ICCJ. Decizia nr. 1102/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1102/2010
Dosar nr.44269/3/2008
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 778/F din 19 august 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 44269/3/2008, a fost admisă cererea de revizuire formulată de condamnata P.M.A. şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus anularea în parte a sentinţei penale nr. 833 din 13 iulie 2006a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia nr. 3603 din 5 iulie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, iar, în rejudecare:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata P.M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen. cu referire la art. 406 din acelaşi cod, s-a dispus punerea de îndată în libertate a revizuientei de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 978 din 10 iulie 2007 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia ll-a penală, dacă nu este arestată în altă cauză.
S-a dispus restituirea către revizuientă a sumei de 500 lei confiscată prin hotărârea de condamnare şi a sumei de 1.550 lei la care fusese obligată cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de revizuire a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 833 din 13 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, revizuientă P.M.A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen. şi art. 12 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Au fost interzise revizuientei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest şi dedusă prevenţia de la 7 septembrie 2002 la 11 septembrie 2002.
În temeiul art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la revizuientă a sumei de 5.000.000 ROL.
Prin aceeaşi hotărâre, au fost condamnaţi si inculpaţii A.M.G., C.D. si N.N. la pedepsele rezultante de câte 7 ani închisoare şi, respectiv 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 12 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001 - în cazul primilor doi inculpaţi şi art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., pentru inculpatul N.N.
În cuprinsul hotărârii de condamnare se arăta că cercetările în cauză au avut la bază sesizarea martorului C.V. privitoare la faptul obligării concubinei sale - partea vătămată D.M.L., la practicarea prostituţiei de către inculpaţii C.D. şi A.M.G.
Potrivit susţinerilor martorului, concubina sa urma să fie vândută de către cei 2 inculpaţi, cu ajutorul revizuientei P.M.A., unui cetăţean grec, în scopul practicării prostituţiei; în aceeaşi situaţie se afla şi partea vătămată H.S.
Pe baza acestor informaţii, organele de poliţie au urmărit şi oprit în trafic în zona podului B. autoturismul taxi, condus de martorul Ş.E., în care se aflau inculpaţii A.M.G. şi C.D. şi partea vătămată H.S.
S-a stabilit că inculpaţii urmau să se întâlnească cu revizuienta în oraşul Otopeni.
La locul de întâlnire, organele de poliţie au procedat la reţinerea revizuientei care avea asupra sa buletinul de identitate şi paşaportul părţii vătămate H.S.
Conform declaraţiilor părţii vătămate H.S., în cursul lunii august 2002, fusese cumpărată de inculpaţii A.M.G. şi C.D. de la numita U.L., pentru suma de 270 DOLARI SUA, şi sechestrată în locuinţa lor, din comuna Frumuşani, unde a fost obligată să se prostitueze, banii obţinuţi fiind împărţiţi între inculpaţi şi revizuienta, patrona discotecii din comună.
Partea vătămată urma să fie vândută de inculpaţi şi revizuienta unui cetăţean grec pentru a se prostitua Grecia; de această activitate se ocupa revizuienta care primise de la cetăţeanul grec interesat suma de 3500 euro.
În acest scop, revizuienta s-a deplasat la locuinţa părinţilor părţii vătămate, martorii D.M. şi D.F., cărora Ie-a cerut certificatul de naştere al părţii vătămate; pe baza certificatului de naştere, revizuienta a obţinut eliberarea paşaportului pe numele părţii vătămate.
Prin declaraţiile date, inculpaţii A.M.G. şi C.D. nu au confirmat decât în parte susţinerile părţii vătămate privitoare la implicarea revizuientei în săvârşirea faptelor.
Inculpaţii au recunoscut că şi revizuienta profitase de beneficiile rezultate din practicarea prostituţiei de către partea vătămată, menţionând însă că aceasta nu exercitase nicio constrângere asupra părţii vătămate în scopul practicării prostituţiei.
Inculpaţii au declarat că partea vătămată practicase de bună voie prostituţia şi că îşi dăduse acordul pentru a practica pe mai departe respectiva activitate în beneficul cetăţeanului grec.
