ICCJ. Decizia nr. 1105/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1105/2010
Dosar nr.2401/1/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol Dosarul nr. 4931/86/2009 vizând soluţionarea apelurilor declarate de M.D.G. (fiul lui O. şi I. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen.) şi de partea vătămată M.V., împotriva sentinţei penale nr. 26 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Suceava, la termenul din 15 martie 2010, printre altele, a acordat cuvântul în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie invocată în scris de către apelantul inculpat.
Prin aceeaşi încheiere, instanţa de prim control judiciar, în baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul inculpat M.D.G., vizând sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut, printre altele, că în speţă, prin cererea susţinută la termenul de judecată din 15 martie 2010, în cauza cu numărul de mai sus, inculpatul M.D.G. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei invocate şi suspendarea judecăţii cauzei, arătând că aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat, în esenţă că, întrucât judecarea proceselor pentru toţi cetăţenii trebuie să se realizeze de aceleaşi organe şi potrivit aceloraşi reguli procedurale, a susţinut că judecarea cauzelor penale în primă instanţă de către complete de judecată formate dintr-un singur judecător contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 124 alin. (2), (3) din Constituţie, în condiţiile în care litigiile de muncă sunt soluţionate de către o instanţă formată din doi judecători plus doi asistenţi judiciari.
Conform susţinerilor apelantului inculpat, în acest fel se creează o discriminare, întrucât soluţia pronunţată nefiind rezultatul unei deliberări, nu se realizează celeritatea procesului şi se creează suspiciunea unei lipse de obiectivitate, fiind astfel încălcat principiul securităţii juridice.
Curtea de Apel Suceava, analizând cererea introductivă, pe baza motivelor invocate, a constatat că aceasta este inadmisibilă, întrucât textul art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară se referă la compunerea completelor de judecată investite a soluţiona cauzele penale, similar altor cauze, nu vizează normele de drept penal substanţial sau procedural incidente în prezenta cauză şi nu influenţează soluţia instanţei învestită cu soluţionarea cauzei.
S-a mai reţinut că în articolul 16 din Constituţie este instituit principiul egalităţii în drepturi, în art. 21 alin. (3) dreptul la un proces echitabil, iar în articolul 124 alin. (2) se prevăd principiile de organizare a justiţiei, care trebuie să fie unică, imparţială şi egală pentru toţi.
Ori, instanţa de apel a constatat că din analiza principiilor enunţate de textele constituţionale amintite a reieşit că nici unul din acestea nu făcea vreo referire la compunerea completelor de judecată, iar cerinţele ca justiţia să fie unică, imparţială şi egală precum independenţa şi imparţialitatea judecătorilor sunt principii care îşi găsesc o reglementare expresă în Legile nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor şi nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
S-a mai relevat, în considerente că, indiferent dacă judecarea se face de un singur judecător sau de un complet colegial, acest aspect nu aduce atingere vreunuia din principiile constituţionale amintite, apreciindu-se ca eronată referinţa la textele legale care prevăd că soluţionarea cauzei se face de „complete de judecată", atunci când se arată că acestea pot fi doar colegiale - compuse din cel puţin doi judecători.
De asemenea, s-a mai menţionat că, la nivel teoretic, este unanim admis, ca o reflectare a reglementării în vigoare, că în privinţa numărului persoanelor care compun completul de judecată se cunosc două sisteme: cel monocratic (unipersonal) şi cel colegial (pluripersonal), fiecare din acestea prezentând avantaje şi dezavantaje şi neaducând atingere vreunui principiu constituţional.
Totodată, s-a mai reţinut de către instanţa de prim control judiciar că faptul că în litigiile de muncă este prevăzută o componenţă specială colegială a completelor de judecată nu este o discriminare, dat fiind caracterul specific al acestora în raport cu celelalte litigii, întrucât în litigiile de muncă numărul judecătorilor este de doi, datorită faptului că asistenţii judiciari participau la deliberări având aceleaşi drepturi ca şi judecătorul, astfel încât se putea ajunge la situaţia critică în care aceştia determinau soluţia ce se pronunţa în cauză, iar judecătorului, deşi avea o opinie diferită cu privire la modul de soluţionare, îi revenea sarcina motivării. Ulterior, chiar dacă asistenţii judiciari nu mai participă la dispunerea soluţiei decât în mod consultativ, completul de judecată a rămas în aceeaşi compunere, ca o reminiscenţă a vechii reglementări.
În concluzie, s-a apreciat că este o problemă de administrare a justiţiei compunerea completelor de judecată în primă instanţă din unul sau doi judecători, în funcţie de numărul de cauze existente pe rolul instanţelor de judecată şi numărul de judecători în activitate şi nu îşi regăseşte o reglementare constituţională.
Pentru toate aceste considerente, instanţa de apel, reţinând că în cauză au fost îndeplinite numai două din cele trei condiţii impuse de lege pentru a considera admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, (respectiv, ca aceasta să vizeze un act normativ - lege sau ordonanţă - în vigoare şi să nu mai fi fost constatată anterior ca neconstituţională), dar nu şi condiţia ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul M.D.G. cu privire la dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.
Împotriva încheierii din 15 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul M.D.G. solicitând, în scris, prin registratură, prin memoriul depus la dosar de către apărătorul ales avocat V.G. (filele 2-6 dosar recurs), admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi, pe fond, să se dispună admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, suspendarea judecării cauzei şi trimiterea dosarului instanţei de contencios constituţional pentru a soluţiona excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, invocată de inculpat prin apărător ales, în faţa Curţii de Apel Suceava la 15 martie 2010.
