuţit corp delict.
În baza art. 14 rap. la art. 346 C. pen. şi art. 998 – art. 999 C. civ. şi art. 313 din Legea 95/2006, modificată prin OUG nr. 72/2006 – a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti şi a obligat pe inculpat la plata sumei de 2355,40 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată, plus dobânda legală până la achitarea integrală a sumei.
S-a luat act că partea vătămată D.D. nu se constituie parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut că, la data de 19 iunie 2009, orele 1245, inculpatul, după ce a luat nişte răsad de ardei, a plecat la domiciliul fostei sale cumnate, C.I.
În dreptul locuinţei acesteia, inculpatul, aflat în stare de ebrietate şi văzând-o, i-a adus anumite injurii determinate de un conflict mai vechi rezultat din modul de împărţire a bunurilor rămase moştenire în urma decesului numitului C.N. (fratele inculpatului), cu care aceasta a trăit în concubinaj.
Constantin Ioana împreună cu cei trei copii ai săi (nepoţii inculpatului) şi partea vătămată D.D. (actualul concubin) locuiesc într-un imobil ce a aparţinut bunicilor inculpatului şi fratelui acestuia.
Inculpatul, aflat în vădită stare de ebrietate şi văzând partea vătămată în curte, i-a reproşat că n-a mai făcut reparaţii la casă, reciproc cei doi şi-au adus injurii, inculpatul că partea vătămată D.D. „este patron pe averea fratelui său", iar partea vătămată că este „nebun" şi are cuţit asupra sa (fila 44 d.u.p.).
Ulterior, atât inculpatul cât şi partea vătămată, după agresiuni verbale, au trecut la agresiuni corporale, aruncându-şi reciproc cu pietre unul în celălalt, iar când partea vătămată D.D. s-a împiedicat şi a căzut, inculpatul care se afla în apropiere cu un cuţit în mână, s-a îndreptat către partea vătămată şi i-a aplicat mai multe lovituri, în zona gâtului, după care, în fugă şi cu cuţitul în mână, a părăsit locul faptei.
Partea vătămată a fost transportată şi, ulterior, internată la Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni cu diagnosticul „Agresiune. Plăgi penetrante (două), produse prin înjunghierea subscapular drept. Hemopneumotorax drept. Insuficienţă respiratorie acută. Plagă înjunghiată superficială latero-cervicală dreaptă. Plagă contuză genunchi stâng. Contuzie torco-abdominală pentru care s-a intervenit de urgenţă".
Concluziile raportului medico-legal nr. 242/E/II din 30 iunie 2009 (fila 17 d.u.p.) au statuat că leziunile traumatice provocate de inculpat în data de 19 iunie 2009 părţii vătămate D.D. au necesitat pentru vindecare 15 – 19 zile îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa acesteia.
B. Împotriva acestei soluţii, a declarat apel, în termen legal, inculpatul C.F., criticând-o pentru netemeinicie vizând redozarea cuantumului pedepsei aplicate de 7 ani închisoare, motivat de faptul că acesta are probleme psihice şi că a fost provocat de partea vătămată.
S-a mai susţinut că nu este cunoscut cu antecedente penale, că nu a mai avut manifestări violente, însă sub influenţa băuturilor alcoolice şi provocat de partea vătămată a ripostat violent la acţiunile acesteia.
Prin Decizia penală nr. 269 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva sentinţei penale atacate, apreciindu-se criticile nefondate.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru netemeinicie, susţinând că acţionat în stare de provocare, răspunzând provocării părţii vătămate care a ieşit din curte înarmată de un ciomag. A solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepsei, arătând totodată că este pensionat medical urmare unei intervenţii chirurgicale la cap.
Examinând recursul declarat de inculpatul prin prisma cazului de casare invocat, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Apărarea inculpatului în sensul că ar fi săvârşit fapta în stare de provocare, ca reacţie la atitudinea agresivă a părţii vătămate care a ieşit din curte înarmată de un ciomag, nu poate fi primită, probele administrate în cauză neconducând la stabilirea unei situaţii de fapt care să justifice reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, din probele dosarului rezultă că nu sunt incidente dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., nefiind îndeplinite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de lege şi anume: infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei şi provocarea să se fi produs printr-o violenţă ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă. Or, aşa cum s-a arătat, inculpatul, aflat în vădită stare de ebrietate şi văzând partea vătămată în curte, i-a reproşat că n-a mai făcut reparaţii la casă, reciproc cei doi şi-au adus injurii iar ulterior, atât inculpatul cât şi partea vătămată, după agresiuni verbale, au trecut la agresiuni corporale, aruncându-şi reciproc cu pietre unul în celălalt, iar când partea vătămată D.D. s-a împiedicat şi a căzut, inculpatul, care se afla în apropiere cu un cuţit în mână, s-a îndreptat către partea vătămată şi i-a aplicat mai multe lovituri, în zona gâtului, după care, în fugă şi cu cuţitul în mână, a părăsit locul faptei.
În aceste condiţii, nu poate vorbi nici un moment de o provocare printr-o acţiune agresivă a părţii vătămate, îndreptată împotriva inculpatului, dimpotrivă, acesta din urmă a aplicat lovituri cu cuţitul când partea vătămată era căzută la pământ.
Curtea apreciază că nu este întemeiată nici susţinerea reprezentantului parchetului, în sensul că instanţa de apel a omis să se pronunţe pe motivul de apel vizând starea de provocare în care a acţionat inculpatul, întrucât critica principală a vizat individualizarea pedepsei, iar cu ocazia judecării apelului instanţa de control a examinat cauza sub toate aspectele de drept şi de fapt, conform prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., constatând că situaţia de fapt a fost corect reţinută, că i s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare şi că nu sunt aspecte care să reclame reţinerea în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei, Curtea constată că circumstanţele personale invocate de inculpat - constând în atitudinea sa pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale şi împrejurarea că suferă de boli psihice, urmare unei intervenţii chirurgicale la cap -, au fost deja avute în vedere de instanţa de fond care a stabilit pedeapsa chiar într-un cuantum nelegal (7 ani), orientat sub minimul special prevăzut de lege (7 ani şi 6 luni) – deşi nu s-au reţinut circumstanţe atenuante -, o reducere a acestei pedepse nefiind justificată în lipsa circumstanţelor atenuante, în raport de gravitatea faptei comise, ce rezultă din consecinţele agresiunii asupra stării de sănătate a părţii vătămate, precum şi de pericolul social concret al activităţii infracţionale.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că pedeapsa aplicată este bine dozată şi nu se justifică reducerea acesteia, întrucât, prin cuantumul şi modalitatea de executare, este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 iunie 2009 la 17 martie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3302/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3304/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