Susţinerile formulate în apărare au fost înlăturate de instanţă, având în vedere celelalte probe administrate în cauză, cu referire la declaraţiile martorilor D.M., D.F., C.V. şi C.C.A.
Astfel, s-a reţinut că, în aceeaşi perioadă, inculpaţii A.M.G. şi C.D. au recrutat şi obligat partea vătămată D.M.L. să practice prostituţia în folosul lor.
Şi această parte vătămată urma să fie vândută de inculpaţi şi revizuientă aceluiaşi cetăţean grec în vederea practicării prostituţiei.
În acest sens, inculpaţii s-au deplasat la locuinţa martorului C.V., unde se afla partea vătămată D.M.L. şi au obligat-o pe acesta să meargă la locul de întâlnire, restaurantul S. din Bucureşti.
Deoarece la întâlnire a venit un intermediar şi nu cetăţeanul grec, partea vătămată a fost readusă în locuinţa martorului C.V. şi păzită de inculpatul A.M.G. până a doua zi, când activitatea infracţională a fost întreruptă de intervenţia organelor de poliţie.
În respectiva împrejurare, organele de poliţie au constatat că partea vătămată şi alte persoane practicau prostituţia.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de condamnare a avut în vedere declaraţiile martorilor F.M., C.V., precum şi declaraţiile părţii vătămate D.M.L. şi ale inculpatului N.C.
Acest inculpat a declarat că avea cunoştinţă despre faptul că inculpaţii A.M.G. şi C.D. şi revizuientă P.M.A. desfăşurau activităţi de proxenetism.
De asemenea, s-a reţinut că în anul 2002, inculpaţii şi revizuientă au recrutat părţile vătămate C.M., C.C.A., F.M. şi M.R., acestea din urmă minore în vârstă de 14 şi, respectiv 17 ani, care au practicat prostituţia în folosul celor 3 inculpaţi.
Potrivit declaraţiilor formulate de părţile vătămate, acestea au fost cumpărate de inculpaţii A.M.G. şi C.D. şi, în vederea racolării de clienţi, erau duse în comuna Frumuşani, la discoteca aparţinând revizuientei P.M.A., banii obţinuţi din practicarea prostituţiei fiind împărţiţi între cei trei.
Inculpaţii şi revizuientă nu au recunoscut comiterea acestor infracţiuni.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către revizuientă, parchet şi inculpaţii N.N. şi C.D.
Prin Decizia penală nr. 48 din 2 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate în cauză, menţinându-se în totalitate soluţia primei instanţe.
Împotriva deciziei din apel au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, revizuienta P.M.A. şi inculpatul N.N.
Prin Decizia nr. 3603 din 5 iulie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul parchetului referitor la revizuienta şi inculpaţii A.M.G. şi C.D., casată în aceste limite Decizia din apel şi, în parte, sentinţa primei instanţei, dispunându-se cu privire la revizuienta P.M.A. schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen. în infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia revizuienta a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
Conform art. 33 - art. 34 C. pen., s-a dispus ca revizuienta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., prin contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 2 lit. c) teza I şi art. 13 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 678/2001, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) reţinute în sarcina sa.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse recursurile declarate de revizuienta şi inculpatul N.N.
Prin recursul revizuientei se solicita achitarea pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa.
În considerentele deciziei din recurs au fost arătate motivele pentru care au fost înlăturate cererile şi susţinerile formulate în apărare, indicându-se şi elemente de probă care confirmau că revizuienta, în înţelegere cu ceilalţi inculpaţi, recrutase, găzduise şi înlesnise practicarea prostituţiei de către minore şi părţile vătămate majore, obţinând foloase materiale din această activitate.
La data de 18 martie 2008, condamnata P.M.A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 833 din 13 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, invocând incidenţa cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen.
