ICCJ. Decizia nr. 1039/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1039/2010
Dosar nr. 38096/3/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.529 din 20 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii:
- R.D.S. la pedepsele de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 74-76 lit. a) C. pen.; de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), urmând ca, în baza art. 33-34 lit. a) C. pen., după contopirea pedepselor aplicate, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
- L.N. la pedepsele de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 74-76 lit. a) C. pen.; de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); la două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 şi, respectiv, art. 85 alin. (2) din aceeaşi lege; la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33-34 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din pedepsele aplicate acestora, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 27 iunie 2008 la zi pentru inculpatul R.D.S. şi de la 22 iulie 2008 la zi pentru inculpatul L.N.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea drogurilor şi distrugerea acestora, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei.
În baza art. 17 pct. 2 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpaţi, a sumelor de 100 Euro şi 2131 lei de la inculpatul L.N. şi a bunurilor obţinute de acesta din vânzarea drogurilor, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei.
În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul L.N. a bunurilor enumerate în dispozitivul sentinţei şi a autoturismului marca Audi A4, aflat în custodie la Direcţia de cazier judiciar şi evidenţa operativă din cadul I.G.P.R.
Conform art. 350 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat. în esenţă, s-au reţinut următoarele:
La datele de 20 iunie 2008, inculpatul R.D.S. a vândut investigatorului sub acoperire M.A., cantitatea de 5 doze de heroină, contra sumei de 250 lei, droguri ce au fost procurate de inculpat de la inculpatul L.N. La data de 26 iunie 2008, s-a întâlnit cu acelaşi investigator sub acoperire şi i-a procurat acestuia de la o persoană de sex feminin, o doză de 5 grame heroină la preţul de 850 lei.
În cursul anilor 2007-2008, inculpatul R.D.S. a cumpărat, de două ori în anul 2007 şi de două ori în anul 2008, pentru consumul propriu, între 20 şi 50 de comprimate methadonă, la preţul de 2 lei, de la numitul M. şi de la alte persoane necunoscute.
De asemenea, la sfârşitul anului 2007-începutul anului 2008, inculpatul R. a cumpărat o doză sau două doze de heroină de la inculpatul L.N., iar în cursul anului 2008, inculpatul L. a consumat şi a vândut heroină şi methadonă, pe care le procura de la o persoană necunsocută.
În cursul anului 2008, în mai multe rânduri, atunci când inculpatul R.D.S. mergea în locuinţa inculpatului L.N., a observat pe masă cantităţi de aproximativ câte 3 grame heroină, iar în aceeaşi perioadă l-a văzut de mai multe ori pe inculpatul L. conducând pe drumuri publice autoturismul marca Audi A4.
În sarcina inculpatului R.D.S., s-a reţinut că a procurat, deţinut, transportat şi vândut heroină în mod repetat şi a cumpărat şi deţinut heroină şi methadonă pentru consumul propriu, fără drept.
În sarcina inculpatului L.N., s-a reţinut că a procurat, deţinut, transportat şi vândut heroină în mod repetat, că a cumpărat şi deţinut heroină şi methadonă pentru consumul propriu, că a condus pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, fără a poseda permis de conducere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 223/A din 30 octombrie 2009, admiţând apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei mai sus-menţionate, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând pe fond:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului R.D.S. şi a repus pedepsele componente în individualitatea lor.
A făcut aplicarea art. 74-76 lit. a) C. pen. şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 3 ani la 10 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 10 luni închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74-76 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul R.D.S. să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului L.N. şi a repus pedepsele componente în individualitatea lor.
A făcut aplicarea art. 74-76 lit. a) C. pen. şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 3 ani la 10 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 74-76 lit. a) C. pen. şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 85 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 2 ani la 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 74-76 lit. a) C. pen. şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 85 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 2 ani la 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 74-76 lit. a) C. pen. şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 2 ani la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 10 luni, 6 luni, 6 luni şi 6 luni închisoare cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74-76 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul L.N. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Totodată, a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpaţilor şi s-a dedus, din pedepsele aplicate acestora, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 27 iunie 2008 la zi pentru inculpatul R.D.S. şi de la 22 iulie 2008 la zi pentru inculpatul L.N.
Prin recursurile declarate, inculpaţii au solicitat casarea hotărârii atacate în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi reducerea pedepselor aplicate.
Recursurile inculpaţilor nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de apel a reţinut corect faptele şi vinovăţia inculpaţilor, Ie-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi a individualizat în mod just pedepsele aplicate.
În raport de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor săvârşite, reflectat de modul în care inculpaţii au realizat traficul de heroină (în cursul anilor 2007-2008, pe fondul consumului constant de droguri, au cumpărat, deţinut, transportat şi vândut heroină şi methadona), care relevă periculozitatea infracţională şi socială a acestora, precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor(fără antecedente penale, au recunoscut şi regretat faptele comise), rezultă că instanţa de apel a individualizat în mod just cuantumul pedepselor aplicate, acordând eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune reducerea acestora.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a dat eficienţă datelor referitoare la persoana inculpaţilor, cărora Ie-a atribuit, în mod corect, valoarea de circumstanţe atenuante judiciare şi Ie-a reţinut în favoarea inculpaţilor, dispunând reducerea pedepselor aplicate pentru infracţiunile de deţinere, cumpărare, fără drept, de droguri de mare risc pentru consum propriu, în formă continuată, însă a apreciat just că pentru infracţiunile de trafic ilicit de droguri, prima instanţă a individualizat corect cuantumul pedepselor, pe care l-a redus sub minimul special, astfel că nu se mai impune coborârea pedepsei, dată fiind forma continuată a infracţiunii şi pluralitatea de acte materiale, care a relevat o activitate constantă a inculpaţilor în acest sens.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este temeinică şi legală şi nu se impune casarea ei în limitele motivului de recurs comun celor doi recurenţi inculpaţi.
Referitor la critica invocată separat de inculpatul R.D.S., în sensul că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea traficului droguri în formă continuată, se constată că aceasta este neîntemeiată.
Din materialul probator administrat în cauză, analizat minuţios de ambele instanţe, rezultă că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a vândut droguri investigatorului sub acoperire de două ori, în zilele de 20 şi 26 iunie 2008, astfel că au fost reţinute corect dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de recurenţii inculpaţi L.N. şi R.D.S. împotriva deciziei penale nr. 223/A din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi L.N. şi R.D.S. împotriva deciziei penale nr. 223/A din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului inculpat L.N., durata reţinerii şi a arestării preventive de la 22 iulie 2008 la 18 martie 2010, iar pentru recurentul inculpat R.D.S., durata reţinerii şi a arestării preventive de la 27 iunie 2008 la 18 martie 2010.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1038/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1974/2010. Penal → |
---|