ICCJ. Decizia nr. 1251/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1251/2010
Dosar nr. 962/44/2009
Şedinţa publică din 31 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 217/ din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secția penală, s-a respins ca nefondată plângerea petentului B.O. împotriva rezoluţiei nr. 501/II/2/2009 din data de 13 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi prin care a confirmat rezoluţia nr. 41/P/2009 din 18 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, fiind obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotârî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
1. La data de 15 ianuarie 2009, petentul B.O. a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, remisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii R.V., R.P., R.B., S.G. şi faţă de grefierul arhivar R.F.C., sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 2481 C. pen. şi neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
În conţinutul plângerii penale, petentul a susţinut că, în Dosarul nr. 7681/196/2008 al Tribunalului Brăila, completul de judecată nu i-a dat cuvântul, în calitate de parte vătămată, la termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2008, deşi a fost prezent în sală până la sfârşitul şedinţei de judecată. În consecinţă, petentul a precizat că a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată, cerere pe care a depus-o la un funcţionat cu numele F.
În final, petentul a menţionat că magistraţii R.V., R.P. şi R.B., în mod deliberat, nu au judecat cererea de recuzare, pentru a pronunţa Decizia penală nr. 333 din 11 noiembrie 2008 în Dosarul nr. 7681/196/2008 a Tribunalului Brăila, pe care o consideră nelegală.
2. Prin rezoluţia nr. 41/P/2009 din data de 18 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, procurorul a dispus, în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmării penale faţă de judecătorii R.V., R.P. şi R.B. de la Tribunalul Brăila, faţă de procurorul S.G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi faţă de grefierul arhivar R.F.C. din cadrul Tribunalului Brăila, sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., art. 2481 C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
S-a motivat, în esenţă, că aspectele sesizate de petentul B.O., în realitate nu există.
3. Plângerea formulată de către petent în baza art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia 501/II/2/2009 din data de 13 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, aceasta reţinând că rezoluţia atacată îndeplineşte condiţiile de legalitate şi temeinicie pentru a fi menţinută.
4. Învestită cu plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale formulată de petent, instanţa de fond a constatat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a reţinut în rezoluţiile atacate o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate şi în mod corect a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată a intimaţilor, întrucât faptele nu există, astfel încât a respins plângerea reţinând următoarele:
La data de 15 ianuarie 2009, petentul B.O. a depus două plângeri penale, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii R.V., P.R., B.R. şi S.G., sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., art. 2481 în ref. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
La data de 23 februarie 2009, petentul B.O. a fost audiat de către procuror. Cu această ocazie, petentul a solicitat efectuarea de cercetări şi faţă de grefierul arhivar F., în situaţia în care acesta a înaintat cererea de recuzare a completului de judecată ulterior pronunţării hotărârii de judecată.
Prin sentinţa penală nr. 1435 din 19 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul cu nr. 7681/196/2008 al Judecătoriei Brăila, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul B.O. împotriva rezoluţiilor nr. 493/P/2008 şi nr. 793/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, ca fiind nefondată.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 333 din 11 decembrie 2008 pronunţată în Dosarul cu nr. 7681/196/2008 al Tribunalului Brăila, completul de judecată a dispus respingerea recursului declarat de petent împotriva sentinţei penale nr. 1435 din 19 septembrie 2008 a Judecătoriei Brăila, ca fiind tardiv introdus.
Pe parcursul cercetărilor, s-a constatat că petentul a formulat cerere de recuzare a completului de judecată în ziua de 11 noiembrie 2008, însă această cerere a fost depusă ulterior pronunţării Deciziei penale nr. 333/2008 a Tribunalului Brăila.
Acest fapt a rezultat şi din rezoluţiile scrise pe cele două cereri de recuzare „primit după termen, la dosar", şi „după pronunţare, la dosar".
Cercetările prealabile au fost complete şi efectuate în mod temeinic şi legal.
Din actele şi lucrările dosarului nu există indicii privind exercitarea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu de către judecătorii R.V., R.P. şi R.B. de la Tribunalul Brăila, de către procurorul S.G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi de grefierul arhivar R.F.C. din cadrul Tribunalului Brăila iar eventualele nemulţumiri ale petentului pot fi analizate de către o instanţă superioară într-o eventuală cale de atac promovată de petent.
