ICCJ. Decizia nr. 1153/2010. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1153/2010
Dosar nr. 2431/1/2010
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 204/86/2005 s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 293 C. pen. invocată de inculpatul T.G.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Suceava a reţinut următoarele:
Pe rolul acestei instanţe se află - spre soluţionare - apelurile declarate de mai mulţi inculpaţi, printre care şi inculpatul T.G., împotriva sentinţei penale nr. 302 din 10 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Suceava.
La termenul din 15 martie 2010, prin apărător, inculpatul T.G. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale invocând excepţia de neconstituţionalitate a art. 293 C. proc. pen. - fals privind identitatea, susţinând că aceste prevederi sunt neconstituţionale, întrucât, contravin principiilor constituţionale prevăzute în art. 53, referitor la restrângerea unor drepturi sau a unor libertăţi, art. 16 pct. 1 privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor publice, art. 21 alin. (3) care consacră părţilor dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (1) şi (2), potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică şi imparţială pentru toţi - articole din Constituţie.
În motivarea cererii s-a arătat, în esenţă, următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals prevăzută de art. 293 C. pen., trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, prevăzută de art. 70 pct. 1 din OUG nr. 195/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi trecerea frauduloasă a frontierei unui stat străin, prevăzută de art. 1 din OUG nr. 112/2001.
S-a apreciat că organele de anchetă au făcut o aplicare greşită a textului penal în raport de Decizia penală nr. 1276 din 25 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti care pe aceiaşi stare de fapt stabileşte încadrarea juridică în art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 228 alin. (1) şi art. 293 alin. (1) C. pen.
S-a mai susţinut că prevederile art. 293 C. pen. încalcă dispoziţiile constituţionale, atâta timp cât, infracţiunea prevăzută de art. 228 C. pen. are aceiaşi pedeapsă cu cea prevăzută de art. 293 C. pen., iar pe de altă parte, pentru că legea nu prevede cercetarea la plângerea prealabilă şi nu din oficiu.
S-a mai arătat că textul criticat este neclar şi dă loc la interpretări, creând practic premisele unui abuz de drept din partea organelor de urmărire penală, deoarece permite o percepţie generală a textului de lege, abordare în totală contradicţie cu dispoziţiile înscrise în art. 53, art. 16, art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
Procedând la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o soluţie de respingere, Curtea de Apel Suceava a reţinut că, Curtea Constituţională se pronunţată numai asupra constituţionalităţii unor dispoziţii legale, fără a putea modifica sau completa dispoziţiile legale supuse controlului.
Ori, în cauză inculpatul critică încadrarea juridică şi în acest sens, solicită introducerea unui nou aliniat în conţinutul dispoziţiilor art. 293 C. pen., ceea ce, nu constituie un atribut legal al controlului constituţional instituit prin lege.
În termen legal, împotriva acestei soluţii a declarat recurs inculpatul.
Deşi legal citat, recurentul nu s-a prezentat pentru susţinerea orală a motivelor de recurs care nu au fost arătate nici în scris.
Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei atacate, în raport de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat, pentru consideraţiunile ce urmează.
Este de necontestat că, în virtutea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, controlul constituţional este limitat doar la acele dispoziţii legale care au legătură cu cauza şi care fac obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor de judecată.
Şi pentru a discuta despre relevanţa cererii de sesizare prin prisma legăturii excepţiei de neconstituţionalitate invocată cu obiectul cauzei aflată în curs de judecată pe rolul instanţei de judecată se apreciază pe rând, momentul la care a fost ridicată, starea de fapt dedusă judecăţii, toate acestea în raport de obiectul şi conţinutul cererii de sesizare.
Ori, în speţă, recurentul critică încadrarea juridică dată activităţii infracţionale de organul de urmărire penală şi în acelaşi timp, solicită ca legiuitorul să introducă un aliniat suplimentar la art. 293 C. pen. prin care să indice cazurile în care se poate vorbi despre existenţa acestei infracţiuni.
Şi aşa cum corect a reţinut şi instanţa care a respins cererea de sesizare, stabilirea încadrării juridice, interpretarea textelor de lege este atributul instanţelor de judecată, după cum, modificarea, completarea sau abrogarea unei dispoziţii legale vizează politica penală a unui stat şi nu poate fi un atribut al controlului constituţional efectuat de Curtea Constituţională.
Desigur, pentru aceste consideraţiuni excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii şi neconformându-se - din acest punct de vedere - dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost corect respinsă.
Şi cum criticile formulate prin cererea de sesizare exced controlului de constituţionalitate care presupune examinarea compatibilităţii unui text de lege cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se va menţine, ca legală şi temeinică, prin respingerea recursului declarat de inculpat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva încheierii din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 204/86/2005.
Obligă recurentul inculpat la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1152/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1988/2010. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
