ICCJ. Decizia nr. 1030/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1030/2010
Dosar nr. 2262/1/2010
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 2 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori – pronunţată în Dosarul nr. 03099/89/2008, s-a dispus, printre altele, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului C.S. în temeiul dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului C.S. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul derulării în condiţii bune a procesului penal, iar pe de altă parte, de necesitatea izolării inculpatului de comunitatea din care face parte.
Instanţa de fond a apreciat, totodată, că durata arestării preventive - 6 august 2008 până în prezent - se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O.
Împotriva încheierii pronunţată de instanţa de apel a formulat recurs inculpatul C.S. solicitând casarea acesteia şi în cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii cu inculpatul în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.S. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., reţinându-se că, în data de 11 mai 2008, pe fondul unui conflict generat de folosinţa unei suprafeţe de teren, inculpatul i-a aplicat unchiului său C.V. o lovitură cu o bâtă în cap, mai multe lovituri cu picioarele peste corp şi o lovitură cu partea metalică a unui hârleţ în gât, cauzându-i leziuni traumatice severe, care au pus în pericol viaţa părţii vătămate.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 392 din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia penală – în Dosarul nr. 3099/89/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului C.S., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 113 C. pen. s-a luat faţă de inculpat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire.
Inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, au declarat apel inculpatul C.S. şi partea civilă C.V., cauza formând obiectul Dosarului nr. 03099/89/2008 a Curţii de Apel Iaşi.
Prin încheierea recurată pronunţată de instanţa de apel la data de 2 martie 2010, aceasta a menţinut starea de arest a inculpatului apreciind ca fiind îndeplinite condiţiile legii.
Cu privire la această dispoziţie din încheiere Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
În alin. (3) al aceluiaşi articol se arată că atunci când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
Din actele dosarului rezultă că arestarea preventivă s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen. cu referire la art. 143 C. proc. pen.
Reţinerea dispoziţiilor art. 148 lit. b) C. proc. pen. a fost determinată de împrejurarea că, după consumarea agresiunii, inculpatul a exercitat presiuni şi ameninţări asupra martorului ocular C.T. cerându-i să denatureze adevărul, în caz contrar, acesta îl va omorî.
Deşi aceste dispoziţii nu mai pot fi reţinute ca temei de arestare – cercetarea judecătorească în primă instanţă fiind finalizată – se constată ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., temei suficient pentru menţinerea, în continuare a măsurii arestării preventive.
Relativ la condiţia pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte reţine că acesta rezultă din probele administrate care confirmă faptul că inculpatul este o persoană violentă dar şi din cazierul judiciar care atestă că acesta a fost condamnat anterior, de trei ori, pentru săvârşirea unor infracţiuni de violenţă. Chiar dacă s-a împlinit termenul de reabilitare, condamnările anterioare, pentru acelaşi gen de fapte, configurează o tendinţă de violentă a inculpatului şi, pe cale de consecinţă, faptul că acesta prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Elementele de fapt care impun menţinerea, în continuare, a măsurii arestării preventive sunt conjugate de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, care chiar nedefinitivă, justifică pe deplin detenţia provizorie.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că încheierea recurată este legală şi temeinică, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.S.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva încheierii de şedinţă din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 03099/89/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1955/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1960/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