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 2401/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 22 martie 2010.
La termenul acordat, deşi a fost legal citat, recurentul inculpat nu s-a prezentat pentru a-şi formulat personal apărările, dar apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, aşa cum rezultă din cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate în memoriul existent la dosar, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 C. proc. pen. constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr. 392/P/2009 din 17 iulie 2009, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus, trimiterea în judecată a inculpatului M.D.G., pentru săvârşirea infracţiunii tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen., reţinându-se că în seara zilei de 26 mai 2009, în jurul orelor 18,00 M.V. din satul Poiana Micului, comuna Mănăstrirea Humorului a fost lovit cu un topor de către vărul său M.D.G., iar urmare loviturii primite, victima a fost internată de urgenţă şi supusă unei intervenţii chirugicale la Spitalul Judeţean Suceava, astfel fiindu-i salvată viata.
Tribunalul Suceava, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 26 din 27 ianuarie 2010, printre altele, l-a condamnat pe inculpatul M.D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol în curs de soluţionare apelurile declarate de partea vătămată M.V. şi de inculpatul M.D.G. împotriva sentinţei penale nr. 26 din 27 ianuarie 2010, prin încheierea din 15 martie 2010 s-a pronunţat în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, invocată de inculpatul M.D.G., prin apărător ales.
Împotriva acestei din urmă încheieri, inculpatul M.D.G. a formulat prezentul recurs, ce urmează a fi respins ca nefundat, pentru considerentele de mai jos.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea acestei instanţe este posibilă cu o excepţie de neconstituţionalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiţii, supuse verificării de către instanţa în faţa căreia se ridică o atare excepţie şi care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea instanţei de contencios constituţional, iar pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
Interpretând dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că, în vederea sesizării Curţii Constituţionale, instanţele exercită un control de admisibilitate a cererii de sesizare asupra următoarelor aspecte: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Astfel, în primul rând, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual şi, în fine, a treia condiţie, reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se referă la prevederi legale care, odată constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională, nu mai pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta şi-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.
Or, în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat, în mod justificat, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (ce vizează compunerea completelor de judecată investite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă) nu vizează normele de drept penal substanţial sau procedural incidente în prezenta cauză şi nu influenţează soluţia instanţei investite cu soluţionarea cauzei de faţă, aşa încât, pe de o parte, excepţia invocată, în mod evident, nu are nici o legătură cu cauza dedusă judecăţii în faţa instanţei de prim control judiciar, care are ca obiect verificarea, în calea de atac a apelului, a hotărârii primei instanţe care a pronunţat sentinţa penală de condamnare a inculpatului M.D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar pe de altă parte, nici nu justifică un interes trecut, actual sau eventual, recurentul fiind nemulţumit de modul în care se desfăşoară procesul penal în care este inculpat.
Totodată, Înalta Curte mai reţine că excepţia invocată trebuie să fie relevantă, Curtea Constituţională statuând constant că excepţia poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei, care presupun: stabilirea identităţii inculpatului, stabilirea şi descrierea faptei care face obiectul învinuirii, stabilirea şi analiza probelor care servesc ca temei al soluţionării laturii penale şi a celei civile, precum şi a probelor înlăturate, stabilirea formei şi a gradului de vinovăţie, a circumstanţelor agravante ori atenuante, precizarea temeiurilor de drept care justifică soluţia, precum şi individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare.
Instanţa de prim control judiciar, în mod justificat, a considerat, interpretând dispoziţiile cuprinse în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (ce stabilesc că se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel), că acestea vizează compunerea completelor de judecată în primă instanţă de unul sau doi judecători, apreciind-o ca o chestiune ce ţine de administrarea justiţiei, funcţie de anumite criterii (numărul judecătorilor în activitate sau numărul cauzelor existente pe rolul instanţelor).
Aşadar,instanţa de apel a constatat că nu se poate reţine că drepturile inculpatului ar fi fost în vreun fel obstrucţionate, după cum, nu a rezultat în ce măsură textul de lege invocat drept neconstituţional, ar fi cauzat vreo restrângere a drepturilor acestuia, intrând astfel în conflict cu prevederile Legii Fundamentale, aşa cum a tins a susţine şi demonstra autorul excepţiei de neconstitutionalitate mai sus menţionată.
Pe de altă parte, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin aceeaşi încheiere, pronunţată la 15 martie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a acordat termen de judecată la 21 aprilie 2010, în vederea soluţionării cauzei, în faza de prim control judiciar.
Prin urmare, recursul declarat de inculpatul M.D.G. împotriva încheierii din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4931/86/2009 va fi apreciat ca nefondat, întrucât prevederile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, ce vizează compunerea completelor de judecată în primă instanţă, a căror neconstitutionalitate s-a invocat, nu au legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, fiind prevederi care stipulează modul de compunere a completelor de judecată funcţie de anumite criterii ce ţin de organizarea administrativă a respectivei instanţe, fiind, în mod just, respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a textului mai sus menţionat.
Fată de cele mai sus menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.D.G. împotriva încheierii din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4931/86/2009.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D.G. împotriva încheierii din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4931/86/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1983/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1152/2010. Penal → |
|---|
