ICCJ. Decizia nr. 1012/2010. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1012/2010

Dosar nr. 890/109/2009

Şedinţa publică din 17 martie 2010

Asupra recursului penal de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 7/MF din 6 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a dispus condamnarea inculpatului A.O. (fiul lui N. şi D., născut la data de 21 decembrie 1977 în Curtea de Argeş, domiciliat în Curtea de Argeş) la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), şi c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 25 noiembrie 2008 la zi, menţinându-se starea de arest.

În baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă D.S. (curatorul părţii vătămate D.A.S.) a sumei de 30.000 RON daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.305,02 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În seara zilei de 23 noiembrie 2008 partea vătămată D.A.S. s-a întâlnit cu inculpatul, acesta fiind însoţit de martorul R.G.. Cei trei s-au deplasat spre stadionul ";N.D."; din Piteşti, însă atunci când au intrat în parcare, pe drumul asfaltat din spatele stadionului, s-au îndreptat spre Turceşti.

La un moment dat inculpatul l-a împins pe minorul R.G., scopul fiind acela de a rămâne singur cu victima. După ce martorul a fugit, inculpatul a dezbrăcat partea vătămate D.A.S. şi în pofida împotrivirii acestuia, a întreţinut un raport sexual anal.

După consumarea raportului sexual, inculpatul s-a îndepărtat de locul faptei şi partea vătămată, sesizând că nu se mai află în pericol, a fugit spre casă. Pe drumul de întoarcere a oprit un jandarm, identificat ulterior ca fiind martorul M.N.M., căruia i-a relatat cele întâmplate şi care, la rândul său, l-a predat pe minor organelor de poliţie.

Din raportul nr. 711/A7/2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Argeş, rezultă că minorul D.A.S. prezintă leziuni traumatice la nivelul regiunii anale, leziuni ce pot data din 23 noiembrie 2008, produse posibil în urma unui raport sexual anal, pentru care a necesitat 5 zile îngrijiri medicale de la data producerii.

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 7 ianuarie 2009 întocmit de Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică din cadrul IGPR, s-a reţinut că urmele notate T758184031 (fracţia spermatică) găsite pe chilotul ce aparţine minorului sunt constituite din elementele specifice spermei. Genotiparea acestor urme a pus în evidenţă corespunzător markerilor analizaţi, un amestec de profile genetice provenit de la minim două persoane de sex masculin, în care se poate identifica în raport majoritar profilul genetic al minorului D.A.S., iar în raport minoritar profilul genetic al inculpatului A.O..

Având în vedere starea de fapt expresă şi probele administrate, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului A.O. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.O. solicitând desfiinţarea sentinţei şi în cadrul rejudecării să se procedeze la reindividualizarea judiciară a pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 72/A/MF din 15 decembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 890/109/2009, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul A.O..

A dedus perioada arestului preventiv şi a menţinut măsura arestării preventive.

A obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că nu se justifică, în raport de gravitatea faptei, reducerea pedepsei.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul A.O. invocând cazul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul formulat prin prisma criticilor invocate cât şi din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

Totodată, încadrarea juridică a faptei a fost corect stabilită reţinându-se că fapta comisă de inculpatul A.O. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că instanţele au valorificat în mod corespunzător criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Criteriile generale prevăzute în art. 72 alin. (1) C. proc. pen. se referă la date sau elemente de natură să ajute, pe de o parte la caracterizarea faptei, iar pe de altă parte la caracterizarea infractorului.

Primele două criterii de individualizare prevăzute în art. 72 C. proc. pen. - dispoziţiile părţii generale a codului, respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială - sunt criterii de drept, iar ultimele trei sunt criterii de fapt - gradul de pericol social, persoana infractorului, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală - întrucât numai acestea se referă la fapta şi persoana infractorului.

Sub aspectul criteriilor de fapt, acestea se impun a fi avute în vedere atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate - ca primă etapă a individualizării judiciare a pedepsei - cât şi sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.

Pe de altă parte, criteriile generale de individualizare trebuie examinate prin prisma pluralităţilor lor, în sensul că trebuie aplicate toate, împreună, şi nu numai unele dintre ele, în fiecare cauză în parte, fiind cumulative.

Cât priveşte persoana infractorului, este necesar şi obligatoriu pentru operaţiunea de individualizare judiciară, să se aibă în vedere faptul că pedeapsa trebuie să fie adecvată şi proporţională faţă de fiecare infractor, în raport de trăsăturile sale specifice şi alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa. Cercetarea şi evaluarea datelor care caracterizează persoana infractorului este esenţială pentru că, cu cât s-a făcut o adaptare a pedepsei mai adecvată cu atât sunt create condiţiile realizării scopului pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 52 C. pen.

Pornind de la aceste elemente, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A.O. prezintă un grad ridicat de pericol social.

Sub acest aspect, din probele administrate rezultă că inculpatul, în data de 23 noiembrie 2008, i-a cerut părţii vătămate - victima avea la data comiterii infracţiunii 12 ani - să-l însoţească la Stadionul ";N.D."; din municipiul Piteşti. Scopul real a fost însă altul deoarece când au ajuns în apropierea stadionului au schimbat destinaţia, a lovit minorul în spate, care a şi căzut pe un mal de pământ.

Pentru atingerea scopului infracţional propus, inculpatul a ameninţat pe martorul R.G. care s-a îndepărtat de locul comiterii faptei, inculpatul obligând victima să întreţină un raport sexual anal.

Agresiunea sexuală este confirmată, pe de o parte, de probele testimoniale administrate în cele două faze ale procesului penal, iar pe de altă parte de probele ştiinţifice, din conţinutul acestora rezultând, fără dubiu, că minorul D.A. a fost victima unei agresiuni sexuale recente.

Gradul de pericol social este reflectat şi de consecinţele faptei săvârşite, victima fiind un minor de 12 ani iar trauma suferită are consecinţe directe asupra dezvoltării sale ulterioare.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului - al doilea criteriu de fapt - din actele dosarului rezultă că anterior, inculpatul a suferit condamnări multiple, săvârşind infracţiunea dedusă judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie.

În atare condiţii, neputându-se reţine elemente care să permită caracterizarea acestora ca şi circumstanţe atenuante, Înalta Curte constată că nu pot fi însuşite criticile invocate de recurentul inculpat A.O. privind reducerea pedepsei.

Pedeapsa aplicată - atât sub aspectul cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii de executare - corespunde exigenţelor circumscrise dispoziţiilor art. 52 C. pen., neputând fi redusă sub limita stabilită de instanţa de fond.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul A.O. ca fiind nefondat.

În baza dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 25 noiembrie 2008 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.O. împotriva Deciziei penale nr. 72/A/MF din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze minori şi de familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata arestării preventive de la 25 noiembrie 2008 la 17 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1012/2010. Penal