Având în vedere faptul că petentul B.O. nu a indicat care sunt faptele şi probele ce le confirmă, pentru a dovedi încălcările legii de care s-ar face vinovate persoanele împotriva cărora a formulat plângere, instanţa de fond a respins plângerea acestuia ca nefondată.
B. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că dispozitivul nu cuprinde datele prev. de art. 70 C. proc. pen. privitoare la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiunile comise de cei patru magistraţi, precum şi textul de lege pe care se întemeiază respingerea plângerii; totodată, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare, precum şi asupra unor cereri esenţiale de natură să garanteze şi să influenţeze soluţia procesului; dispozitivul hotărârii nu este semnat de preşedinte la pronunţarea hotărârii, aceasta fiind nulă.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat întrucât atât procurorul cât şi instanţa de fond au apreciat în mod corect că, prin adoptarea unei hotărâri judecătoreşti, magistratul - judecător nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiunii în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca acesta să acţioneze, cu ştiinţă, în scopul prejudicierii interesului petiţionarului şi, respectiv, a favorizării vreunei părţi din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în speţă. Aprecierea că intimaţii - magistraţi nu se fac vinovaţi de săvârşirea vreuneia dintre faptele penale reclamate de petent, este corectă, întrucât activitatea desfăşurată de magistraţii se înscrie printre atribuţiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimaţi în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, simplul fapt că activităţile desfăşurate de aceştia au condus la un rezultat care nu a convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală.
Totodată, Înalta Curte constată că, de principiu, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii se supun numai legii, pronunţând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii, iar simpla nemulţumire a uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale; de asemenea, nu este permis ca pe calea plângerii penale să se tindă la desfiinţarea şi transformarea hotărârilor judecătoreşti, aceasta fiind permisă numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Practic, nemulţumirea uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susţină indicii privind existenţa unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.
Ca atare, cum din examinarea plângerii reiese că aspectele invocate de petent se referă la nemulţumirile legate de rezolvarea care a fost dată cererilor şi apărărilor formulate de acesta în cursul procesului penal, Curtea constată că aceste chestiuni se circumscriu activităţii de judecată, iar justeţea măsurilor luate se verifică într-un cadrul jurisdicţional şi nu pe calea unei anchete penale. Cenzurarea unei hotărâri judecătoreşti pe calea unei plângeri penale împotriva judecătorilor reprezintă o încălcare a principiului independenţei puterii judecătoreşti consacrat în numeroase norme interne şi internaţionale. În acest sens sunt dispoziţiile art. 2 lit. d) din Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. (94)12/1994 potrivit căreia "judecătorii trebuie să fie absolut liberi şi să decidă în mod imparţial asupra cazurilor cu care sunt sesizaţi, după propria convingere şi interpretare a faptelor, conform regulilor de drept în vigoare".
A concluziona altfel înseamnă a accepta că o hotărâre judecătorească ar putea fi supusă simultan şi paralel unui control de legalitate de către o autoritate a statului, alta decât o instanţă de judecată, ceea ce nici Constituţia, nici legea de organizarea judecătorească şi C.E.D.O. nu permit şi, totodată, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Aceleaşi sunt considerentele şi pentru intimatul procuror S.G. şi, respectiv, grefierul arhivar R.F.C., prima instanţă reţinând în mod justificat că din actele dosarului nu rezultă indicii în sensul încălcării atribuţiilor de serviciu sub aspectele indicate de petent în plângere.
Totodată, nici celelalte critici formulate de petent vizând faptul că dispozitivul nu cuprinde datele prev. de art. 70 C. proc. pen. privitoare la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiunile comise de cei patru magistraţi, precum şi textul de lege pe care se întemeiază respingerea plângerii; că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare, precum şi asupra unor cereri esenţiale de natură să garanteze şi să influenţeze soluţia procesului; că dispozitivul hotărârii nu este semnat de preşedinte la pronunţarea hotărârii, aceasta fiind nulă - nu sunt întemeiate. Astfel, primele dintre chestiunile indicate nu sunt incidente – intimaţii neavând calitatea de inculpaţi în cauză -, iar în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, aceasta este motivată corespunzător şi se întemeiază pe actele dosarului; criticile sunt nefondate şi în ceea ce priveşte nesemnarea minutei, din înscrisul aflat la fila 45 din dosarul instanţei de fond reieşind că aceasta întruneşte cerinţele de legalitate.
În consecinţă, pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.O. împotriva sentinţei penale nr. 217/ F din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3337/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3343/2010. Penal → |
|---|
