ICCJ. Decizia nr. 1084/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1084/2010
Dosar nr. 4102/103/2009
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 222/ P din 25 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia penală, în Dosarul penal nr. 4102/103/2009, în baza art. 403 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul L.M. (fiul lui A. şi al M.) împotriva sentinţei penale nr. 97/ P din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamţ.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a avut în vedere împrejurarea că Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, a trimis spre soluţionare cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 97 din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamţ, formulată de revizuientul L.M., împreună cu concluziile formulate în urma actelor de cercetare efectuate conform dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen.
Prima instanţă, analizând cererea formulată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi pe baza cercetărilor efectuate de procuror, a constatat că prin sentinţa penală nr. 97 din 12 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Neamţ, revizuientul a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest prev. de art. 197 alin. (2) lit. b) şi b)1 C. pen. raportat la art. 197 alin. (3) C. pen. şi de art. 203 C. pen.
Revizuientul condamnat, în motivarea cererii, a arătat că nu a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat, că martorii au dat declaraţii mincinoase şi că soluţia a avut la bază un certificat medico-legal fals şi a solicitat, totodată, o cercetare la faţa locului.
Prima instanţă a apreciat cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, faţă de motivele invocate de revizuient privind declaraţiile mincinoase ale martorilor şi înscrisul fals, reţinând că pentru a exista cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen., este necesar ca martorii să fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, respectiv înscrisul care a constituit temei al hotărârii să fie declarat fals, acestea să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar mărturia mincinoasă, respectiv falsul, să se poată dovedi prin mijloacele de probă enumerate în art. 395 alin. (1) C. proc. pen., respectiv hotărârea judecătorească sau ordonanţa procurorului.
Tribunalul Neamţ a reţinut că în cauză nu există nici o hotărâre judecătorească sau ordonanţă a procurorului prin care să se dovedească mărturia mincinoasă sau falsul şi nici nu au fost îndeplinite condiţiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi constatate în procedura de revizuire şi apreciind că suplimentarea probatoriului nu poate determina admiterea cererii de revizuire, deoarece dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la situaţia în care faptele şi împrejurările trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă.
Împotriva sentinţei mai sus menţionate, în termen legal a declarat apel revizuentul condamnat, reiterând aspectele invocate în cuprinsul cererii de revizuire, respectiv susţinând că nu i-a fost respectat dreptul la apărare în timpul anchetei, că este nevinovat şi că victima a fost influenţată de mama ei atunci când a declarat că a fost violată.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, analizând sentinţa apelată în raport de motivele de apel formulate precum şi din oficiu cauza, a apreciat că Tribunalul Neamţ a pronunţat o hotărâre legală, nefiind identificate motive de reformare a acesteia şi, prin Decizia penală nr. 6 din 19 ianuarie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat L.M., obligându-l, totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că prima instanţă a procedat corect atunci când a reţinut că revizuentul condamnat nu a arătat fapte şi împrejurări, ce nu ar fi fost cunoscute de instanţa care a soluţionat cauza în fond.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a mai constatat că revizuentul a recunoscut faptele pentru care a fost condamnat, aspect consemnat în cuprinsul sentinţei penale nr. 97/ P din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamţ, iar simpla împrejurare că acesta a negat ulterior comiterea faptelor, a fost apreciată ca irelevantă în cadrul procedurii de revizuire.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul condamnat L.M., care, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, lăsând la aprecierea Înaltei Curţi dacă motivele invocate în cererea de revizuire iniţială sunt admisibile sau nu şi făcând trimitere la memoriul depus la dosar.
Examinând Decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art, 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminarea în fapt a cauzei penale.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.
În cauză revizuientul condamnat L.M. a formulat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată şi motivată şi rejudecarea cauzei, întrucât este nevinovat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima instanţă cât şi cea de prim control judiciar au procedat corect atunci când au apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., întrucât condamnatul a negat constant săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost dedus judecății şi mai apoi condamnat, a tins să conducă la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare și, pe cale de consecință, să obţină achitarea sa, pe considerentul că instanța de condamnare nu a cunoscut faptul că declaraţiile martorilor audiaţi nu corespundeau adevărului, că certificatul medico-legal emis pe numele părţii vătămate minore a fost întocmit în fals şi că nu i-a fost respecta dreptul la apărare în faza de umărire penală.
Înalta Curte mai reţine că instanţa de prim control judiciar, analizând punctual cele susţinute de condamnat, corect a constatat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a), b) sau c) din C. proc. pen., întrucât pentru a se constata incidența art. 394 lit. a) C. proc. pen. se impune a se constata preexistența unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, mai concret acele fapte sau împrejurări să fi existat la momentul soluționării cauzei, iar instanța, din varii motive, să nu le fi cunoscut. De asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat că nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. b) sau lit. c) C. proc. pen., întrucât aceste cazuri se referă la situația în care unul sau mai mulţi martori au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, împrejurare atestată în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti în acest sens (art. 394 lit. b)) sau la situaţia în care un înscris care a servit ca temei al hotărârii de condamnare (a cărei revizuire se cere) să fi fost declarat fals (art. 394 lit. c), or în speță, revizuientul nu a produs vreo dovadă în acest sens și nici la dosar nu există vreun înscris care să îndeplinească cerința mai sus-menționată.
Aşadar, instanţele anterioare au pronunţat hotărâri legale, ce vor fi menţinute, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat L.M. împotriva Deciziei penale nr. 6 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat,inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat L.M. împotriva Deciziei penale nr. 6 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3306/2010. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 3307/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