Cererea de revizuire a fost motivată în fapt de identificarea unor persoane, martorii D.T.Ş. şi C.I., care puteau depune mărturie în sensul neimplicării revizuientei în desfăşurarea evenimentelor care au condus la condamnarea sa, persoane care nu fuseseră audiate de instanţele de condamnare şi pe care îi identificase după soluţionarea definitivă a cauzei.
De asemenea, se arăta că şi soţul revizuientei, martorul P.O.M., putea confirma împrejurarea că martorii audiaţi în proces şi ale căror declaraţii au servit la pronunţarea verdictului de vinovăţie, fuseseră constrânşi şi ameninţaţi de martorul C.V. care formulase denunţul în cauză.
Cu referire la cazul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 394 lit. d) C. proc. pen., se arăta că martora C.C.A. fusese cercetată pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă săvârşită în cadrul declaraţiilor date în faţa instanţei de fond, prin retractarea declaraţiilor iniţiale din faza de urmărire penală, susţinându-se că procurorul care adoptase soluţia de scoatere de sub urmărire penală faţă de martora în discuţie lăsase nelămurite aspectele ce vizau situaţia revizuientei, impunându-se astfel clarificarea lor în procedura revizuirii.
La termenul acordat pentru verificarea admisibilităţii cererii de revizuire, avocatul ales al condamnatei nu a susţinut decât cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând audierea în cauză a martorilor D.T.Ş. şi C.I.
Prin încheierea din 7 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti a fost admisă în principiu cererea de revizuire şi încuviinţată cererea de probatorii formulată în cauză.
Încheierea pronunţată nu consemnează motivele în raport de care s-a apreciat că cererea de revizuire era admisibilă în cauză şi neîntemeiate concluziile procurorului de şedinţă.
După audierea martorilor propuşi de revizuientă, inclusiv a martorei C.C.A., faţă de care, prin ordonanţa procurorului din 14 martie 2007 emisă în Dosarul nr. 3288/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, se dispusese scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative pentru fapta de a declara nereal în faţa instanţei de condamnare că era baby sister pentru copii inculpatului C.D., deşi în realitate fusese racolată de A.M. şi vândută acestui inculpat în scopul exploatării sexuale, instanţa de revizuire a procedat la readministrarea probatoriului din cauză, prin reaudierea tuturor inculpaţilor şi a părţilor vătămate D.M.L., H.S. şi B. (fostă C.) M.
Coroborând declaraţiile persoanelor audiate, instanţa de revizuire a constatat că instanţele anterioare au comis o gravă eroare reţinând vinovăţia revizuientei în săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnată.
S-a arătat că în acest sens că revizuientă negase constant învinuirile aduse, iar pe baza probatoriului administrat nu se putea stabili cu certitudine condiţiile în care au fost traficate, recrutate, găzduite şi exploatate sexual părţile vătămate.
De asemenea, s-a arătat că, din reaudieri, nu s-a putut stabili participarea în vreun mod a revizuientei la exploatarea sexuală a minorelor şi părţilor vătămate majore, reţinându-se în acest sens declaraţiile martorilor A.M.G., C.D. şi N.N., inculpaţi în cauza iniţială, care au subliniat faptul neimplicării revizuientei în activitatea infracţională pe care numai ei au desfăşurat-o.
Tot astfel, s-a reţinut că nici părţile vătămate nu au mai susţinut declaraţiile date în faţa instanţelor de condamnare, arătând că nu au cunoscut-o pe revizuientă şi nu au purtat vreo discuţie cu aceasta.
S-a concluzionat că, în lipsa unor probe certe de vinovăţie, nu poate avea loc condamnarea unei persoane, dubiul interpretându-se în favoarea acuzatului.
II. Hotărârea pronunţată în rejudecare, după admiterea cererii de revizuire, a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin apelul declarat în cauză s-a arătat că soluţia primei instanţe nu cuprindea în considerente motivele care au condus la admiterea cererii de revizuire, neindicându-se elementele pe baza cărora se apreciase că declaraţiile martorilor propuşi de revizuientă erau esenţiale în stabilirea faptelor cauzei şi demonstrau prin ele însele sau în coroborare cu probele deja administrate netemeinicia hotărârii de condamnare.
