ICCJ. Decizia nr. 926/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 926/2010
Dosar nr. 2027/1/2010
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6599/3/2009 (2969/2009), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului I.C. (fiul lui T. şi A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 15/UP din 23 ianuarie 2009 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală). Totodată, în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, Curtea a apreciat că acestea se menţin şi impun în continuare privarea sa de libertate, fiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Instanţa a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptelor deduse judecăţii, apartenenţa inculpatului la o grupare, perioada mare de timp de-a lungul căreia s-a desfăşurat activitatea infracţională, amploarea acestui fenomen infracţional, dar şi din datele care caracterizează persoana inculpatului, acesta sustrăgându-se urmăririi penale.
Curtea a mai constatat că inculpatul este arestat din 23 ianuarie 2009, astfel că, în raport de obiectul şi complexitatea cauzei care implică activitatea infracţională a patru inculpaţi, durata rezonabilă a arestării preventive nu a fost depăşită.
Împotriva acestei încheieri, cu privire la dispoziţia de menţinere a stării de arest preventiv, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.C., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate şi judecarea sa în stare de libertate.
Examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul I.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, alături de alţi inculpaţi, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. nr. 297/D/P/2008 din 19 februarie 2009, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în forma continuată şi agravată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen., reţinându-se că în cursul anului 2008 a vândut, în mai multe rânduri, heroină.
Prin sentinţa penală nr. 970 din 23 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a), c) - art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Pe tot parcursul procesului penal, măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată şi menţinută cu respectarea dispoziţiilor procesual penale şi ale C.E.D.O.
În cauză există indicii suficiente care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul infracţiunii reţinute în sarcina sa, fiind îndeplinite cerinţele art. 148 raportat la art. 143 C. proc. pen.
Temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent, ele impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura faptelor şi consecinţele acestora asupra stării de sănătate şi siguranţă a societăţii civile, a răspândirii fenomenului traficului de droguri.
Durata procesului se înscrie în limite rezonabile, desfăşurarea acestuia presupunând un număr mare de acte de cercetare judecătorească.
Constatând că sunt întrunite cerinţele art. 3002 şi art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva încheierii din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 6599/3/2009 (2969/2009).
Obligă recurentul inculpat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3270/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3272/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
