ICCJ. Decizia nr. 1085/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1085/2010
Dosar nr.9834/1/2009
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data de 14 decembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Dosarul nr. 9834/1/2009, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.P. împotriva Deciziei penale nr. 4114 din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 405/54/2009.
Prin Decizia penală sus-menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis recursul declarat de petiţionara M.P. împotriva sentinţei penale nr. 82 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casat sentinţa penală atacată numai cu privire la greşita soluţionare a plângerii formulată de petiţionara M.P. împotriva rezoluţiei nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, privind pe intimaţii S.M. şi S.I.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de ultim control judiciar a trimis, spre competentă soluţionare, plângerea cu privire la rezoluţia nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, şi a menţinut dispoziţia de respingere a plângerii împotriva ordonanţei nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 82 din 21 mai 2009, Curtea de Apel Craiova a respins plângerea formulată de petiţionara M.P. împotriva rezoluţiei nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu privire la intimaţii S.M., S.I., S.S., cât şi împotriva ordonanţei nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova referitoare la intimaţii C.C. şi P.G.A., obligând-o pe petiţionară la plata sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul C.C.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara M.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că organele de urmărire penală nu au manifestat rol activ în stabilirea completă şi corectă a situaţiei de fapt, nu au făcut o încadrare juridică legală şi temeinică a infracţiunilor săvârşite de intimaţi şi nu au stabilit vinovăţia acestora, în pofida dovezilor administrate.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate şi reţinerea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte, examinând recursul potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., a constatat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Investirea Curţii de Apel Craiova cu privire la plângerea formulată de petiţionara M.P. în temeiul art. 2781 C. proc. pen. s-a făcut de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, instanţă care, prin încheierea din 4 februarie 2009 - Dosar nr. 9172/225/2008 (filele 1 şi 4 - 5 dosarul Curţii de Apel Craiova nr. 405/54/2009), a dispus disjungerea cauzei cu care fusese sesizată.
Astfel, Judecătoria Drobeta Turnu Severin, constatând că plângerea formulată de persoana vătămată M.P. împotriva ordonanţei nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de executorul judecătoresc C.C., persoană în raport de calitatea căreia, competenţa de soluţionare revenea Curţii de Apel Craiova, potrivit dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) coroborat cu art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., a disjuns cauza şi a înaintat-o acestei din urmă instanţe.
Totodată, cu privire la plângerea aceleiaşi persoane vătămate îndreptate împotriva rezoluţiei nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, având ca obiect soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de făptuitorii S.M. şi S.I., Judecătoria Drobeta Turnu Severin a constatat că a fost legal investită, motiv pentru care a reţinut-o spre soluţionare.
Cu toate acestea, Curtea de Apel Craiova s-a considerat investită şi cu judecarea plângerii împotriva rezoluţiei nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Severin, reţinând că persoana vătămată şi-a precizat în acest sens obiectul acţiunii sale prin memoriul depus la dosarul cauzei la data de 14 aprilie 2009 (fila 105 şi următoarele, Dosarul nr. 405/54/2009).
Fără a solicita ataşarea Dosarului nr. 933/P/2008 al Parchetului şi fără a dispune citarea intimaţilor S.M. şi S.I., Curtea de Apel Craiova a procedat la soluţionarea pe fond a cauzei, respingând plângerea petiţionarei îndreptată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale cu numărul de mai sus, cu privire la intimaţii S.M., S.I. şi S.S.
Rezoluţia nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin se referă numai la făptuitorii S.M. şi S.I., neexistând o soluţie de netrimitere în judecată şi faţă de S.S.
S-a apreciat că, atât faptele cercetate, cât şi persoanele faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale nu erau de competenţa curţii de apel, ci de cea a judecătoriei, astfel că soluţionarea acestei cauze de către Curtea de Apel Craiova este nelegală prin prisma prevederilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 şi 281 pct. 1 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte a considerat că nerespectarea competenţei materiale constituie o încălcare a dispoziţiilor legale care atrage nulitatea actului şi care nu poate fi înlăturată în nici un mod, invocarea ei putându-se face în orice stare a procesului, luându-se în considerare, chiar din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte a constatat că, în ceea ce priveşte rezolvarea plângerii petiţionarei M.P., formulată împotriva rezoluţiei nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Curtea de Apel Craiova a încălcat dispoziţiile legale referitoare la competenţa materială, astfel că a procedat în consecinţă şi a admis recursul, a casat sentinţa atacată numai cu privire la greşita soluţionare a acestei plângeri pe care o va trimite spre competentă soluţionare Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, instanţă care, de altfel, şi fusese sesizată iniţial, în mod legal, de către petiţionară cu o plângere având acest obiect în cadrul Dosarului nr. 9172/225/2008.
Cât priveşte plângerea petiţionarei îndreptată împotriva ordonanţei nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte a constatat că aceasta a făcut deja obiectul judecăţii într-o altă cauză, fiind soluţionată prin sentinţa penală nr. 178 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4103 din 10 decembrie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (filele 180-183 dosarul Curţii de Apel Craiova), plângerea fiind respinsă ca nefondată.
S-a mai relevat că această situaţie a fost, de altfel, reţinută, şi în considerentele sentinţei nr. 82 din 21 mai 2009 atacată prin prezentul recurs (fila 187 verso), plângerea formulată de petiţionară împotriva acesteia, deşi se impunea respingerea ei ca inadmisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) teza I varianta a ll-a C. proc. pen.