S-a susţinut că prima instanţa se comportase în fapt ca o instanţă de control judiciar, reevaluând probatoriului administrat în faţa instanţelor anterioare, deşi în cauză nu se demonstrase în niciun fel existenţa situaţiilor care constituie cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 274 din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul parchetului, desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că hotărârea primei instanţe nu era motivată sub aspectul temeiurilor care au legitimat în fapt şi în drept soluţia pronunţată.
S-a constatat că prima instanţa nu motivase în niciun fel dispoziţia de admitere în principiu a cererii de revizuire, în încheierea din 7 ianuarie 2009 şi nici în considerentele sentinţei, neregăsindu-se motivele pe baza cărora se apreciase incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
S-a reţinut sub acest aspect că în cauză nu se indicase care erau acele fapte sau împrejurări noi necunoscute instanţelor de condamnare şi că revizuientă nu invocase neregularităţi privitoare la modalitatea de administrare a probelor de către instanţe ori în cursul urmăririi penale.
S-a arătat că, în condiţiile în care nu s-a dovedit existenţa vreunei fapte sau împrejurări noi în înţelesul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu se impunea readministrarea probatoriului în cauză.
S-a concluzionat că în lipsa unei motivări circumscrise obiectului cererii de revizuire, instanţa de control judiciar era în imposibilitate de a cenzura legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în cauză, neregularitate ce nu putea fi complinită în niciun fel, hotărârea primei instanţe fiind lovită de nulitate, conform art. 197 C. proc. pen.
III. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuienta P.M.A.
În cadrul criticilor formulate, s-a arătat că judecata în apel a avut loc cu încălcarea dreptului la apărare al revizuientei, la termenul la care au avut loc dezbaterile în proces, prin refuzul instanţei de a încuviinţa cererea de amânare formulată de avocatul ales, aflat în imposibilitate obiectivă de prezentare în instanţă, justificată cu înscrisurile medicale depuse la dosar, precum şi prin omisiunea instanţei de a dispune desemnarea unui avocat din oficiu pentru revizuienta, având în vedere că asistenţa juridică era obligatorie în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 171 din C. proc. pen.
S-a solicitat să se constate că dispoziţia de amânare a pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise nu complineşte neregularitatea decurgând din nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la dreptul la apărare în procesul penal, încălcare ce atrage nulitatea deciziei din apel, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Critica formulată a fost invocată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.
Decizia din apel a fost criticată şi pentru greşita apreciere privind nemotivarea hotărârii pronunţate în cauză, arătându-se că judecătorul primei instanţe indicase în considerente toate elementele de fapt ce nu fuseseră avute în vedere de instanţele de condamnare şi făcuse referire la declaraţiile martorilor audiaţi în susţinerea cazului de revizuire invocat.
Critica formulată a fost menţionată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., însă, în raport de aspectele concrete invocate în susţinerea acesteia, ea va fi analizată în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul revizuientei nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Soluţia din apel privind trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă a Tribunalului Bucureşti s-a întemeiat pe constatarea că hotărârea primei instanţe nu era motivată sub aspectul temeiurilor care au legitimat în fapt şi în drept soluţia pronunţată.
S-a reţinut că prima instanţă nu menţionase în considerente care erau acele elemente pe baza cărora a apreciat incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nici dacă şi în ce consta grava eroare comisă de instanţele anterioare în stabilirea faptelor cauzei.
În aprecierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie concluzia instanţei de apel este corectă.
Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. poate fi admisă numai dacă se invocă fapte sau împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de instanţe, ar fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate.
Elementele de probă noi la care se referă textul de lege enunţat trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui; nu constituie probe de această natură, dovezile care nu diferă de cele administrate anterior şi care conduc numai la un surplus de argumente noi, jurisprudenţa în materie fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor de revizuire promovate în vederea prelungirii probaţiunii ori reexaminarea probatoriului pe baza căruia a fost judecată cauza iniţial.
