ICCJ. Decizia nr. 115/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 115/2010
Dosar nr. 4139/1/2009
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 511 din 11 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa au fost condamnaţi inculpaţii:
1. V.I. (fiul lui G. şi al S.) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
2. N.F. (fiul lui N. şi al M.) la pedeapsa de 3 ani închisoare în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen.
Conform art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat şi inculpatul N.M. la pedeapsa amenzii penale de 800 lei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen.
Totodată, s-au dedus din pedepsele aplicate perioadele executate prin reţinere şi arestare preventivă, de la 19 august 2006 la 23 august 2006 în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii N.F. şi N.M. şi de la 19 august 2006 la 16 martie 2007 pentru inculpatul V.I.
Sub aspectul laturii civile, inculpaţii V.I. şi N.F. au fost obligaţi la plata sumei de 1100 lei către partea civilă C.S., cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt :
La data de 8 august 2006, în jurul orelor 2100, partea vătămată C.S. aflată la circa 500 m de satul Pietreni, judeţul Constanţa, a fost atacată de inculpaţii V.I. şi N.F., care au legat-o de mâini şi de picioare cu o sfoară, i-au pus un cuţit la gât şi au ameninţat-o cu moartea, apoi au doborât-o la pământ, au lovit-o cu pumnii şi picioarele şi au deposedat-o de 46 de oi, de ceasul de la mână şi de suma de 10 lei.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 33/P din 3 aprilie 2009, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de inculpaţii V.I. şi N.F.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a referit numai la inculpatul N.M. şi a vizat greşita încadrare juridică a faptei şi greşita condamnare a acestui inculpat la plata amenzii penale în cuantum de 800 lei.
Apelul formulat de inculpatul V.I. a vizat greşita individualizare a pedepsei, în sensul că se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 861 C. pen., iar inculpatul N.F. a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, inculpaţii V.I. şi N.F. au declarat recurs, reiterând motivele de apel.
Astfel, inculpatul N.F. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., apreciind că s-a comis o gravă eroare de fapt, impunându-se achitarea sa întrucât nu a comis infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina sa.
Inculpatul V.I. a criticat hotărârea primei instanţe numai sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, solicitând ca să fie aplicate dispoziţiile art. 861 C. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Cu privire la recursul inculpatului N.F.
Este adevărat că inculpatul N.F. nu a recunoscut infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina sa nici în faza de urmărire penală nici în cea de cercetare judecătorească, însă vinovăţia inculpatului rezultă din toate celelalte probe administrate, probe care evidenţiază că inculpatul s-a aflat la data de 8 august 2006, orele 2100, la locul unde partea vătămată C.S. a fost tâlhărită şi a participat la comiterea infracţiunii, astfel că este exclusă comiterea unei erori grave de fapt.
Articolul 3859 pct. 18 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin art. 1 pct. 186 din Legea nr. 356/2006, prevede că o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Rezultă din economia textului citat că acest motiv de recurs se referă la „o eroare de fapt", aceasta trebuie să fie „gravă" şi să fi fost comisă de către instanţa de fond.
Acest caz de casare presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei adoptate.
Aşadar, prin „eroare de fapt" se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că o anumită probă ar determina existenţa unei împrejurări, când în realitate din mijloacele de probă administrate reiese contrariul.
În ce priveşte cerinţa ca eroare de fapt să fie „gravă" trebuie să se înţeleagă că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influenţat soluţia procesului.
În speţă, aceste cerinţe impuse de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întrunite, instanţa de fond, în urma analizei critice a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorească, a reţinut o corectă situaţie de fapt.
Într-adevăr, instanţa de fond s-a conformat dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen., care prevăd că, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească pricina, sub toate aspectele, prin probe.
Pe de altă parte, instanţa de fond şi cea de apel au avut în vedere şi dispoziţiile art. 6 C. proc. pen., care prevăd că probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe fiind făcută în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În speţă, date fiind împrejurările în care s-a desfăşurat infracţiunea, situaţia de fapt a fost stabilită în principal pe baza declaraţiilor părţii vătămate, proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală, raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, depoziţiilor martorilor S.M., S.T., M.V., P.M., G.A., L.C., D.I., B.V., S.M. şi S.D., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului V.I. care a recunoscut infracţiunea, indicându-l şi pe N.F. în calitate de coautor al faptei. Astfel, martorii P.M., G.A., L.C. şi D.I. au menţionat în declaraţiile date că la data de 8 august 2006, în jurul orelor 2200 au observat două căruţe venind dinspre satul Pietreni, în care se aflau două persoane, iar din declaraţia martorului B.V. rezultă că în seara de 9 august 2006 a fost vizitat de inculpatul N.M., acesta rugându-l să-i primească la stână 6 oi, care ulterior au fost identificate ca fiind dintre cele furate.
Conform procesului-verbal de percheziţie, la data de 10 august 2006 a fost ridicat din locuinţa inculpatului N.M. un ceas de mână, cu privire la care concubina acestuia susţine că a fost primit de la inculpatul N.F., ceas care a fost recunoscut de partea vătămată şi restituit.
Martorul S.M. a arătat că la data de 9 august 2006, după plecarea organelor de poliţie care veniseră la locuinţa lui N.M., a surprins o discuţie între cei trei inculpaţi în legătură cu un ceas de la mâna lui N.F.
Inculpatul V.I., audiat la Tribunalul Constanţa, la data de 27 noiembrie 2006 (fila 30 din Dosarul penal nr. 1875/2006) precizează fără dubii că infracţiunea împotriva părţii vătămate a fost săvârşită împreună cu inculpatul N.F., descriind în amănunt modalitatea în care s-a derulat incidentul, indicându-l pe N.F. ca principalul agresor al victimei.
Din examinarea întregului probatoriu administrat rezultă, aşadar, că în cauză nu există contrarietate necontestabilă între actele dosarului şi faptele reţinute de instanţa de fond şi de apel, în sensul comiterii unei erori grave de fapt, dimpotrivă mijloacele de probă administrate conduc la concluzia certă că infracţiunea de tâlhărie a fost comisă şi de inculpatul N.F. Faptul că acest inculpat nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa nu are nicio relevanţă juridică atâta vreme cât este contrazisă de celelalte probe administrate, inclusiv de declaraţia coinculpatului V.I., motiv pentru care recursul declarat nu este fondat.
Cu privire la recursul inculpatului V.I.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţa de fond a analizat aceste criterii de individualizare a pedepsei, iar instanţa de apel a reverificat toate elementele de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului.
Pericolul social concret al faptei comise este unul deosebit de ridicat, datorită împrejurărilor în care infracţiunea a fost comisă şi a consecinţelor acestuia (partea vătămată a suferit multiple leziuni traumatice, inclusiv la nivelul feţei, produse prin lovire cu un corp dur şi care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale).
Cu privire la profilul moral al inculpatului, din referatul de evaluare (paginile 117-120 din dosarul instanţei de fond) rezultă că acesta provine dintr-o familie organizată, este absolvent a 5 clase, munceşte de la vârsta de 14 ani, dar anturajul coinculpaţilor N. (cunoscuţi în comunitate ca persoane neserioase, cu preocupări antisociale) l-au influenţat negativ, fiind un factor favorizant al comportamentului infracţional.
Referitor la fapta comisă, inculpatul a avut o poziţie oscilantă, însă în faţa instanţei a cooperat, a recunoscut infracţiunea şi a regretat-o, împrejurări care au fost analizate de instanţa de fond care a reţinut în favoarea inculpatului largi circumstanţe atenuante, astfel că nu se impune o nouă reindividualizare a pedepsei, inclusiv sub aspectul modalităţii de executare.
Ca atare, în raport de considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate şi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.I. şi N.F. împotriva Deciziei penale nr. 33/P din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat V.I. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat N.F. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1064/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1256/2010. Penal → |
|---|