Întrucât era investită numai cu recursul petiţionarei, Înalta Curte a constatat că nu poate dispune soluţia legală ce s-ar fi impus în legătură cu modul de rezolvare a acestei plângeri - aceea de respingere a acesteia, ca inadmisibilă, întrucât ar încălca principiul „non reformatio in pejus" şi prevederile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., creând o situaţie mai grea pentru recurentă, în raport de soluţia dispusă de prima instanţă, de respingere ca nefondată a plângerii.
În considerarea prevederilor procesual-penale arătate mai sus, Înalta Curte a menţinut dispoziţia de respingere a plângerii formulată de petiţionara M.P. împotriva ordonanţei nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Fiind nemulţumită de Decizia pronunţată sub nr. 4114 la data de 9 decembrie 2009, petiţionara M.P. a formulat la data de 12 decembrie 2009, cu respectarea termenului prevăzut de lege, contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 decembrie 2009, fixându-se prim termen pentru discutarea admisibilităţii în principiu a acesteia la data de 8 februarie 2010, ataşându-se, totodată, şi dosarul în care s-a pronunţat Decizia contestată.
În cuprinsul memoriului depus la dosar, prin fax, la filele 3-7 dosar instanţă, contestatoarea a invocat în drept dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. şi a susţinut că, în cauză, s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, respectiv hotărârea contestată prin prezentat: Decizia penală nr. 4114 din 9 decembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 405/54/2009 şi Decizia penală nr. 521/R din 27 mai 2005 pronunţată în Dosarul nr. 1756/2005, temei faţă de care, Înalta Curte, la primul termen de judecată de la 8 februarie 2010 a apreciat că nu se poate soluţiona cauza decât cu citarea părţilor şi a dispus în consecinţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, examinând şi motivele invocate de contestatoarea M.P. în cuprinsul cererii de contestaţie în anulare, prin prisma dispoziţiilor art. 386 şi următoarele C. proc. pen., constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturarea a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
În dispoziţiile art. 386 C. proc. pen. sunt stipulate cazurile în care se poate formula contestaţie in anulare împotriva hotărârilor penale definitive: a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost in imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre aceasta împiedicare; c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Potrivit dispoziţiilor art 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, însă în cazul prevăzut de dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., temei invocat de contestatoare în speţa supusă analizei, această etapă prealabilă nu se mai impune a fi parcursă.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile strict şi limitativ prevăzute de la literele a) - e), fiind o cale de atac extraordinară - de retractare - pusă la îndemâna părţilor care au fost judecate de către instanţa de recurs în lipsă, cu procedura incompletă sau care au fost în imposibilitate de a se prezenta la instanţa de recurs ori când s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, legiuitorul stabilind şi termenele în care titularii acesteia o pot formula.
Conform dispoziţiilor art. 386 lit. d) C. proc. pen. - motivul de contestaţie invocat în speţă - poate fi făcută contestaţia în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Reţinerea acestui motiv de contestaţie este însă condiţionat, de existenţa a două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă ori, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, cele două decizii pronunţate în recurs, la care a făcut referire contestatoarea, în mod evident, nu vizează aceeaşi faptă, întrucât, atât obiectul dedus judecăţii, cât şi faptele cercetate au fost diferite în Dosarul nr. 405/54/2009 al Înaltei Curţi, fată de cele din Dosarul nr. 1756/2005 al Tribunalului Mehedinţi.
Astfel, în Dosarul nr. 405/54/2009, prin Decizia penală nr. 4114 din 9 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a pronunţat într-o cauză având drept obiect cenzurarea, în calea de atac a recursului, a sentinţei penale nr. 82 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, hotărâre prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată, în baza art. 2781 C. proc. pen., de petiţionara M.P. împotriva rezoluţiei nr. 933/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Severin, vizând soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimaţii făptuitori S.M. şi S.I., cercetaţi sub aspectul săvârşirii faptelor prevăzute de art. 215, art. 246, art. 272, art. 288, art. 289, art. 290 C. pen. şi art. 6 şi art. 7 din Decretul lege nr. 1700/1938, cât şi împotriva ordonanţei nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a intimatului C.C., cercetat sub aspectul faptelor prevăzute de art. 215, art. 246, art. 272, art. 288, art. 289, art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 6 şi art. 7 din Decretul lege nr. 1700/1938.
În Dosarul nr. 1756/2005 Tribunalul Mehedinţi, prin Decizia nr. 521/R din 27 mai 2005 a dispus respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de părţile vătămate M.D.F. şi M.N. prin procurator M.P., împotriva sentinţei penale nr. 278 din 28 ianuarie 2005 pronunţată de Judecătoria Turnu Severin, prin care au fost achitaţi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.: inculpatul P.G.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 193 C. pen. şi inculpaţii S.l. şi S.S., ambii cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 193 C. pen. şi art. 213 C. pen.
Prin urmare, nu poate fi primită solicitarea contestatoarei în sensul de a fi admisă, în baza art. 386 lit. d) C. proc. pen., contestaţia în anulare, formulată împotriva Deciziilor nr. 4114 din 9 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 405/54/2009 şi nr. 521/R din 27 mai 2005 a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în Dosarul nr. 1756/2005, întrucât deşi ambele decizii sunt definitive, acestea nu se referă la aceleaşi fapte.
În atare condiţii, Înalta Curte, constatând că motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare, formulată de contestatoarea M.P. împotriva Deciziei penale nr. 4114 din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 405/54/2009 - art. 386 lit. d) C. proc. pen. - nu are corespondent în probele existente la dosarul cauzei, în temeiul art. 392 C. proc. pen., o va respinge ca nefondată.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.P. împotriva Deciziei penale nr. 4114 din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 405/54/2009.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1972/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1087/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