În considerarea celor arătate, concluzia instanţa de apel privind nemotivarea soluţiei de către judecătorul primei instanţei şi imposibilitatea exercitării controlului de legalitate asupra hotărârii pronunţate este pe deplin justificată în caz.
Raportat la obiectul cererii pentru care a avut loc învestirea instanţei, Înalta Curte constată că prima instanţă avea obligaţia de a indica în cuprinsul sentinţei care au fost motivele pentru care a considerat că declaraţiile martorilor D.T.Ş. si C.I. erau hotărâtoare în stabilirea faptelor cauzei şi de ce relatările efectuate excludeau orice participare a revizuientei la săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnată.
Sentinţa primei instanţe nu conţine nicio referire cu privire la aceste aspecte, deşi de dovedirea lor era condiţionată, atât soluţia de admisibilitate pronunţată în cauză, cât şi admiterea pe fond a cererii de revizuire.
Descrierea sumară a probelor administrate, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, fără a se analiza şi dacă persoanele audiate în cauză justificau cu argumente solide schimbarea de poziţie adoptată şi fără a se indica în ce a constat eroarea judiciară comisă de instanţele de condamnare în stabilirea faptelor cauzei, nu echivalează cu motivarea soluţiei, având în vedere cazul de revizuire invocat şi ceea ce se cere a fi stabilit în dovedirea situaţiei care constituie cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
O motivare neadecvată obiectului cauzei echivalează cu nemotivarea, neregularitate ce afectează în mod iremediabil validitatea hotărârii pronunţate şi impune desfiinţarea ei, conform art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.
Cu această precizare, se constată că soluţia instanţei de apel a fost corespunzător întemeiată pe dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. b) teza a ll-a C. proc. pen.
Neîntemeiată se priveşte şi critica revizuientei privitoare la nerespectarea dreptului la apărare la judecata în apel.
Încălcarea reclamată a fost invocată în raport de neasistarea juridică a revizuientei la termenul când au avut loc dezbaterile în apel.
S-a arătat că, refuzând cererea de amânare a dezbaterilor pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului ales, instanţa de apel avea obligaţia de a dispune desemnarea unui apărător din oficiu pentru revizuienta, având în vedere că asistenţa juridică era obligatorie în cauză, potrivit legii.
Înalta Curte constată că la judecata în apel, revizuienta a beneficiat de serviciile unui avocat ales până la termenul din 3 decembrie 2009.
La termenul subsecvent, când au avut loc dezbaterile în apel, avocatul ales a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare, din motive medicale.
Cererea de amânare formulată în cauză a fost respinsă de instanţă care a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea apelului.
Încheierea de dezbateri consemnează faptul că nu a fost desemnat un avocat din oficiu, în substituirea avocatului ales al revizuientei.
Având în vedere însă celelalte măsurile complementare dispuse de instanţa de apel, Înalta Curte constată că, în caz, dreptul la apărare al revizuientei nu a fost încălcat.
O primă observaţie este aceea că la termenul de dezbateri din apel nu au fost formulate cereri sau excepţii care să necesite şi punctul de vedere al revizuientei.
Dezbaterile au avut loc exclusiv cu privire la fondul apelului, iar, în vederea formulării de concluzii de către avocatul ales al revizuientei, pronunţarea în cauză a fost amânată pentru termenul din 21 decembrie 2009.
Actele dosarului confirmă depunerea notelor de concluzii scrise, anterior pronunţării soluţiei din apel.
Prin urmare, se constată că drepturile apărării nu au fost în niciun fel afectate la termenul când au avut loc dezbaterile în apel, revizuienta având posibilitatea de a depune note de concluzii scrise înainte de pronunţarea soluţiei în apel.
De asemenea, Înalta Curte împărtăşeşte fără rezerve observaţiile instanţei de apel formulate în legătură obligaţiile ce reveneau avocatului ales al revizuientei, pe temeiul mandatului primit în proces.
În raport de considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta P.M.A. şi va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta P.M.A. împotriva Deciziei penale nr. 274 din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1093/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1982/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
