ICCJ. Decizia nr. 3304/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3304/2010

Dosar nr. 453/64/2010

Şedinţa publică din 23 septembrie 2010

Asupra recursului penal de faţă;

Prin Sentinţa penală nr. 49/F din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea petentului A.N. împotriva rezoluţiei nr. 1743/P/2009 din 20 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, confirmată prin rezoluţia nr. 387/11/2/2010 din 13 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

A fost obligat petentul la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut prin rezoluţia nr. 1743/P/2009 din 20 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a dispus conexarea Dosarului penal nr. 1743/P/2009 la Dosarul penal nr. 208/P/2008, întrucât plângerea petentului împotriva numiţilor M.A. şi P.M.L. la data de 10 august 2009, înregistrată sub nr. 1743/P/2009 este identică cu plângerea formulată de acelaşi petent la data de 30 iunie 2009 în Dosarul penal nr. 208/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

Prin rezoluţia nr. 387/11/2/2010 din 13 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea petentului împotriva rezoluţiei nr. 1743/P/2009, reţinându-se că nu există nici un text de lege care să prevadă posibilitatea formulării unei plângeri împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus conexarea unor dosare.

Fiind învestită cu plângerea petentului împotriva aceleiaşi rezoluţii, instanţa de fond a reţinut că printre rezoluţiile, ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată supuse procedurii plângerii conform art. 2781 C. proc. pen. nu se numără şi rezoluţiile, ordonanţele procurorului prin care acesta dispune conexarea unor dosare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul, susţinând în esenţă că instanţa de fond nu a verificat actul de netrimitere în judecată emis de procuror, respectiv rezoluţia nr. 1743/P/2009, ci actul prin care, pe cale administrativă, procurorul general a respins ca inadmisibilă plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., pot fi supuse cenzurii judecătorului numai rezoluţiile sau ordonanţele întocmite de către procuror prin care acesta a dispus una dintre următoarele soluţii: neîncepere a urmăririi penale, scoatere de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau clasare.

În speţă, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, prin rezoluţia atacată de petent nu s-a dispus neurmărirea penală sau netrimiterea în judecată a persoanelor împotriva cărora acesta a formulat plângere penală, ci doar conexarea a două dosare ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, fiind vorba despre plângeri identice înregistrate la Parchet la date diferite.

Acest act întocmit de către procuror nu poate fi verificat de către judecător în procedura plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., astfel încât în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins ca inadmisibilă plângerea petentului.

În consecinţă, recursul acestuia este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar A.N. împotriva Sentinţei penale nr. 49/F din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3304/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs