ICCJ. Decizia nr. 975/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 975/2010
Dosar nr. 4686.1/1/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1744 din 12 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 10215/1/2008 a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a fost casată în parte Decizia penală nr. 93/A din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, numai în ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M.G.D., menţinând cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin sentinţa penală nr. 123/F din 2 noiembrie 2005 a Tribunalului Vâlcea, secţia penală.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.G.D. şi de partea civilă Ministerul Finanţelor – D.G.F.P. Vâlcea împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă, primind criticile din recursul declarat de procuror a considerat că soluţia Tribunalului Vâlcea, de condamnare a inculpatului la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 C. pen., art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 C. pen., art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 C. pen. şi art. 9 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 C. pen. este conformă cu pericolul social grav al faptei, cu împrejurările săvârşirii ei şi ţine seama de consecinţele deosebit de grave ale acestei infracţiuni, respectiv producerea unui prejudiciu cu petiţionara SC O. SA Râmnicu Vâlcea mai mare de 200.000 lei prin emiterea de CEC-uri fără acoperire.
Totodată, s-a constatat că, reducerea pedepsei la 3 ani închisoare şi suspendarea sub supraveghere a executării a acestei pedepse dispusă în apel, sunt nejustificate.
Referitor la recursurile declarate de inculpat şi de partea civilă D.G.F.P. Vâlcea s-au apreciat ca neîntemeiate.
Împotriva deciziei instanţei supreme condamnatul M.G.D. a formulat la 29 mai 2009 contestaţie în anulare, susţinând, în baza art. 386 lit. b) C. proc. pen. că, la data judecării cauzei a fost bolnav şi în imposibilitate de a se prezenta la proces şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare.
S-a mai menţionat de către contestator că, a fost prezentă soţia sa M.G. la termenul stabilit în vederea judecării recursului, că aceasta a vrut să depună la dosar actul medical, respectiv un bilet de trimitere la spital, din care rezulta imposibilitatea de deplasare şi, totodată că apărătorul ales, fiind bolnav, a solicitat alt termen, cererile făcute fiind respinse.
După introducerea contestaţiei la instanţa supremă, condamnatul M.G.D. a formulat la 1 iunie 2009 o cerere de contestaţie la Tribunalul Vâlcea împotriva deciziei penale nr. 1744 din 12 mai 2009.
Prin sentinţa penală nr. 77 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Vâlcea a fost respinsă contestaţia la executare introdusă de condamnat, cu motivarea că acesta nu a invocat motive din cele prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 654/R din 29 octombrie 2009 a admis recursul declarat de contestatorul condamnat, a casat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a decide astfel, instanţa a constatat că cererea condamnatului constituie contestaţia în anulare a deciziei penale nr. 744 din 12 mai 2009 a instanţei supreme, care nu era de competenţa Tribunalului Vâlcea.
Cauza a fost înregistrată la 12 noiembrie 2009 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub număr unic 1880/90/2009 şi a fost conexată, prin încheierea din 15 februarie 2010 la dosarul nr. 4686.1/1/2009.
În susţinerea contestaţiei în anulare au fost depuse copii de pe biletul de trimitere la Clinica de Urologie Cluj, întocmit şi parafat la 11 mai 2009 de medicul T.M. şi copia cererii de amânare a judecării cauzei formulată de avocatul inculpatului pentru termenul de 12 mai 2009.
Examinând cererea de contestaţie, în baza art. 391 C. proc. pen., se constată că aceasta nu este admisibilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 386 lit. b) din acelaşi cod împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când partea dovedeşte că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare.
Or, actele depuse de contestatorul condamnat nu atestă întrunirea condiţiilor cumulative prevăzute de textul evocat, respectiv de imposibilitatea de prezentare şi totodată de imposibilitatea de înconştiinţare a instanţei de recurs despre această împiedicare.
Se mai constată că instanţa de recurs după acordarea, la cererea inculpatului, a mai multor termene, respectiv 17 februarie 2009, 31 martie 2009 şi apoi, la 12 mai 2009, la acest ultim termen a fost respinsă noua cerere scrisă de amânare formulată de inculpat prin avocat, având în vedere că apărătorul nu şi-a asigurat substituirea.
Din partea introductivă a deciziei penale nr. 1744 din 12 mai 2009 nu a rezultat că ar fi fost prezentă soţia inculpatului şi că aceasta ar fi solicitat şi ea amânarea, aşa cum s-a susţinut în cererea de contestaţie.
Privitor la actul medical invocat în susţinerea contestaţiei, respectiv biletul de trimitere nr. 0674862 pentru investigaţii la Clinica de Urologie Cluj, întocmit şi parafat la 11 mai 2009 de medicul T.M., în preziua termenului de 12 mai 2009, se constată că respectivul act nu atestă imposibilitatea de prezentare la instanţa de recurs.
Mai mult, cererea de amânarea formulată în scris de inculpat prin avocatul său a reprezentat o încunoştiinţare a instanţei care s-a pronunţat în sensul respingerii, trecând apoi la judecarea cauzei în prezenţa avocatului din oficiu, desemnat anterior.
Faţă de cele ce preced, constatând că dispoziţia de respingere a cererii de amânare luată de instanţa de recurs nu poate fi reapreciată pe calea contestaţiei în anulare şi că în cauză nu au fost depuse sau invocate dovezi în sprijinul contestaţiei, Curtea în baza art. 391 alin. (1) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare cu obligarea contestatorului M.G.D. la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.G.D. împotriva deciziei penale nr. 1744 din 12 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 10215/1/2008.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3298/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3301/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
